Brexit: Parlamentul britanic îşi va exprima votul asupra planului B al lui May la 29 ianuarie
Parlamentul britanic va dezbate şi îşi va exprima votul asupra planului B privind Brexit-ul al premierului Theresa May la 29 ianuarie, a anunţat joi preşedinta Camerei Comunelor, Andrea Leadsom, potrivit Reuters. Acordul iniţial propus de May, după ce a fost convenit cu Uniunea Europeană, a fost respins marţi cu o largă majoritate de Camera Comunelor, ia
Rusia decide să nu-şi reia activitatea la APCE
Rusia a decis să nu-şi reia participarea la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) în acest an, potrivit unei rezoluţii adoptate joi de către Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului federal rus), informează EFE şi RIA Novosti. 'La ora actuală, nu există schimbări semnificative în poziţia Adunării. În această situaţie,
Franţa declanşează 'planul legat de un Brexit fără acord', anunţă premierul Philippe
Prim-ministrul francez Edouard Philippe a anunţat joi declanşarea unui 'plan legat de un Brexit fără acord' pentru a răspunde situaţiei 'tot mai puţin improbabile' a unei ieşiri dezordonate a Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite AFP. 'Responsabilitatea guvernului este ca ţara noastră să fie pregătită, ca interesele concetăţenilor
Facebook elimină sute de pagini şi conturi care îşi aveau originea în Rusia
Facebook Inc a anunţat joi că a eliminat sute de pagini, conturi şi grupuri iniţiate de Rusia din cauza unei conduite coordonate necorespunzătoare pe platformele Facebook şi Instagram, transmite Reuters. Nathaniel Gleicher, responsabila pentru politici de securitate cibernetică la Facebook, a indicat
O misiune a ODIHR va monitoriza procesul electoral şi desfăşurarea alegerilor în Republica Moldova
O misiune a Biroului OSCE pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului (ODIHR) şi-a început de miercuri activitatea de monitorizare a procesului de pregătire a alegerilor parlamentare preconizate să aibă loc la 24 februarie în Republica Moldova, urmând ca apoi să monitorizeze şi desfăşurarea propriu-zisă a scrutinului, informează joi postul public de
Republica Moldova/alegeri: Departamentul de Stat al SUA invită Chişinăul să asigure un proces electoral liber şi corect
Statele Unite îndeamnă autorităţile Republicii Moldova să ia toate măsurile necesare pentru a asigura un proces electoral liber şi corect în perspectiva alegerilor legislative din 24 februarie, precum şi un rezultat transparent care să respecte voinţa alegătorilor, se arată într-o Declaraţie a Departamentului de Stat, citată joi de Radio Chişinău.
SUA: Donald Trump îşi prezintă noua strategie de apărare antirachetă
Preşedintele american Donald Trump va face publică joi noua strategie de apărare antirachetă a SUA, destinată să răspundă ameninţărilor reprezentate de noile arme ale Rusiei şi Chinei, dar şi de cele ale Iranului şi Coreei de Nord, informează France Presse. Liderul american este aşteptat joi la sediul Pentagonului, unde va prezenta în jurul orei 16:00 GM
Brexit: 'Spuneţi-ne ce vreţi', le transmite Manfred Weber britanicilor
Amânarea datei de 29 martie pentru ieşirea plănuită a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar avea sens doar dacă Londra ar anunţa planuri cu ce trebuie făcut după ce parlamentarii britanici au respins proiectul de acord privind Brexit-ul, a declarat joi, la un post de radio, eurodeputatul german conservator Manfred Weber, care candidează pentru şefia Comisiei Europene
Tratatul INF: Noi critici americane la adresa Rusiei; Moscova reacţionează
SUA au criticat din nou Rusia miercuri la Bruxelles, acuzând-o că a dat 'informaţii false' despre un controversat sistem de rachete care contravine Tratatului privind Forţele Nucleare Intermediare (INF), informează AFP. Subsecretarul de stat american Andrea Thompson a indicat că negocierile între ruşi şi americani marţi la Geneva 'nu au
CPI suspendă eliberarea fostului preşedinte ivorian Laurent Gbagbo, achitat pentru crime împotriva umanităţii
Curtea Penală Internaţională (CPI), cu sediul la Haga, a suspendat miercuri seară punerea în libertate a fostul preşedinte al Cote d'Ivoire, Laurent Gbagbo, după un nou apel depus de procuror a doua zi după decizia răsunătoare de achitare a inculpatului, relatează AFP. Judecătorii Curţii dispuseseră eliberarea imediată a lui Gbagbo şi a lui Charles B
Un fost vicepreşedinte şi fost şef al poliţiei din Columbia neagă acuzaţia că l-a protejat pe El Chapo
Fostul vicepreşedinte al Columbiei şi fost director al poliţiei naţionale Oscar Naranjo a negat miercuri că l-a protejat în schimbul unor bani pe traficantul de droguri mexican Joaquin Guzman 'El Chapo', judecat în SUA, potrivit AFP. Ofiţerul în retragere a fost acuzat, de un martor al parchetului american în procesul lui 'E
Omologul nord-coreean al lui Pompeo a sosit la Beijing
Înaltul emisar nord-coreean implicat în discuţiile cu Statele Unite a sosit joi la Beijing şi se pare că el este în drum spre Washington, a anunţat agenţia de presă sud-coreeană Yonhap. Mass-media din Statele Unite şi Coreea de Sud au citat anterior surse neidentificate declarând că se aşteaptă ca secretarul de stat american Mike Pompeo
Taiwanul nu va ceda în faţa presiunilor chineze (purtător de cuvânt)
Taiwanul nu va ceda în faţa presiunilor chineze, a declarat joi un purtător de cuvânt prezidenţial, chemând la sprijin internaţional împotriva unor "acţiuni în afara controlului", după ce Beijingul a cerut companiilor să schimbe modul în care se referă la insula autoguvernată, informează agenţia Reuters. "&Ici
Al doilea summit Trump - Kim va avea loc în martie sau aprilie la Danang, în Vietnam (presă)
A doua întâlnire între preşedintele american Donald Trump şi liderul nord-coreean Kim Jong Un va avea loc probabil în martie sau aprilie la Danang, în Vietnam, scrie joi cotidianul Washington Post, preluat de Yonhap. Anterior, postul de radio Vocea Americii menţionase posibilitatea ca summitul să fie organizat în capitala vietnameză, Hanoi
Regatul Unit: Premierul Theresa May negociază cu opoziţia după insuccesul moţiunii de cenzură
Miercuri seara, după ce Parlamentul Regatului Unit a respins o moţiune de cenzură, premierul Theresa May a discutat cu liderii partidelor de opoziţie, însă nu şi cu principalul său adversar politic, laburistul Jeremy Corbyn, transmite DPA. Seara târziu, May s-a adresat presei, la reşedinţa sa oficială din Downing Street 10, şi s-a declarat


