logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

SUA250/Trump și-a sărbătorit a 80-a aniversare cu un show de putere sportivă, politică și economică la Casa Albă

Image

Președintele SUA, Donald Trump, și-a sărbătorit cea de-a 80-a aniversare cu un eveniment de arte marțiale mixte (MMA) la Casa Albă, relatează luni PA Media și dpa. Spectacolul a început la câteva ore după ce Trump și oficialii iranieni au anunțat că au un acord de pace pentru a pune capăt războiului de patru luni dintre cele două țări, care a împins prețurile de consum la cel mai înalt nivel din ultimii trei ani, notează Reuters.

Evenimentul Ultimate Fighting Championship (UFC) de duminică, desfășurat sub avertismente de furtună cu fulgere, a marcat totodată lansarea celebrărilor prilejuite de cea de-a 250 aniversare a Declarației de Independență a Statelor Unite.

În deschidere, șeful statului și șeful UFC, Dana White, au mers împreună din Biroul Oval la balconul Casei Albe cu vedere la arena gigantică de pe peluza de sud, cunoscută ca 'the Claw' ('gheara') și concepută ca o structură de metal deschisă pe lateral, susținând o boltă de circa 930 mp.

Apoi, a fost intonat imnul național al SUA, în timp ce deasupra zburau o formațiune de avioane de vânătoare, stârnind urale din partea mulțimii și scandări de 'SUA, SUA'.

Trump și-a ocupat după aceea locul în apropiere de tradiționala cușcă octogonală unde urmau să se desfășoare cele șapte lupte și care era decorată cu însemnele sponsorilor - mari corporații americane și unii dintre aliații politici ai lui Trump, inclusiv platforma de streaming video Rumble, firma de tehnologie de transport maritim EasyPost și grupul conservator Turning Point USA.

 


Foto: Alex Brandon/Pool via REUTERS



La câteva minute după ce s-a așezat, președintele a publicat detalii despre acordul cu Iranul pe rețelele de socializare și a vorbit la telefon cu jurnaliști.

Între cei 4.000 de invitați prezenți în tribune s-a numărat și vedeta britanică a boxului la categoria grea, Tyson Fury, purtând o șapcă de baseball cu mesajul 'Donald Trump prim-ministru'. Șeful Meta, Mark Zuckerberg, a fost de asemenea văzut vorbind cu președintele în timpul unei pauze.

Au mai ocupat locuri lângă cușcă directorul FBI, Kash Patel, procurorul general interimar al SUA, Todd Blanche, și președintele Camerei Reprezentanților, Mike Johnson.

 


Foto: Nathan Howard / REUTERS



Alte zeci de mii de oameni au urmărit meciurile 'Freedom 250' pe un ecran uriaș într-un parc din apropierea Casei Albe, unii călătorind din celălalt capăt al țării pentru spectacol, care a prilejuit momente insolite, cu luptători surprinși făcându-și încălzirea în cadrul formal al Casei Albe.

Biletele pentru participarea la eveniment nu au fost vândute public, Casa Albă selectând militari pentru a ocupa o parte din cele 4.000 de locuri din arenă. Alte bilete au fost controlate de administrația Trump, iar UFC a oferit o parte unor invitați care au plătit peste 1 milion de dolari, a declarat pentru Reuters o sursă informată.

Deși administrația a declarat că UFC va acoperi costul de 60 de milioane de dolari, documentele oficiale arată că șapte agenții, inclusiv Departamentul de Securitate Internă și Administrația federală a aviației, au 'alocat resurse și forță de muncă semnificative' pentru evenimentul controversat, care a făcut obiectul unei contestații legale nereușite.

Subtitrarea evenimentului, transmis în direct pe Paramount+, a fost sponsorizată de Trump Coin, token-urile de aur și argint cu profilul președintelui vândute de familia Trump, iar World Liberty Financial, o firmă de criptomonede susținută de doi dintre fiii președintelui și de fiul principalului său negociator diplomatic, a contribuit la fondul de premiere a luptătorilor care impresionează oficialii UFC.

 


Foto: Alex Brandon/Pool via REUTERS



Criticii au încercat să blocheze evenimentul prin acțiuni legale, denunțând faptul că Trump permite vechiului său prieten și aliat Dana White și UFC să folosească terenul Casei Albe pentru a promova un eveniment sportiv privat și profitabil.

