Negocierile dintre SUA și Iran au început la Islamabad
Negocierile dintre Iran și SUA care vizează încheierea războiului din Orientul Mijlociu au început sâmbătă la Islamabad, a anunțat premierul pakistanez Shehbaz Sharif, care s-a întâlnit separat cu cele două delegații, relatează AFP.
'Odată cu începerea discuțiilor de la Islamabad, premierul s-a întâlnit cu JD Vance', vicepreședintele american care conduce delegația SUA, a anunțat biroul de presă al lui Sharif într-un comunicat.
Înainte de discuții, care se deschid într-un climat de profundă neîncredere și pentru care nici agenda, nici formatul - direct sau indirect - nu au fost specificate, premierul s-a întâlnit și cu delegația iraniană.
'Salutând angajamentul ambelor delegații față de un dialog constructiv, premierul și-a exprimat speranța că aceste discuții vor duce la o pace durabilă în regiune', a adăugat biroul lui Sharif.
Declanșat pe 28 februarie de o ofensivă israeliano-americană împotriva Iranului, războiul a provocat mii de morți, în special în Iran și Liban, și zguduie economia mondială.
Întâlnirea a avut loc la Hotelul Serena, conform televiziunii de stat iraniene. Iranul urma să decidă ulterior dacă va începe sau nu negocierile în aceeași zi, potrivit agenției de știri iraniene Fars.
JD Vance a sosit la același hotel în jurul prânzului, ora locală, la scurt timp după aterizarea la Islamabad, devenit un oraș fantomă sub pază strictă. El urmează să conducă delegația americană, care îi include și pe trimisul special Steve Witkoff și pe Jared Kushner, ginerele lui Donald Trump.
La rândul său, Pakistanul a reunit o echipă de experți pentru a contribui la discuțiile privind traficul maritim, problemele nucleare și alte subiecte cheie, a declarat pentru AFP o sursă diplomatică apropiată situației.
Întâlnirea este urmărită îndeaproape de alți actori care au contribuit la eforturile diplomatice, Egipt, Turcia și China, cu care Pakistanul continuă să se coordoneze, a adăugat sursa.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Premierul britanic condamnă planurile 'odioase' de a transmite în direct o execuție în SUA
Premierul britanic Andy Burnham a calificat drept 'odioase' execuțiile publice și a declarat că 'nu ar susține niciodată' o astfel de măsură, în contextul în care autoritățile americane iau în calcul să transmită în direct execuția prin împușcare a autorului unui atentat împotriva unor militari americani în 20
Premierul israelian ordonă investigarea și urmărirea penală a participanților la documentarul 'NAZA'
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică investigarea și urmărirea penală, pentru 'crime grave împotriva securității Israelului', a participanților la documentarul 'NAZA', care relatează uciderea în masă de civili din Gaza prin mărturiile a 24 de militari și de oficiali din serviciile secrete israeliene, potrivit unui
VIDEO Zelenski: Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina DUPĂ anunțul lui Trump privind armistițiul
Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina după anunțul surpriză al președintelui SUA, Donald Trump, privind un armistițiu energetic, despre care a spus că a fost încheiat între Kiev și Moscova, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.
SUA amenință să blocheze livrările de armament către Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse (presă)
SUA amenință să oprească sistemul de achiziții prin care Ucraina primește armament, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a înceta atacurile în profunzime asupra infrastructurii energetice ruse, a relatat duminică Financial Times,
Execuția lui Nidal Hasan/ Un oficial american nu vede niciun 'risc crescut' în cazul transmiterii publice
Secretarul american pentru securitate internă Markwayne Mullin a declarat duminica aceasta că nu vede niciun 'risc crescut' dacă execuția autorului unui atac letal asupra unor soldați americani ar fi transmisă public, o posibilitate care a stârnit indignare în Statele Unite și în afara ei, informează AFP. 'Nu văd
VIDEO Trump: Germania a fost 'la două zile de colaps' din cauza energiei verzi
Președintele SUA, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui miting electoral desfășurat în weekend, că tranziția energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa. De asemenea, el l-a amenințat pe președintele francez Emmanuel Macron cu tarife vamale de 250% și a făcut remarci denigratoare la adresa unu
VIDEO Un senator republican influent consideră că acordul lui Trump cu Rusia privind motorina ar putea fi ilegal
Acordul președintelui american Donald Trump cu Rusia privind furnizarea de motorină ar putea fi ilegal și ar putea pune în pericol vieți americane, a declarat duminică senatorul republican Thom Tillis, alăturându-se astfel criticilor venite din ambele tabere politice la adresa înțelegerii anunțate vineri de președintele SUA, informează Reuters.
