UE și aliați din NATO strâng rândurile cu Danemarca după ce Trump își reiterează interesul pentru Groenlanda
Uniunea Europeană și mai multe țări europene membre ale NATO și-au exprimat miercuri sprijinul față de Danemarca după ce președintele american Donald Trump a afirmat din nou că Groenlanda ar trebui să se afle sub control american, nu danez.
Deciziile privind viitorul Groenlandei aparțin 'locuitorilor Groenlandei și danezilor', a reiterat Comisia Europeană miercuri, în urma unor noi remarci amenințătoare ale președintelui american Donald Trump pe această temă, relatează AFP.
'Integritatea teritorială, suveranitatea națională și inviolabilitatea frontierelor sunt principii fundamentale ale dreptului internațional', a declarat reporterilor la Bruxelles Olof Gill, purtător de cuvânt al Comisiei Europene.
Totodată, liderii Islandei, Olandei și Letoniei au fost cei mai fermi în a strânge rândurile în jurul Copenhagăi la summitul NATO de la Ankara, notează EFE.
'Poporul Groenlandei a spus că nu vrea să facă parte din SUA', a declarat miercuri presei prim-ministrul islandez Kristrun Frostadottir, la sosirea la summitul din Turcia.
Deși a recunoscut că problema acestui teritoriu autonom a fost 'o temă recurentă în declarațiile președintelui SUA', ea și-a exprimat 'speranța' ca în discuțiile în curs să se ajungă la o soluție acceptabilă pentru toate părțile.
'Cred că, cu tot ce am văzut în ultimele șase până la 12 luni, NATO devine mai puternică decât era înainte de situația în care ne aflăm', a opinat Frostadottir.
La rândul său, prim-ministrul olandez Rob Jetten a declarat că, în ultimele luni, aliații europeni 's-au dovedit destul de capabili să apere acest continent' și singuri, 'deși evident cu ajutorul americanilor'.

Foto: (c) NECATI SAVAS / EPA
Președintele leton, Edgars Rinkevics, a menționat că poziția țării sale este 'foarte clară' în a considera Groenlanda 'o parte indispensabilă a Danemarcei', dar a subliniat și necesitatea 'consolidării securității în Arctica', lucru pe care NATO 'este pregătită să îl facă'.

Foto: (c) NECATI SAVAS / EPA
Omologul său finlandez, Alexander Stubb, a evitat să comenteze această problemă atunci când a fost întrebat de presă la sosirea sa, afirmând pur și simplu că alianța va fi 'mai puternică ca oricând'.

