Armata israeliană a întreprins un raid aerian împotriva infrastructurilor Hamas în Fâşia Gaza
Armata israeliană a întreprins în noaptea de miercuri spre joi un raid aerian împotriva infrastructurilor Hamas în Fâşia Gaza, a anunţat instituţia într-un comunicat, potrivit AFP. Acest atac survine ca represalii la tiruri împotriva soldaţilor săi şi asupra oraşului israelian Sderot, potrivit aceleiaşi surse.
Ancheta privind ingerinţa Rusiei: Mueller a recunoscut că nu îl poate inculpa pe Trump (avocat)
Echipa procurorului special Robert Mueller a recunoscut că nu îl poate inculpa pe Donald Trump, indiferent ce dovezi ar putea aduna împotriva lui în ancheta privind ingerinţa Rusiei, a declarat miercuri avocatul preşedintelui, Rudy Giuliani, transmite AFP. Fostul primar al New York-ului a anunţat la CNN şi Fox News că echipa lui Robert Muelle
Iran/UE: Cei 28 au o abordare unitară pentru menţinerea acordului nuclear (sursă europeană)
Conducătorii celor 28 de state din Uniunea Europeană au convenit miercuri seara la Sofia asupra unei abordări unitare pentru menţinerea acordului nuclear iranian, după decizia preşedintelui american Donald Trump de a retrage Statele Unite din cadrul acestuia, a indicat o sursă europeană citată de AFP. Şefii de state şi de guverne europene au agreat că vor cont
Luxemburg: Un secretar de stat a decedat la câteva ore după ce i-a venit rău la tribuna Parlamentului
Secretarul de stat luxemburghez pentru Dezvoltare Durabilă, Camille Gira, a decedat miercuri seara după ce, cu câteva ore înainte, i-a venit rău în timp ce susţinea un discurs la tribuna Camerei Deputaţilor, transmite AFP. "El s-a oprit în mijlocul discursului pentru a se adresa preşedintelui şi a-i explica acestuia că se simte rău
Statele Unite şi aliaţii lor din Golf sancţionează Hezbollahul libanez
Statele Unite şi şase ţări din Golf, reunite în Centrul Împotriva Finanţării Terorismului (TFTC), au anunţat miercuri sancţiuni contra conducerii Hezbollahului libanez, printre care şi liderul Hassan Nasrallah, pentru susţinerea terorismului, transmite AFP. Sancţiunile vizează în special membrii Consiliului Shura, forul decizional al mişcării
SUA: Bancher turc, condamnat la 2 ani şi 8 luni închisoare într-un caz privind sancţiunile împotriva Iranului
Un judecător american l-a condamnat miercuri la 2 ani şi 8 luni închisoare pe Mehmet Hakan Atilla, un bancher de la banca Halkbank, controlată de statul turc, după ce acesta a fost găsit vinovat de participare la o schemă de ajutor dat Iranului în scopul eludării sancţiunilor americane, transmite Reuters. Cazul a tensi
Donald Trump: Vom vedea dacă summitul cu Coreea de Nord va mai avea loc; vom insista pe denuclearizare
Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că încă nu este clar dacă summitul planificat cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un va avea totuşi loc şi a spus că va continua să insiste pe denuclearizarea Peninsulei Coreene, relatează Reuters. ''Vom vedea'', le-a spus Trump ziariştilor în Biroul O
Proteste în Gaza: Vladimir Putin cheamă într-o discuţie cu Erdogan ''să se renunţe la violenţă''
Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat miercuri ''să se renunţe la violenţă'' în Fâşia Gaza, la două zile după moartea a peste 60 de manifestanţi palestinieni sub tirurile israeliene, a indicat Kremlinul, citat de AFP. În cadrul unei convorbiri telefonice cu preşedintele turc Recep Tayyi
Mark Zuckerberg a acceptat să se întâlnească cu reprezentanţi ai Parlamentului European la Bruxelles, anunţă preşedintele Tajani
Directorul executiv şi fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a acceptat să se deplaseze la Bruxelles pentru a se întâlni cu ''reprezentanţi ai Parlamentului European'', care au cerut audierea sa pentru a da explicaţii despre rolul companiei în exploatarea de către firma de consultanţă Cambridge Analytica a datel
Guvernul britanic va publica înaintea summitului UE o ''carte albă'' despre ambiţiile sale post-Brexit
Guvernul britanic a anunţat miercuri că va face publică în curând o ''carte albă'' în care va prezenta ''ambiţiile'' Londrei pentru perioada post-Brexit, transmite AFP. ''Este timpul să ne prezentăm intenţiile cu mult mai multe detalii decât am făcut-o până acum
S-a încheiat evacuarea rebelilor din centrul Siriei
Operaţiunile de evacuare a unor civili şi combatanţi rebeli s-au încheiat miercuri în centrul Siriei, după un acord iniţiat de regimul de la Damasc, care îşi consolidează puterea în faţa insurgenţilor, relatează France Presse. Acordul de evacuare negociat de regimul lui Bashar al-Assad a fost convenit la &i
SUA: O comisie a Senatului aprobă numirea candidatei propuse de Trump, Gina Haspel, ca director al CIA
Comisia pentru serviciile de informaţii a Senatului american a aprobat miercuri numirea Ginei Haspel la conducerea Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA), o etapă-cheie înaintea votului final în plenul camerei legislative, relatează Reuters şi AFP. Comisia pentru serviciile de informaţii a aprobat, cu 10 voturi
Tusk îl critică aspru pe Trump, pe fondul disputei UE-SUA asupra comerţului şi acordului cu Iranul
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, l-a criticat aspru pe Donald Trump, declarând miercuri că preşedintele american ''a scăpat Europa de toate iluziile'' odată cu disputa asupra comerţului şi retragerea Statelor Unite din acordul nuclear cu Iranul, cu câteva ore înaintea unei reuniuni a celor 28
Londra ar fi aranjat întâlniri între Skripal şi serviciile aliate (sursă cehă)
Marea Britanie şi-a ajutat aliaţii să obţină informaţii de la fostul agent dublu rus Serghei Skripal, victimă a unei otrăviri în luna martie, cu privire la metodele spionajului rusesc, a declarat miercuri pentru AFP o sursă din cadrul serviciilor de informaţii din Cehia. Săptămânalul ceh Respekt a informat pe site-ul s
Casa Albă speră că Donald Trump şi liderul nord-coreean se vor întâlni, în pofida ameninţărilor Phenianului
Casa Albă are încă speranţa că summit-ul dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc, în pofida ameninţărilor Phenianului de a anula această întrevedere la nivel înalt între cei doi lideri, a declarat miercuri purtătoarea de cuvânt a administraţiei americane, Sarah

