Acordul de comerț liber UE-Mercosur se va aplica provizoriu de la 1 mai
Acordul de comerț liber între Uniunea Europeană și Mercosur se va aplica cu titlu provizoriu începând de la 1 mai, a anunțat luni Comisia Europeană, transmit AFP și Reuters.
În luna ianuarie, Parlamentul European a sesizat justiția pentru a verifica legalitatea acestui tratat comercial. Însă în așteptarea unei decizii a Curții de Justiție a UE (CJUE), executivul european a optat pentru o aplicare temporară a acordului, criticat de sectorul agricol din Franța.
Elementele-cheie ale acordului se vor aplica de la 1 mai între cele 27 de state membre ale UE și țările din Mercosur care și-au încheiat procedurile de ratificare până la 31 martie.
''Argentina, Brazilia și Uruguay au făcut deja asta. Paraguay a ratificat recent acordul și este de așteptat să trimită o notificare în curând'', a menționat Comisia într-un comunicat.
Paraguay a ratificat marți acordul de liber schimb între Uniunea Europeană și Mercosur, devenind ultima țară semnatară din blocul sud-american.
Acordul Mercosur-UE creează o piață cu circa 700 de milioane de consumatori și care reprezintă 30% din PIB-ul mondial. El va permite UE să exporte mai multe automobile, mașini-unelte, vinuri și băuturi spirtoase în America de Sud, facilitând în același timp importurile de carne de vită, carne de pasăre, zahăr, orez, miere și soia. Pentru criticii săi, însă, acordul va perturba agricultura europeană prin avalanșa de produse mai ieftine și nu neapărat conforme cu normele de mediu ale UE, din cauza controalelor insuficiente.
În luna februarie, Parlamentul European s-au pronunțat pentru măsuri suplimentare de protecție pentru a preveni prejudicierea sectorului agricol european în urma liberalizării comerțului cu țările Mercosur.
Noul regulament stabilește modul în care UE ar putea suspenda temporar preferințele tarifare prevăzute în acordul comercial UE-Mercosur privind importurile agricole din țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay), în cazul în care o creștere bruscă a acestor importuri afectează producătorii din UE.
În temeiul noilor norme, Comisia Europeană va lansa o anchetă privind necesitatea unor măsuri de protecție atunci când importurile de produse agricole sensibile (precum carnea de pasăre, carne de vită, ouă, citrice și zahăr) cresc cu 5% în medie pe o perioadă de trei ani (sub nivelul de 10% pe an propus de Comisie) și dacă, în același timp, prețurile de import sunt cu 5% mai mici decât prețul intern respectiv.
O anchetă poate fi, de asemenea, solicitată de un stat membru sau de o persoană fizică sau juridică care reprezintă industria sau de o asociație care acționează în numele industriei, în cazul unei amenințări de prejudiciu grav pentru industria în cauză. Cel puțin o dată la șase luni, Comisia Europeană va trebui să prezinte Parlamentului European un raport de evaluare a impactului importurilor de produse sensibile.
Clauzele de salvgardare bilaterale trebuie să facă parte atât din Acordul de parteneriat UE-Mercosur, cât și din Acordul comercial provizoriu UE-Mercosur. Aceste două acorduri nu au fost deocamdată ratificate de Parlamentul European. Acesta a solicitat avizul Curții Europene de Justiție (CJUE) cu privire la compatibilitatea acordurilor cu tratatele UE. Între timp, Parlamentul European nu poate ratifica acordurile, dar Comisia Europeană a optat deja pentru aplicarea provizorie a acordului. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Rezultatul alegerilor nu e pus sub semnul întrebării de suspiciunile de fraudă, susține președintele comisiei electorale
Rezultatele alegerilor legislative, care au adus progrese pentru două partide arabe, nu vor fi puse sub semnul întrebării de suspiciunile de nereguli, a afirmat duminică președintele comisiei electorale, confirmând totuși existența unei anchete asupra acestor acuzații, relatează AFP. 'Suspiciunile care ne-au fost prezentat sunt
Letonia anunță o scurtă incursiune în spațiul său aerian în apropierea frontierelor cu Rusia și Belarus
Forțele armate din Letonia au anunțat duminică o scurtă intruziune în spațiul aerian al țării în apropierea frontierelor cu Belarus și Rusia, cerându-le oamenilor din zonă să rămână în case pentru siguranța lor în timpul incidentului, relatează Reuters. 'Vă informăm că există o amenințare în spațiu
UPDATE Bulgaria: Iliana Iotova, adeptă a dialogului cu Moscova, a câștigat alegerile prezidențiale (exit-poll-uri )
Președinta la final de mandat Iliana Iotova, care pledează pentru dialog cu Moscova pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a câștigat duminică alegerile prezidențiale din Bulgaria, potrivit mai multor sondaje la ieșirea de la urne, relatează AFP, Reuters și dpa. Cu un rezultat între 52,5 și 59% potrivit acestor sondaje, ea &ic
SUA: Senatorul democrat Chris Murphy, spitalizat după ce a suferit un atac cerebral