Foto: (c) NECATI SAVAS / EPA
Anterior, prim-ministrul danez Mette Frederiksen - unul dintre primii șefi de stat sosiți la Ankara pentru ziua a doua a summitului - a declarat că Groenlanda 'nu este de vânzare' și a avertizat că Copenhaga va apăra 'fiecare centimetru al teritoriului său'.
'Ne așteptăm ca toată lumea, inclusiv toți aliații noștri, să respecte dreptul poporului groenlandez la autodeterminare, deoarece suntem un stat suveran și avem nevoie ca toată lumea să ne respecte integritatea teritorială și suveranitatea', a spus ea.
Cu o zi înainte, Trump a declarat că Groenlanda ar trebui să fie sub controlul SUA, a acuzat Danemarca că 'nu cheltuiește bani pentru a ajuta cu adevărat' teritoriul insular și i-a criticat pe europeni pentru că nu doresc să accepte această idee, 'cu toți banii pe care (SUA) îi cheltuiesc pentru a-i ajuta împotriva Rusiei'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Adrian Dădârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Statele Unite ar putea ataca Iranul în acest weekend, afirmă un diplomat american
Statele Unite ar putea ataca Iranul chiar în acest weekend, a declarat vineri emisarul american Tom Barrack, după amenințările tot mai dese ale Washingtonului și Israelului din ultimele zile, relatează AFP. 'Ar putea avea loc un atac în acest weekend? Absolut', a spus Tom Barrack, ambasador al SUA la Ankara și emisar specia
VIDEO SUA: Foști oficiali FBI, acuzați că au mințit în Congres cu privire la anchetele care îl vizau pe Hunter Biden
Departamentul de Justiție american a pus sub acuzare doi foști oficiali de rang înalt din cadrul FBI pentru că au mințit în Congresul SUA cu privire la informațiile pe care le dețineau despre anchetele care îl vizau pe Hunter Biden, fiul fostului președinte Joe Biden, potrivit unor documente judiciare făcute publice vineri, relatează Reuters.
Comemorarea Revoluției ungare din 1956/Peter Magyar afirmă că Ungaria dorește să fie un aliat de încredere în UE
Premierul ungar Peter Magyar a declarat vineri că țara sa depune eforturi să fie un aliat de încredere în Uniunea Europeană, în încercarea de a recâștiga încrederea partenerilor săi europeni după cei cei 16 ani la putere ai lui Viktor Orban, relatează AFP. Discursul său, rostit în ziua în care Ungaria marchează 7
Turcia avertizează că un nou atac asupra Iranului ar extinde și mai mult conflictul în regiune
Ministrul turc de externe, Hakan Fidan, a avertizat vineri în legătură cu un nou atac asupra Iranului, afirmând că un astfel de demers ar agrava tensiunile și ar extinde și mai mult conflictul în regiune, adăugând că diplomația și dialogul reprezintă singura cale de a pune capăt războiului, relatează Reuters. Fidan s-a
#Ucraina: Rusia anunță că va respecta încetarea focului la Oleșki începând de marți, ora 01.00 GMT
Șeful Statului Major al armatei ruse, generalul Valerii Gherasimov, a anunțat că trupele sale vor respecta o încetare a focului la Oleșki începând de marți, 27 octombrie, pentru a permite desfășurarea operațiunilor umanitare în această localitate din sudul Ucrainei aflată sub controlul forțelor ruse, transmite AFP. &Ici
UE: Kallas, la sediul CPI pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' după sancțiunile impuse de SUA
Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a mers vineri sediul Curții Penale Internaționale (CPI) din Olanda pentru a-și exprima 'sprijinul ferm' față de instituție, aflată sub sancțiuni impuse de Statele Unite, relatează AFP. 'La Haga, m-am întâlnit cu președinta CPI, Tomoko Akane, pentru a-i transmite sprijinul ferm al UE faț
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, susține Trump
Canada 'depune eforturi intense' pentru a încheia un acord cu SUA, a declarat vineri președintele american Donald Trump, relatează Reuters. 'Canada depune eforturi intense pentru a încheia un acord și - îmi pare rău s-o spun - noi deținem toate cărțile', le-a declarat Trump reporterilor la Casa Albă.
Un grup de eurodeputați cere măsuri împotriva rețelelor sociale, în contextul violențelor din Franța, Italia și Belgia
Aproximativ treizeci de eurodeputați au cerut vineri UE să ia măsuri pentru a stabili responsabilitatea platformelor de socializare în violențele care au afectat Franța, Italia și Belgia în ultimele zile și să permită blocarea acestora 'în ultimă instanță', dacă se dovedește necesar, informează AFP. La inițiativa euro
Trump cântărește între încetarea rapidă a războiului din Iran sau a-l lăsa să se stingă treptat
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că Statele Unite ar putea pune capăt rapid războiului cu Iranul, dar că Washingtonul cântărește dacă ar trebui să obțină o încetare imediată a conflictului sau să-l lase să se stingă treptat, relatează Reuters. 'Am putea să-i punem capăt foarte repede', a afirmat Trump.
Kievul afirmă că Rusia își intensifică atacurile asupra infrastructurii digitale a Ucrainei
Rusia atacă infrastructura digitală a Ucrainei cu aceeași intensitate cu care lovește rețeaua energetică aflată deja sub o presiune uriașă, a declarat vineri premierul ucrainean Serhii Korețki, cerând agențiilor guvernamentale să formeze rapid echipe de securitate cibernetică, relatează Reuters. Korețki a afirmat într-un comunicat
Trump afirmă că va rezolva orice problemă de acces la Starlink în #Ucraina
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri că, dacă există în continuare o problemă legată de accesul la sistemele de comunicații Starlink în Ucraina, se va ocupa de rezolvarea acesteia, relatează Reuters și AFP. Trump le-a spus reporterilor, la Casa Albă, că nu a discutat cu directorul general al SpaceX, Elon Musk, despre a
Melania Trump a mediat o încetare a focului între Rusia și Ucraina la Oleșki de pe 29 octombrie, anunță Casa Albă
Prima Doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, a obținut o încetare a focului între Rusia și Ucraina în orașul Oleșkî - controlat de Rusia - care va intra în vigoare pe 29 octombrie, a anunțat vineri Casa Albă, potrivit Reuters. Locuitorii acestui oraș din regiunea Herson, sudul Ucrainei, ocupat de forțele ruse din
Premierul Andy Burnham îi îndeamnă pe britanici să se pregătească pentru situații de urgență
Britanicii trebuie să se pregătească pentru situații de urgență, a îndemnat vineri premierul Andy Burnham, care a prezidat o reuniune dedicată eficientizării luptei împotriva incendiilor forestiere, relatează AFP. Guvernul Regatului Unit a lansat o campanie națională numită 'Fii gata', prin care le cere oamenilor să se echi
Summitul UE-Balcanii de Vest va avea loc pe 25 noiembrie la Bruxelles
Liderii Uniunii Europene (UE) și ai statelor din Balcanii de Vest se vor reuni pe 25 noiembrie la Bruxelles, în cadrul unui summit care va evidenția importanța strategică a relațiilor dintre UE și regiune, a anunțat vineri Consiliul European într-un comunicat, relatează Hina. UE va fi reprezentată la summit de președintele Consiliului Europ
Netanyahu anunță o operațiune de amploare în Cisiordania ocupată după un atac la Hebron
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunțat vineri că armata israeliană va lansa o operațiune de mare anvergură, care va include evacuări de locuitori palestinieni, ca răspuns la atacul împotriva unor israelieni la Hebron, în sudul Cisiordaniei ocupate, transmite AFP. În cartierul de unde provin cei doi atacatori -











