Kosovo: Formațiunea premeirului Kurti câștigă alegerile legislative, dar este în scădere
Formațiunea premierului Albin Kurti, Vetevendosje (VV), la putere în Kosovo din 2021, a câștigat duminică noile alegeri legislative anticipate, care au fost larg boicotate de alegători, dar înregistrează un scor în scădere, fapt care nu îi permite să formeze singură următorul guvern, transmite AFP.
Partid adept al unei politici sociale marcate la stânga și al unei orientări naționaliste, VV a câștigat aproape 43% din voturi, față de 51% la precedentul scrutin anticipat din decembrie, potrivit rezultatelor preliminare publicate pe site-ul Comisiei Electorale, bazate pe numărarea buletinelor de vot în aproape toate secțiile de votare.
Scorul său anticipează negocieri complicate pentru noua majoritate, în condițiile în care mica țară din Balcani se confruntă de 16 luni cu o paralizie instituțională.
Adresându-se, la miezul nopții, câtorva sute de susținători ai săi în piața centrală din Pristina, șeful interimar al guvernului a subliniat că este a patra victorie consecutivă a formațiunii sale din 2021.
'Aceasta confirmă că acest deceniu, cel puțin, și cred că chiar mai mult timp de acum încolo, va fi cel al guvernării Vetevendosje', a declarat Kurti.
Mai puțin de 37% din cei aproximativ 2 milioane de alegători au votat în acest scrutin, al treilea în 16 luni. Mobilizarea este slăbită de scrutinurile repetate care au alimentat frustrarea. În decembrie, aproximativ 45% dintre alegători votaseră.
Cele două principale forțe ale opoziției, Partidul Democrat din Kosovo (PDK) și Liga Democrată din Kosovo (LDK), au obținut 21% și, respectiv, aproape 18% din voturi.
'Gata!', a exclamat Gezim Selimi, 66 de ani, profesor pensionar, după ce a votat la Pristina. 'Mă aștept ca partidele să își vină în sfârșit în fire și să lucreze pentru Kosovo', a declarat el pentru AFP.
De la alegerile din februarie 2025, Parlamentul se află într-un impas. Ajuns și atunci pe primul loc, VV nu a reușit să construiască o majoritate pentru a forma guvernul.
După luni de tergiversări, țara s-a hotărât să convoace alegeri anticipate în decembrie. Noul rezultat i-a permis lui Kurti să formeze un cabinet.
Dar Parlamentul s-a împotmolit de data aceasta în alegerea președintelui țării, din cauza lipsei unui compromis între partide, și a fost dizolvat din nou în aprilie.
Pentru Virgjina Dumnica, care a votat la Pristina, acest scrutin a fost 'inutil'. 'Partidele politice dau dovadă de o mare imaturitate, deoarece țara noastră nu este destul de bogată pentru a organiza două alegeri pe an', a subliniat această judecătoare pensionară în vârstă de 71 de ani.
Scrutinul a costat țara peste 10 milioane de euro, o sumă uriașă pentru una dintre cele mai sărace țări din Europa.
În ceea ce privește speranța ca acest scrutin să rezolve criza politică, experții sunt prudenți. 'Criza va continua', estimase înainte de alegeri cercetătorul în economie politică Ardi Uka.
Pentru Safet Gerxhaliu, profesor la Universitatea din Pristina, Kosovo este blocat într-o 'criză sistemică (...) cea mai mare de la declararea independenței' față de Serbia în 2008.
Această criză a împiedicat țara să primească fonduri europene prevăzute prin planul de creștere al Bruxellesului pentru Balcanii de Vest.
Până în prezent, țara a încasat 62 de milioane de euro din cele 980 de milioane disponibile, care trebuie utilizate până la sfârșitul anului 2027 în schimbul adoptării mai multor reforme.
Inflația a depășit 5% în ianuarie în ritm anual și 'continuă să crească, în principal sub efectul majorării prețurilor la produsele alimentare', notează Fondul Monetar Internațional (FMI).
Basri Jonuzi, chimist pensionar, spune că nu se așteaptă la 'schimbări reale'. 'Avem aceiași oameni, aceeași mentalitate', a deplâns el la ieșirea dintr-o secție de votare din capitală. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul suprem al Iranului cere îndeplinirea condițiilor Teheranului pentru a pune capăt războiului
Liderul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, s-a pronunțat marți pentru asigurarea drepturilor Iranului și ale 'frontului de rezistență' regional (grupările armate pro-iraniene) prin îndeplinirea condițiilor puse de Iran pentru încheierea războiului, potrivit unei declarații publicate pe site-ul său, relatează Xinhua.
