logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iran: Președintele parlamentului cere încetarea focului în Liban și deblocarea activelor înainte de începerea negocierilor cu SUA

Image

Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.

'Două dintre măsurile asupra cărora părțile s-au pus de acord încă trebuie aplicate: o încetare a focului în Liban și deblocarea activelor Iranului, înainte de începerea negocierilor', a scris Ghalibaf în limba engleză pe contul său de X. 'Aceste două chestiuni trebuie să fie rezolvate înainte ca negocierile să înceapă', a insistat el.

Deblocarea activelor iraniene aflate sub sancțiuni nu fusese până acum evocată public de Teheran drept condiție prealabilă negocierilor, chiar dacă ridicarea sancțiunilor economice figurează pe lista sa de zece cereri.

După armistițiul intrat în vigoare miercuri, Statele Unite și Iran au prevăzute discuții în Pakistan în încercarea de a ajunge la un acord care să pună capăt războiului declanșat de SUA și Israel contra Iranului pe 28 februarie.

Înaintea mesajului lui Ghalibaf, vicepreședintele american JD Vance, așteptat sâmbătă la Islamabad, a cerut Teheranului 'să nu se joace' cu Washingtonul, pe fondul divergențelor profunde și al armistițiului fragil.

'Așa cum a spus președintele Statelor Unite, dacă iranienii sunt pregătiți să negocieze de bună-credință, noi suntem absolut dispuși să le întindem mâna', a afirmat Vance, înainte de a se îmbarca la bordul avionului Air Force Two care îl va duce spre Pakistan.

Însă, 'dacă vor încerca să se joace cu noi, vor vedea că echipa noastră de negociere nu se va arăta foarte receptivă', a adăugat vicepreședintele american.

'Vom încerca, așadar, să purtăm negocieri pozitive', a mai afirmat el.

De partea iraniană, domnește incertitudinea cu privire la plecarea unei delegații la Islamabad, care ar putea fi condusă de influentul președinte al parlamentului.

Încetarea focului dintre SUA și Iran a intrat vineri în a treia zi, însă este pusă în pericol de atacurile israeliene care au ucis peste 300 de persoane în Liban miercuri.

În plus, divergențele dintre cele doua părți rămân uriașe. Propunerea americană se concentrează pe uraniul îmbogățit al Iranului, rachetele balistice, o relaxare a sancțiunilor și redeschiderea Strâmtorii Ormuz. În ce privește planul iranian, acesta prevede controlul strâmtorii, cu o taxă pentru navele care o traversează, încetarea operațiunilor militare în întreaga regiune și ridicarea sancțiunilor.AGERPRES/(AS - redactor: Irina Cristea, editor online: Alexandru Cojocaru)

Afisari: 1488

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 12-10-2026 00:42

Brazilia: Lula mizează pe reducerea săptămânii de lucru înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Președintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva a condus duminică o mare manifestație la Sao Paulo pentru a apăra o zi suplimentară de odihnă săptămânală și o reducere a săptămânii de lucru, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale unde se află într-o poziție dificilă, relatează AFP. P

Politic Ex 12-10-2026 00:10

Carney afirmă că susține un 'armistițiu energetic' între Kiev și Moscova într-un apel telefonic cu Trump

Premierul canadian Mark Carney a declarat duminică că susține 'ferm' un 'armistițiu energetic' între Ucraina și Rusia, în cursul unei convorbiri telefonice cu președintele american Donald Trump, notează AFP. Carney 'a exprimat sprijinul ferm al Canadei pentru acest acord' și a îndemnat 'Rusia să &i

Politic Ex 11-10-2026 23:48

Coaliția saudită anti-Houthi anunță că a doborât o dronă în estul regatului

Coaliția condusă de Arabia Saudită, care luptă împotriva rebelilor houthi în Yemen, a declarat că a doborât o dronă în estul regatului, acolo unde autoritățile raportaseră anterior un atac împotriva aeroportului din Dammam, transmite AFP. Un purtător de cuvânt al coaliției, generalul Turki al-Malki, a raport

Politic Ex 11-10-2026 23:23

#Ucraina: Regatul Unit susține 'apelul' lui Trump pentru un 'armistițiu energetic durabil', afirmă Burnham

Premierul britanic Andy Burnham a afirmat duminică că țara sa susține 'apelul' președintelui american Donald Trump pentru 'un armistițiu energetic durabil, fără întârziere' între Rusia ți Ucraina, după anunțul unui încetări a focului în sectorul energetic între Kiev și Moscova făcut de către liderul de la Casa Albă,

Politic Ex 11-10-2026 22:34

Ministrul german al economiei este blocat la Riad după atacurile împotriva aeroportului

Ministrul german al economiei, Katherina Reiche, este blocată la Riad după atacul mortal asupra aeroportului atribuit rebelilor houthi din Yemen și va rămâne în oraș până marți, cu o zi mai mult decât era planificat, a indicat ministerul său pentru AFP duminică. 'Din cauza închiderii aeroportului, călătoria de

