Trump ar fi 'foarte dezamăgit' dacă Israelul nu își respectă partea în planul de pace privind Fâșia Gaza
Donald Trump ar fi 'foarte, foarte dezamăgit' dacă Israelul nu își respectă partea pentru a asigura succesul planului de pace în Fâșia Gaza - susținut de președintele SUA - și al acordului de dezarmare cu Hamas, a declarat un oficial al administrației americane, potrivit presei de vineri, citată de EFE.
'Nu îi cerem Israelului altceva decât să accepte planul în 20 de puncte pe care l-au aprobat inițial, așadar avem toată încrederea că îl va respecta. Dacă nu o face, evident că președintele Trump ar fi foarte, foarte dezamăgit', a spus oficialul citat de CNN.
El a adăugat că 'având în vedere cantitatea de probleme cu care se confruntă', nu crede 'că Israelul vrea să transforme aceasta într-o problemă mai mare în acest moment'. Acesta este motivul pentru care crede că israelienii 'vor rămâne parteneri buni în acest proces și vor respecta ceea ce s-a convenit'.
Referitor la termenele privind finalizarea dezarmării grupului islamist palestinian, oficialul american a subliniat că, din cauza complexității acestui acord, acordă prioritate luării deciziilor corecte mai degrabă decât respectării unui calendar strict.
'Cred că în săptămânile următoare vom continua să punem la punct toate detaliile și estimez că vom putea vedea progrese în următoarele una-două luni', a afirmat el.
Joi, președintele Donald Trump a anunțat că Consiliul pentru pace pe care l-a creat pentru rezolvarea conflictelor, începând cu cel din Fâșia Gaza, a ajuns la un acord pentru 'dezarmarea totală' a Hamas și a altor grupuri armate palestiniene din enclava palestiniană, un pas pe care l-a calificat drept 'istoric' în direcția creării unui nou guvern în Fâșia Gaza.
Foaia de parcurs pentru încetarea ostilităților, împărtășită de administrația americană, prevede eliminarea treptată a capacităților militare ale Hamas, demontarea tunelurilor și arsenalelor și un sistem de supraveghere internațională pe durata procesului. De asemenea, stabilește că prima condiție pentru a avansa va fi o încetare completă a operațiunilor militare și respectarea obligațiilor prevăzute în acordul de încetare a focului, pe lângă o retragere treptată a forțelor israeliene.
Consiliul pentru pace a publicat vineri pe X punctele acestei foi de parcurs în care se stipulează că Israelul trebuie să 'finalizeze fără întârziere angajamentele restante din Protocolul de la Sharm el Sheikh, în special încetarea operațiunilor militare', un punct pe care trebuie să îl respecte, de asemenea, 'Hamas și facțiunile palestiniene'.
De asemenea, a informat că negocierea calendarului pentru implementarea celei de-a doua faze a planului de pace care include demilitarizarea, formarea noului organism guvernamental, retragerea extinsă a armatei israeliene și reconstrucția Fâșiei Gaza se va realiza în termen de 14 zile de la aprobarea foii de parcurs, deși acest termen poate fi prelungit.
Hamas a confirmat vineri acordul pentru dezarmarea sa și a asigurat că include 'obligația' ca Israelul 'să se retragă din Fâșia Gaza'.
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu nu s-a pronunțat deocamdată public asupra acestui subiect. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
OIM: Milioane de ucraineni riscă să fie din nou strămutați în această iarnă
Mai multe milioane de ucraineni care s-au întors acasă după ce au fugit din cauza luptelor riscă să fie din nou strămutați în această iarnă, a avertizat vineri Organizația Internațională pentru Migrație (OIM), agenție a ONU cu sediul la Geneva, relatează AFP. ''Pentru milioane de ucraineni, întrebarea nu este num
Irak: Premierul a finalizat guvernul, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni de pe lista neagră a SUA (surse diplomatice)
Prim-ministrul irakian Ali al-Zaidi a finalizat lista guvernului, incluzând, cu aprobarea Washingtonului, facțiuni plasate pe o listă neagră a SUA, într-un demers care vizează dezarmarea grupărilor armate proiraniene, au declarat vineri surse diplomatice pentru AFP. Al-Zaidi ''a obținut aprobarea tacită a Statelor Unite'
Zelenski, invitat la Budapesta cu ocazia comemorării Revoluției ungare din 1956
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a fost invitat la Budapesta pentru a participa la evenimentele care marchează 70 de ani de la Revoluția ungară din 1956, liderul de la Kiev urmând să efectueze o vizită în capitala Ungariei săptămâna viitoare, a declarat vineri Ihor Jovkva, adjunctul șefului administrației prezidențiale ucrainene, într-un inte
Cisiordania/Coloniști israelieni au dat foc măslinilor dintr-un sat palestinian și au rănit două persoane, inclusiv o jurnalistă
Zeci de coloniști israelieni, îmbrăcați în negru și cu fețele mascate, au dat foc măslinilor și au aruncat cu pietre împotriva palestinienilor într-un atac coordonat, vineri, care a vizat recoltarea anuală într-un sat din Cisiordania, rănind cel puțin două persoane, inclusiv o jurnalistă, relatează Reuters. În jur de
