Manevre în Marea Baltică ale forțelor ruse, ce au inclus exerciții pentru a respinge un atac subacvatic
Forțele ruse au efectuat manevre în Marea Baltică, ce au inclus exerciții pentru a respinge un atac subacvatic, a anunțat vineri Ministerul Apărării de la Moscova, informează Reuters. Unitățile de scafandri 'au demonstrat abilități în detectarea și capturarea unui grup de sabotori subacvatici, precum și în utilizarea dron
China prezintă summitul OCS pe care îl va găzdui ca un prilej de întărire a 'stabilității' în fața 'hegemoniei'
China a denunțat vineri 'hegemonia' și 'politica celui mai tare', prezentând un summit pe care îl va găzdui în curând, ce va reuni peste 20 de lideri străini și se prezintă ca un far de 'stabilitate' în fața turbulențelor mondiale, relatează AFP. Summitul Organizației de Cooperare de la Sha
Șefa diplomației europene avertizează că cedarea de teritorii Rusiei este o 'capcană' a lui Vladimir Putin
Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a avertizat vineri că a permite Rusiei să păstreze teritorii ucrainene ca parte a unui acord de pace ar fi o 'capcană' în care președintele rus Vladimir Putin 'vrea să cădem', informează EFE. În declarații acordate BBC, Kallas s
SUA: Respingerea cererii de eliberare condiționată a lui Erik Menendez, celebru pentru că și-a ucis părinții bogați
O comisie judiciară americană a refuzat joi eliberarea condiționată a lui Erik Menendez, celebru în Statele Unite pentru că, împreună cu fratele său Lyle, și-a ucis părinții foarte bogați în vila lor din Beverly Hills în 1989, informează AFP. Deținutul în vârstă de 54 de ani se confruntă cu un refuz valabil
Orașul Gaza va fi distrus dacă Hamas nu acceptă pacea în termenii dictați de Israel (ministru)
Orașul Gaza va fi distrus dacă gruparea islamistă palestiniană Hamas nu acceptă pacea în termenii dictați de Israel, a amenințat vineri ministrul apărării israelian, Israel Katz, informează AFP. 'În curând, porțile iadului se vor deschide asupra ucigașilor și violatorilor (grupării) Hamas în Gaza, până câ
Consilieri americani și europeni pe probleme de securitate națională au discutat opțiunile militare pentru #Ucraina
Lideri militari din Statele Unite și dintr-o serie de țări europene au prezentat joi opțiuni consilierilor lor pe probleme de securitate națională pentru furnizarea de garanții de securitate Ucrainei, au declarat oficiali, citați vineri de Reuters. Acest lucru intervine după promisiunea președintelui american Donald Trump de a ajuta la proteja
SUA: Trump s-a întâlnit cu polițiștii și militarii desfășurați la Washington
Președintele american Donald Trump s-a întâlnit joi cu militarii desfășurați la Washington, cărora le-a dat asigurări că operațiunea sa de restabilire a ordinii în capitala federală, foarte criticată de opoziție, va dura 'o anumită perioadă de timp', relatează AFP. 'Vom face (orașul) sigur, și apoi ne vom în
Kim Jong Un i-a decorat pe soldații nord-coreeni trimiși să sprijine Rusia în războiul împotriva Ucrainei
Imagini difuzate vineri de mass-media de stat nord-coreene îl arată pe liderul Kim Jong Un în genunchi în fața portretelor soldaților căzuți în luptă pentru Rusia împotriva Ucrainei, și îmbrățișând un supraviețuitor al conflictului, relatează AFP.
Venezuela: Maduro cere populației să se mobilizeze în fața 'amenințărilor' americane
Președintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a făcut joi apel la miliție, rezerviști și 'întreg poporul' să se mobilizeze în acest weekend pentru a face față 'amenințărilor' SUA, relatează vineri AFP. Apelul survine după ce Statele Unite au lansat o operațiune antidrog care desfășoară forțe navale în Caraibe cu pr
VIDEO Columbia: Două atacuri soldate cu cel puțin 14 morți și zeci de răniți
Un camion-capcană, drone explozive și focuri de armă: două atacuri ale unor grupări armate s-au soldat cu cel puțin 14 morți și zeci de răniți joi într-o escaladare dramatică a violențelor în Columbia, relatează AFP. Această creștere a violențelor are loc cu un an înainte de alegerile prezidențiale și a fost marcată în special de moarte
SUA suspendă vizele pentru șoferii de camion străini
Guvernul american a anunțat joi că suspendă acordarea de vize pentru șoferii de camion străini, acuzați că 'pun în pericol viețile americanilor' pe drumurile din SUA, relatează AFP. 'Suspendăm toate acordările de vize de muncă pentru șoferii de camione comerciale, cu efect imediat', a declarat secretarul de stat Marco Rubio pe rețeaua
SUA: Trump va ști mai mult 'în următoarele două săptămâni' despre șansele de pace în #Ucraina
Președintele SUA Donald Trump, care dorește să-i reunească pe președinții rus și ucrainean la aceeași masă, a declarat joi într-un interviu telefonic că va ști mai mult 'în următoarele două săptămâni' despre șansele de pace în Ucraina, relatează AFP. 'Aș spune că în următoarele două săptămâni vom ști într-u
Premierul israelian Netanyahu ordonă ''negocieri imediate'' pentru eliberarea ''tuturor ostaticilor'' din Gaza
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat joi seara că a dat ''instrucțiuni pentru începerea imediată a unor negocieri pentru eliberarea tuturor'' ostaticilor israelieni din Gaza, după prezentarea de către mediatori a unei noi propuneri de armistițiu, informează AFP. ''Am dat instrucțiuni pentru lansar
Un marinar al US Navy a fost condamnat pentru spionaj în folosul Chinei
Un marinar al US Navy a fost condamnat pentru spionaj după ce a vândut secrete militare Chinei în schimbul a 12.000 dolari, a anunțat joi Departamentul american al Justiției, informează AFP. Jinchao Wei a fost declarat vinovat de un tribunal federal, miercuri, în California, după un proces de cinci zile, a adăugat departament
Anularea amenzii contra lui Trump: Procuroarea generală a statului New York anunță că va ataca decizia cu recurs
Procuroarea generală a statului american New York, Letitia James, a anunțat joi că intenționează să atace cu recurs anularea unei amenzi de 464 de milioane de dolari pentru fraudă ce fusese aplicată în 2024 împotriva lui Donald Trump, informează AFP. Recunoscând totodată pe fond culpabilitatea lui Donald Trump în acest








