logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Magyar: Vacanța familiei fostului președinte Janos Ader a costat contribuabilii 55 de milioane de forinți

Imagine din galeria Agerpres

Fostul președinte ungar, Janos Ader, a cheltuit 55 de milioane de forinți (circa 140.000 de euro) din fonduri publice pentru o vacanță cu familia în SUA, a declarat joi prim-ministrul Peter Magyar pe Facebook, informează MTI.

Înainte de un protest al opoziției împotriva 'arbitrariului' (puterii) în fața sediului președinției de la Budapesta, Magyar a întrebat pe rețelele sociale dacă este acceptabil ca contribuabilii să plătească biletele scumpe la Disneyland-ul din America pentru un fost președinte și familia lui.

'Înainte ca fostul președinte să meargă astăzi să vibreze pentru democrație și statul de drept, ar fi bine dacă ar răspunde ungurilor la următoarele întrebări: ce beneficii a adus Ungariei călătoria familiei sale în SUA în 2018, care a costat 55 de milioane de forinți din banii contribuabililor? Chiar a sărbătorit ziua de naștere a uneia dintre fiicele sale printr-o excursie de două zile la New York, inclusiv printr-un tur al orașului cu elicopterul, pe cheltuiala contribuabililor? Oare ungurii au plătit într-adevăr bilete în valoare de sute de mii de forinți pentru parcul de distracții (Disneyland)? Oare apartamentul prezidențial de 1,3 milioane de forinți, rezervat pe bani publici, nu a fost suficient și și a ordonat președintele Ader ca un altul să fie rezervat pentru 1 milion de forinți lângă Disneyland, în Orlando? Câte astfel de călătorii a întreprins președintele? Câte excursii de pescuit în străinătate au fost plătite din banii contribuabililor unguri?', întreabă Magyar în postarea sa.

Premierul ungar l-a invitat pe Ader - președinte între 2012 și 2022 - să se prezinte în fața opiniei publice și să explice 'câte dintre programele sale private au fost finanțate (din fonduri publice), pe lângă vila de două miliarde de forinți și fundația de zece miliarde de forinți care a risipit bani publici', precum și să precizeze 'când intenționează să restituie aceste sume trezoreriei statului', potrivit MTI.

Ader a reacționat, afirmând că Magyar 'minte'. El a spus că respectiva călătorie din octombrie 2018 a fost o vizită oficială și nu o călătorie cu familia.

Într-un comunicat, Ader a respins afirmațiile lui Magyar potrivit cărora contribuabilii ar fi finanțat cheltuielile de călătorie ale fiicei sale sau excursiile sale de pescuit în străinătate, insistând că respectiva călătorie a fost plătită din fonduri private și că nu au avut loc astfel de excursii de pescuit.


Ader l-a provocat pe Magyar să 'fie curajos' și să-și prezinte acuzațiile sub formă de declarații oficiale, acceptând toate consecințele legale.

Magyar a răspuns afirmând că Ader 'nu a negat nimic, nici vila de lux de două miliarde, nici fundația de zece miliarde, nici excursiile turistice pe banii contribuabililor, nici parcul de distracții'.

'Peter Magyar nu poate decât să-și înmulțească minciunile cu alte minciuni', a reacționat Ader. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)

Citeşte şi:

* Ungaria/Magyar a postat programul unei deplasări în SUA din 2018 a fostului președinte Ader pe o rețea de socializare

Afisari: 371

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 27-10-2026 21:59

Israel/alegeri: Ploile și inundațiile perturbă procesul de vot în sud; Comisia electorală respinge prelungirea votului

Ploile abundente și inundațiile au perturbat procesul de vot în alegerile parlamentare din Israel, în sudul țării, a relatat presa israeliană preluată de dpa. Locuitorii din deșertul Arava nu au putut ajunge la secțiile de votare marți, din cauza inundațiilor, a scris publicația The Times of Israel. Poliția a anunțat

Politic Ex 27-10-2026 20:27

Pezeshkian către Putin: Regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva problemele fără implicarea SUA

Președintele iranian Masoud Pezeshkian i-a spus marți omologului său rus, Vladimir Putin, că regiunea Orientului Mijlociu își poate rezolva singură problemele, fără implicarea Statelor Unite, pledând totodată pentru o cooperare mai strânsă cu Moscova, relatează AFP. 'Consider că suntem capabili să ne rezolvăm problemele d

