Cancelarul german Angela Merkel felicită Italia pentru câştigarea Euro 2020
Cancelarul german Angela Merkel şi guvernul german au felicitat luni Italia pentru câştigarea finalei Campionatului European de fotbal cu 3-2 la lovituri de departajare în faţa Angliei duminică seară, relatează dpa. Purtătorul de cuvânt al guvernului german Steffen Seibert a declarat luni, la Berlin, că vrea să transmită echi
Manifestaţii de protest: Rusia avertizează împotriva oricărei ''ingerinţe străine'' în afacerile interne ale Cubei
Rusia a avertizat luni împotriva oricărei 'ingerinţe străine' în criza care zdruncină în prezent Cuba, ţară aliată a Moscovei unde autorităţile se confruntă cu manifestaţii de o amploare considerată istorică împotriva puterii comuniste, relatează AFP. 'Considerăm drept inacceptabilă orice fel de ingerinţă st
Alegeri în Republica Moldova: PAS obţine 63 din cele 101 de mandate ale noului Parlament (portal)
Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu, va deţine 63 din cele 101 mandate în noul Parlament al Republicii Moldova, potrivit calculelor făcute de portalul alegeri.md. În urma alegerilor parlamentare anticipate de duminică, PAS a obţinut 52,8% din totalul voturilor valabil exprimate, reuşit astfel să form
Alegeri în Republica Moldova: PAS a câştigat alegerile parlamentare anticipate cu 52,8% din voturi (rezultate preliminare)
Principalul partid proeuropean din Republica Moldova, Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu, a câştigat detaşat alegerile parlamentare anticipate organizate duminică, potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC).
Mozambic: UE decide să trimită o misiune de instruire militară
Uniunea Europeană va înfiinţa o misiune de instruire militară în Mozambic pentru a veni în ajutorul guvernului confruntat cu o insurgenţă islamistă în creştere şi a proteja civilii, a decis luni blocul, citat de Reuters. Mozambicul, care a solicitat ajutor din partea UE, se confruntă cu o rebeliune în cea
Alegeri în Republica Moldova/Liderul PAS, Igor Grosu:Suntem gata să numim un nou guvern şi să prezentăm un plan de guvernare
Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate (PAS), Igor Grosu, a declarat, luni, că partidul pe care îl conduce este pregătit să numească noul guvern de la Chişinău. El a declarat, într-o conferinţă de presă, că echipa guvernamentală va fi prezentată după ce Curtea Constituţională a Republicii Moldova va valida rezultatul scrut
ONU pledează în favoarea unei ''justiţii reparatorii'' în dezbaterea despre sechelele sclaviei şi colonialismului
Înaltul Comisar al ONU pentru drepturile omului, Michelle Bachelet, s-a pronunţat luni în favoarea unei "justiţii reparatorii" în dezbaterea sensibilă privind sechelele sclaviei şi colonialismului, relatează AFP. "În spatele rasismului sistemic şi violenţei rasiale de astăzi se ascunde absenţa recunoaşter
Alegeri în Republica Moldova/Dodon: Vreau să o felicit pe doamna preşedinte Maia Sandu pentru rezultatul pe care l-a obţinut
Preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, a felicitat, luni, atât Partidul Acţiune şi Solidaritate, cât şi pe Maia Sandu pentru rezultatul obţinut la alegerile parlamentare anticipate de duminică. El a declarat, într-o conferinţă de presă, că rezultatul scrutinului de duminică este "o normă firească
Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni sancţiunile impuse Rusiei în urma conflictului din Ucraina
Uniunea Europeană a prelungit cu încă şase luni, până la 31 ianuarie 2022, sancţiunile impuse Rusiei pentru rolul acesteia în conflictul din estul Ucrainei, transmite dpa. Sancţiunile au fost adoptate în iulie 2014 ca reacţie la anexarea de către Rusia a peninsulei Crimeea şi la sprijinul acordat de Moscova separatiştilor din estul Ucra
CE vrea să convingă Malta să revină asupra deciziei de a-şi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi anti-COVID
Comisia Europeană vrea să convingă Malta să revină asupra deciziei de a-şi închide frontierele pentru călătorii nevaccinaţi împotriva COVID-19, a indicat luni comisarul european pentru justiţie, Didier Reynders, transmite AFP.
Plângere la Comisia Europeană împotriva noilor reguli de utilizare ale WhatsApp
Organizaţia Europeană a Consumatorilor (BEUC) a anunţat luni că a depus plângere la Comisia Europeană împotriva serviciului de mesagerie WhatsApp pentru controversata modificare a politicii sale de confidenţialitate, relatează AFP. Aceste noi reguli nu sunt "nici transparente, nici comprehensibile pentru utilizatori", afirmă BEUC şi opt d
Alegeri în Republica Moldova: Prezenţa la vot la alegerile parlamentare anticipate a fost de 48,41%
Prezenţa la vot la alegerile parlamentare anticipate organizate duminică în Republica Moldova a fost de 48,41% din totalul alegătorilor înscrişi în listele electorale, a anunţat, luni, într-un briefing de presă, preşedintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), Dorin Cimil. Potrivit acestuia, ultimele secţii de votare, cele din Statele U
Israelul va oferi a treia doză de vaccin împotriva COVID-19 persoanelor cu imunodeficienţe
Israelienii care suferă de disfuncţii ale sistemului imunitar vor fi eligibili de acum înainte pentru a primi o a treia doză de vaccin împotriva COVID-19, a anunţat duminică ministrul sănătăţii, Nitzan Horowitz, transmite dpa. Într-o intervenţie la postul de radio Kan, Horowitz a spus că stocurile de vaccin Moderna sunt disponibile pentru per
Coreea de Nord respinge ajutorul umanitar american ca pe o 'schemă sinistră'
Ajutorul umanitar american este o "schemă politică sinistră" pentru a pune presiune pe alte ţări, a declarat un cercetător nord-coreean, după sugestii din partea unor aliaţi ai SUA precum Coreea de Sud că vaccinurile împotriva coronavirusului sau alt ajutor ar putea promova cooperarea, relatează luni Reuters. Ministerul de Externe nord-coreean
Alegeri în Republica Moldova: PAS a câştigat peste 85% din voturile din diasporă
Peste 80% dintre cetăţenii din Republica Moldova aflaţi în străinătate, care au votat la alegerile parlamentare anticipate de duminică, au susţinut Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), al preşedintelui Maia Sandu. Potrivit rezultatelor preliminare prezentate de Comisia Electorală Centrală (CEC), după numărarea voturilor din 144 din totalul celor 150 d










