Rusia a autorizat participarea la alegerile legislative a singurului partid de opoziție, care se opune războiului din Ucraina
Comisia Electorală Centrală (CEC) din Rusia a aprobat miercuri participarea la alegerile legislative din septembrie a singurului partid de opoziție din țară, Iabloko, mai mulți dintre candidații acestei formațiuni politice fiind excluși pentru că au criticat războiul din Ucraina, transmite EFE.
'Iabloko va fi în voturile voastre! Comisia Electorală Centrală a înregistrat lista partidului la alegerile pentru Dumă (Camera Deputaților)', a transmis partidul pe Telegram.
Gruparea liberală, care se prezintă sub sloganul 'Pentru pace și libertate', a depus o listă cu 269 de candidați pe care o va publica în curând și pe site-ul său.
În plus, 'alți 135 de candidați vor fi reprezentați în circumscripții de district', a adăugat formațiunea în postarea sa.
Totuși, după presiuni judiciare și refuzul înregistrării listelor sale în unele regiuni, Iabloko, care activează în Rusia din 1993, se arată precaut.
'Desigur, orice se poate întâmpla înainte de 20 septembrie (ziua alegerilor legislative) și nu ne așteptăm la o campanie ușoară', a avertizat partidul de opoziție.
De fapt, la ședința CEC a participat deputatul și liderul partidului ultranaționalist Rodina (Patria), Aleksei Juravliov, care a cerut respingerea listelor partidului liberal, susținând că niciunul dintre politicienii acestuia nu a mers în Ucraina să îi sprijine pe soldații ruși.
Rodina este partidul care a încercat să împiedice Iabloko să participe la alegeri în mai multe regiuni și, în acest scop, a apelat chiar la Curtea Supremă a regiunii Karelia din nord-vestul Federației Ruse.
Între timp, Iabloko a mulțumit pentru sprijinul primit și a asigurat că va lucra 'pentru a cere pace și încheierea represiunii' și astfel să demonstreze 'că sunt multe persoane care doresc acest lucru și care trebuie să fie ascultate'.
Liderul partidului, Nikolai Rîbakov, s-a pronunțat imediat pe rețelele sociale confirmând știrea, care, în opinia sa, le va permite rușilor să 'voteze pentru pace și libertate' și să 'susțină legal și în siguranță un acord de încetare a focului' după mai bine de patru ani de la începutul războiului din Ucraina.
'Pentru o viață fără frică!', a adăugat Rîbakov, care a declarat recent pentru EFE că cel puțin 50 de milioane de ruși susțin semnarea unui acord de pace în Ucraina.
În ultimele săptămâni, autoritățile ruse au reprimat în mod activ singurul partid de opoziție existent și au deschis dosare penale și administrative împotriva a zeci de membri ai Iabloko.
Partidului, care se opune deschis războiului din Ucraina, i-a fost deja respinsă înregistrarea în trei regiuni unde și-a depus candidaturi, inclusiv la Sankt Petersburg, al doilea oraș ca mărime din Federația Rusă.
Funcționarii CEC invocă vicii de formă în prezentarea registrelor, deși Iabloko a denunțat motivări de natură politică.
Pe 10 iulie, opozantul rus și fost candidat la prezidențiale Boris Nadejdin a fost declarat 'agent străin', fiindu-i astfel împiedicată orice activitate politică înainte să își poată înregistra partidul pentru alegerile din septembrie.
Președintele rus Vladimir Putin, care apare în propaganda partidului Kremlinului (Rusia Unită) pentru prima dată din 2007, a dat la mijlocul lunii iulie startul campaniei oficiale cu sloganul 'Totul pentru Victorie'.
