Timmermans: I-am spus lui Dragnea că, în calitate de social-democraţi, mai degrabă am discuta despre sănătate, învăţământ
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, a declarat joi cu privire la discuţia pe care a avut-o cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, că social-democraţii mai degrabă ar discuta cu oamenii despre locuri de muncă, sănătate şi învăţământ şi mai puţin despre reforma judiciară.
"Apropo de discuţia mea cu domnul Dragnea, aşa cum veţi putea constata, şi în alte state membre pe care le vizitez eu sunt daltonist politic, ca să zicem aşa. Nu contează afilierea politică, nu contează partidul atunci când vorbim de separarea puterilor în stat, de lupta împotriva corupţiei şi aşa mai departe. Am vorbit foarte pe scurt şi pe teme politice şi i-am spus următoarele - pentru că s-a pus următoarea întrebare 'De ce se luptă atât de mult social-democraţia?' - ca de la social-democrat la social-democrat: noi, social-democraţii, mai degrabă am discuta cu oamenii noştri despre locuri de muncă, despre securitate socială, despre sănătate, învăţământ şi reformarea sistemului judiciar, de aceea eu cred că reforma judiciară ar trebui să fie cumva în spatele nostru, pentru că noi ar trebui să respectăm separaţia puterilor în stat şi să vorbim despre altele, despre locuri de muncă şi aşa mai departe. Asta i-am spus-o şi doamnei premier, astăzi. Trebuie să găsim modalităţi de valorificare mai intensă a fondurilor structurale. Gândiţi-vă cum ar fi dacă aţi putea moderniza podurile, canalele, infrastructura. Toate acestea ar conferi un mare avânt economiei româneşti. Asta trebuit făcut. Asta ar trebui să faciliteze Comisia şi eu vreau într-adevăr să colaborez cu Guvernul României şi pe aceste teme", a spus Timmermans, întrebat ce a discutat cu Dragnea, având în vedere că fac parte din aceeaşi familie politică europeană.
Oficialul european a precizat, în conferinţa de presă, că a ridicat problema DNA în cadrul întâlnirilor cu oficialii români.
"Am avut avut nişte discuţii foarte limpezi. Atunci când am întrebat, mi s-a explicat ce se întâmplă. Am luat aminte şi eu cred că acest dialog face parte dintr-o discuţie deschisă, acesta este MCV. Astăzi, am îndeplinit partea de cooperare şi vreau ca această cooperare să se intensifice, de aceea am ridicat problema DNA", a spus prim-vicepreşedintele CE. AGERPRES/(A - autor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Ministrul interimar Oana Țoiu a coprezidat, la Chișinău, masa rotundă despre protejarea integrității alegerilor
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a participat vineri la Chișinău la reuniunea ministerială a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei. În cadrul evenimentului, ea a coprezidat, alături de viceprim-ministrul Republicii Moldova, Mihai Popșoi, masa rotundă dedicată combaterii operațiunilor de ingerință străină și protejării integrității
Ambasada SUA: Lideri americani din domeniul apărării - la BSDA
Lideri americani din domeniul apărării au prezentat capacități de talie mondială la expoziția Black Sea Defense and Aerospace (BSDA), consolidând Parteneriatul strategic dintre Statele Unite ale Americii și România, a transmis, vineri, Ambasada SUA din România. Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, expoziția Black Sea Defen
Martina Orlea - numită consilier de stat la Administrația Prezidențială
Președintele Nicușor Dan a semnat vineri un decret prin care o numește consilier de stat pe Martina Orlea, aceasta urmând să își înceapă luni mandatul. Orlea a făcut parte din proiectul ''Spre Primărie'', un program de pregătire și susținere pentru candidați noi la primării și consilii locale pentru scrutinul
Kelemen: Prima noastră opțiune este să refacem coaliția; în cel mai rău caz, rămânem în opoziție
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, după ședința de vineri a Consiliului Reprezentanților Uniunii (CRU), că prima opțiune a formațiunii sale este de a reface fosta coaliție de guvernare, însă nu exclude nici varianta de a intra în opoziție. ''Dacă nu se poate găsi o soluție prin care să avem o majoritate sau, &ici
Proiect/ Anul 2027 - ''Anul României Europene'', la 20 de ani de la aderarea la UE
