logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Trupele SUA părăsesc ultimele baze din Irak, provocând temeri că vor lăsa în urmă un vid de securitate (Reuters)

Image

Forțele americane se retrag miercuri din ultimele baze din Irak, suscitând temeri că vor lăsa în urmă un vid de securitate, încurajând milițiile șiite susținute de Iran și dând grupării Statul Islamic o șansă de a se regrupa, relatează miercuri Reuters într-o amplă analiză.

Plecarea trupelor americane, celebrată ca o victorie de Teheran și aliații săi, a fost convenită în 2024 în timpul mandatului președintelui Joe Biden și pusă în practică de administrația Donald Trump, chiar într-un moment în care țara este angrenată într-un război cu Iranul.

Aceasta vine la 23 de ani după ce forțele conduse de SUA l-au înlăturat de la putere pe Saddam Hussein, iar apoi au provocat tulburări și haos, care au culminat cu apariția grupării Statul Islamic (SI).

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice i-a îndemnat pe americani să voteze împotriva aliaților lui Trump din Congres chiar în timp ce forțele americane părăsesc Irakul vecin, unde Teheranul s-a implantat constant prin intermediari de la căderea dictaturii din Irak.

Deși plecarea forțelor americani este în general populară în rândul irakienilor, unii sunt îngrijorați că forțele de securitate instruite și finanțate de SUA continuă să fie incapabile să protejeze țara, unde 4.500 de soldați americani au murit în peste 20 de ani de război.

'Lecția din ultimele două decenii este că vidul de securitate poate fi extrem de periculos', a declarat Jassim al-Bahadli, un analist irakian care consiliază forțele de securitate.

După ce forțele americane au venit în Irak în 20023, ele au ocupat țara, au instalat un guvern condus de șiiți și au luptat ani de zile cu o insurgență mai întâi a forțelor loiale ale lui Saddam Hussein, apoi a Al-Qaida, în timp ce un război sectar devasta Irakul, după care s-au retras în 2011. Acestea s-au întors peste mai puțin de trei ani pentru a ajuta forțele irakiene să învingă gruparea sunită SI, care a terorizat milioane de persoane, într-un război major care a durat între 2014 și 2017.

Aproape de două ori mai mulți americani au murit în Operațiunea 'Iraqi Freedom' decât în războiul paralel din Afganistan, care s-a încheiat cu o retragere americană abruptă în 2021.

În conflictul din acest an cu Iranul, șapte din cei 18 militari americani care au murit se aflau în Irak, ultimul fiind un sergent care a murit în timpul detonării controlate a unei drone la o bază de lângă Erbil în luna iulie.

Iranul, care susține că scopul său ultim este să forțeze forțele americane să părăsească între Orientul Mijlociu, susține că retragerea SUA din Irak este un triumf pentru 'axa de rezistență' formată din grupări armate din regiune.

'Ce este preocupant nu este neapărat o intervenție directă iraniană, ci posibilitatea ca intermediarii Iranului să se simtă mai puternici în absența unei prezențe militare occidentale. Aceste grupuri ar putea încerca să-și extindă rolul în definirea politicilor de stat și să-și consolideze prezența în instituții-cheie', a declarat analistul politic care activează la Bagdad Ahmed Younis.

Unii oficiali din domeniul securității irakieni, atât din guvernul federal cât și din regiunea semiautonomă kurdă din nordul țării, susțin că retragerea SUA riscă să dea un nou avânt combatanților SI care, în pofida înfrângerii califatului autoproclamat în urmă cu aproape un deceniu, păstrează o rețea de celule în adormire.

La momentul de vârf al grupării, militanții ocupau o treime din Irak și au măcelărit mii de persoane, inclusiv câte sute pe care i-au filmat în timp ce îi împușcau într-o fostă bază militară americană.

Trupele americane au furnizat forțelor de securitate irakiene informații critice prind mișcările SI, supraveghere și recunoaștere aeriană.

'Cea mai importantă întrebare acum este dacă instituțiile irakiene de securitate au pregătit un Plan B viabil pentru faza post-coaliție', a declarat generalul irakian în retragere Mohammed al-Jubouri, care a condus o brigadă în războiul împotriva grupării SI. 'Unul dintre cele mai negre scenarii ar fi ca SI să obțină drone armate sau drone improvizate cu explozibili într-un moment în care Irakul continuă să nu aibă suficiente capabilități aeriene pentru a contracara eficient astfel de amenințări', a adăugat el.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 4

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 30-09-2026 11:29

SUA: Trump anunță 'un tur de campanie de 32 de zile' în sprijinul candidaților republicani înaintea alegerilor din noiembrie

Președintele american Donald Trump a declarat marți că plănuiește 32 de zile de deplasări în campania electorală premergătoare alegerilor din noiembrie, plasându-se pe sine și bilanțul activității sale în centrul eforturilor republicanilor de a-și păstra controlul asupra Congresului, în contextul în care sondajele indică faptul că democr

Politic Ex 30-09-2026 11:12

Iranul a primit răspunsul SUA pentru un plan pe șapte zile, dar ordinea etapelor provoacă divergențe (Reuters)

Ministrul iranian de externe Abbas Araghchi a primit marți, prin intermediul mediatorilor qatarezi, un răspuns din partea Statelor Unite cu privire la un plan pe șapte zile menit să construiască o stare de încredere între Washington și Teheran, dar principalul punct de divergență nu îl constituie planul în sine, ci ordinea etapelor acestuia, a

Politic Ex 30-09-2026 10:16

SUA: Trump renunță la recursul împotriva plății unor compensații scriitoarei Jean Carroll pentru agresiune sexuală