Senatorul democrat Chris Murphy, în vârstă de 53 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit un atac cerebral, a declarat duminică șefa sa de personal, relatează Reuters. Murphy a început să simtă o amorțeală în braț în timp ce asista la un meci de hochei al fiului său sâmbătă după-amiază, a declarat Allison
Turcia: Liderul PKK Abdullah Ocalan, transferat într-un nou loc de detenție
Liderul Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK), Abdullah Ocalan, a fost transferat într-un nou loc de detenție, au afirmat duminică deputați turci, denunțând o măsură insuficientă pentru respectarea procesului de pace, relatează AFP. Liderul carismatic al gherilei kurde 'a anunțat mutarea sa', a declarat Pervin Buldan,
Yemen: Peste 300.000 de persoane strămutate în urma luptelor din vestul țării (ONU)
Peste 300.000 de persoane au fost strămutate în Yemen din cauza intensificării înfruntărilor în vestul țării, marea majoritate a strămutărilor fiind înregistrată în ultimele două luni, a anunțat ONU duminică, relatează AFP. Într-un comunicat, Organizația Internațională pentru Migrație (OIM) face apel la '
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone la Cernăuți
O clădire a fost avariată și o persoană a fost rănită, în urma unui atac cu drone care a avut loc, duminică, în orașul Cernăuți din Ucraina, a anunțat guvernatorul regiunii, Ruslan Osipenko. Potrivit acestuia, mai multe drone rusești au fost detectate deasupra regiunii Cernăuți, iar două dintre ele au lovit o clădire. 'O clădire
UPDATE SUA au avertizat Rusia cu privire la un atentat într-un parc din Moscova plănuit de un minor (FSB)
Serviciul rus de securitate FSB a anunțat duminică că un minor cu cetățenie rusă a fost reținut din cauza unei amenințări de a comite un atac terorist în Parcul Țarițîno din Moscova, după ce Rusia a primit un pont din SUA, relatează agenția rusă Interfax, preluată de Reuters. Sâmbătă, FSB-ul a anunțat că a primit informația din partea SUA pri
Președintele german afirmă că Xi Jinping nu este interesat de un summit China-SUA-Rusia privind #Ucraina
China nu a arătat niciun interes pentru organizarea unui summit tripartit cu Rusia și Statele Unite pentru a discuta despre războiul din Ucraina, a declarat președintele german Frank-Walter Steinmeier într-un interviu acordat postului public de televiziune german ARD, care va fi difuzat duminică seara, relatează dpa. Steinmeier a declarat că a ridic
Iranul avertizează că un nou război cu Statele Unite ar putea fi 'mai lung decât precedentul'
Iranul a avertizat duminică Statele Unite că un nou război riscă să fie de lungă durată, în urma amenințărilor lansate de președintele american Donald Trump privind o reluare a atacurilor asupra Iranului, relatează AFP. 'Un nou război ar putea fi mai lung decât precedentul, iar președintele american nu ar fi în măsură să dicteze nici mome
Criză politică în Polonia/Președintele Nawrocki a avut consultări cu lideri politici în legătură cu disputa privind Tribunalul Constituțional
Președintele polonez Karol Nawrocki a organizat sâmbătă consultări cu liderii politici în legătură cu disputa de la Varșovia legată de Tribunalul Constituțional, care a izbucnit în urma demersurilor guvernului de a-i modifica componența, provocând o reacție dură din partea premierului Donald Tusk, relatează duminică dpa. Cele două taber
Coreea de Nord anunță că a testat focoase cu submuniție
Coreea de Nord a testat focoase cu submuniție pentru ca armata sa să poată 'utiliza toate aceste tipuri' de armament până la sfârșitul anului, a anunțat duminică agenția de presă oficială KCNA, relatează AFP. Testul, desfășurat sâmbătă, a avut ca scop 'evaluarea adaptabilității în luptă și a puterii unei ogive cu submuniție
Bulgaria/Alegeri prezidențiale: O cursă strânsă pe fondul tensiunilor privind atacurile asupra navelor din Marea Neagră
Cetățenii bulgari au început să voteze duminică în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, o cursă extrem de strânsă în care se vor confrunta doi candidați cu viziuni diferite asupra războiului din Ucraina și relațiile cu Rusia, pe fondul tensiunilor sporite legate de atacurile cu drone asupra navelor comerciale din Marea Neagră, relatează A
Rusia afirmă că o 'întreprindere industrială' a fost lovită la est de Moscova; Kievul susține că a lovit o rafinărie importantă
O 'întreprindere industrială' a fost lovită duminică într-un atac cu drone într-o regiune situată la circa 400 kilometri est de Moscova, au anunțat autoritățile ruse, în timp ce Ucraina a afirmat că a atacat o importantă rafinărie de petrol, relatează AFP. Guvernatorul regiunii Nijni Novgorod, Gleb Nikitin, a raportat 'un at
Brazilia: Rubio afirmă că Washingtonul nu a fost implicat direct în fuga lui Bolsonaro
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat sâmbătă că Washingtonul nu a fost implicat direct în aranjamentele făcute de senatorul Flavio Bolsonaro de a părăsi Brazilia după înfrângerea sa în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale, relatează duminică AFP. Bolsonaro a sosit în Statele Unite împreună cu