La rândul ei, mișcarea anti-Trump No Kings ('Fără regi') a făcut apel la organizarea de evenimente la nivel național care să coincidă cu show-ul de lupte, dar, în loc de obișnuitele proteste stradale tradiționale, americanii au fost încurajați să se adune în case, centre comunitare și afaceri locale pentru a viziona un concert organizat la New York consacrat Primului amendament la Constituția SUA, referitor la garantarea libertății de exprimare, libertății presei și libertății de întrunire.

După meciuri, unii dintre luptătorii victorioși l-au salutat pe șeful statului. Luptătorul american Bo Nickal, după victoria sa prin knockout, a sărit peste gardul cuștii pentru a-i strânge mâna lui Trump, care a strâns la rândul lui mănușile roșii ale sportivului și l-a bătut cu palma peste umărul transpirat în semn de felicitare.

'Este incredibil', a spus Nickal ulterior referindu-se la Trump într-un podcast cu Joe Rogan, vechi comentator al UFC. 'Doar o persoană foarte specială poate avea tupeul să facă așa ceva'.

Aproximativ o cincime dintre americani se declară fani MMA, dar, conform unui sondaj Reuters/Ipsos, fanii luptelor nu au în general o opinie deosebit de bună despre prestația lui Trump ca președinte. AGERPRES/(AS - redactor: Mihaela Toth, editor online: Simona Aruştei)

Afisari: 1224

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-10-2026 10:17

JD Vance i-a adresat o scrisoare liderului celui mai înalt organism de securitate din Iran

Vicepreședintele american JD Vance i-a adresat o scrisoare secretarului Consiliului Suprem de Securitate Națională al Iranului, Mohsen Rezaei, în încercarea de a relua negocierile cu Teheranul și de a evita noi atacuri americane, a relatat miercuri Wall Street Journal, informează joi AFP. Cotidianul american a explicat că 'JD V

Politic Ex 29-10-2026 10:16

Alegeri în Israel: Poliția consideră neîntemeiată acuzația lui Netanyahu că partidele arabe ar fi 'furat alegerile'

Poliția israeliană a respins acuzația formulată de Likud, partidul de dreapta al premierului Benjamin Netanyahu, că partidele arabo-israeliene ar fi 'furat alegerile' desfășurate marți, relatează joi publicațiile Times of Israel și Ynet, preluate de agenția EFE. 'Nu există probe care să o susțină. Ziua electorală a decurs cu foarte

Politic Ex 29-10-2026 10:07

UE și Canada pledează pentru o 'asociere tot mai strânsă', dar renunță la ideea de 'membru asociat' (proiect)

Uniunea Europeană a renunțat la ideea ca statul canadian să devină 'membru asociat' al UE, potrivit unui proiect de declarație comună în care acest termen a fost eliminat, la insistențele unor lideri europeni, transmite joi dpa. În luna septembrie, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că acest stat

Politic Ex 29-10-2026 09:45

Președintele Macron acuză un 'rasism ambiental' în societatea franceză

Președintele francez Emmanuel Macron a criticat miercuri ceea ce a descris drept o normalizare în creștere a discursului rasist și antisemit în Franța, acuzând că alimentează acest climat partidul de extremă-dreapta Adunarea Națională (Rassemblement National - RN) și cel de extremă-stânga Franța Nesupusă (La France Insoumise - LFI), relatează

Politic Ex 29-10-2026 09:29

Senatorul Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite, se declară 'liderul' Braziliei

Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, ajuns în Statele Unite după ce a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a afirmat miercuri că este adevăratul 'lider' al Braziliei, denunțând o 'fraudă electorală', în prima sa declarație publică după ce a fugit din ța

Politic Ex 29-10-2026 08:53

Rusia anunță că peste 600 de sute de drone au fost lansate către regiunea Moscovei

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a declarat joi că peste 600 de drone au fost lansate către regiunea Moscovei, în cea de-a doua zi a summitului Rusia-Africa care se desfășoară în capitala rusă, relatează AFP. 'În intervalul 28 octombrie, ora 20:30, până pe 29 octombrie, ora 07:00, 613 drone au fost îndrept

