Prezidențiale2025/ Daniel Fenechiu: În turul al doilea vor intra Crin Antonescu și un candidat suveranist
Liderul grupului senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a susținut, luni, că în turul al doilea al alegerilor prezidențiale din luna mai vor intra Crin Antonescu și un candidat suveranist. Potrivit lui Fenechiu, președintele AUR, George Simion, prin apartenența la ECR - Partidul Conservatorilor și Reformiștilor Europeni - este ''mai d
Prezidențiale2025/ Anamaria Gavrilă: Dosarul meu de candidatură a fost validat de BEC
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat, luni, că Biroul Electoral Central a validat candidatura sa la alegerile prezidențiale. ''Dosarul meu de candidatură a fost validat de BEC'',
Legea privind plata cotizației anuale a Ministerului Justiției la UNIDROIT de peste 21.000 de euro, promulgată
Președintele interimar Ilie Bolojan a promulgat, luni, legea prin care se aprobă cuantumul și plata cotizației anuale de participare a Ministerului Justiției, ca membru cu drepturi și obligații depline, la Institutul Internațional pentru Unificarea Dreptului Privat (UNIDROIT), în limita echivalentului în lei al sumei de 21.456 euro pe an. Legea pro
Prezidențiale2025/ BEC - în ședință; sunt analizate dosarele a nouă candidați, printre care și Anamaria Gavrilă (POT)
Biroul Electoral Central analizează luni, în ședință, ultimele dosare de candidatură depuse la alegerile prezidențiale. Membrii BEC urmează să se pronunțe asupra candidaturilor depuse de Anamaria Gavrilă (POT), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale), Daniel Funeriu (independent), Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie), Remu
Prezidențiale2025/ Administrația Prezidențială: Se urmărește consolidarea instituțiilor pentru a asigura aplicarea legislației existente și în mediul online
Administrația Prezidențială informează luni că la întâlnirea președintelui interimar Ilie Bolojan cu reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai au fost abordate aspectele logistice, menționând că pregătirile sunt în grafic atât pe componenta internă, cât și pe cea
Prezidențiale2025/ AEP: 5.159 de cereri de vot prin corespondență primite până luni; termenul expiră în 3 zile
Un număr de 5.159 de cereri de vot prin corespondență la scrutinul prezidențial din 4 mai s-au înregistrat până luni pe portalul www.votstrainatate.ro, urmând ca în trei zile să expire termenul până la care cetățenii români cu domiciliul sau reședința în străinătate pot depune cereri în acest sens. Cetățenii rom&
Prezidențiale2025/ Bolojan - discuții la Cotroceni despre organizarea alegerilor și despre reuniunea Consiliului European
Președintele interimar Ilie Bolojan s-a întâlnit, luni, cu reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai, discuțiile vizând și apropiata reuniune a Consiliului European. 'Vom discuta puțin pe problemele legate de actualitatea noastră și de întâlnirea de
Ministrul Emil Hurezeanu - luni, la Consiliul Afaceri Externe
Ministrul Emil Hurezeanu va participa luni la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul Afaceri Externe), care se va desfășura la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, agenda reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluțiile din Iran, Orientul Mijlociu, Siria și re
Prezidențiale2025/ Ilie Bolojan se întâlnește cu reprezentanții instituțiilor responsabile cu organizarea alegerilor din mai
Președintele interimar Ilie Bolojan se va întâlni, luni, cu reprezentanții instituțiilor și autorităților publice responsabile cu organizarea alegerilor prezidențiale din luna mai. Întâlnirea va avea loc de la ora 10:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale, la întâlnirea de la Cotroceni
Ministrul Emil Hurezeanu - luni, la Consiliul Afaceri Externe
Ministrul Emil Hurezeanu va participa luni la reuniunea miniștrilor afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene (Consiliul Afaceri Externe), care se va desfășura la Bruxelles. Potrivit unui comunicat al MAE, transmis AGERPRES, agenda reuniunii include agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, evoluțiile din Iran, Orientul Mijl
Prezidențiale2025/ CCR a respins contestațiile privind candidaturile lui George Simion și Victor Ponta
Curtea Constituțională a respins, duminică, două contestații referitoare la candidaturile lui George Simion și Victor Ponta, în ședință mai fiind discutate alte 13 sesizări. Potrivit unui comunicat de presă, în urma deliberărilor, cu unanimitate de voturi, membrii CCR au respins contestațiile formulate împotriva 'deciziei
Prezidențiale2025/ Elena Lasconi: Avem nevoie de oameni curajoși și neșantajabili pentru a avansa
Președinta USR, Elena Lasconi, candidat la alegerile prezidențiale, a declarat, duminică, la Pitești, că nu se retrage din cursa electorală pentru că România are nevoie de oameni curajoși, care nu trădează și care nu sunt șantajabili și intimidabili pentru a se moderniza. Întrebată dacă se va retrage pe ultima sută de metri a campaniei electorale &
Nicușor Dan: Fără o disciplină bugetară mai mare, România se va împrumuta din ce în ce mai scump
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, afirmă că, fără o disciplină bugetară ''mai mare'' care să țină sub control cheltuielile, România se va împrumuta din ce în ce mai scump și va ''eșua'' în atragerea de noi investiții care să crească numărul locurilor de muncă bine plătite. '
Iuliu Winkler: NATO va supraviețui, chiar dacă se va transforma oarecum și Statele Unite se vor retrage puțin
Europarlamentarul UDMR Iuliu Winkler a declarat, pentru AGERPRES, că, în opinia sa, ''NATO va supraviețui'', chiar dacă ar urma să se modifice oarecum și chiar dacă Statele Unite ''se vor retrage puțin'' din planul geopolitic global. ''Ceea ce se va întâmpla în viitor este foarte
Bolojan: România este solidară cu poporul nord-macedonean în aceste momente tragice
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat duminică, într-un mesaj, solidaritatea României cu poporul nord-macedonean ca urmare a incendiului din orașul Kocani, Macedonia de Nord, soldat cu zeci de morți. ''Suntem foarte întristați de incendiul devastator din orașul Kocani, Macedonia de Nord. Transmitem