Între timp, Rusia Unită trece printr-unul din cele mai dificile momente din istoria sa, cu un scor în sondaje sub 30%, potrivit surselor independente, din cauza situației economice proaste, a represiunii interne crescânde și a consecințelor războiului din Ucraina, care anul acesta și-a intensificat atacurile cu drone provocând o gravă criză de combustibil în toată țară. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri intermediare în SUA: Justiția respinge cererea lui Trump de anulare a 20.000 de voturi prin corespondență
O curte federală de apel a respins luni o cerere a administrației președintelui american Donald Trump ca în statul California să nu fie numărate aproximativ 20.000 de buletine de vot prin corespondență ale unor persoane pe care administrația președintelui republican le suspectează că nu sunt cetățeni americani, relatează agenția EFE. Instanța nu s-a pron
Companii militare și infrastructuri de transport ucrainene vizate de un nou atac rusesc, potrivit Moscovei
Armata rusă a atacat în noaptea de luni spre marți cu rachete și drone companii ale complexului militar-industrial ucrainean și infrastructuri de transport și logistice la Kiev, Harkov și Odesa, a anunțat marți Ministerul rus al Apărării, citat de agenția EFE. 'Forțele Armate ruse au lansat noaptea trecută un atac masiv cu armament de înaltă pr
Japonia: Oficiali niponi s-au întâlnit cu jurnalistul japonez reținut pentru spionaj în Rusia
Oficiali japonezi s-au întâlnit cu jurnalistul nipon reținut în Rusia pentru prima dată de la arestarea sa sub suspiciunea de spionaj, a anunțat luni seara Ministerul japonez de Externe, relatează marți AFP. Reprezentanții ambasadei Japoniei în Rusia 'au realizat un interviu consular' cu jurnalistul și au confirmat că acesta nu
Iordania a întreprins lovituri aeriene în sudul Siriei după atacul împotriva unei biserici ortodoxe
Iordania a întreprins luni lovituri aeriene care au făcut cel puțin șase morți în sudul Siriei, prin care a vizat ținte 'teroriste' după atacul ucigaș împotriva unei biserici ortodoxe
Alegeri în Israel: Primul scrutin parlamentar de după 7 Octombrie; Netanyahu, la testul votului
Israelienii au început să voteze marți în cadrul primelor alegeri parlamentare de după 7 Octombrie, o competiție strânsă cu aspect de referendum pentru prim-ministrul Benjamin Netanyahu într-o țară fracturată, relatează AFP. Aceste alegeri au loc pe fondul unor critici internaționale tot mai mari la adresa desfășurării războiului î
O judecătoare suspendă proiectul terenului de golf al lui Trump din Washington până la o nouă notificare
O judecătoare federală americană a suspendat luni până la o nouă notificare orice noi defrișări de pe parcursul unui teren de golf din Washington, unul dintre proiectele de renovare din capitala SUA susținute de președintele Donald Trump, după ce sute de copaci au fost deja tăiați, relatează AFP. 'Instanța interzice guvernului să îndepărteze sa
VIDEO #Ucraina: Un pod important din Kiev, lovit într-un atac rusesc (primar)
Un pod din sudul Kievului, o axă importantă de transport, a fost lovit într-un atac rusesc, a indicat marți primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, citat de AFP. <blockquote class="twitter-tweet"><p lang="uk" dir="ltr">У звʼязку з ворожою атакою обмежено рух транспорту Південним мостом, – КМВА. Поїзди на з
Brazilia: Partidul lui Flavio Bolsonaro recunoaște victoria surprinzătoare a lui Lula
Partidul candidatului conservator Flavio Bolsonaro a recunoscut luni realegerea surprinzătoare a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva la conducerea Braziliei, în urma unui scru
Cele 27 de țări ale UE ajung la un acord privind reforma PAC
Miniștrii europeni ai agriculturii au ajuns luni la un acord privind viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC), a cărei punere în aplicare va depinde însă de negocierile privind bugetul Uniunii Europene, transmite AFP. Miniștrii reuniți la Luxemburg au adoptat în unanimitate o poziție comună privind reforma PAC post-2027, care
VIDEO 'Președinte de doi bani': Trump ripostează la atacurile lui Obama privind lucrările sale de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a reacționat luni virulent la afirmațiile pline de ironie făcute de Barack Obama care a comparat Casa Albă renovată de succesorul său un sediu Cheesecake Factory deschis de Saddam Hussein, relatează AFP. 'Să spui că este un Cheesecake Factory (un lanț popular de restaurante americane, n.red.) arată clar d
VIDEO SUA: Fostul director al FBI James Comey, pus din nou sub acuzare
Fostul director al FBI James Comey a fost inculpat luni pentru că ar fi scurs informații clasificate secret de stat, a treia procedură judiciară intentată împotriva acestui critic al președintelui Donald Trump, notează AFP. Departamentul de Justiție (DoJ) îl acuză pe James Comey, 65 de ani, că a difuzat această informație unei '
#Ucraina: Un mort în urma atacurilor rusești asupra Kievului
O persoană a fost ucisă luni seară la Kiev într-un atac rusesc care a rănit alte opt persoane, a declarat primarul capitalei ucrainene, Vitali Kliciko, adăugând că mai multe facilități medicale au fost avariate, notează AFP. Rusia și-a intensificat atacurile cu drone și rachete împotriva Ucrainei în ultimele săptăm&acir
VIDEO Brazilia: Trump denunță alegeri 'fraudate' după înfrângerea lui Bolsonaro
Președintele american Donald Trump a denunțat luni alegeri 'fraudate' în Brazilia, la o zi după realegerea surpriză a președintelui de stânga Luiz Inacio Lula da Silva în fața senatorului conservator Flavio Bolsonaro, transmite AFP. 'A fost lamentabil', a declarat președintele american, un aliat apropiat al lu
Rubio a transmis autorităților venezuelene 'în urmă cu câteva săptămâni' că Machado trebuie să poată reveni în țară
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat luni că Statele Unite au îndemnat, în urmă cu câteva săptămâni, guvernul interimar al Venezuelei să îi permită liderei opoziției
Trump promite 1 milion de dolari pentru orice informație care duce la o condamnare pentru fraudă electorală
Președintele american Donald Trump a promis luni că va plăti 1 milion de dolari oricărei persoane care deține informații ce duc la o condamnare pentru fraudă electorală, cu doar câteva zile înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, notează AFP. 'Orice persoană care semnalează o fraudă electorală la scrutinurile anterioar