Politic Ex 29-10-2026 08:29

Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice către Marea Japoniei

Coreea de Nord a lansat circa 10 rachete balistice cu rază scurtă de acțiune către Marea Japoniei, a anunțat joi Statul Major Interarme sud-coreean (JCS), la mai puțin de o săptămână după ce Seulul a propus Phenianului discuții militare cu privire la linia de demarcație dintre cele două țări, relatează AFP și dpa. JCS a declarat că forțe

Politic Ex 28-10-2026 20:49

EANA condamnă amenințările la adresa agenției Tanjug și a personalului acesteia

Alianța Europeană a Agențiilor de Presă (EANA) a condamnat ferm, miercuri, amenințările și actele de intimidare îndreptate împotriva agenției de presă sârbe Tanjug, membră a EANA, și a angajaților acesteia, subliniind că amenințările și intimidarea jurnaliștilor sunt inacceptabile, indiferent de eventualele dezacorduri privind deciziile editoriale.

Politic Ex 28-10-2026 20:01

Republica Moldova: Liderul de la Tiraspol a prelungit cu încă 60 de zile nivelul ridicat de alertă teroristă în Transnistria

Liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a prelungit cu încă 60 de zile alerta de pericol terorist în regiunea transnistreană. Un decret în acest sens a fost semnat miercuri, iar măsura va rămâne în vigoare până pe 29 decembrie 2026, inclusiv, relatează

Politic Ex 28-10-2026 19:53

SUA: A murit Dolores Huerta, lider sindical și militantă pentru drepturi civile

Activista Dolores Huerta, cofondatoare a principalei organizații din SUA pentru drepturile lucrătorilor agricoli în anii 1960 și care a schimbat viețile a mii de migranți în Statele Unite, a încetat din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat familia sa miercuri, transmit AFP și Reuters. ''Știm că mulți dintre v

Politic Ex 28-10-2026 19:53

Franța: Experți ONU, ''consternați'' de ''represiunea'' manifestațiilor studențești

Patru raportori ONU s-au declarat ''consternați'' miercuri de ''represiunea'' manifestațiilor studenților în Franța, exprimându-și regretul că răspunsul de securitate a prevalat în fața cauzelor profunde ale mobilizării, relatează AFP. ''Recursul excesiv la forță, violențele și rețineri

Politic Ex 28-10-2026 19:46

Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați de plănuirea unor acte de sabotaj în numele Rusiei

Poliția germană a arestat doi cetățeni belaruși suspectați că plănuiau acte de sabotaj în sudul Germaniei, a anunțat miercuri Biroul procurorului general din Munchen, publicația Der Spiegel relatând că ei lucrau în numele Rusiei, informează Reuters. Suspecții ar fi intenționat să incendieze o clădire sau un obiectiv din infra

Politic Ex 28-10-2026 19:45

Alegeri în Israel: Likud acuză partidele arabe că fură alegerile și cere să fie verificate voturile

Likud, partidul condus de premierul Benjamin Netanyahu, a cerut miercuri poliției israeliene și serviciului de informații interne Shin Bet să investigheze posibile nereguli în secțiile de vot din comunitățile arabe, acuzând partidele acestora că ''fură alegerile'' după ce participarea a crescut brusc în aceste localități, informează

Politic Ex 28-10-2026 19:41

Senatorul Flavio Bolsonaro, fugit din Brazilia, a ajuns în Statele Unite

Senatorul brazilian Flavio Bolsonaro, care a pierdut alegerile prezidențiale de duminică în fața președintelui în exercițiu Luiz Inacio Lula da Silva, a ajuns miercuri în Statele Unite, după ce a fugit din Brazilia, transmite dpa. Bolsonaro a putut fi văzut în imagini televizate ieșind dintr-un avion privat pe aeroportu

Politic Ex 28-10-2026 18:59

Tragedie feroviară în Toledo: Posibilă ''eroare umană'', după o defectare a sistemului de semnalizare

Ministrul spaniol al transporturilor, Oscar Puente, a oferit presei detalii despre circumstanțele accidentului care a avut loc miercuri în Toledo, soldat potrivit celui mai nou bilanț cu cel puțin 68 de morți, a consemnat AFP. În tragedia survenită la ora 08:53 (07:53 GMT) au fost implicate un tren operat de compania privată Iryo -