Gărzile Revoluționare afirmă că au avariat un avion de vânătoare stealth american F-35 deasupra Iranului
Corpul Gărzilor Revoluționare Iraniene (IRGC) a susținut joi că a avariat un avion de vânătoare stealth F-35 al armatei americane în spațiul aerian iranian, în timp ce Statele Unite au confirmat că o aeronavă similară a fost forțată să efectueze o aterizare de urgență în Orientul Mijlociu, informează EFE.
Potrivit agenției de știri Tasnim, IRGC a declarat într-un comunicat de presă că, joi, la 02:50, ora locală, unul dintre sistemele sale 'moderne' de apărare antiaeriană a lovit o aeronavă americană 'agresoare' care zbura deasupra centrului Iranului, avariind-o.
Gărzile Revoluționare, care au publicat imagini video în infraroșu cu o rachetă în timp ce lovea aeronava, nu au specificat amploarea exactă a pagubelor sau locul în care se afla aeronava.
Cu toate acestea, două surse familiarizate cu situația au declarat pentru CNN că un F-35 a realizat o aterizare de urgență la o bază aeriană americană din Orientul Mijlociu, după ce a primit ceea ce se crede că a fost o lovitură iraniană.
Căpitanul Tim Hawkins, purtătorul de cuvânt al Comandamentului Central al SUA (CENTCOM), a confirmat, potrivit CNN, că avionul de vânătoare a efectuat o aterizare de urgență după o misiune de luptă deasupra Iranului și a declarat că aeronava a aterizat fără incidente, iar pilotul este în stare stabilă, fără a explica motivele aterizării forțate.
F-35 Lightning II, model care costă peste 100 de milioane de dolari, este un avion de vânătoare stealth de a cincea generație dezvoltat de Lockheed Martin, caracterizat prin semnătura radar redusă, electronică aeronautică avansată și capacitate multirol.
Secretarul apărării SUA, Pete Hegseth, a afirmat joi că forțele armate ale țării sale au distrus complet flota de submarine a Iranului și au deteriorat semnificativ porturile militare ale Republicii Islamice, ca parte a războiului purtat alături de Israel împotriva Teheranului.
La rândul său, armata israeliană a confirmat că forțele sale aeriene au efectuat un atac împotriva instalațiilor cheie ale marinei iraniene din Marea Caspică, în primul atac israelian asupra flotei iraniene de la începutul ofensivei, la 28 februarie. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Rusia convoacă o diplomată lituaniană după un proiect de exhumare a unor soldați sovietici
Ministerul rus de Externe l-a convocat luni pe însărcinatul cu afaceri al Lituaniei la Moscova pentru a protesta împotriva unui proiect de exhumare a rămășițelor soldaților sovietici înmormântați în această țară baltică, denunțând un 'proiect barbar' și o 'profanare', relatează AFP. Jolanta T
Consilierul principal al lui Zelenski: Încheierea unui acord de pace până în iarnă ar fi un scenariu 'realist'
Șeful administrației prezidențiale de la Kiev, Kirilo Budanov, a declarat luni că, în opinia sa, încheierea unui acord pentru a se pune capăt războiului cu Rusia până în iarnă ar fi un scenariu 'realist', relatează Reuters. Într-un interviu difuzat duminică, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decl
Trump afirmă că nu a primit nicio informație din partea Iranului cu privire la suspendarea negocierilor (NBC News)
Președintele american Donald Trump a declarat luni că nu a primit nicio informație din partea iranienilor cu privire la suspendarea negocierilor cu Washingtonul, dar a adăugat că această tăcere este în regulă și că este dispus să aștepte, relatează Reuters. 'Cred că am vorbit prea mult, dacă vreți să știți adevărul. Cred că a tăcea e
O explozie zguduie un cargou în apropierea Irakului, potrivit agenției maritime britanice
O navă-cargo a fost lovită de un proiectil necunoscut în Golful Persic, la circa 40 de mile marine la sud-est de portul irakian Umm Qasr, transmit luni DPA și EFE. 'Nava se afla în zonă când a avut loc un impact puternic în partea de la tribord, care a provocat o explozie', a precizat UKMTO într-un scurt a
Iran: Gardienii Revoluției amenință să deschidă 'noi fronturi' în fața ofensivei Israelului în Liban
Gardienii Revoluției Islamice din Iran au amenințat să deschidă 'noi fronturi' în fața ofensivei Israelului în Liban, a indicat luni televiziunea de stat iraniană, un consilier al ghidului suprem iranian, Mohsen Rezaee, avertizând că Teheranul își pierde 'răbdarea', relatează AFP. 'Iranul consideră c