Președintele american Donald Trump a renunțat marți la un proces pe care l-a deschis pentru a suspenda aplicarea unei hotărâri judecătorești prin care, după ce a fost condamnat definitiv într-un proces civil pentru agresiune sexuală și defăimare, a fost obligat să-i plătească scriitoarei fostă jurnalistă Jean Carroll daune morale de 5,6 milioane de dolari

Politic Ex 30-09-2026 09:47

Venezuela: Președinta interimară Delcy Rodriguez recunoaște utilizarea 'abuzivă' a legii împotriva incitării la ură

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a recunoscut marți că autoritățile au utilizat 'abuziv' legea împotriva incitării la ură, un instrument folosit pentru a justifica zeci de arestări politice, și a promis o reformă în acest sens, așa cum au cerut opoziția și ONG-uri, relatează miercuri AFP. În ultimu

Politic Ex 30-09-2026 08:54

Burnham afirmă că Regatul Unit ar trebui să ia în considerare o eventuală revenire în Uniunea Europeană

Premierul britanic Andy Burnham a declarat miercuri că Regatul Unit ar trebui să ia în considerare opțiuni privind relația sa viitoare cu Uniunea Europeană, inclusiv o eventuală revenire în blocul comunitar, în timp ce actualul șef al guvernului de la Londra își intensifică eforturile de a reconstrui legăturile cu Europa, relatează Reuters.

Politic Ex 30-09-2026 08:47

#Ucraina: Atac aerian rusesc asupra Kievului și a regiunii înconjurătoare, soldat cu trei morți și șapte răniți (autorități)

Loviturile aeriene întreprinse miercuri dimineață de forțele ruse asupra capitalei ucrainene, Kiev, și a regiunii înconjurătoare au provocat moartea a trei persoane, printre care un copil, și rănirea altor șapte, transmite Reuters, citând oficiali de la Kiev. Potrivit Administrației militare a Kievului, în urma atacului

Politic Ex 30-09-2026 05:56

SUA: Curtea Supremă elimină din nou limitele privind expulzarea imigranților către țări terțe

Curtea Supremă a Statelor Unite, majoritar conservatoare, a ridicat din nou marți, până la noi ordine, restricțiile privind expulzarea imigranților fără acte către țări terțe și a decis să preia cazul, transmite AFP. Împotriva avizului celor trei judecători progresiști (dintr-un total de nouă), Curtea dă astfel câștig de cauz

Politic Ex 30-09-2026 04:40

Pentagonul alege Boeing pentru a fabrica viitorul avion de luptă al US Navy

Departamentul american al Apărării a anunțat marți că a selectat constructorul aerospațial Boeing pentru a fabrica avionul de luptă de nouă generație al Marinei Statelor Unite, un contract evaluat la peste 20 de miliarde de dolari, notează AFP. Potrivit unui comunicat al Pentagonului, avionul de luptă, botezat în această etapă F/A-XX, ar

Politic Ex 30-09-2026 03:31

Mexicul este pe cale să interzică dubla cetățenie pentru candidații la președinție

Senatul mexican a aprobat marți o reformă constituțională care îi va obliga pe candidații la alegerile prezidențiale și la posturile de guvernator al statelor să renunțe la eventuala dublă cetățenie pentru a putea candida, relatează AFP. Înainte de a fi adoptat definitiv, textul trebuie să treacă de adunările legislative ale celor

Politic Ex 30-09-2026 02:11

Explozii de mine în zona demilitarizată: Coreea de Nord respinge acuzațiile Seulului

Influenta soră a liderului nord-coreean Kim Jong Un, Kim Yo Jong, a respins acuzațiile sud-coreene potrivit cărora Phenianul ar fi responsabil pentru explozia unor mine care au rănit trei soldați în zona demilitarizată săptămâna trecută, a raportat miercuri presa de stat, transmite AFP. Această acuzație a Seulului 'este josnică

Politic Ex 30-09-2026 01:31

Statele Unite înăspresc din nou sancțiunile împotriva Cubei

Statele Unite au anunțat marți înăsprirea sancțiunilor împotriva Cubei, cu noi restricții privind operațiunile financiare legate de insula comunistă și o reducere a autorizațiilor de călătorie pentru cetățenii americani, transmite AFP. Sancțiunile, actualizate de Biroul pentru Controlul Activelor Străine (OFAC), din subordinea Depa

Politic Ex 30-09-2026 00:21

Senatul spaniol respinge ratificarea tratatului de prietenie cu Franța, în plină vizită a lui Macron la Madrid

Senatul spaniol, dominat de opoziția de dreapta, a respins marți seară ratificarea tratatului de prietenie dintre Spania și Franța, în plină vizită de stat a președintelui Emmanuel Macron la Madrid, notează AFP. În detaliu, 142 de senatori de dreapta (Partidul Popular, PP) și de extremă-dreapta (Vox) au votat împotriva acestu

Politic Ex 29-09-2026 23:13

Slovacia: Un ministru pierde încrederea Parlamentului, majoritatea lui Fico amenințată

Ministrul slovac al mediului, Tomas Taraba, a pierdut marți un vot de încredere în Parlament, slăbind guvernul premierului naționalist Robert Fico, în timp ce deputați din rândul aliaților săi de extremă dreapta din Partidul Național Slovac (SNS) amenință să îl priveze de scurta sa majoritate, notează AFP. Parlame

Politic Ex 29-09-2026 22:34

Germania: Extrema-dreaptă speră să conducă Saxonia-Anhalt în decembrie

Candidatul partidului de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) din Saxonia-Anhalt, regiune din estul țării, speră să fie ales în decembrie premier al acestui land, a afirmat acesta marți, ceea ce ar reprezenta o premieră în Germania postbelică, notează AFP. După victoria sa la alegerile regionale de la începutul l