logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iranul infirmă existența unor negocieri cu SUA

Image

Diplomația iraniană a afirmat luni că nu desfășoară niciun fel de negociere în prezent cu SUA, în pofida opririi recente a luptelor între cele două țări, relatează AFP.

'Mediatorii ne pot transmite mesaje din partea americană despre actualele evoluții din regiune. Dar la ora actuală, nu suntem angajați în niciun fel de negociere cu SUA', a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe iranian, Esmail Baghaei în cadrul conferinței de presă săptămânale.

'Afirmațiile potrivit cărora Iranul ar fi cerut negocieri sunt invenții pe care partea adversă le difuzează din când în când', a adăugat el.

Ostilitățile au fost reluate între cele două țări în 7 iulie, pe fondul tensiunilor în Strâmtoarea Ormuz, din nou închisă de Iran de atunci.

Confruntările au încetat totuși, Washingtonul afirmând duminica aceasta că dorește să lase o șansă diplomației.

'Ceea ce face președintele în acest moment este să lase loc pentru negocieri. Negocierile continuă', a declarat duminică ambasadorul american la ONU, Mike Waltz, pentru presa americană, subliniind totodată că Donald Trump nu a renunțat la o nouă escaladare în raport cu Republica islamică: el 'menține toate opțiunile pe masă'.

Esmail Baghaei a criticat luni SUA, în opinia căruia comportamentul acestora din ultimii ani 'se aseamănă cu cel al unui organizații mafiote care nu respectă nici regulile, nici legile'.

'Atât timp cât SUA continuă să acționeze în acest mod, nu putem spera la apariția unui proces rezonabil', susține diplomatul iranian.

Strâmtoarea Ormuz rămâne unul din principalele puncte de tensiune. dezacordurile privind gestionarea acestei căi maritime fragilizând puternic memorandumul de înțelegere semnat la 17 iunie.

Iranul insistă să păstreze controlul asupra strâmtorii și dorește să perceapă o taxă de trecere, menținând în același timp Omanul asociat în această gestionare ca al doilea stat riveran.

Baghaei a afirmat că SUA nu au fost implicate în recentele discuții cu Omanul.

'Aceste discuții nu au nicio legătură cu SUA. Este vorba de o problemă bilaterală între Iran și Oman și acestea continuă', a declarat el.

Calea maritimă, crucială pentru comerțul mondial cu hidrocarburi, 'rămâne închisă', a adăugat purtătorul de cuvânt al MAE iranian.

Viceminiștrii iranian și omanez de externe s-au întâlnit vineri și sâmbătă pentru a discuta despre 'principiile comune și mecanismele operaționale' destinate să asigure securitatea navigației, a precizat el.

În ultimele zile, Gardienii Revoluției, armata ideologică a regimului iranian, au oprit mai multe nave, dintre care șase luni, care încercau să traverseze strâmtoarea în afara traseului autorizat de Republica islamică. AGERPRES/(AS-editor: Lilia Traci, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 942

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 22-09-2026 16:26

Albania: Procurorii anticorupție au ordonat arestarea șefei serviciilor de informații

Procurorii care investighează cazuri de corupție în Albania au emis marți un mandat de arestare pe numele șefei serviciilor de informații ale statului, Vlora Hyseni, în cadrul unei anchete de corupție care implică și un înalt oficial al poliției, relatează AFP. Parchetul Special împotriva Corupției și Criminalității Organizate (SPAK) a

Politic Ex 22-09-2026 16:00

Coreea de Nord a trimis un viceministru de externe la Adunarea Generală a ONU

Coreea de Nord a trimis un viceministru de externe, Kim Son Gyong, la Adunarea Generală a ONU care se desfășoară la New York, a relatat marți agenția japoneză de presă Kyodo, preluată de EFE, pe fondul speculațiilor despre un posibil contact între Phenian și Washington. Viceministrul de externe nord-coreean a plecat de la Phenian în fruntea unei de

Politic Ex 22-09-2026 15:37

Polonia: Arestarea unui adolescent suspectat că plănuia un atentat la o școală și o moschee

Serviciile de informații interne poloneze au arestat un adolescent de 17 ani, fascinat de nazism, care plănuia un atentat împotriva unei școli și a unei moschei, a anunțat marți parchetul antiterorist polonez într-un comunicat, relatează AFP și dpa. O analiză a dispozitivelor de stocare a datelor aparținând suspectului a scos la iveală presup

Politic Ex 22-09-2026 15:18

Premierul slovac Fico cere un summit al UE pe tema prețului carburanților

Premierul slovac Robert Fico a cerut marți convocarea unui summit extraordinar al UE pentru găsirea unor soluții în fața creșterii prețului carburanților, creștere pe care a atribuit-o nu doar războaielor în desfășurare, ci și lipsei de acțiune la nivel european și lăcomiei companiilor petroliere, relatează agențiile Reuters și TASR. 'În

Politic Ex 22-09-2026 14:46

Franța: Liderii țărilor UE, invitați la discursul papei Leon al XIV-lea despre Europa de la Metz