Franța interzice prezența armelor ofensive israeliene la salonul Eurosatory
Franța a interzis prezentarea armelor ofensive israeliene la ediția din 2026 a salonului Eurosatory, în apropiere de Paris, au indicat organizatorii luni pentru AFP. 'Sunt autorizați doar expozanții israelieni care vor prezenta sisteme de apărare antibalistică și antiaeriană', a declarat președintele COGES Events, Charles Beaudou
Israel: Curtea Supremă validează numirea noului șef al Mossad
Curtea Supremă israeliană a validat luni numirea generalului Roman Gofman la conducerea Mossad, serviciul de informații externe, în pofida criticilor suscitate de rolul său într-un dosar controversat datând din 2022, relatează AFP. Cu două voturi pentru și unul împotrivă, judecătorii au respins contestațiile împot
Germania ia în considerare posibilitatea de a mobiliza în mod obligatoriu rezerviștii chiar și în timp de pace
Ministerul german al Apărării elaborează un proiect de lege prin care rezerviștii armatei ar putea fi mobilizați pentru a îndeplini diverse sarcini, dincolo de exercițiile militare obișnuite, chiar și în timp de pace, plan care a stârnit critici din partea patronatului, potrivit EFE. 'Ne dorim ca rezerviștii să-și î
SUA propun Israelului și Libanului un plan pentru o 'dezescaladare graduală' a conflictului
Secretarul de stat american Marco Rubio a propus Israelului și Libanului un plan pentru o 'dezescaladare graduală' a conflictului, pe fondul intensificării ofensivei israeliene pe teritoriul libanez, ceea ce pune în pericol negocierile de pace, relatează luni EFE. Șeful diplomației americane a avut duminică discuții telefonice cu
O agenție de presă iraniană afirmă că Teheranul și-a suspendat negocierile cu Washingtonul
Agenția de presă iraniană Tasnim a afirmat luni că Teheranul a suspendat negocierile cu SUA destinate să pună capăt războiului în Orientul Mijlociu, relatează France Presse. Decizia a fost luată, potrivit Tasnim, din cauza 'crimelor' pe care Israelul 'continuă să le comită' în Liban și a încălcărilor 'pe t
Putin ordonă asigurarea serviciilor minime de internet în perspectiva unor noi întreruperi masive
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat asigurarea serviciilor de internet de bază pentru populație, a informat luni presa locală, anticipând astfel posibilitatea unor noi întreruperi masive ale rețelei la ordinul Serviciului Federal de Securitate (FSB), potrivit EFE. Autoritățile vor trebui să asigure 'funcționarea neîntreruptă a servi
#Ucraina, vizată de un număr record de drone rusești în luna mai (analiză AFP)
Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acțiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza datelor Forțelor aeriene ucrainene, în timp ce Kievul și-a înmulțit apelurile către aliați pentru a-și consolida apărarea antiaeriană. Rusia a lansat 8.150 de drone cu rază lungă de acțiune asupra Ucrainei în l
Israel: Procuroarea generală trage un semnal de alarmă asupra 'destructurării' instituțiilor democratice
Procuroarea generală a Israelului a avertizat luni împotriva unui recul democratic în Israel, unde parlamentul examinează un proiect de dizolvare care ar putea duce la alegeri anticipate, relatează AFP. De când guvernul condus de Benjamin Netanyahu a fost format la sfârșitul anului 2022, Gali Baharav-Miara contestă legalitatea unor deci
Kremlinul consideră 'ilegală' sechestrarea de către Franța a unui petrolier provenind din Rusia în Atlantic
Kremlinul a afirmat luni că sechestrarea, duminică, a unui petrolier provenind din Rusia de către marina franceză este 'ilegală', relatează AFP. 'Considerăm aceste acțiuni ilegale, la limita pirateriei internaționale', a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, în cadrul unei conferință de presă cotidiene.
Iranul reiterează că un acord cu SUA este condiționat de un armistițiu în Liban
Iranul a reafirmat luni că orice acord cu SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu este condiționat de un armistițiu în Liban, unde armata israeliană lovește poziții ale Hezbollah, aliat al Teheranului, relatează AFP. 'Insistăm asupra faptului că un armistițiu în Liban este o condiție esențială pentru orice acord vizând &i














