Președintele palestinian Mahmoud Abbas promite alegeri și reforme la congresul Fatah
Președintele palestinian Mahmoud Abbas a promis joi reforme și alegeri, în deschiderea congresului partidului său, Fatah, care urmează să-și aleagă pentru prima oară în zece ani un nou comitet central, relatează AFP.
''Ne pregătim să organizăm alegeri legislative și prezidențiale'', a declarat fără a prezenta un calendar Mahmoud Abbas, în vârstă de 90 de ani, aflat în funcție de peste 20 de ani.
El s-a angajat de asemenea ''să continue să implementeze toate măsurile de reformă promise''.
Partidul, al cărui congres are loc la Ramallah, în Cisiordania ocupată, se confruntă cu imense provocări în urma războiului devastator în Fâșia Gaza, extinderea colonizării și o erodare a legitimității sale, potrivit analiștilor.
''Faptul că desfășurăm congresul nostru astăzi, pe teritoriul patriei noastre, confirmă hotărârea noastră de a continua pe calea democrației și de a deschide drumul tinerilor și femeilor'', a mai spus Abbas.
Noul comitet central ar urma să joace un rol decisiv în era post-Abbas, comentează AFP.
Fatah este, istoric, principala componentă a Organizației pentru Eliberarea Palestinei (OEP), care reunește cele mai multe facțiuni palestiniene, cu excepția grupărilor islamiste Hamas și Jihadul Islamic.
Însă în cursul ultimelor decenii popularitatea și influența Fatah au scăzut din cauza divizărilor interne, rivalității cu Hamas și unei frustrări crescânde a opiniei publice în fața lipsei de perspective a procesului de pace israeliano-palestinian.
Partidul se confruntă cu ''provocările cele mai grave ale luptei sale'', a declarat Jibril Rajub, secretar general al comitetului central al Fatah.
El și-a exprimat speranța că congresul general va contribui la ''garantarea și protejarea creării unui stat palestinian pe scena internațională și la prezervarea OEP ca singura reprezentantă legitimă a poporului palestinian''.
Prim-ministrul spaniol Pedro Sanchez - una dintre vocile europene cele mai critice față de guvernul israelian al lui Benjamin Netanyahu - a putut fi auzit la congres cu o declarație înregistrată, în care a anunțat că susține ''soluția celor două state'' în numele Internaționalei socialiste.
Directorul Centrului palestinian de cercetare politică și studii strategice (Masarat), Hani al-Masri, a declarat pentru AFP că Fatah nu mai domină nici Autoritatea Palestiniană, nici OEP, dar le instrumentalizează pentru a-și menține legitimitatea.
Această legitimitate ''s-a erodat în absența unui proiect național unificat, a alegerilor și a unui consens național'', susține el, estimând totuși că organizarea unui congres constituie un prim pas către ''punerea în ordine a casei palestiniene''.
Congresul, urmează să dureze trei zile și să reunească 2.500 de participanți, majoritatea dintre ei la Ramallah, dar și în Gaza, Cairo și Beirut.
Aceștia urmează să aleagă 18 reprezentanți în cadrul comitetului central și 80 în consiliul revoluționar.
În pofida declarațiilor repetate ale mișcării privind unitatea sa, figuri cheie sunt absente, între care Nasser al-Kidwa, fost ministru de externe, care boicotează reuniunea.
''Acest congres este ilegitim și conducerea partidului, care a uzurpat puterea, este de asemenea ilegitimă. Vremea ei a trecut'', a declarat cel care este și nepotul lui Yasser Arafat (1929-2004), predecesor al lui Abbas și confondator al Fatah.
Printre figurile importante care vor să-i urmeze în funcție lui Mahmoud Abbas sunt Jibril Rajub și vicepreședintele Autorității Palestiniene, Hussein al-Sheikh. Fiul cel mare al președintelui, Yasser Abbas, candidează și el la un loc în comitetul central. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Washingtonul transferă irakienilor centrul său diplomatic de la aeroportul din Bagdad
Statele Unite vor transfera autorităților irakiene centrul lor de sprijin diplomatic și logistic de la aeroportul din Bagdad, vizat în mod regulat de grupări pro-iraniene în timpul războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat joi Ministerul irakian de Externe, relatează AFP. Un acord a fost semnat cu însărcinatul cu afaceri am
VIDEO Italia interzice vălul în școli și limitează numărul elevilor străini dintr-o clasă
Guvernul italian a adoptat joi un decret-lege care interzice burqa și niqab în școli și stabilește un plafon pentru numărul de elevi dintr-o clasă care au o cunoaștere slabă a limbii italiene, transmite AFP. Acesta introduce 'un plafon de 30% pentru numărul de elevi dintr-o clasă care nu stăpânesc adecvat italiana, mai multe in
Macron consideră posibil ca Franța să fie ținta unei tentative de atac rusesc ca cea de pe aeroportul Leipzig
Președintele francez Emmanuel Macron a declarat joi că Franța ar putea fi ținta unei încercări de atac cu o dronă încărcată cu explozibil, similar tentativei de la aeroportul din Leipzig de la începutul lunii august, pe care Germania a pus-o pe seama Rusiei, relatează AFP. Franța nu a experimentat încă atacuri de acest tip, 'dar c&a
Adunarea Generală a ONU: Netanyahu atacă Franța și Regatul Unit, foste puteri coloniale