Șefii de stat și de guvern ai țărilor membre UE au fost invitați să participe luni, la Metz, în estul Franței, la discursul papei Leon al XIV-lea despre Europa, care va fi prezentat de președintele Emmanuel Macron, a anunțat marți Palatul Elysee, relatează AFP. În ultima dintre cele patru zile ale vizitei sale apostolice în Franța, papa Leon

Politic Ex 22-09-2026 14:38

Rusia respinge din nou armistițiul energetic cerut de Zelenski

Kremlinul a respins marți propunerea președintelui ucrainean Volodimir Zelenski ca Rusia și Ucraina să înceteze în mod reciproc atacurile asupra infrastructurilor energetice, purtătorul de cuvânt al președinției ruse afirmând că Moscova pledează pentru un acord de încetare definitivă a conflictului, nu pentru un armistițiu 'inutil', rela

Politic Ex 22-09-2026 14:03

Soarta unor copii ucraineni dispăruți în fața CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a examinat marți soarta a zece copii ucraineni care se aflau în centre de plasament din Crimeea și au dispărut după anexarea peninsulei de către Rusia în 2014, relatează AFP. Potrivit Uniunii ucrainene Helsinki pentru drepturile omului (UUHDH), care a sesizat Curtea de la Strasbourg în 2023, Rusia

Politic Ex 22-09-2026 13:30

Iranul, gata să redeschidă Strâmtoarea Ormuz dacă SUA reduc presiunea militară și ridică blocada

Iran poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în șapte zile dacă Statele Unite ale Americii reduc presiunea militară și ridică blocada instituită asupra porturilor iraniene, a declarat marți un oficial iranian pentru Reuters. Acest responsabil a declarat că delegația iraniană la Adunarea Generală a Națiunilor Unite, aflată la New York, a

Politic Ex 22-09-2026 13:25

Israelul amenință că va goli orașul Gaza de toți locuitorii săi dacă Hamas va răpi un singur israelian

Ministrul israelian al apărării a amenințat marți că va goli orașul Gaza de toți locuitorii săi dacă mișcarea palestiniană Hamas va răpi din nou cetățeni israelieni, așa cum a făcut în timpul atacurilor din 7 octombrie 2023, informează AFP. ''Dacă un singur soldat sau civil israelian este răpit, orașul Gaza va fi golit de milionu

Politic Ex 22-09-2026 12:51

Ungaria: Parlamentul a suspendat imunitatea a trei deputați Fidesz

Parlamentul de la Budapesta a suspendat marți imunitatea deputaților Mate Kocsis, Miklos Panyi și Janos Pocs din formațiunea Fidesz, informează MTI. Decizia în cazul lui Kocsis a fost luată cu 143 de voturi pentru, 44 împotrivă și nicio abținere. Suspendarea imunității a fost cerută de Curtea Districtuală Centrală di

Politic Ex 22-09-2026 12:32

UPDATE Ungaria declină propunerea ucraineană de participare la un grup regional de cooperare

Ungaria nu dorește să facă parte, în acest stadiu, din noul format de cooperare regională, denumit Inițiativa pentru integrare carpatică 'Carpathian 8', la inițiativa Kievului, a declarat marți pentru AFP Ministerul ungar de Externe. Mult mai direct, premierul Peter Magyar a indicat luni pe X că este inacceptabil ca Ungaria să fi

Politic Ex 22-09-2026 12:31

Austria: Instalarea unui centru de date al Google întâmpină opoziție

Gigantul american Google se confruntă în Austria cu o opoziție față de instalarea primului său centru de date, pe fondul dezbaterii despre costul de mediu al unui sector aflat în expansiune, transmite marți AFP. 'Trebuie să regândim creșterea infinită', a declarat pentru AFP Christina Gruber, care se opune acestei inv

Politic Ex 22-09-2026 12:03

Uniunea Europeană: Suspansul legat de ridicarea sancțiunilor împotriva a doi oligarhi ruși continuă

Uniunea Europeană era în impas marți dimineață în ceea ce privește prelungirea sancțiunilor contra Rusiei în contextul războiului din Ucraina, Franța și Luxemburgul cerând retragerea a doi oligarhi ruși de pe lista persoanelor și entităților sancționate de UE, în timp ce Letonia se opune ferm acestei solicitări, transmite France Presse.

Politic Ex 22-09-2026 11:37

Casa Albă și-a lansat propriul canal de televiziune online, intitulat Trump TV

Casa Albă și-a lansat luni propriul canal de televiziune online, intitulat Trump TV, pe fondul escaladării unei dispute cu instituții media importante din Statele Unite după ce președintele Donald Trump a interzis accesul jurnaliștilor de la CNN, MS NOW și Politico în sediul președinției americane, transmite dpa. Noul canal a încep

Politic Ex 22-09-2026 11:30

Guvernul Republicii Moldova propune instituirea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic pentru 60 de zile

Guvernul Republicii Moldova va propune Parlamentului de la Chișinău declararea stării de urgență în sectoarele energetic și hidrologic, la nivel național, pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 26 septembrie. Măsura are caracter preventiv și este necesară pentru ca autoritățile să poată interveni rapid în cazul unor perturbări în a