SUA250/ Vizita regelui Charles al III-lea în SUA, un risc transformat în oportunitate (colaborator al Palatului Buckingham)
Vizita de stat a regelui Charles al III-lea în Statele Unite, efectuată săptămâna aceasta, a fost un 'risc și o provocare', dar și o 'oportunitate' pe care suveranul britanic 'și-a asumat-o cu entuziasm', a declarat duminică un colaborator al Palatului Buckingham, la întoarcerea monarhului britanic din această călătorie, informează AFP.
Sâmbătă, monarhul a părăsit Bermuda cu destinația Regatul Unit, după ceea ce acest colaborator de rang înalt a descris ca fiind o vizită 'istorică' în Statele Unite, menită să repare relațiile tensionate dintre Washington și Londra.
Punctul culminant al acestei vizite de patru zile, discursul regelui în vârstă de 77 de ani în fața Congresului SUA, rostit marți, a fost primul discurs de acest fel de la cel al mamei sale, Regina Elisabeta a II-a, după Războiul din Golf din 1991.
Discursul, care a marcat cea de-a 250-a aniversare a independenței americane, a avut 'implicații majore', a declarat colaboratorul regal reporterilor care l-au însoțit pe suveranul britanic.
Regele a subliniat importanța NATO și a cerut o 'pace dreaptă și durabilă' în Ucraina, în ciuda criticilor președintelui american Donald Trump la adresa alianței atlantice și a președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Acest lucru demonstrează 'importanța pe care o acordă personal' și dovedește că 'va fi întotdeauna ghidat de adevăr', a adăugat consilierul regal.
Acest discurs a fost salutat de oponenții lui Donald Trump, dar pare să-l fi mulțumit și pe președintele american: Charles al III-lea 'este pur și simplu o persoană minunată. Este cineva de mare calitate. Îmi place munca pe care a depus-o la Congres', le-a declarat republicanul reporterilor vineri.
Cei doi s-au întâlnit în spatele ușilor închise în Biroul Oval, într-o atmosferă de 'multă căldură și râsete', în ciuda gravității problemelor discutate, potrivit colaboratorului regal.
În schimb, Trump l-a criticat dur în repetate rânduri pe prim-ministrul britanic Keir Starmer, în special în ceea ce privește poziția acestuia față de Iran.
Colaboratorul regal a negat orice neliniște în această privință, subliniind că vizita regelui a avut loc la cererea guvernului de la Londra și că 'nu a fost o competiție' între monarhie și Downing Street.
Dimpotrivă, Charles al III-lea și regina Camilla 'au putut ajuta guvernul', iar monarhul consideră etapa americană a călătoriei sale deosebit de 'pozitivă', potrivit acestui colaborator.
'Ceea ce părea a fi un risc și o provocare a reprezentat totodată o oportunitate fenomenală. O oportunitate de care regele a profitat cu entuziasm', a concluzionat el.
Mass-media britanică s-a întrecut în laude pentru această călătorie americană.
'A fost un triumf personal' pentru Charles al III-lea, a observat comentatorul regal Richard Fitzwilliams, citând discursul 'superb' al regelui în fața Congresului, punctat cu 'glume strălucitoare': 'A nimerit-o și fiecare nuanță părea perfectă. A mulțumit pe toată lumea'.
Potrivit expertului, vizita a oferit un 'impuls' într-o 'perioadă foarte dificilă pentru monarhie'.
Supus unui tratament pentru cancer și înstrăinat de fiul său, Harry, Charles al III-lea și-a văzut și fratele, fostul prinț Andrew, arestat anul acesta din cauza legăturilor sale cu infractorul sexual american Jeffrey Epstein.
Trump a răspuns vizitei regale prin înlăturarea taxelor vamale la whisky, o concesie comercială majoră, 'în onoarea' lui Charles al III-lea.