Grupurile parlamentare PNL și USR și un deputat neafiliat au depus o propunere legislativă prin care anul 2027 ar urma să fie declarat ''Anul României Europene'', iar perioada 2027-2037 să devină ''Deceniul Consolidării Europene''. ''Se instituie anul 2027 ca 'Anul României Europene',
Ilie Bolojan: PSD vrea să fie în guvernare, dar nu în față, ci în spate, la șurubăreală
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat vineri că statul trebuie să ia niște măsuri structurale și să nu își mai bată joc de banul public, adăugând că PSD vrea să fie în guvernare, dar nu în față, ci în spate, ''la șurubăreală''. ''Trebuie să lucrăm la niște măsuri structurale și să nu
Bolojan: Nu consider că Oana Gheorghiu a făcut ceva ilegal sau imoral
Premierul interimar Ilie Bolojan a declarat că nu vede nimic ''ilegal sau imoral'' în acțiunile vicepremierului Oana Gheorghiu, după ce aceasta ar fi contactat două instituții publice pentru a afla dacă sunt interesate de serviciile companiei germane Schwarz Digits. Discuțiile au apărut în contextul în care Kaufland, parte a aceluiaș
Bolojan: Voi discuta cu responsabilii de la Ministerul Finanțelor pentru a vedea dacă extinderea e-Factura este necesară
Premierul interimar Ilie Bolojan urmează să aibă o discuție vineri cu responsabilii de la Ministerul Finanțelor pentru a analiza dacă măsura aflată în pregătire privind extinderea e-Factura pentru toate persoanele, inclusiv pentru cele fizice cu afaceri mici, este una necesară. ''Am continuat digitalizarea și chiar acum ar urma s
Piperea: Problema protecției minorului online - acută; educația - lăsată, tot mai mult, pe seama algoritmilor
Europarlamentarul Gheorghe Piperea a afirmat, vineri, că educația copiilor este lăsată, tot mai mult, pe seama algoritmilor și a inteligenței artificiale, iar acest lucru implică un risc ''ridicat''. El a subliniat că nu exprimă o opinie personală, ci punctul de vedere al grupului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)
Bolojan: În condițiile în care PSD va fi într-o guvernare, PNL va fi în opoziție
Premierul interimar Ilie Bolojan, președintele PNL, a afirmat că, dacă PSD va intra la guvernare, PNL va trece în opoziție. Declarația a fost făcută în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni privind formarea unui nou guvern. El a fost întrebat ce poziție va avea PNL la discuțiile cu președintele Nicușor Dan.
VIDEO Nicușor Dan: Varianta 'Sorin Grindeanu premier' - o ipoteză care, în momentul ăsta, nu pare probabilă
Președintele Nicușor Dan a declarat vineri că varianta desemnării liderului PSD, Sorin Grindeanu, în funcția de prim-ministru este o ipoteză care, în acest moment, nu pare probabilă. 'E o ipoteză, da. E o ipoteză care în momentul ăsta nu pare probabilă. Majoritatea parlamentară - e o ipoteză, evident. (...) E o ipoteză', a afirmat Nic
VIDEO Nicușor Dan despre acuzațiile aduse vicepremierului Oana Gheorghiu: E o încadrare juridică pe care nu vreau să mă pronunț
Președintele Nicușor Dan a susținut, vineri, că acuzațiile de 'trafic de influență' aduse vicepremierului interimar Oana Gheorghiu se referă la 'o încadrare juridică' pe care nu dorește să se pronunțe. 'Nu sunt eu organul competent să fac încadrări juridice. Ce pot să fac și, mai ales, nu vreau să mă refer la un caz particular,
Kelemen Hunor: Poate că vom intra în opoziție; pe mine nu mă sperie așa ceva
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, cu ocazia prezentării raportului său politic în fața Consiliului Reprezentanților Uniunii (CRU) al UDMR, că formațiunea pe care o conduce vrea să fie la guvernare, însă este posibil să fie și în opoziție, lucru care nu îl sperie. 'În perioada următoare, eu nu pot să vă prom
VIDEO Nicușor Dan: Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni
Acordul România - Ucraina privind contracararea dronelor va fi finalizat în două-trei luni, a precizat președintele Nicușor Dan, vineri, în cadrul unei conferințe de presă. Colaborarea celor două țări are două componente, a explicat el.
VIDEO Nicușor Dan: Nu există riscul ca programul SAFE să fie blocat
Președintele Nicușor Dan a subliniat vineri că nu există riscul ca programul 'Acțiunea pentru securitatea Europei' (SAFE) să fie blocat pentru România. El a fost întrebat, într-o conferință de presă, dacă există riscul de blocare a programului european pentru industria de apărare, în contextul în care ultima ordonanță de u








