Președintele chilian în vizită în Argentina, luni
Președintele chilian de extremă dreapta, José Antonio Kast, se va deplasa luni în Argentina pentru a se întâlni cu omologul său, Javier Milei, cu ocazia primei sale călătorii în străinătate de la învestirea sa pe 11 martie, notează AFP.
Liderul de 60 de ani continuă tradiția președinților chilieni de a efectua în Argentina prima lor vizită oficială.
Antonio Kast este apropiat de Javier Milei, ambii fiind aliniați la politica administrației președintelui american Donald Trump.
În decembrie, după alegerea sa, José Antonio Kast s-a întâlnit deja cu Javier Milei. Ei au pozat ținând în mână o drujbă, simbol al tăierilor bugetare impuse de liderul argentinian.
Președintele chilian 'va merge luni în Argentina pentru o vizită protocolară care are loc întotdeauna între cele două națiuni. Se va întâlni cu președintele Milei, este o călătorie scurtă', a detaliat purtătoarea de cuvânt a guvernului, Mara Sedini.
Deși nu se cunoaște programul oficial, ea a asigurat că delegația care îl va însoți pe Kast va încerca să obțină extrădarea în Chile a lui Galvarino Apablaza, un fost luptător de gherilă acuzat de participare la asasinarea fostului senator de dreapta Jaime Guzman, în 1991. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Brexit10/După Brexit, un Breturn? UE nu pare pregătită să accepte revenirea Regatului Unit
La zece ani de la referendumul în favoarea ieșirii din Uniunea Europeană, Regatul Unit are regrete, dar cele 27 de state membre nu par pregătite să-l primească înapoi prea curând, comentează AFP. În ultimele luni, sondajele de opinie au arătat că o majoritate clară a britanicilor sunt acum convinși că ieșirea din UE, prin referendumul d
SUA250/Proclamația prin care Donald Trump a dat startul unui an de manifestări dedicate independenței SUA
Președintele american Donald Trump a emis la începutul anului 2026 o proclamație prin care a dat startul unui an de activități și manifestări menite să marcheze 250 de ani de la independența Statelor Unite, care, în opinia republicanului, reprezintă cel mai important eveniment politic din întreaga istorie a omenirii. În documentul publi
Mexicul confiscă 24.400 de litri de metamfetamină
Autoritățile mexicane au interceptat 24.400 de litri de metamfetamină lichidă, fiind a doua cea mai mare captură a acestui drog realizată vreodată în țară, a anunțat luni Ministerul Securității, notează AFP. Substanța a fost descoperită într-o regiune în care operează puternicul cartel Sinaloa, fondat de Joaquin 'El Chapo
Negociatorul-șef iranian Ghalibaf afirmă că Strâmtoarea Ormuz va fi administrată de Iran
Negociatorul-șef al Iranului, Mohammad Bagher Ghalibaf, a afirmat luni că condițiile din Strâmtoarea Ormuz nu vor reveni la nivelurile de dinainte de război și că această cale navigabilă va fi administrată de țara sa, potrivit agenției oficale de presă IRNA, citată de AFP. 'Toată lumea trebuie să știe că administrarea Strâmtori
Bolivia: Fostul președinte Evo Morales anunță o suspendarea barajelor rutiere în bastionul său
Fostul președinte bolivian Evo Morales a anunțat luni suspendarea barajelor rutiere din bastionul său din Chapare, ultimele încă active în țara andină, după mai bine de șapte săptămâni de contestare antiguvernamentală, notează AFP. 'Pentru moment, respectăm un armistițiu. Nu este vorba despre o capitulare', a declarat
Venezuela: Capturarea lui Maduro este un 'punct de cotitură' în relațiile cu Statele Unite, afirmă președinta interimară
Capturarea lui Nicolas Maduro pe 3 ianuarie în timpul unei operațiuni militare americane 'a marcat un punct de cotitură' în relația Venezuelei cu Statele Unite care avansează pe 'o cale bună', a afirmat luni președinta interimară, Delcy Rodriguez, citată de AFP. Sub conducerea lui Delcy Rodriguez, Caracasul și Washi
