logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Un raport al ONU menționează posibile crime de război în atacurile comise de Israel asupra Libanului

Imagine din galeria Agerpres

Este posibil ca Israelul să fi comis încălcări grave ale dreptului internațional și crime de război în atacurile sale recente asupra Libanului, a denunțat vineri un raport al Biroului Înaltului Comisar al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR), transmite EFE.

Raportul, care acoperă primele trei săptămâni ale atacurilor inițiate la începutul lunii martie, documentează atacuri directe împotriva civililor, inclusiv a personalului medical, precum și incidente în care au fost lovite și, în unele cazuri, distruse clădiri rezidențiale cu mai multe etaje, 'cauzând moartea unor familii întregi'.

Atacurile Israelului împotriva lucrătorilor sanitari și a jurnaliștilor înregistrate în timpul ostilităților ar putea constitui crime de război dacă se confirmă că au fost deliberate, a avertizat biroul condus de înaltul comisar Volker Turk.

La prezentarea raportului, purtătorul de cuvânt al OHCHR, Thameen Al-Kheetan, a amintit în acest sens de recenta asasinare a jurnalistei libaneze Amal Khalil, decedată săptămâna aceasta în urma unui atac israelian în care a fost rănită și fotografa Zeinab Faraj.

De asemenea, echipele de salvare, inclusiv cele ale Crucii Roșii libaneze, au fost împiedicate de armata israeliană atunci când au încercat să ajungă la locul în care se aflau pentru a le acorda ajutor, a adăugat acesta.

Raportul denunță faptul că multe din atacuri nu au fost alertate în prealabil de Israel, ceea ce a împiedicat mulți civili să se evacueze în siguranță.

În același timp, ordinele generale de evacuare și de deplasare date de Israel, 'comunicate într-un mod confuz și care acoperă aproape 14% din teritoriul Libanului', au provocat strămutarea a peste un milion de persoane, ceea ce ar putea fi considerată deplasare forțată, de asemenea interzisă de dreptul internațional.

Biroul ONU amintește că 55 de localități din sudul Libanului, în apropiere de granița cu Israelul, continuă să se afle în prezent sub astfel de ordine.

Potrivit OHCHR, au fost observate, de asemenea, atacuri asupra unor centre sanitare, școli, lăcașuri de cult, precum și distrugerea sau contaminarea terenurilor agricole, ceea ce subminează dreptul la alimentație, la muncă și la un mediu sănătos.

Raportul include, de asemenea, plângeri privind utilizarea de către armata israeliană de muniție cu fosfor alb cu efect incendiar.

Având în vedere aceste posibile abuzuri, înaltul comisar Volker Turk a cerut o anchetă rapidă, amănunțită și imparțială asupra tuturor incidentelor ce implică acuzații de încălcare a dreptului internațional umanitar.

'Concluziile trebuie făcute publice, iar cei responsabili trebuie să dea socoteală', a subliniat purtătorul de cuvânt Al-Kheetan. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 736

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 31-10-2026 12:59

Rusia a lovit din nou infrastructura energetică a Ucrainei, anunță președintele Volodimir Zelenski

Drone lansate de forțele ruse au lovit infrastructura energetică a Ucrainei în atacuri efectuate vineri noaptea, lăsând fără curent electric circa 280.000 de familii ucrainene din regiunile Kiev și Dnipropetrovsk, a anunțat sâmbătă președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. ''Aceste lovituri ruse au creat o situație

Politic Ex 31-10-2026 10:53

Criză politică în Polonia: Ambasadorii din România și China și-au anunțat demisia

Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia ca răspuns la disputa interinstituțională de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, chestiune care a escaladat în cursul nopții, transmite dpa. ''Dată fiind tentativa de preluare ilegală a Tribunalului Constituțional, nu mai văd nicio posibilitate de a cont

Politic Ex 31-10-2026 10:12

UPDATE Criză politică în Polonia: Președintele Karol Nawrocki face apel la 'restabilirea statului de drept'

Președintele Poloniei, Karol Nawrocki, a declarat sâmbătă dimineață că disputa cu guvernul legată de Tribunalul Constituțional reprezintă o amenințare pentru securitatea internă a țării, după ce diferendul a escaladat vineri noaptea, transmit AFP și dpa. Adresându-se protestatarilor adunați în afara sediului Tribunalului Constituționa

Politic Ex 31-10-2026 08:50

Turcia propune un candidat la funcția de secretar general al ONU

Turcia a propus vineri candidatura actualului secretar general al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), Feridun Sinirlioglu, la postul de secretar general al Națiunilor Unite, informează AFP. Potrivit unor surse din MAE turc, scrisoarea de nominalizare de către președintele Recep Tayyip Erdogan a fost transmisă vineri preș

Politic Ex 30-10-2026 21:59

SUA aprobă vânzarea de rachete Patriot către Ucraina în valoare de 2,1 miliarde dolari

