Estonia și Letonia detectează amenințări aeriene rusești la frontiere, Finlanda analizează o dronă
Estonia și Letonia au detectat luni noaptea activitatea unor drone străine în apropierea frontierelor lor cu Rusia, transmite marți agenția Reuters.
În Finlanda s-a găsit recent o dronă la sol, de asemenea la granița cu Rusia.
Forțele armate estone au comunicat că au observat 'activități aeriene potențial periculoase' în interiorul și în afara spațiului aerian național, însă între timp pericolul a trecut. Colonelul Uku Arold a declarat radioteleviziunii de stat ERR că a fost vorba 'foarte probabil de drone ucrainene rătăcite'.
ERR a transmis că în raionul Tartu s-au găsit resturi de la cel puțin o dronă, iar cercetările sunt în curs privind alte obiecte semnalate.
La rândul lor, militarii letoni au detectat o aeronavă fără pilot luni seara. Drona respectivă zbura în Rusia și nu a pătruns în spațiul aerian al Letoniei.
Grănicerii și militarii finlandezi au anunțat marți că și-au ridicat nivelul de alertă din cauza atacurilor ucrainene pe teritoriul rus din ultimele două săptămâni. 'Când pare să aibă loc o operațiune mai mare, ridicăm avioanele de vânătoare', a declarat generalul Timo Herranen, comandantul aviației militare.
Poliția din Finlanda a consemnat duminică primul incident pe teritoriul național în contextul războiului dintre Rusia și Ucraina: o dronă a căzut în interiorul țării, iar luni s-a constatat că transportase un proiectil neexplodat.
Premierul finlandez Petteri Orpo a menționat într-o conferință de presă că ucrainenii au lovit porturile petroliere rusești din Golful Finlandei cu peste 2500 de drone, dar nu există niciun indiciu privind o amenințare militară directă pentru Finlanda.
Autoritățile de la Tallinn și Riga nu au răspuns solicitărilor Reuters de a comenta. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
CJUE aprobă legea spaniolă a aministiei pentru secesioniștii catalani
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a decis joi că legea spaniolă prin care sunt amnistiați secesioniștii din Catalonia nu contravine regulilor din UE, informează Reuters. Amnistia a fost aprobată în 2024 de camera inferioară a parlamentului de la Madrid în cadrul unui acord între Partidul Socialist de guvernământ și grupările
Parlamentul de la Kiev îl confirmă pe Serghi Korețki în funcția de prim-ministru al Ucrainei
Parlamentul Ucrainei l-a aprobat joi pe Serghi Korețki în funcția de prim-ministru al țării, acesta devenind al treilea șef al guvernului ucrainean de la începutul invaziei ruse pe scară largă, în 2022, transmit Reuters și dpa. Korețki, fost director executiv al gigantului energetic de stat Naftogaz, a primit 289 de voturi pe
Război în #Ucraina: Diplomația turcă face apel să se evite o extindere a conflictului în Marea Neagră
Ministrul turc de externe Hakan Fidan a afirmat miercuri la Kiev, unde se află într-o vizită, că țara sa nu dorește să vadă războiul între Ucraina și Rusia extinzându-se în regiunea Mării Negre, din care face parte și Turcia, pledând totodată pentru reluarea negocierilor, relatează France Presse. ''Nu dori
Grecia blochează sancțiunile UE împotriva Rusiei pentru a proteja o firmă de transport maritim (presă)
Grecia blochează un nou pachet de sancțiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei pentru a proteja compania Dynagas a miliardarului grec George Prokopiou, a scris miercuri cotidianul Financial Times, preluat de Anadolu. Dynagas, specializată în transportul maritim al gazelor naturale lichefiate (GNL), preia produsul respectiv de la
Keir Starmer, în #Ucraina pentru o ultimă vizită în calitate de prim-ministru
Premierul britanic Keir Starmer se află joi în Ucraina pentru a asigura Kievul de sprijinul ''neclintit'' al Regatului Unit în războiul declanșat de invazia Rusiei, înainte de a părăsi Downing Street și de a-i ceda locul luni lui Andy Burnham, relatează AFP. Liderul laburist urmează să se întâlneas
Manifestații în #Ucraina împotriva plecării ministrului apărării
La câteva ore după atacurile rusești din cursul nopții, sute de ucraineni s-au adunat joi la Kiev, precum și în diferite orașe ale țării, pentru a protesta faţă de demisia popularului ministru al apărării Mihailo Fedorov, în cadrul unei remanieri guvernamentale dorite de președintele Volodimir Zelenski, relatează AFP.