Trei petroliere cu motorină rusească se îndreaptă spre SUA, potrivit Moscovei
Trei petroliere transportând motorină rusească se îndreaptă către SUA, a anunțat Moscova marți, după un acord care a suscitat critici virulente atât în Ucraina, cât și în Europa, relatează AFP. 'În prezent, trei petroliere' transportând carburant rusesc se îndreaptă către Statele Un
UE vrea să întărească Frontex și să-i extindă atribuțiile de expulzare a migranților
Bruxellesul a propus marți o amplă reformă a Frontex, Agenția europeană responsabilă cu supravegherea frontierelor, care prevede între altele creșterea numărului de agenți și extinderea atribuțiilor în materie de expulzare a migranților, relatează France Presse. Această propunere se înscrie pe linia înăspririi politicii
În orașul ucrainean Oleșki a intrat în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump
În jurul orașului ucrainean Oleșki din raionul Herson, ocupat de mai mult de patru ani de forțele ruse, a intrat marți în vigoare un armistițiu mediat de Melania Trump, transmite Reuters. Localnicii pentru care a intervenit Prima Doamnă a Statelor Unite, cu sprijinul papei Leon, erau amenințați grav de foamete, de lipsa apei și a m
Alegeri în Israel: Gadi Eisenkot cere electoratului să trimită acasă guvernul Netanyahu
Politicianul centrist Gadi Eisenkot, principalul rival al premierului Benjamin Netanyahu în alegerile parlamentare ce au loc marți în Israel, a lansat un apel către conaționalii săi să trimită acasă ceea ce el a numit ''cel mai rău guvern'' din istoria acestei țări, transmit AFP și dpa. ''Le cer tuturor cetă
Iran: Întâlnire între ghidul suprem și șeful celei mai înalte instituții de securitate din țară
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, care nu a apărut în public de la sosirea sa la putere, s-a întâlnit cu secretarul Consiliului Suprem de Securitate Națională al Republicii islamice, Mohsen Rezaei, a anunțat marți biroul său într-un comunicat, informează AFP. 'Protecția securității naționale și re
Trump promite că nu va redenumi și fluviul Mississipi
Președintele american Donald Trump a promis luni, la un miting în statul Mississippi în campania electorală pentru alegerile intermediare, că nu va încerca să schimbe numele fluviului Mississippi, spre deosebire de ceea ce a făcut cu Golful Mexic și Lacul Ontario, relatează agenția EFE. Președintele republican, ce are o înclinație să sc
Polonia și Marea Britanie susțin întărirea alianței transatlantice, afirmă ministrul polonez al apărării
Atât Polonia, cât și Marea Britanie sunt favorabile întăririi alianței transatlantice, întrucât nu există alternativă la cooperarea cu Statele Unite, a indicat marți ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, într-o conferință de presă comună cu omologul său britanic, Wes Streeting, transmite Reuters. '&Ic
Putin a acuzat UE și NATO că prelungesc războiul din #Ucraina, într-o convorbire telefonică cu liderii nordici
Președintele rus Vladimir Putin a declarat marți, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere, că 'politi
Alegeri în Israel: Netanyahu denunță 'tentative de furt' și atacă oponenții arabi israelieni
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu și-a acuzat marți adversarii arabi israelieni, votând la scrutinul legislativ, că încearcă 'să fure alegerile', după ce i-a atacat pe tot parcursul campaniei electorale, relatează AFP. El a susținut că 'trei înalți oficiali' dintr-un partid predominant arab au fost arestați &
Siria denunță loviturile aviației iordaniene drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian
Siria a denunțat marți drept o 'încălcare inacceptabilă' a spațiului său aerian loviturile executate luni de aviația iordaniană și care, potrivit Ammanului, au vizat membri ai gr
Incident în apropierea unei baze aeriene britanice: Doi bărbați, inculpați pentru punerea în pericol a securității naționale
Doi britanici au fost inculpați marți pentru punerea în pericol a securității naționale în cadrul unei anchete asupra unui incident petrecut în apropierea bazei aeriene engleze de la Fairford la sfârșitul lunii septembrie, a anunțat poliția britanică antiteroristă, care a acuzat Iranul, relatează AFP. Mohmed Ahmad Abdulkarim, &i
Președintele finlandez și premierul norvegian au discutat la telefon cu Putin despre războiul din #Ucraina
Președintele finlandez Alexander Stubb și premierul norvegian Jonas Gahr Stoere au avut marți o convorbire telefonică 'sinceră și substanțială' cu președintele rus Vladimir Putin în legătură cu războiul din Ucraina, a anunțat cabinetul președintelui finlandez într-un comunicat, relatează Reuters și AFP. Liderii occidentali au evitat î
Irak: Un tribunal condamnă șase cetățeni francezi la închisoare pe viață pentru apartenență la Statul Islamic
Un tribunal irakian a condamnat marți șase cetățeni francezi la închisoare pe viață și pe un al șaptelea la 15 ani de detenție, găsindu-i vinovați de apartenență la Statul Islamic, transmite Reuters, citând un martor la proces. Bărbații au făcut parte dintr-un grup de 47 de cetățeni francezi, suspecți de apartenență la gruparea Statul Islam
#Ucraina a doborât numai două din cele 16 rachete balistice lansate de Rusia în atacul de noaptea trecută
Antiaeriana ucraineană a doborât noaptea trecută numai două din cele 16 rachete balistice cu care Rusia a atacat ținte la Kiev și în alte zone ale Ucrainei, provocând noi pa