NATO este mult superioară Rusiei din punct de vedere militar, susține comandantul suprem al Alianței
Capabilitățile militare ale NATO sunt în mod clar superioare celor ale Rusiei, a declarat comandantul suprem aliat al Alianței Nord-Atlantice, generalul american Alexus Grynkewich, pentru revista germană Der Spiegel, relatează vineri dpa. Capabilitățile militare pe care Alianța le va desfășura într-un conflict major 'le depășesc cu mult pe cele
Italia prelungește suspendarea acordului Schengen cu Spania cu încă o săptămână
Italia a prelungit cu încă o săptămână suspendarea acordului Schengen cu Spania, a declarat vineri o sursă din cadrul guvernului italian, relatează Reuters și Ansa. Prelungirea se aliniază cu o măsură similară luată de autoritățile de la Madrid, care au suspendat acordul Schengen cu Roma până la 22 octombrie. &
Beijingul o invită pe Zacharia să vină 'mai des' în vizită după declarațiile ei privind toaletele din China
Beijingul a invitat-o vineri pe noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, să viziteze 'mai des' China după declarațiile ei despre 'toaletele inadecvate' din țară pe vremea când ea locuia acolo, relatează AFP. 'O invităm să viziteze China mai des, ori de câte ori are ocazia', a declarat zâmbind Mao Ning, pur
SUA: Kristi Noem nu mai este trimis special pentru Scutul Americilor (presă)
Fostul secretar american pentru securitate internă, Kristi Noem, nu mai este trimis special al administrației președintelui Donald Trump pentru inițiativa Scutul Americilor, după ce numirea sa a expirat în septembrie, a relatat joi CBS News, citând un oficial al Departamentului de Stat, transmite EFE. 'Numirea lui Noem ca trimis special a expir
Președinții parlamentelor din Ungaria și #Ucraina s-au întâlnit pentru prima dată de la izbucnirea războiului
Agnes Forsthoffer, președinta parlamentului Ungariei, s-a întâlnit joi, la Roma, cu omologul său ucrainean, Ruslan Stefanciuk, aceasta fiind prima întrevedere între cei doi oficiali de la declanșarea războiului dintre Rusia și Ucraina, relatează vineri MTI. Într-o
Bulgaria cere NATO avioane de vânătoare și sisteme antidrone după atacurile din largul Mării Negre
Bulgaria a solicitat NATO să desfășoare avioane de vânătoare, sisteme antirachete și echipamente antidrone pentru a-și consolida apărarea împotriva valului de atacuri asupra navelor comerciale din Marea Neagră, a anunțat vineri ministrul apărării bulgar, Dimitar Stoianov, informează EFE. 'Am trimis o solicitare secretarului general al NATO și c
Noua purtătoare de cuvânt a lui Trump afirmă că în China nu existau 'toalete adecvate' când a locuit acolo
Noua secretară de presă a Casei Albe, Katie Zacharia, care a locuit în China la începutul anilor 2010, a declarat într-un interviu difuzat joi că în China nu existau 'toalete adecvate' la acea vreme, relatează AFP. Zacharia, în vârstă de 41 de ani, care s-a alăturat de curând echipei de la Casa Albă, es
Ordinul de a limita serviciul SpaceX Starshield pentru #Ucraina a venit din interiorul Casei Albe (surse)
Ordinul de a limita un sistem prin satelit, utilizat de Ucraina pentru comunicații pe câmpul de luptă și pentru operațiuni cu drone, a venit din interiorul Casei Albe, potrivit a doi oficiali americani și a unui oficial occidental informați cu privire la această chestiune, relatează Reuters. Oficialii au declarat că responsabili din cadrul Departamentulu
Rusia plasează active ale mai multor companii din state ale UE sub administrare temporară
Rusia a plasat active locale ale unor companii din Franța, Germania, Suedia și Olanda sub administrare temporară, potrivit unui decret al președintelui rus Vladimir Putin, în contextul în care relațiile cu UE au ajuns la un nou minim istoric din cauza sprijinului pentru Ucraina, relatează vineri Reuters. Decretul de joi conține active ale fabricant
China afirmă că Israelul ar trebui să oprească 'înființarea forțată' a coloniilor în Cisiordania
Ministrul de externe chinez Wang Yi i-a transmis președintelui israelian Isaac Herzog că Israelul ar trebui să oprească și să anuleze 'înființarea forțată' a coloniilor în Cisiordania, a anunțat vineri Ministerul de Externe chinez într-un comunicat, relatează Reuters. China a susținut permanent că problema palestiniană reprezi
Ucraina a rămas fără rachete americane pentru apărarea sa antiaeriană, ceea ce o face mai vulnerabilă (presă)
Ucraina a rămas fără rachete Patriot fabricate în SUA pentru sistemul său de apărare antiaeriană, ceea ce o face mai vulnerabilă la atacurile cu rachete balistice rusești, a relatat CNN, citând o sursă familiarizată cu situația, informează vineri EFE. Acest lucru vine pe fondul unei dispute publice din ce în ce mai tensionate între preș