Departamentul de Stat al SUA a anunțat vineri că a aprobat vânzarea a 500 de rachete Patriot PAC-3 către Ucraina, pentru o sumă estimată la 2,1 miliarde de dolari, a consemnat Reuters. Ucraina va plăti pentru aceste rachete interceptoare defensive folosind contribuții din partea Canadei, Germaniei și Norvegiei, direcționate prin intermed

Politic Ex 30-10-2026 21:33

SUA/Alegeri la jumătatea mandatului: Un număr record de aproape 48 de milioane de americani au votat deja

Un număr record de 47,9 milioane de americani și-au exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor

Politic Ex 30-10-2026 20:55

Președintele Poloniei își întrerupe călătoria spre Senegal după suspendarea președintelui Tribunalului Constituțional

Președintele polonez Karol Nawrocki, aflat vineri în avion spre Senegal pentru o vizită programată, a făcut cale-ntoarsă după ce a aflat că poliția a pătruns în sediul celei mai înalte instanțe din Polonia, iar președintele acesteia a fost suspendat din funcție, relatează Reuters. 'Într-un astfel de moment, președin

Politic Ex 30-10-2026 19:49

Este timpul ca Germania să aibă prima femeie președinte, consideră Angela Merkel

Angela Merkel, fost cancelar al Germaniei, susține că este timpul ca o femeie să îi succeadă președintelui Frank-Walter Steinmeier atunci când se încheie al doilea mandat de cinci ani al acestuia la conducerea țării, în martie anul viitor, transmite vineri dpa. ''Sunt 77 de ani de istorie a Republicii Federale G

Politic Ex 30-10-2026 19:48

Moscova spune că Ucraina atacă din nou rafinăriile rusești

Potrivit autorităților de la Moscova, armata ucraineană și-a reluat atacurile asupra rafinăriilor rusești, relatează vineri dpa. 'Am avut o pauză pentru o vreme. Dar astăzi atacurile ... au fost reluate, iar facilitățile noastre funcționează cu măsuri de protecție,' transmite agenția de știri rusă RIA Novosti, citând declarația d

Politic Ex 30-10-2026 19:30

Canada intenționează să participe la împrumutul de 90 de miliarde de euro al UE pentru #Ucraina

Canada și-a anunțat vineri intenția de a participa la împrumutul de 90 de miliarde de euro acordat Ucrainei de Uniunea Europeană, la finalul unui summit de două zile desfășurat la Montreal, transmit France Presse și Reuters. Potrivit premierului canadian Mark Carney, țara sa va furniza 500 de milioane de euro în cadrul acestui &ici

Politic Ex 30-10-2026 19:23

Kievul cere o reuniune a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la recentul atac masiv al Rusiei

Ucraina a solicitat Consiliului de Securitate al ONU o ședință de urgență cu privire la atacul masiv al Rusiei cu rachete și drone de joi asupra teritoriului ucrainean, în urma căruia au fost ucise cel puțin 20 de persoane, iar alte peste 80 au fost rănite, potrivit declarației ministrului ucrainean de externe, Andrii Sibiga, citat de EFE.

Politic Ex 30-10-2026 18:57

#Ucraina: Operațiunea umanitară din Oleșki s-a încheiat, anunță o responsabilă rusă

Evacuările umanitare din Oleșki - oraș aflat sub ocupație rusă în sudul Ucrainei, confruntat de săptămâni în șir cu grave penurii de alimente și medicamente și unde o încetare a focului este în vigoare până duminică - s-au încheiat, a anunțat vineri avocata rusă pentru drepturile omului Iana Lantratova, citată de AFP.

Politic Ex 30-10-2026 18:39

Democrații îi cer lui Trump să păstreze conversațiile cu Grok despre operațiunea de capturare a președintelui Maduro în Venezuela

Aleși democrați din Camera Reprezentanților i-au cerut președintelui american Donald Trump să păstreze conversațiile sale oficiale cu chatbotul de inteligență artificială Grok, dezvoltat de o companie a lui Elon Musk, despre operațiunea de capturare a președintelui Nicolas Maduro în Venezuela, informează vineri EFE. Scrisoarea, datată mi

Politic Ex 30-10-2026 17:57

Închiderea Novaia Gazeta face parte din 'campania militară' a Kremlinului (laureatul premiului Nobel, Dmitri Muratov)

Co-fondatorul și fostul redactor șef al publicației independente ruse Novaia Gazeta, Dmitri Muratov, a declarat pentru AFP vineri că închiderea acestui bastion al presei independente din Rusia face parte din 'gigantica campanie militară' pe care Kremlinul o desfășoară din 2022. 'Suntem oponenți înverșunați ai războiului

Politic Ex 30-10-2026 17:44

Canada și UE deschid summitul comun cu hotărârea de a construi o relație fără precedent

Canada și Uniunea Europeană au deschis vineri în mod oficial summitul de la Montreal cu scopul de a construi o relație fără precedent între blocul comunitar și țara nord-americană, pe care liderii lor au prezentat-o ca pe o cale de a-și consolida suveranitatea și reziliența în fața crizelor internaționale, informează EFE. Pri