Politic Ex 27-10-2026 20:04

Finlanda și Norvegia nu sunt mediatori pentru că sunt '100% de partea Ucrainei', declară președintele finlandez

Președintele finlandez, Alexander Stubb, a explicat marți că discuția telefonică pe care a avut-o împreună cu premierul norvegian, Jonas Gahr Store, cu președintele rus Vladimir Putin nu a fost o mediere de pace, ci mai degrabă o modalitate de a-i transmite liderului rus mesajul Ucrainei, relatează EFE. 'Nu suntem mediatori de pace,

Politic Ex 27-10-2026 19:40

Alegeri în Israel: Partidul principalului rival al lui Netanyahu se opune cererii de prelungire a programului secțiilor de votare

Partidul principalului rival al lui Benjamin Netanyahu a anunțat marți că se opune cererii premierului israelian de prelungire a programului secțiilor de votare, estimând că aceasta ar putea servi drept pretext pentru a contesta ulterior legitimitatea scrutinului, transmite AFP. ''Nu a survenit niciun incident excepțional ce ar j

Politic Ex 27-10-2026 18:59

Serbia: Va trebui să luăm propriile decizii, dacă statul nu reacționează la teroare, spune Aleksandar Vucic

Fostul președinte sârb Aleksandar Vucic, care conduce lista electorală Aleksandar Vucic - Serbia Unită, a cerut marți autorităților statului să-și facă datoria și să reacționeze la actele de teroare îndreptate împotriva cetățenilor, avertizând că, în lipsa unei reacții din partea autorităților, Partidul Progresist Sârb va fi nevoit

Politic Ex 27-10-2026 17:55

Italia: Contul de e-mail parlamentar al șefei guvernului, vizat într-un atac informatic asupra Camerei Deputaților

Contul de e-mail al prim-ministrului italian Giorgia Meloni s-a numărat printre cele vizate într-un atac cibernetic asupra sistemelor informatice ale Camerei Deputaților din Italia, în ultimele zile, a declarat marți o sursă din cadrul instituției citată de Reuters. Oficialul nu a menționat dacă s-a reușit accesarea contului de e-m

Politic Ex 27-10-2026 17:18

Londra confirmă că se va realătura programului european Erasmus+ de la 1 ianuarie 2027

Guvernul de la Londra a confirmat marți că Regatul Unit se va realătura programului european Erasmus+ de schimburi de studenți începând cu data de 1 ianuarie 2027, relatează dpa. În timpul unei audieri în parlament, ministrul Hamish Falconer a afirmat că din noiembrie vor putea fi primite cererile de la tineri britanici

Politic Ex 27-10-2026 17:15

Italia/UE trebuie să decidă cine o reprezintă în discuțiile cu Moscova privind #Ucraina

Guvernul Italiei a făcut apel marți la numirea 'cât mai rapid posibil' a unui reprezentant european comun care să poarte discuții cu privire la războiul din Ucraina, arătându-se deranjat de inițiativa liderilor finlandez și norvegian, care l-au sunat pe președintele rus Vladimir Putin în numele națiunilor lor și nu al Europei, relatează ANSA

Politic Ex 27-10-2026 16:40

Protestatarii sârbi pătrund în forță într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Vucic

Mai mulți protestatari sârbi au pătruns în forță luni seara într-o televiziune care îl susține pe fostul președinte Aleksandar Vucic și au cerut arestarea editorului, relatează Reuters. Zeci de mii de demonstranți au ieșit luni în stradă a doua zi consecutiv pentru a sărbători victoria în alegeri a Listei St

Politic Ex 27-10-2026 16:19

Franța: Poliția va desfășura un dispozitiv masiv în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni

Franța va desfășura din nou un dispozitiv masiv de poliție în timpul protestelor prevăzute pentru finalul acestei săptămâni, pentru a împiedica repetarea violențelor înregistrate în timpul demonstrațiilor precedente, a declarat marți ministrul de interne francez Laurent Nunez pentru postul RTL, informează Reuters și dpa.

Politic Ex 27-10-2026 16:12

Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului

Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.

Politic Ex 27-10-2026 15:37

Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei

Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un

Politic Ex 27-10-2026 15:19

UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților

Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii

Politic Ex 27-10-2026 15:03

În oraşul ucrainean Oleşki a intrat în vigoare un armistiţiu mediat de Melania Trump

În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Soția președintelui american Donald Trump a anunțat ulterior că încetarea focului se extinde în regiune. Localnicii pentru care a int

Politic Ex 27-10-2026 14:42

Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu

Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă