Coronavirus: Ungaria nu va ezita să ia măsurile necesare în cazul unui al doilea val, spune Orban
Dacă vor exista semne care să indice un al doilea val epidemic de coronavirus, 'nu vom ezita să luăm măsurile legale şi economice necesare', a declarat vineri premierul ungar Viktor Orban, informează MTI. Într-un interviu la postul public Radio Kossuth, Orban a afirmat că răspunsul de succes al Ungariei la epidemie a salvat zeci de mii de vieţi,
America marchează abolirea sclaviei în plină perioadă de tensiuni cu privire la trecutul său rasist (AFP)
SUA marchează vineri abolirea sclaviei în plină perioadă de tensiuni şi de conştientizare a unor discriminări suferite de comunitatea afro-americană, notează France Presse. Mii de persoane sunt aşteptate la numeroase manifestaţii prevăzute din New York până la Los Angeles cu ocazia împlinirii a 155 de ani de la 'Juneteenth' ( îm
SUA: Facebook elimină reclame cu Trump pentru încălcarea politicii împotriva urii organizate
Compania Facebook a anunţat joi că e eliminat postări şi reclame ale echipei de campanie a preşedintelui american Donald Trump pentru încălcarea politicii reţelei de socializare împotriva urii organizate, relatează Reuters. În materialele publicitare se vede un triunghi roşu inversat, un simbol folosit de nazişti pentru a-i identifica pe priz
Australia declară că este ţinta unui atac cibernetic din partea unui ''actor statal''
Australia este ţinta unui amplu atac cibernetic din partea unui "actor statal" care vizează sistemele informatice ale guvernului, administraţiilor şi companiilor, a afirmat vineri premierul Scott Morrison, citat de AFP. Morrison a organizat de urgenţă o conferinţă de presă la Canberra pentru a-şi avertiza concetăţenii cu privire la &
Columbia: Parlamentul adoptă pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru violatorii şi ucigaşii de minori
Parlamentul columbian a adoptat joi un amendament constituţional ce prevede pedeapsa cu închisoarea pe viaţă pentru violatorii şi ucigaşii de minori cu vârste de până la 14 ani, transmite AFP. Cu 75 de voturi pentru şi niciunul împotrivă, Senatul, cu sprijinul guvernului preşedintelui de dreapta Ivan Duque, a votat amendarea articolului
SUA: Secretarul de stat Mike Pompeo denunţă "minciunile trădătorului" Bolton din cartea acestuia
Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a denunţat joi "minciunile" lui John Bolton, fostul consilier pentru securitate naţională al preşedintelui Donald Trump, care publică în curând o carte plină de dezvăluiri despre preşedintelui Statelor Unite şi anturajul acestuia, informează AFP. "Este deopotrivă trist şi peric
SUA: Preşedintele Trump nu exclude întreruperea relaţiilor economice cu Beijingul
Preşedintele Donald Trump nu exclude întreruperea oricăror relaţii cu Beijingul, inclusiv a celor economice, într-un context tensionat al raporturilor bilaterale, transmit AFP şi Reuters. "Statele Unite menţin, desigur, o opţiune politică, cu mai multe condiţii, de a tăia toate legăturile cu China", a scris pe Twitter lid
SUA: Portretele a patru membri ai Confederaţiei au fost înlăturate din clădirea Congresului
Congresul american a dat jos joi patru portrete ale unor oficiali ai Confederaţiei la ordinul preşedintei democrate a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, pentru care imaginea lor simbolizează un "rasism grotesc" într-o Americă în care este în plină desfăşurare un protest istoric împotriva brutalităţii poliţiei şi a discriminărilor
China a eliberat zece soldaţi indieni luaţi prizonieri în confruntarea violentă de luni
China a eliberat joi zece soldaţi indieni capturaţi în timpul ciocnirii de luni dintre armata chineză şi cea indiană în zona himalayană de la graniţa dintre cele două ţări, a informat vineri presa indiană, transmite AFP. Eliberarea acestora survine după negocierile care au avut loc între cele două părţi cu scopul de a reduce
SUA: Curtea Supremă a validat statutul a 700.000 de migranţi tineri
Luna de miere dintre preşedintele american şi Curtea Supremă s-a încheiat după decizia de joi a Înaltei Curţi, care s-a opus blocării programului "Dreamers", destinat protejării a
SUA: Un aliat al preşedintelui Trump schimbă conducerea unor instituţii media publice
Un aliat al preşedintelui Donald Trump a schimbat complet conducerea unor instituţii mass-media publice americane precum Vocea Americii (VOA) sau Radio Europa Liberă, trezind temeri privind o politizare a informaţiilor difuzate de aceste canale de transmitere a informaţiilor, create pentru promovarea idealurilor de libertate şi democraţie în lume, informează AF
SUA: Preşedintele Trump promite în curând o lista actualizată cu candidaţi conservatori pentru Curtea Supremă
Preşedintele american Donald Trump, care a suferit o a doua înfrângere în ultimele patru zile la nivelul Curţii Supreme, a declarat joi că intenţionează să alcătuiască o listă actualizată cu potenţiali candidaţi conservatori pentru Înalta Curte, după ce una din politicile sale dure în domeniul imigraţiei a fost oprită de judecători, info
SUA: Phenianul rămâne o ''ameninţare extraordinară'' pentru regiune (Pentagon)
Coreea de Nord rămâne o ''ameninţare extraordinară'' pentru regiune, a apreciat joi un responsabil al Pentagonului, după distrugerea de către regimul de la Phenian a biroului de legătură inter-coreean, relatează AFP. "După cum ne-au amintit clar evenimentele din ultimele zile, Coreea de Nord continuă să reprezinte o
Preşedintele bulgar neagă că ar fi folosit o dronă pentru a-l fotografia pe premier în dormitorul acestuia
Preşedintele bulgar Rumen Radev a negat joi acuzaţii că ar fi folosit o dronă pentru a face fotografii premierului Boyko Borisov în dormitorul acestuia, dintre care unele au circulat online, relatează dpa. Borisov l-a acuzat pe Radev că l-a ''spionat cu o dronă'' după ce ar fi apărut imagini cu el dormind în pat, im
NATO a întocmit un plan de acţiune pentru valul doi de COVID-19
Miniştrii apărării din statele NATO au convenit joi asupra unui plan de acţiune în cazul unui al doilea val de infecţii de COVID-19, în contextul în care alianţa militară încearcă să arate cum îşi poate aduce contribuţia în timpul crizei sanitare, relatează joi agenţia DPA. Cele 30 de state membre urmează să