Ucraina: Kievul salută rezultatele summitului din Arabia Saudită
Ucraina a anunţat luni că este "mulţumită" de summitul organizat în Arabia Saudită, la sfârşitul săptămânii trecute, cu privire la un posibil acord de pace pentru încetarea luptelor şi la care Moscova nu a fost invitată, relatează AFP. La summitul care a avut loc la Jeddah au participat reprezentanţi din aproximativ 40 de ţări
Ucraina: Cel puţin opt morţi şi 31 de răniţi într-un atac asupra unei clădiri rezidenţiale
Cel puţin opt persoane au fost ucise luni într-un atac cu două rachete ruseşti asupra unei clădiri rezidenţiale din Pokrovsk, estul Ucrainei, regiune în care armata rusă susţine că câştigă teren în ultimele zile, relatează AFP. Anterior Kievul a anunţat că cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 31 au fost rănite luni într-
Diplomaţia este ''modul preferabil'' pentru a soluţiona criza din Niger (Blinken)
Diplomaţia este "modul preferabil" pentru a soluţiona criza provocată de lovitura de stat din Niger, a declarat luni secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, într-un interviu acordat Radio France Internationale (RFI), relatează AFP. "Este cert că diplomaţia este modalitatea preferabilă pentru a soluţiona această situaţie. Aceasta
Discuţiile purtate cu autorii loviturii de stat din Niger au fost "dificile" (responsabil SUA)
Subsecretarul de stat al SUA, Victoria Nuland, a declarat luni că s-a întâlnit la Niamey cu autorii loviturii de stat din Niger cu care a avut discuţii "dificile" care nu au dus la o soluţie negociată, relatează AFP. "Aceste discuţii au fost extrem de sincere şi pe moment destul de dificile", a declarat presei V
Niger: Militarii l-au numit pe Ali Mahaman Lamine Zeine în funcţia de prim-ministru
Autorii militari ai loviturii de stat din Niger au anunţat luni seara numirea unui prim-ministru, Ali Mahaman Lamine Zeine, potrivit unui comunicat de presă citit la televiziunea naţională, în contextul în care comunitatea internaţională încearcă să restabilească ordinea constituţională, relatează AFP. "Domnul (Ali Maham
Ucraina: Cinci morţi şi 18 răniţi într-un atac rus cu rachete într-un oraş din est
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi alte 18 rănite luni într-un atac cu două rachete ruse asupra unei clădiri rezidenţiale din oraşul Pokrovsk din estul Ucrainei, a anunţat Kievul, transmite AFP. Prima rachetă a ucis patru persoane, iar un responsabil al serviciilor de salvare a fost ucis de a doua rachetă, a precizat pe Telegram m
China asigură Rusia că va menţine o poziţie ''imparţială'' cu privire la Ucraina
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a spus omologului său rus Serghei Lavrov, într-o convorbire telefonică desfăşurată luni, că Beijingul va menţine o poziţie independentă şi imparţială în privinţa Ucrainei, în încercarea de a găsi o reglementare politică, relatează Reuters. China va fi o
Bosnia a arestat un bărbat suspectat că plănuia un atac cu ajutorul grupării Stat Islamic
Un bărbat în vârstă de 43 de ani a fost arestat în Bosnia sub suspiciunea că avea legături cu militanţii Statului Islamic şi plănuia să atace musulmani din alte tradiţii şi una dintre moscheile lor, au declarat luni procurorii, potrivit Reuters. Bărbatul din oraşul central Zenica a fost condamnat
Ucraina susţine că discuţiile de la Jeddah au dat o ''lovitură uriaşă'' Rusiei şi că a fost convenită o nouă întâlnire
Un oficial ucrainean de rang înalt a declarat luni că discuţiile din weekend din Arabia Saudită despre războiul din Ucraina au dat o "lovitură uriaşă" Rusiei şi că participanţii au convenit să organizeze o altă întâlnire a consilierilor politici în aproximativ şase săptămâni, relatează Reuters.
Rusia: Disidentul de stânga Boris Kagarliţki, desemnat drept ''terorist''
Proeminentul sociolog şi activist politic de stânga rus Boris Kagarliţki a fost desemnat luni ca fiind ''terorist'', la câteva săptămâni după arestarea sa în baza unei prevederi care interzice apelurile publice la activităţi teroriste prin intermediul internetului, relatează Reuters.
Marea Britanie găzduieşte primii azilanţi pe o barjă amenajată, dar controversată
La bordul barjei Bibby Stockholm, ancorată în portul Portland din sud-estul Angliei, au sosit luni primii azilanţi care vor fi cazaţi în condiţii controversate, relatează AFP. Instalarea lor fusese programată săptămâna trecută, dar a fost amânată în ultimul moment. Prin amenajarea amb
Polonia acuză Belarusul şi Rusia că orchestrează un nou val de migranţi
Varşovia a acuzat luni Minskul şi Moscova că orchestrează un nou val major de migranţi menit să destabilizeze graniţa Poloniei, limita estică a Uniunii Europene, relatează AFP. "Este o operaţiune organizată de serviciile speciale ruse şi belaruse şi devine din ce în ce mai intensă", le-a declarat r
Polonia: Garda de Frontieră cere încă 1.000 de soldaţi la graniţa cu Belarusul
Garda de Frontieră din Polonia a cerut Ministerului Apărării să trimită încă 1.000 de soldaţi la graniţa cu Belarusul, a declarat luni ministrul adjunct de Interne, Maciej Wasik, pe fondul unei înmulţiri a încercărilor de trecere ilegală a frontierei, informează Reuters. Şeful Gărzii de Frontieră
Armata rusă susţine că a avansat trei kilometri spre Kupiansk, în nord-estul Ucrainei
Rusia a declarat luni că a avansat în trei zile trei kilometri spre Kupiansk, în nord-estul Ucrainei, o zonă recucerită în septembrie anul trecut de forţele ucrainene şi care se confruntă cu o ofensivă rusă de câteva săptămâni, informează AFP. "În ultimele trei zile, soldaţ
Ucraina susţine că a dejucat un atac rusesc împotriva lui Zelenski
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) a transmis luni că a arestat o femeie acuzată că a ajutat Rusia să pregătească un atac împotriva preşedintelui Volodimir Zelenski în timpul unei vizite la Mikolaiv (Nikolaev), în sudul Ucrainei, relatează. SBU a precizat într-un comunicat că a arest