Trump amenință că nu va ajuta țările NATO dacă acestea o vor cere
Președintele american Donald Trump a amenințat luni țările NATO că nu le va ajuta dacă vor cere acest lucru, justificându-și poziția prin faptul că acestea nu au susținut operațiunea sa militară împotriva Iranului, notează AFP. 'Am cheltuit toți acești bani. Iar apoi, când vrem să avem poate un pic de ajutor pentru un luc
Fostul ministru egiptean Nabil Fahmy a fost numit oficial la conducerea Ligii Arabe
Liga Arabă a aprobat oficial numirea diplomatului egiptean Nabil Fahmy la conducerea sa, în cursul unei reuniuni la Amman, în Iordania, a miniștrilor de externe ai organizației, a indicat aceasta luni într-un comunicat, notează AFP. Nabil Fahmy, care fusese numit secretar general în unanimitate în martie, îș
Hondurasul are în vedere achiziționarea de drone din #Ucraina
Președintele Hondurasului, Nasry Asfura, a declarat luni pentru AFP că are în vedere achiziționarea de drone din Ucraina pentru a securiza frontierele țării și pentru a desfășura operațiuni împotriva traficului de droguri. 'Cu tehnologia pe care o deține, Ucraina ne poate ajuta foarte mult să ne securizăm și mai bine frontierel
O companie aeriană groenlandeză, solicitată să ajute la supravegherea militară
Ministerul danez al Apărării a declarat luni că o companie aeriană locală din Groenlanda a fost selectată pentru a ajuta armata atât pentru transport, cât și pentru supraveghere, notează AFP. Ministerul a reamintit că Parlamentul danez a convenit să elimine treptat utilizarea avioanelor de transport de pasageri în favoarea un
R.Moldova ar putea primi încă 523 milioane de euro dacă va implementa reformele asumate (șefa Comisiei Europene)
Uniunea Europeană va debloca încă 523 milioane de euro pentru Republica Moldova până la sfârșitul anului dacă autoritățile de la Chișinău vor finaliza reformele asumate, a anunțat luni președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, la finalul Summitului UE-Republica Moldova de la Bruxelles. Bruxellesul a promis, totodată, un nou pachet de sprij
Traficul prin Strâmtoarea Ormuz continuă, deși Iranul a anunțat reînchiderea rutei
Traficul maritim prin Strâmtoarea Ormuz continua luni în ritm mai susținut decât înaintea acordului de săptămâna trecută între Iran și Statele Unite, deși iranienii au anunțat sâmbătă că închid din nou ruta pe care se desfășurau înainte de conflict o cincime din transporturile mondiale de petrol și gaze, informeaz
Summitul UE-R.Moldova: Avem o cursă contra cronometru pe care vrem să o câștigăm (Maia Sandu)
Republica Moldova este pregătită să deschidă negocierile cu UE pe toate grupurile de capitole, a declarat președinta Maia Sandu în cadrul celui de-al doilea Summit de discuții UE-R. Moldova, îndemnând partenerii europeni ai Chișinăului și populația moldoveană să nu rateze această șansă care a apărut. În acest sens, Maia Sandu a subliniat: '
Pistorius pledează pentru o 'tranziție ordonată', în timp ce SUA planifică reduceri militare în Europa
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a pledat luni pentru acorduri clare privind planurile SUA de a-și reduce angajamentele militare în Europa, avertizând că o retragere dezordonată ar putea crea lacune periculoase în materie de capabilități, relatează dpa. 'Este nevoie de o tranziție ordonată, pentru că nimeni
Rubio, de marți într-un mini-turneu în țările Golfului, pe fondul negocierilor cu Iranul
Șeful diplomației americane Marco Rubio va pleca marți într-un mini-turneu în trei țări din Golf, pe fondul negocierilor cu Iranul destinate să pună capăt definitiv războiului în Orientul Mijlociu, relatează AFP. Secretarul de stat american, care va face prima vizită în Orientul Mijlociu de la începutul războiului