SUA analizează scenarii militare pentru Cuba, inclusiv mobilizarea a mii de soldați (media)
Planificatorii militari americani au analizat o serie de opțiuni pentru posibile acțiuni împotriva Cubei, inclusiv un asalt aerian desfășurat de armată, la care ar participa mii de soldați americani, a relatat miercuri postul de televiziune CBS News, citat de Anadolu. Postul de televiziune menționat citează mai mulți oficiali americani &
#Ucraina: Președintele Zelenski îl desemnează premier pe managerul Naftogaz
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a desemnat miercuri ca premier pe Serghi Korețkii, managerul companiei petroliere de stat Naftogaz, informează joi dpa. Nominalizarea a fost înaintată parlamentului, a anunțat pe
Rusia susține că a atacat fabrici de drone cu rază lungă de acțiune la Kiev
Ministerul rus al Apărării a informat joi că forțele sale au atacat în noaptea de miercuri spre joi fabrici de drone cu rază lungă din Kiev, unde au fost ucise două persoane, potrivit autorităților locale, transmite EFE. Într-un comunicat, Ministerul Apărării rus susține că a fost bombardată în special compania de logistică &
Israelul declară Pentagonului că dorește să rămână în ''zonele de securitate'' din Liban, Siria și Gaza (ministru)
Ministrul apărării israelian, Israel Katz, - în cursul unei convorbiri telefonice în noaptea de miercuri spre joi - i-a făcut cunoscută omologului său american Pete Hegseth ''hotărârea Israelului'' de a-și menține forțele desfășurate în ''zonele de securitate'' stabilite în Liban, în Siria și î
Iranul amenință să spulbere infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propria infrastructură îi este atacată
Statul Major iranian a avertizat joi că Iranul va spulbera infrastructurile din Orientul Mijlociu dacă propriile infrastructuri îi vor fi atacate, în urma amenințărilor președintelui Donald Trump de a viza poduri și centrale electrice din Republica islamică, relatează AFP. ''Toate infrastructurile din regiune vor fi spulber
Un atac al Rusiei noaptea trecută a ucis două persoane la Kiev
Un atac aerian rusesc a făcut doi morți noaptea trecută în estul Kievului, au anunțat serviciile de urgență ucrainene joi dimineață, după o alertă de rachete balistice emisă de armată, care a fost urmată de explozii auzite de jurnaliștii AFP aflați pe teren. Acest bombardament a avut loc la câteva ore după vizita la Kiev a președin
SUA impun Braziliei taxe vamale de 25% pentru presupuse practici comerciale incorecte
Statele Unite vor aplica din 22 iulie taxe vamale de 25% la importurile din Brazilia, pe motiv că această țară are practici comerciale incorecte, informează joi dpa. Reprezentantul american pentru comerț Jamieson Greer a afirmat miercuri că măsura a fost luată după o anchetă de un an care a arătat că Brazilia ''fie penalizează companii
Iranul declară că a atacat ținte americane în Kuweit și Bahrain cu drone (media de stat)
Armata iraniană a anunțat joi că a atacat cu drone baze și instalații militare americane din Kuweit și Bahrain, după ce SUA au efectuat noi lovituri asupra Iranului, relatează AFP. Forțele iraniene au vizat ''sisteme radar, un sistem de apărare antiaeriană Patriot și depozite de stocare a carburantului'' la baza aeriană Al al-S
Washingtonul aprobă vânzări de arme în valoare de 2 miliarde de dolari către Arabia Saudită
Departamentul de Stat american a anunțat miercuri aprobarea unor vânzări de arme în valoare de aproape două miliarde de dolari către Arabia Saudită, în timp ce ostilitățile au fost reluate în Orientul Mijlociu, relatează AFP. ''Această vânzare propusă va susține obiectivele de politică externă și de securi














