Polonia nu renunţă la revendicarea de despăgubiri de război
Polonia va examina în acest an modalităţile de a obţine despăgubiri pentru distrugerile suferite în timpul celui de-al doilea război mondial, a declarat miercuri ministrul de externe polonez Jacek Czaputowicz, transmite Reuters. "Discută despre necesitatea de a-i compensa pe polonezi pentru pierderile suferite în timpul celui de-al doile
Cazul Skripal: Londra 'nu vrea să audă răspunsurile' Moscovei, acuză Kremlinul
Refuzul ambasadorului Marii Britanii în Rusia de a participa la o reuniune organizată miercuri de diplomaţia rusă cu privire la cazul Skripal demonstrează că Londra 'nu vrea să audă răspunsurile' Moscovei la întrebările sale, a acuzat Kremlinul, potrivit AFP. 'Este o nouă manifestaţie elocventă a unei situaţii absurde în care se p
Cazul Skripal: Ambasadorul Marii Britanii în Rusia nu va participa la reuniunea convocată de Moscova
Ambasadorul Marii Britanii în Rusia, Laurie Bristow, nu va participa la reuniunea organizată miercuri de Ministerul de Externe rus pentru a prezenta punctul de vedere al Moscovei în cazul otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal la Salisbury, în sudul Angliei, relatează AFP. Rusia i-a convocat pe ambasadorii străini acreditaţi pe teritori
Italia: Berlusconi vrea un guvern între centru-dreapta şi 5 Stele, cu o agendă clară (presă)
Fostul premier italian Silvio Berlusconi vrea un tandem între centru-dreapta şi mişcarea anti-sistem 5 Stele în vederea formării unui guvern cu o agendă prestabilită, relatează miercuri cotidianul La Repubblica, citat de Reuters. Berlusconi, liderul partidului Forza Italia, l-a informat marţi în legătură cu poziţia sa pe principalul său aliat
Serghei Lavrov atenţionează Londra împotriva unor noi 'iniţiative antiruseşti'
Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a acuzat miercuri Londra că 'a ales cu bună ştiinţă să submineze relaţiile ruso-britanice' în cazul otrăvirii unui fost spion rus în Marea Britanie şi a atenţionat că Rusia va riposta în cazul unor eventuale noi 'iniţiative antiruseşti', informează AFP. 'Nu există nicio îndoial
A doua zi de audieri pentru Nicolas Sarkozy, reţinut pentru suspiciuni de finanţare ilegală a campaniei sale
Fostul preşedinte al Franţei, Nicolas Sarkozy, se confruntă miercuri cu cea de-a doua zi de audieri, într-un caz referitor la finanţarea ilegală a campaniei sale electorale pentru alegerile prezidenţiale din 2007, pe care le-a câştigat, de către regimul libian condus de Muammar Ghaddafi, au anunţat surse apropiate acestui dosar, informează AFP şi Reuters.
Afganistan: Atentat sinucigaş la Kabul, soldat cu cel puţin 26 de morţi
Cel puţin 26 de persoane au fost ucise şi 18 au fost rănite miercuri într-un atac sinucigaş comis în apropierea unei moschei şiite la Kabul, a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, relatează Reuters. Un atacator sinucigaş şi-a detonat încărcătura explozivă în apropierea moscheii şiite Kart-e Sakhi din ve
Kaspersky intenţionează să deschidă un centru de date în Elveţia pentru a combate acuzaţiile de spionaj (Reuters)
Compania de informatică Kaspersky Lab, cu sediul la Moscova, intenţionează să deschidă un centru de date în Elveţia, după ce mai multe guverne occidentale şi-au manifestat preocuparea că Rusia exploatează programele sale antivirus pentru spionarea clienţilor, relevă documente interne consultate de agenţia Reuters. Anul trecut, SUA, Marea
Columbia: Numărul disidenţilor fostei gherile FARC, estimat la 1.200 de luptători
Disidenţii fostei gherile FARC, care nu au aderat la procesul de pace, este estimat la 1.200 de luptători în Columbia, care se finanţează prin trafic de droguri şi încearcă să se alăture altor grupuri, precum Armata de Eliberare Naţională (ELN), au declarat marţi autorităţile columbiene, relatează AFP. Generalul Alberto Mejia, comandantul forţelor
Alegeri municipale în Olanda, eclipsate de un referendum asupra serviciilor de informaţii
Partidul olandez de extremă dreapta al deputatului Geert Wilders are ocazia să-şi asigure stabilitatea, miercuri, în cadrul unor alegeri municipale, în timp ce olandezii sunt chemaţi totodată să se pronunţe asupra unei legi menite să extindă puterile serviciilor de informaţii, relatează AFP. Circa 12 milioane de alegători urmează să aleagă consilie
Preşedintele Myanmarului, Htin Kyaw, şi-a anunţat demisia
Preşedintele Myanmarului, Htin Kyaw, care s-a aflat în umbra liderei de facto Aung San Suu Kyi, a demisionat miercuri, la aproape doi ani de la preluarea mandatului, într-un moment sensibil pentru ţara sa, acuzată de epurare etnică, relatează AFP şi dpa. "Preşedintele Htin Kyaw a cerut pe 21 martie 2018 să fie demis din funcţie", a anunţa
Israelul recunoaşte oficial atacul asupra unui reactor nuclear sirian, în 2007
Forţele armate israeliene au recunoscut miercuri că au distrus un reactor nuclear secret din Siria, în 2007. Episodul era cunoscut pe plan internaţional dar nu fusese niciodată confirmat oficial de Israel, arată AFP. Asupra sitului nuclear Al-Kibar din provincia Deir Ezzor din estul Siriei au fost trimise, în noaptea din 5 spre 6 septembrie 2007, p
Preşedintele sud-coreean Moon Jae-in propune un summit trilateral cu Kim Jong Un şi Donald Trump
Preşedintele Coreei de Sud, Moon Jae-in, a apreciat miercuri că este posibil un summit trilateral cu Coreea de Nord şi Statele Unite, la care să participe alături de liderul de la Phenian, Kim Jong Un, şi de preşedintele american Donald Trump, informează Reuters. Deocamdată, Moon planifică o întâlnire cu Kim luna viitoare, iar Trump s-a declarat di
Bancher iranian arestat pentru încălcarea sancţiunilor SUA împotriva Iranului
Un bancher iranian a fost arestat în SUA pentru participare la o schemă de evitare a sancţiunilor americane împotriva Iranului, prin dirijarea unor fonduri de peste 115 milioane de dolari în cadrul unui contract de construcţii în Venezuela, informează Reuters. Ali Sadr Hashemi Nejad, în vârstă de 38 de ani, preşedintele bănc
Rebelii sirieni obţin un acord pentru evacuarea din Ghouta
Una din grupările rebele din enclava Ghouta de Est de lângă Damasc a ajuns la un acord pentru evacuarea oraşului Harasta, au declarat miercuri agenţiei Reuters două surse din opoziţia siriană. Acordul "ar putea intra în vigoare imediat după anunţarea unei încetări a focului, chiar miercuri", a afirmat un oficial aflat la curent cu negocierile care