Însă Richard Fitzwilliams îndeamnă la prudență, invocând 'imprevizibilitatea' președintelui american: 'Trump iubește tot ce are legătură cu monarhia britanică. Dar nu neapărat cu guvernul britanic'. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul este cel care ar trebui să despăgubească SUA, reacționează Trump după o astfel de cerere a Teheranului
Președintele american Donald Trump a afirmat luni că Statele Unite vor cere 'compensații' din partea Iranului pentru atacurile acestuia împotriva aliaților SUA din regiune și pentru victimele din rândul trupelor americane, dar și din rândul protestatarilor anti-guvernamentali iranieni, după ce
Rusia: Partidul liberal Iabloko, exclus din alegerile parlamentare
Curtea Supremă a Rusiei a decis luni excluderea partidului liberal pro-occidental Iabloko din cursa electorală pentru alegerile parlamentare care vor avea loc în septembrie, principalul motiv invocat fiind primirea de către acest partid a unor finanțări din străinătate, în timp ce liderul formațiunii, Nikolai Ribakov, consideră că demersul este motivat de fapt de
NATO își reduce prezența în două locuri sensibile din Kosovo
Misiunea militară a NATO din Kosovo (KFOR) a anunțat luni că își reduce prezența în două locuri sensibile din Kosovo pentru prima oară de la încheierea războiului dintre separatiștii kosovari și forțele sârbe la sfârșitul anilor 1990, relatează France Presse. Acestea sunt o celebră mănăstire ortodoxă sârbă și un pod
Iranul afirmă că nu consideră o amenințare acordul de apărare semnat între Arabia Saudită, Turcia și Pakistan
Iranul a transmis luni că nu vede niciun motiv să considere Acordul de Apărare Comună de la Mecca, semnat vineri de Arabia Saudită, Pakistan și Turcia, ca fiind îndreptat împotriva sa și îl consideră mai degrabă un se
Iran: ghidul suprem numește un general al Gardienilor Revoluției la conducerea forțelor armate
Ghidul suprem iranian, ayatollahul Mojtaba Khamenei, l-a numit pe generalul Gardienilor Revoluției, Ali Abdollahi, în funcția de șef al Statului Major al forțelor armate iraniene, a anunțat luni biroul său într-un comunicat, citat de AFP. Acest ofițer al Corpului Gardienilor Revoluției Islamice (IRGC), puternica armată ideologică a regimului de la
Germania își consolidează politica antidrone după incidentul din Leipzig
Berlinul va dubla efectivele unității sale de poliție antidrone, a anunțat luni Ministerul german de Interne, după descoperirea săptămâna trecută a unei drone explozive pe aeroportul din Leipzig, un nod-cheie militar pentru Ucraina și NATO, relatează AFP. 'Ministrul (de interne, Alexander Dobrindt) va ordona astăzi poliției federale să crească la 300
Bulgaria are nevoie de cel puțin două escadrile de avioane F-16 pentru o instruire adecvată a piloților
Ministrul bulgar al apărării, Dimităr Stoianov, a declarat luni că Bulgaria are nevoie de cel puțin 16 avioane multirol americane F-16, în timp ce achiziționarea unei a doua escadrile de astfel de aparate 'este încă un vis', relatează agenția BTA. Forțele Aeriene bulgare au în prezent o escadrilă formată din opt aeronave de acest tip,
Polonia și țările baltice întăresc protecția infrastructurilor de teama unui atac rusesc 'sub steag fals' (analiză)
Vecinii nordici ai Rusiei, țări membre NATO, își întăresc măsurile de securitate în jurul barajelor, centralelor electrice și infrastructurilor de gaze naturale, ceea ce indică o îngrijorare crescândă cu privire la posibilitatea ca Moscova să orchestreze un atac sub 'steag fals' împotriva unor obiective de pe teritoriul lor, utiliz
BTA: Nu sunt victime în urma exploziei la uzina militară bulgară
O explozie la o uzină militară din apropiere de Triavna nu a provocat victime, a declarat luni primarul acestui oraș, Dencho Minev. Un incendiu a izbucnit luni mai devreme la un depozit de muniții al uzin
Putin călătorește în Siberia pentru a treia oară în mai puțin de trei săptămâni
Președintele rus Vladimir Putin a călătorit luni în republica Buriatia, la 4.500 de kilometri est de Moscova, în cea de-a treia călătorie pe care o întreprinde în Siberia în mai puțin de trei săptămâni, departe de raza de acțiune a dronelor ucrainene, relatează EFE. Potrivit agenției oficiale RIA Novosti, el va participa lun
Israelul avansează în dezvoltarea și extinderea a trei colonii în Ierusalimul de Est
Organizația neguvernamentală israeliană Ir Amim a denunțat luni faptul că autoritățile israeliene au accelerat în ultimele săptămâni dezvoltarea a trei așezări în Ierusalimul de Est (territoriu palestinian ocupat), situație atribuită de ONG iminenței alegerilor parlamentare, transmite EFE. 'Au fost dezvoltate trei proiecte importante de a
MAE de la Chișinău îl recheamă pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, după un incident cu o dronă
Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău îl recheamă pentru consultări pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii, în urma exploziei unei drone-rachetă în localitatea Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, informează luni presa de peste Prut. 'Ministerul Afacerilor Externe condamnă ferm incidentul produs în localitatea Cr
Ambasadoarea Ucrainei a asigurat-o pe șefa diplomației de la Sofia că drona căzută sîmbătă nu a fost trimisă intenționat în Bulgaria
Șefa diplomației bulgare Velislava Petrova s-a întâlnit luni, la sediul Ministerului de Externe de la Sofia, cu ambasadoarea Ucrainei în Bulgaria, Olesia Ilașciuk, după ce sâmbătă o dronă a pătr
Exerciții SUA-Coreea de Sud, ținând cont de experiența căpătată de trupele Coreei de Nord în războiul din #Ucraina
Forțele sud-coreene și americane urmează să desfășoare săptămâna viitoare importante exerciții comune simulând lupte împotriva trupelor nord-coreene, întărite de experiența obținută în urma participării unor efective ale lor la războiul dintre Rusia și Ucraina, a declarat luni un purtător de cuvânt al comandamentului care va conduce aceste
Iranienii sunt 'jucători de șah profesioniști', îi răspunde ironic Teheranul lui Trump
Iranienii sunt 'jucători de șah profesioniști', i-a răspuns luni ironic purtătorul de cuvânt al diplomației iraniene președintelui american Donald Trump care comparase duminică conflictul cu 'un joc de șah', transmite AFP. Fie că este vorba de negocierile oficiale sau de cele din culise, 'iranienii au arătat că sunt jucători d