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a atacat joi țările care critică politica de colonizare a Israelului, între care Franța și Regatul Unit, spunând că ele însele sunt foste puteri colonizatoare, relatează AFP. 'Ei acuză Israelul, micuțul Israel, de colonialism - ce colonialism?', a exclamat Benjamin Netanyahu la Adunarea Gene
Zeci de oameni au părăsit Adunarea Generală a ONU în timpul discursului lui Netanyahu
Zeci de persoane, membri ai diferitelor delegații reprezentate la Adunarea Generală a ONU, au ieșit joi din sală în semn de protest în timpul discursului premierului israelian Benjamin Netanyahu, informează AFP. 'Dacă încă mai sunt lași în această sală care nu au plecat, să o facă acum', a declarat prim-ministrul î
Xi Jinping îndeamnă Washingtonul și Teheranul să își rezolve diferendele și îndeamnă la 'prudență' în privința Taiwanului
Președintele Chinei, Xi Jinping, a cerut joi Statelor Unite și Iranului să își rezolve diferendele 'cât mai repede posibil' prin negocieri, conform unor remarci relatate de agenția de știri de stat Xinhua în timpul vizitei liderului chinez la Washington, informează AFP și Reuters. Xi Jinping l-a îndemnat, de asemenea, pe omologu
UPDATE / CNN, MS NOW și Politico au primit din nou acces la Casa Albă după o decizie a justiției
Jurnaliștii de la CNN, MS NOW și Politico au fost primiți din nou la Casa Albă joi, în urma unei hotărâri judecătorești care a restabilit accesul acestor trei instituții media, la șase zile după ce acesta le-a fost revocat de președintele Donald Trump, relatează AFP. Cele două posturi de televiziune și platforma online de știri solicitaseră anterio
Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a grațiat 13 prizonieri politici
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, a grațiat 13 prizonieri închiși pentru 'crime extremiste', a anunțat joi biroul prezidențial, folosind termenul pentru cei descriși de opoziție și de apărătorii drepturilor omului drept prizonieri politici, relatează AFP. Lista celor eliberați nu a fost publicată. 'Președintele bel
O coaliție de 80 de țări solicită la ONU 'restaurarea drepturilor de navigație' în Golf
O coaliție formată din 80 de țări a cerut joi restabilirea libertății de navigație în Golf, condamnând atacurile comise de Iran și de rebelii houthi în Yemen, care perturbă transportul maritim global, relatează AFP. 'Solicităm restabilirea deplină și imediată a drepturilor și principiilor de navigație', a declarat reporterilor ministr
Președintele sud-coreean: Zelenski a încălcat un acord prin dezvăluirea trimiterii unor prizonieri de război nord-coreeni în Coreea de Sud
Președintele Coreei de Sud, Lee Jae Myung, a acuzat joi Ucraina că a încălcat un acord de confidențialitate, după ce președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit că doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de forțele ucrainene în luptele din provincia rusă Kursk au fost trimiși în Coreea de Sud, relatează AFP. Dezvăluirea preș
Abbas la ONU: Politica israeliană amenință 'însăși viața și existența' palestinienilor
Politicile israeliene nu se mai mulțumesc să submineze soluția cu două state, ci amenință acum 'însăși viața și existența' palestinienilor, a declarat joi președintele Autorității Palestiniene, Mahmoud Abbas, într-un mesaj către Adunarea Generală a ONU, relatează AFP. 'Pericolul nu se mai limitează la subminarea soluției cu două
Rutte dă asigurări că NATO este pregătită să facă față atacurilor hibride ale Rusiei
NATO este 'pregătită' să facă față atacurilor cibernetice rusești și altor forme de război hibrid, a declarat joi secretarul general al Alianței Nord-Atlantice, Mark Rutte, cerând un sprijin sporit pentru Ucraina ca răspuns la acțiunile Moscovei, relatează AFP. 'Rusia își intensifică acțiunile în domeniul cibernetic și de
SUA și China 'împărtășeșc o responsabilitate istorică' pentru progresul uman, afirmă Xi Jinping la Casa Albă
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o 'responsabilitate istorică' pentru progresul uman și trebuie să-și 'consolideze comunicarea', la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP. 'În fața schimbărilor din lumea și din vremurile noastre, schimbări cu sem
Albania aprobă trimiterea de trupe în forța de stabilizare a Fâșiei Gaza impulsionată de Consiliul de Pace al lui Trump
Parlamentul Albaniei a aprobat joi desfășurarea a cel mult 40 de militari în cadrul Forței Internaționale de Stabilizare (ISF) pentru Fâșia Gaza, inițiativă realizată în cadrul așa-numitului Consiliu pentru Pace impulsionat de președintele american Donald Trump și la care s-au mai angajat până în prezent să contribuie câteva țări, relateaz
Carney a luat în considerare scenariul 'extrem' al unei anexări a Canadei de către SUA (New York Times)
Prim-ministrul canadian Mark Carney a luat în considerare 'riscul extrem' al unei acțiuni militare a Statelor Unite sub conducerea lui Donald Trump, care și-a exprimat în repetate rânduri dorința de a face din Canada cel de-al 51-lea stat american, conform unui interviu publicat miercuri seara de New York Times, citat de AFP.














