Ambasada SUA din Ierusalim a primit autorizaţie pentru extindere
Primarul Ierusalimului a autorizat miercuri Ambasada SUA să-şi extindă sediul cu circa 700 de metri pătraţi, a anunţat biroul de presă al primarului, informează dpa. Primarul Nir Barkat a declarat că este "bucuros şi mândru" să anunţe acordarea acestei autorizaţii. Planurile de extindere survin la şase luni după decizia controver
Bulgaria: Parlamentul a votat un nou vicepremier în locul lui Valeri Simeonov, care a demisionat în urma unor proteste
Parlamentul bulgar a votat miercuri în favoarea preluării de către Mariana Nikolova a postului de vicepremier în urma demisiei, săptămâna trecută, a lui Valeri Simeonov, după mai multe săptămâni de proteste legate de remarci făcute de acesta la adresa mamelor unor copii cu dizabilităţi, informează Reuters şi BTA. Membrii parlamentului u
Preşedintele turc Erdogan critică ţările UE pentru că tolerează grupările teroriste
Preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a criticat miercuri ţările Uniunii Europene (UE) pentru că nu fac suficient pentru dezrădăcinarea grupărilor teroriste, cu o zi înainte ca oficiali ai UE să participe la o reuniune la Ankara, informează dpa. La o reuniune a autorităţilor locale, Erdogan a criticat ţările europene pentru că tolerează atât
Theresa May va veni la Bruxelles pentru convorbiri de ultim moment cu Jean-Claude Juncker privind acordul de Brexit
Premierul britanic Theresa May se va întâlni miercuri seară, la Bruxelles, cu preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, în contextul speculaţiilor că va încerca să obţină concesii de ultim moment în acordul pentru Brexitul, relatează dpa. Downing Street a confirmat că Theresa May a discutat cu cabinetul ei posibilitatea
Szijjarto: Gruevski a trecut frontiera legal
Nikola Gruevski, fostul prim-ministru macedonean, a trebuit să treacă trei frontiere pentru a intra în Ungaria, a declarat miercuri Peter Szijjarto, ministrul de externe ungar, citat de agenţia MTI. "În toate cele trei cazuri el a făcut-o în mod legal", a spus el. Szijjarto a insistat că Gruevski a prezentat documentele de călătorie
Emirate: Un britanic condamnat la închisoare pe viaţă pentru spionaj; Londra, 'profund şocată'
Britanicul Matthew Hedges a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă de un tribunal federal din Abu Dhabi, după ce fusese acuzat de spionaj luna trecută în beneficiul unei ţări străine, a anunţat o purtătoare de cuvânt a familiei sale, citată de AFP, în timp ce Reuters citează două surse bine informate în legătură cu acest caz.
Steve Bannon şi miliardarul chinez Guo Wengui se aliază pentru a denunţa 'crimele şi persecuţiile' regimului chinez
Steve Bannon, fost consilier al preşedintelui american Donald Trump, şi Guo Wengui, un miliardar chinez în exil, au anunţat că se aliază pentru a scoate la iveală crimele şi persecuţiile masive de care s-ar face vinovat regimul chinez atât pe teritoriul ţării, cât şi în străinătate, relatează AFP. Într-o conferinţă de presă organi
Pedro Sanchez va începe joi prima vizită din ultimii 30 de ani a unui lider spaniol în Cuba
Premierul spaniol Pedro Sanchez va începe joi o vizită oficială în Cuba, prima a unui şef de guvern spaniol în această ţară după mai mult de 30 de ani, într-un moment în care Havana vede în europeni posibili aliaţi în faţa preşedintelui american Donald Trump, informează miercuri AFP. La putere de mai puţin de şase luni
Alegerea preşedintelui Interpol: Kremlinul denunţă o ''presiune fără precedent'' după ce candidatul său nu a avut câştig de cauză
Kremlinul a declarat miercuri că o presiune externă clară a fost exercitată la votul pentru alegerea noului şef al Interpol, dar că nu a identificat niciun factor care ar face aceste alegeri ilegale, informează agenţiile de presă ruse, citate de Reuters.
Merkel spune că va sprijini acordul privind Brexit-ul şi speră că problema cu Gibraltarul va fi rezolvată până la summitul UE de duminică
Germania va susţine acordul ce ar urma să fie obţinut duminică asupra retragerii Marii Britanii din Uniunea Europeană şi speră că obiecţia Spaniei privind formularea din text legată de controversatul teritoriu britanic Gibraltar va putea fi rezolvată până atunci, a declarat miercuri cancelarul german Angela Merkel, potrivit Reuters.
Comisarul european Hahn cere o ''explicaţie solidă'' de la Orban pentru azilul lui Gruevski
Comisarul european pentru politica de vecinătate şi negocieri de extindere, Johannes Hahn, i-a cerut miercuri prim-ministrului ungar Viktor Orban să ofere o ''explicaţie solidă'' pentru decizia de a-i acorda azil fostului premier macedonean Nikola Gruevski, dacă această informaţie va fi confirmată, transmit dpa şi Reuters.
Polonia dă înapoi în privinţa legii asupra Curţii Supreme, contestată de UE
Partidul Lege şi Justiţie (PiS) aflat la guvernare în Polonia a anunţat miercuri un amendament legislativ prin care dă înapoi în reforma privind Curtea Supremă, care s-a aflat în centrul disputei sale cu Uniunea Europeană, ce acuză Varşovia de nerespectarea standardelor democratice, relatează Reuters. &Icir
Republica Maldive doreşte să facă parte din nou din Commonwealth
Preşedintele Republicii Maldive, Ibrahim Mohamed Solih, şi-a informat noul cabinet că ţara va fi din nou membră a Commonwealth, după ce s-a retras din organizaţie în 2016, indică miercuri un comunicat al Biroului Preşedintelui, citat de agenţia Xinhua. În cadrul unei reuniuni a cabinetului, miniştrii au subliniat avant
Franţa: Parlamentul adoptă două legi controversate anti-''fake news''
Parlamentul francez a adoptat marţi seară, printr-un vot al Adunării Deputaţilor, două propuneri de lege controversate ce vizează combaterea ''manipulării informaţiei'' în perioadele electorale, texte considerate ''ineficiente'' şi ''potenţial periculoase'' de către opoziţie, transmite AFP.
Caravana migranţilor: Criza se află de cealaltă parte a zidului (ministru american)
Criza este reală şi se află de cealaltă parte a acestui zid, a declarat marţi la frontiera între Mexic şi SUA ministrul american pentru securitatea internă, Kirstjen Nielsen, ameninţând cu arestarea şi expulzarea tuturor migranţilor care vor îndrăzni să o treacă ilegal, relatează AFP. Potrivit lui Kirstjen Nielse