Politic Ex 11-10-2026 21:55

Prim-ministrul canadian a denunțat acordul privind motorina rusească în cadrul unei convorbiri telefonice cu Zelenski

Prim-ministrul canadian Mark Carney a denunțat duminică acordul dintre Washington și Moscova privind livrarea de motorină rusească, în timpul unei convorbiri telefonice cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski, afirmând că acesta 'subminează tocmai eforturile de instaurare a păcii' în Ucraina, informează AFP. '

Politic Ex 11-10-2026 21:49

Premierul britanic condamnă planurile 'odioase' de a transmite în direct o execuție în SUA

Premierul britanic Andy Burnham a calificat drept 'odioase' execuțiile publice și a declarat că 'nu ar susține niciodată' o astfel de măsură, în contextul în care autoritățile americane iau în calcul să transmită în direct execuția prin împușcare a autorului unui atentat împotriva unor militari americani în 20

Politic Ex 11-10-2026 21:23

Premierul israelian ordonă investigarea și urmărirea penală a participanților la documentarul 'NAZA'

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a ordonat duminică investigarea și urmărirea penală, pentru 'crime grave împotriva securității Israelului', a participanților la documentarul 'NAZA', care relatează uciderea în masă de civili din Gaza prin mărturiile a 24 de militari și de oficiali din serviciile secrete israeliene, potrivit unui

Politic Ex 11-10-2026 21:13

VIDEO Zelenski: Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina DUPĂ anunțul lui Trump privind armistițiul

Rusia a atacat instalații energetice din Ucraina după anunțul surpriză al președintelui SUA, Donald Trump, privind un armistițiu energetic, despre care a spus că a fost încheiat între Kiev și Moscova, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, informează AFP.

Politic Ex 11-10-2026 21:00

SUA amenință să blocheze livrările de armament către Ucraina din cauza atacurilor asupra rafinăriilor ruse (presă)

SUA amenință să oprească sistemul de achiziții prin care Ucraina primește armament, cu scopul de a exercita presiuni asupra Kievului pentru a înceta atacurile în profunzime asupra infrastructurii energetice ruse, a relatat duminică Financial Times,

Politic Ex 11-10-2026 20:53

Execuția lui Nidal Hasan/ Un oficial american nu vede niciun 'risc crescut' în cazul transmiterii publice

Secretarul american pentru securitate internă Markwayne Mullin a declarat duminica aceasta că nu vede niciun 'risc crescut' dacă execuția autorului unui atac letal asupra unor soldați americani ar fi transmisă public, o posibilitate care a stârnit indignare în Statele Unite și în afara ei, informează AFP. 'Nu văd

Politic Ex 11-10-2026 20:24

VIDEO Trump: Germania a fost 'la două zile de colaps' din cauza energiei verzi

Președintele SUA, Donald Trump, a susținut, în cadrul unui miting electoral desfășurat în weekend, că tranziția energetică a adus Germania aproape de pragul colapsului, relatează duminică dpa. De asemenea, el l-a amenințat pe președintele francez Emmanuel Macron cu tarife vamale de 250% și a făcut remarci denigratoare la adresa unu

Politic Ex 11-10-2026 20:19

VIDEO Un senator republican influent consideră că acordul lui Trump cu Rusia privind motorina ar putea fi ilegal

Acordul președintelui american Donald Trump cu Rusia privind furnizarea de motorină ar putea fi ilegal și ar putea pune în pericol vieți americane, a declarat duminică senatorul republican Thom Tillis, alăturându-se astfel criticilor venite din ambele tabere politice la adresa înțelegerii anunțate vineri de președintele SUA, informează Reuters.

Politic Ex 11-10-2026 19:56

VIDEO/ De Ziua lui Columb, Trump îi felicită pe italo-americanii care 'au suferit' din cauza 'stângii radicale'

Președintele SUA, Donald Trump, le-a urat duminică americanilor, și în special comunității italo-americane, 'la mulți ani' de Ziua lui Cristofor Columb, deplângând faptul că această comunitate a fost nevoită 'să sufere' distrugerea în țară a simbolurilor legate de navigatorul genovez de către aceia pe care republicanul i-a cali

Politic Ex 11-10-2026 19:41

Franța: Europarlamentarul Raphael Glucksmann va fi candidatul stângii social-democrate la alegerile prezidențiale din 2027

Europarlamentarul Raphael Glucksmann, în vârstă de 46 de ani, va fi candidatul stângii social-democrate franceze la alegerile prezidențiale din aprilie și mai 2027, după o victorie zdrobitoare, duminică, din primul tur al alegerilor primare organizate în principal de Partidul Socialist (PS) și care a reunit 120.787 votanți, informează EFE și A