Brexit: Cabinetul britanic dezbate proiectul de acord cu UE propus de premierul Theresa May
Premierul britanic Theresa May prezintă miercuri cabinetului său un acord îndelung negociat cu Uniunea Europeană privind Brexit-ul, în ceea ce ar putea fi un moment definitoriu pentru mandatul său, dar şi pentru ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din blocul comunitar, notează dpa. Miniştrii britanici vor putea citi textul
Statele Unite ale Americii numesc un nou ambasador în Arabia Saudită
Preşedintele american Donald Trump a anunţat marţi numirea fostului general John Abizaid în funcţia de ambasador al Arabiei Saudite, poziţie până acum vacantă în Administraţia Trump, informează miercuri AFP. John Abizaid, 67 de ani, este fostul comandant al forţelor americane în Orientul Mijlociu. Acest fost general cu patru stele de or
Militarii americani întind sârmă ghimpată la frontiera cu Mexicul
Militarii americani au întărit marţi măsurile de securitate la frontiera cu Mexicul, construind baricade şi garduri de sârmă ghimpată, relatează Reuters. În oraşul mexican Tijuana, la graniţa cu SUA, au sosit marţi cu autobuze circa 400 de migranţi care au luat-o înaintea unei caravane de refugiaţi din America Centrală, a declarat agenţ
Baze de rachete în Coreea de Nord: Nimic ''anormal'', consideră Donald Trump
SUA sunt informate despre existenţa bazelor de rachete balistice nord-coreene prezentate ca fiind secrete într-un studiu publicat recent, a asigurat marţi preşedintele american Donald Trump, citat de AFP şi Reuters. "Ştim totul despre amplasamentele discutate, nimic nou - şi nu se întâmplă nimic anormal. Voi
Forumul de la Paris privind pacea a premiat 14 proiecte aflate "în serviciul multilateralismului"
Paisprezece proiecte aflate "în serviciul multilateralismului" au fost distinse de către organizatorii Forumului de la Paris privind pacea care s-a încheiat marţi după ce a atras 12.000 de vizitatori, între care 65 de şefi de stat şi de guvern, conform unui comunicat al organizatorilor, citat de AFP. Proiectele selecţionate vizează
Brexit: Negociatorii britanici şi europeni au ajuns la un acord (Downing Street)
Un proiect de acord cu privire la Brexit a fost încheiat de negociatorii britanici şi europeni şi urmează să fie examinat miercuri în Consiliul de miniştri de la Londra, a anunţat marţi guvernul britanic într-un comunicat, citat de AFP. 'Cabinetul se va reuni mâine (miercuri) la 14:00 (ora locală şi GMT) pentru a examina proiectul d
Delictele motivate de ură în creştere cu 17% anul trecut în Statele Unite
Delictele motivate de ură s-au înmulţit cu 17% anul trecut în Statele Unite ale Americii (SUA), a anunţat marţi Biroul Federal de Investigaţii (FBI) în raportul său anual, relatează dpa. Majoritatea delictelor menţionate în raport au fost intimidări sau atacuri, dintre care 60% au fost motivate rasial, în timp ce 20% au fost atacu
Gaza: Grupuri palestiniene anunţă o încetare a focului cu Israelul (comunicat)
Grupuri palestiniene, printre care mişcarea islamistă Hamas la putere în Gaza, au anunţat marţi seară o încetare a focului cu Israelul încheiată în mod indirect prin mediere egipteană şi au indicat că cer Israelului să o respecte la rândul său, informează France Presse. "Eforturile egiptene au avut ca rezultat o încetar
Seria de tweet-uri ale lui Trump cu mesaje critice la adresa lui Macron, 'făcute pentru americani' (Palatul Elysee)
Palatul Elysee a relativizat marţi semnificaţia seriei de tweet-uri în care Donald Trump l-a atacat cu virulenţă pe preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, apreciind că acestea au fost 'făcute pentru americani', relatează France Presse. Preşedinţia franceză a refuzat 'orice comentariu oficial' în urma unei serii de cinci mesaje posta
UE publică un plan de acţiune pentru măsuri de urgenţă în cazul absenţei unui acord privind Brexit-ul
Comisia Europeană a publicat marţi o listă cu măsuri ce trebuie luate de urgenţă dacă devine ''probabil'' scenariul cu absenţa unui acord privind ieşirea Regatului Unit din Uniunea Europeană, relatează AFP. Textul prezintă ''un număr limitat de acţiuni de urgenţă ce trebuie aplicate dacă devine probabil faptul că Regatul Unit părăseşte
Italia: Jurnaliştii se mobilizează după atacurile politice ale M5S
Sute de jurnalişti au manifestat marţi în mai multe oraşe din Italia pentru a apăra libertatea presei după atacurile recente ale viceprim-ministrului Luigi Di Maio (Mişcarea 5 Stele, antisistem), care i-a numit pe jurnalişti "şacali", relatează France Presse. Manifestaţii au avut loc la Roma, Genova, Milano, Florenţa şi Perugia, la chemarea Fed
Merkel propune crearea unei "veritabile armate europene" şi a unui "consiliu de securitate european" cu preşedinţie rotativă
Cancelarul german Angela Merkel a propus marţi, într-un discurs în Parlamentul European, crearea la un moment dat a "unei veritabile armate europene", la scurt timp după o controversă puternică pe acest subiect între preşedintele american Donald Trump şi preşedintele francez Emmanuel Macron, şi "constituirea unui consiliu de securitate europe
Raport MCV/Comisia Europeană remarcă progresele Bulgariei şi va efectua o nouă evaluare înainte de finalul mandatului său, recomandări
Comisia Europeană (CE) a remarcat marţi, în raportul privind Mecanismul de Cooperare şi Verificare, hotărârea Bulgariei de a pune în aplicare recomandările din ianuarie 2017 şi va continua să monitorizeze îndeaproape progresele înregistrate de această ţară, urmând să efectueze înainte de sfârşitul mandatului actualei Comisii, o
Fostul premier al Macedoniei, Nikola Gruevski, se ascunde de justiţia din ţara sa în Ungaria
Fostul premier macedonean Nikola Gruevski, căutat de ţara sa pentru a executa o pedeapsă cu închisoarea, a anunţat marţi - pe contul său de Facebook - că se află în Ungaria, unde spune că a cerut 'azil politic', informează agenţiile de presă AFP şi EFE. Justiţia macedoneană a
Oficiali francezi comemorează trei ani de la atacul de la Bataclan
Premierul francez, Edouard Philippe, şi primăriţa Parisului, Anne Hidalgo, au condus ceremoniile de comemorare, marţi, a atentatelor coordonate de gruparea Stat Islamic la Paris în noiembrie 2015, soldate cu 130 de morţi, relatează agenţia Reuters. În faţa Teatrului Bataclan, unde au fost doborâte cu focuri de armă 90 de persoane în tim