VIDEO/ De Ziua lui Columb, Trump îi felicită pe italo-americanii care 'au suferit' din cauza 'stângii radicale'
Președintele SUA, Donald Trump, le-a urat duminică americanilor, și în special comunității italo-americane, 'la mulți ani' de Ziua lui Cristofor Columb, deplângând faptul că această comunitate a fost nevoită 'să sufere' distrugerea în țară a simbolurilor legate de navigatorul genovez de către aceia pe care republicanul i-a cali
Franța: Europarlamentarul Raphael Glucksmann va fi candidatul stângii social-democrate la alegerile prezidențiale din 2027
Europarlamentarul Raphael Glucksmann, în vârstă de 46 de ani, va fi candidatul stângii social-democrate franceze la alegerile prezidențiale din aprilie și mai 2027, după o victorie zdrobitoare, duminică, din primul tur al alegerilor primare organizate în principal de Partidul Socialist (PS) și care a reunit 120.787 votanți, informează EFE și A
Macron: Franța susține 'un armistițiu energetic autentic', pe care Rusia 'continuă să-l refuze'
Franța 'susține pe deplin apelul la un armistițiu energetic autentic, la care Ucraina este dispusă', a reacționat președintele francez Emmanuel Macron după ce președintele american Donald Trump a anunțat un armisti
Președinta Comisiei Europene își exprimă sprijinul deplin pentru Zelenski
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și-a exprimat duminică sprijinul pentru președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a fost aspru criticat de președintele american Donald Trump, și a susținut apelurile Kievului pentru un armistițiu energetic cu Rusia, informează AFP. Von der Leyen a declarat că susține 'pe deplin ape
Poliția poloneză a reținut un bărbat, după o serie de amenințări la adresa premierului Tusk
Poliția poloneză a reținut un bărbat suspectat că plănuia un atac asupra premierului Donald Tusk, a anunțat duminică ministrul de interne, Marcin Kierwinski, după ce anterior fusese semnalată o amenințare la adresa lui Tusk și a ministrului apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, informează duminică Reuters. 'Bărbatul care a amenințat și a pl
Armistițiu energetic/ Zelenski spune că nu era la curent cu acesta, dar este gata să-l accepte (presă)
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică pentru site-ul Axios că nu era la curent cu așa-numitul armistițiu energetic cu Rusia anunțat anterior de omologul său american, Donald Trump, dar s-a declarat gata să-l accepte dacă Moscova face la fel, informează AFP și Reuters. 'Anunțul acestui armistițiu a fost o noutate pen
VIDEO Arabia Saudită: Un nou atac asupra aeroportului din Riad (coaliție)
Coaliția militară condusă de saudiți care susține guvernul recunoscut la nivel internațional al Yemenului a anunțat duminica acesta că a avut loc un nou atac asupra aeroportului din Riad, care a fost vizat și sâmbătă de un atac soldat cu cel puțin 12 morți, informează AFP.
Premierul ceh: Acordul privind vânzarea de motorină dintre Trump și Putin, o 'mare palmă dată Europei'
Prim-ministrul ceh Andrej Babis a calificat acordul dintre SUA și Rusia privind vânzarea de motorină rusească o 'mare palmă dată Europei' și a considerat decizia Washingtonului 'surprinzătoare' după ce a criticat Uniunea Europeană (UE) pentru achizițiile sale de hidrocarburi rusești, relatează duminică EFE. 'Înț














