Războiul din Fâșia Gaza: Șeful Unrwa cere o anchetă asupra morții a peste 390 de angajați ai agenției
Șeful agenției ONU pentru refugiații palestinieni (UNRWA), Philippe Lazzarini, a cerut marți deschiderea unei anchete după moartea a peste 390 de angajați ai agenției în timpul războiului din Gaza, relatează AFP.
'Cred că ne trebuie un panel (...) de experți de înalt nivel pentru a ancheta asupra uciderii colaboratorilor noștri', a declarat Philippe Lazzarini presei la Geneva, în ultima zi a mandatului său în fruntea agenției.
Potrivit lui, 'peste 390' de membri ai personalului UNRWA au fost uciși de la începutul războiului în Gaza în octombrie 2023. 'Mulți alții au suferit răni care le-au provocat invalidități sau au fost deținuți arbitrar și torturați', a adăugat el.
Sunt de asemenea necesare anchete asupra morții 'altor membri ONU, pentru că au fost depuse plângeri și pe această temă', precum și asupra 'distrugerilor masive și fără precedent ale sediului agenției ONU în Gaza', a afirmat Lazzarini.
Potrivit lui, aceste atacuri israeliene asupra agenției, conjugate cu tăieri bugetare drastice provocate în special de scăderea contribuțiilor voluntare, riscă să ducă agenția la 'prăbușire'.
Philippe Lazzarini a precizat că a ridicat problema unei anchete pe lângă biroul secretarului general al ONU, Antonio Guterres, și statele membre ONU la New York.
Problema, a subliniat el, este de a ști 'când este momentul bun pentru a lansa acest proces, pentru că (...) totul este polarizat în acest context' și 'cu cât timpul trece, cu atât sarcina comisiei va fi mai dificilă'.
Organizația ONU a fost multă vreme ținta unor critici dure israeliene, care s-au intensificat după atacul criminal al Hamas din Israel de pe 7 octombrie 2023. Israelul a acuzat agenția de partizanat și că este 'infestată de agenți ai Hamas' și i-a interzis la începutul lui 2025 orice activitate pe teritoriul său.
Creată de Adunarea generală a ONU în 1949, UNRWA vine în ajutorul a circa 5,9 milioane de refugiați palestinieni. Ea gestionează în special centre de sănătate și școli în teritoriile palestiniene ocupate, în Liban, în Siria și în Iordania.
În urma acuzațiilor Israelului, o anchetă internațională a dezvăluit anumite 'probleme legate de neutralitate' în cadrul UNRWA, dar a precizat că Israelul nu a furnizat probe concludente în sprijinul acuzației sale principale privind angajarea de membri ai organizațiilor teroriste în rândurile sale.
Războiul din Gaza a fost declanșat de atacul Hamas asupra Israelului care s-a soldat cu 1.221 de morți în 2023, potrivit unui bilanț al AFP bazat pe date oficiale israeliene.
De atunci, cel puțin 72.000 de persoane au murit în Gaza în ofensivele militare israeliene, potrivit Ministerului Sănătății din teritoriu, ale cărui estimări sunt considerate fiabile de ONU.AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire
UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)
Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri
Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic
Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'
Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome
Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber
Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A
Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă
O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at
Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu
Ungaria/Ministrul sănătății comemorează victimele pandemiei de coronavirus, amintind că cei care au profitat de pe urma ei trebuie trași la răspundere
Ministrul ungar al sănătății, Zsolt Hegedus, a comemorat sâmbătă într-o postare pe Facebook victimele pandemiei de coronavirus, menționând că, potrivit datelor oficiale, numărul deceselor se ridică la 49.124, dar și că în timpul pandemiei s-au cheltuit sute de milioane din fonduri publice pentru achiziționarea de echipamente medicale, din care
Franța/mobilizare socială: Ministrul de interne spune că manifestațiile 's-au desfășurat bine', în ciuda 'violenței incredibile' a unor agitatori
Ministrul de francez de interne, Laurent Nunez, a declarat sâmbătă că manifestațiile - al treilea val de proteste împotriva costului ridicat al vieții în Franța - 's-au desfășurat bine', în ciuda unei 'violențe incredibile' din partea unor grupuri de agitatori, relatează AFP. Ministrul a denunțat î
Secretarul de stat american a discutat cu omologul său rus despre o întâlnire Putin-Trump la următorul summit APEC
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a declarat sâmbătă că a discutat cu omologul său rus, Serghei Lavrov, despre posibilitatea unei interacțiuni între președintele american Donald Trump și cel rus Vladimir Putin în timpul viitorului summit APEC, programat pentru jumătatea lunii noiembrie în China, informează AFP.
VIDEO Interes în creștere pentru o încetare a focului în Marea Neagră, consideră Rubio; Erdogan îndeamnă Rusia și Ucraina la responsabilitate
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a afirmat sâmbătă că există un interes tot mai mare din partea comunității internaționale pentru facilitarea unei încetări a focului limitate în Marea Neagră, cu scopul de a asigura transporturile neîngrădite de energie și cereale dinspre Rusia și Ucraina, transmite Reuters. Rubio
Rusia: FSB spune că SUA au avertizat Rusia cu privire la un atac planificat la Moscova
Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a anunțat sâmbătă că a primit informații din partea Statelor Unite ale Americii, prin canalele de parteneriat consacrate, cu privire la pregătirea unui atac terorist la Moscova, a consemnat agenția de presă rusă RIA. FSB a asigurat că ia măsurile corespunzătoare, notează Reuters și AFP. Într-o declara
Polonia: Bărbat înarmat reținut în fața Tribunalului Constituțional, pe fondul escaladării disputei politice legate de justiție
Poliția din Varșovia a reținut sâmbătă un bărbat care avea asupra sa un cuțit și un pistol cu gloanțe oarbe, în timpul unei manifestații desfășurate în fața Tribunalului Constituțional al Poloniei, pe fondul disputei politice tot mai intense legate de judecătorii acestei instanțe, relatează dpa. Potrivit poliției, o femeie care participa la o














