SUA vor împiedica 'într-un fel sau altul' Iranul să obțină arma nucleară (Chris Wright)
Statele Unite vor împiedica 'într-un fel sau altul' Iranul să se doteze cu arma nucleară, a avertizat miercuri secretarul american pentru energie, Chris Wright, pe marginea unui summit la Paris, relatează AFP. 'Ei (iranienii) au fost foarte clari în legătură cu ceea ce vor face cu armele nucleare. Acest lucru este total inacceptab
Italia va fi reprezentată de ministrul de externe la reuniunea inaugurală a 'Consiliului Păcii' al lui Donald Trump
Ministrul de externe italian Antonio Tajani - aflat miercuri într-o vizită în Albania - a declarat că el va reprezenta Italia, în calitate de țară observatoare, la reuniunea de inaugurare a 'Consiliului Păcii' - o inițiativă a președintelui american Donald Trump - joi, la Washington, potrivit AFP. 'Voi merge personal la Washington
#Ucraina: S-au încheiat negocierile trilaterale de la Geneva, considerate 'dificile' de Kiev și Moscova
Discuțiile dintre ucraineni, ruși și americani s-au încheiat miercuri dimineață la Geneva, după o scurtă întâlnire în a doua zi de negocieri menite să pună capăt celor patru ani de conflict în Ucraina și pe care Moscova și Kievul le-au descris drept 'dificile', relatează AFP. 'Negocierile au avut loc p
Franța: Stânga radicală, sub presiune după agresiunea mortală suferită de un activist naționalist
Evoluțiile din ancheta referitoare la agresiunea mortală suferită de un activist naționalist din Lyon pune în dificultate partidul radical de stânga La France Insoumise (Franța Nesupusă, LFI), căruia guvernul i-a cerut miercuri să excludă din grupul parlamentar al formațiunii un deputat al cărui nume este legat de acest caz, notează AFP. 'Franț
Bulgaria: Președinta Iliana Iotova anunță organizarea de alegeri parlamentare anticipate pe 19 aprilie
Bulgaria va organiza alegeri parlamentare anticipate pe 19 aprilie, a anunțat miercuri președinta Iliana Iotova, relatează Reuters. Iotova l-a desemnat pe Andrei Ghiurov, viceguvernator al Băncii Naționale Bulgare, pentru a conduce un guvern interimar cu misiunea de a pregăti viitoarele alegeri parlamentare. Scrutinul va fi cel de-al opt
Kremlinul reamintește că este dispus să primească uraniu îmbogățit din Iran
Kremlinul a reamintit miercuri că este deschis propunerii de a primi uraniu îmbogățit din Iran, o opțiune discutată anterior cu Teheranul și care a reapărut în timpul discuțiilor de la Geneva pentru un acord nuclear între Statele Unite și Iran, informează EFE. ''Ne-am declarat disponibilitatea de a accepta uraniu &ici
Nici China, nici Rusia nu au efectuat teste nucleare secrete, declară Kremlinul
Kremlinul a declarat miercuri că nici China, nici Rusia nu au efectuat teste nucleare secrete, menționând că Beijingul a negat deja acuzațiile SUA că ar fi făcut acest lucru, potrivit Reuters. SUA au acuzat luna aceasta China că a efectuat un test nuclear secret în 2020, cerând un nou tratat în domeniul controlului armamentelor, mai ext
#Ucraina: Negocierile trilaterale de la Geneva sunt 'dificile', afirmă Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că negocierile de la Geneva dintre Rusia și Ucraina, mediate de Statele Unite, sunt 'dificile' și a acuzat Moscova că încearcă să facă astfel încât discuțiile 'să treneze', relatează AFP. 'Întâlnirile de ieri (marți, de la Geneva - n.r.) au fost &ici
China denunță o 'ingerință în afacerile interne' după numirea unui nou emisar al SUA pentru Tibet
China a denunțat miercuri 'o ingerință în afacerile sale interne' după ce secretarul de stat american Marco Rubio a anunțat marți numirea unui nou emisar al Statelor Unite însărcinat cu promovarea protecției tibetanilor, într-un rar mesaj de apărare a drepturilor omului transmis de administrația președintelui Donald Trump, relatează AFP.
Germania nu are nevoie de același tip de avion de luptă ca Franța, spune Merz referitor la proiectul SCAF
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat, într-un interviu difuzat miercuri, că țara sa nu are nevoie de același tip de avion de luptă ca și Franța, semnalând că Berlinul ar putea să abandoneze programul SCAF (Sistem de luptă aerian al viitorului), transmite AFP. 'Francezii au nevoie, în următoarea generație de avioane
Rusia: Președintele Vladimir Putin îl va primi pe șeful diplomației cubaneze în plin embargou petrolier american
Președintele rus Vladimir Putin urmează să se întâlnească miercuri la Moscova cu șeful diplomației cubaneze, Bruno Rodriguez, aflat în vizită în Rusia în contextul tensiunilor dintre Washington și Cuba, sugrumată de embargoul petrolier american, conform unui anunț al Kremlinului, informează AFP. 'Această întâlnire
Merz: Germania ar putea oferi avioane pentru a transporta arme nucleare în cadrul umbrelei europene de descurajare
Cancelarul german Friedrich Merz a explicat miercuri că Germania ar putea oferi avioane militare capabile să transporte bombe atomice, insistând în același timp că nu este vorba ca țara sa să dispună de propriile arme nucleare în cadrul unei eventuale ''umbrele nucleare'' europene de descurajare, potrivit EFE.
Rusia: Serviciile de informații străine pot vedea mesajele soldaților ruși care folosesc mesageria Telegram
Serviciile de informații străine pot vedea mesajele trimise de soldații ruși care folosesc aplicația de mesagerie Telegram, a declarat miercuri ministrul dezvoltării digitale din Rusia, Maksud Șadaiev, potrivit agenției de știri Interfax, informează Reuters. Telegram, unul dintre cele mai populare servicii de mesagerie din Rusia, este folosit pe scară largă de
Aleksandr Lukașenko, pe lista de sancțiuni a Kievului pentru găzduirea de rachete rusești Oreșnik în Belarus
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat miercuri includerea liderului belarus Aleksandr Lukașenko pe lista cu sancțiuni a Kievului pentru că a permis Rusiei să desfășoare pe teritoriul Belarusului rachete balistice hipersonice Oreșnik și totodată a facilitat atacuri rusești cu drone asupra nordului Ucrainei, potrivit EFE. În anunțul despre sa
Coreea de Sud: Partidul de guvernământ solicită pedeapsa cu moartea pentru fostul președinte Yoon Suk-yeol
Partidul Democrat (DP) aflat la putere în Coreea de Sud a cerut miercuri pedeapsa maximă pentru fostul președinte Yoon Suk-yeol, care așteaptă joi o sentință pentru insurecție ce i-ar putea aduce pedeapsa cu moartea, din cauza încercării sale eșuate de a impune legea marțială în decembrie 2024, relatează EFE. 'Este de bun simț ca insurgen





