Trump cere ca NATO și China să se implice în redeschiderea strâmtorii Ormuz
NATO riscă să se confrunte cu un viitor 'foarte sumbru' dacă aliații americanilor nu îi ajută să elibereze strâmtoarea Ormuz, a avertizat duminică președintele american Donald Trump într-un interviu acordat Financial Times, citat de AFP.
'Este absolut normal ca cei care profită de pe urma acestei strâmtori să contribuie pentru a se asigura că nu se întâmplă nimic neplăcut acolo', a declarat președintele american, reamintind că Europa și China depind puternic de petrolul din Golf, spre deosebire de Statele Unite.
'Dacă nu există un răspuns (la solicitarea americană) sau dacă acesta este negativ, cred că acest lucru va avea consecințe foarte sumbre pentru viitorul NATO', a adăugat el.
În același interviu, Donald Trump a avertizat că vizita sa de stat în China, unde urmează să se întâlnească cu președintele Xi Jinping între 31 martie și 2 aprilie, ar putea fi amânată dacă Beijingul nu oferă ajutor Statelor Unite pentru eliberarea strâmtorii Ormuz.
'Cred că și China ar trebui să ajute, deoarece importă 90% din petrolul său prin strâmtoare', a estimat președintele american.
Trump a adăugat că și-ar dori un răspuns din partea Beijingului înainte de summitul programat la sfârșitul lunii. 'Ne-ar plăcea să știm acest lucru înainte de acel moment. Este (două săptămâni înseamnă) mult', în caz contrar 'am putea amâna' vizita, a subliniat el, fără a preciza pentru cât timp. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Regele Charles citează din Shakespeare după vizitarea expoziției dedicate Tapiseriei de la Bayeux, alături de Macron și Burnham
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a citat din Shakespeare, spunând 'trecutul e-un prolog', după ce a vizitat, miercuri seară, expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux, împreună cu președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul britanic Andy Burnham, relatează joi DPA/PA Media. Într-o demonstrație publică a relațiil
Statutul partidului comunist nord-coreean nu mai prevede reunificarea Coreei
Coreea de Nord a eliminat din statutul partidului comunist referirile la 'unificarea pașnică' cu Coreea de Sud, confirmă Yonhap joi, după consultarea documentului integral. Noua versiune oficială pentru Partidul Muncitorilor din Coreea este în concordanță cu redefinirea de către regimul de la Phenian a legăturilor intercoreene ca relații în
Rusia va închide toate filialele Institutului Goethe, ca reacție la închiderea Casei Ruse de la Berlin (Lavrov)
Guvernul rus va închide toate filialele Institutului Goethe de pe teritoriul țării, a declarat joi ministrul de externe Serghei Lavrov, transmite dpa. Măsura va fi luată ca răspuns la decizia anunțată de Germania de a închide Casa Rusă de la Berlin, a spus Lavrov, potrivit agenției Interfax. Guvernul german a anunțat decizia respecti
Kuweitul afirmă că este ținta unui atac iranian cu rachete și drone
Armata Kuweitului a indicat joi dimineață că se confruntă cu un atac condus de Iran cu ajutorul rachetelor și al dronelor, după mai multe schimburi de lovituri în ultimele zile între Statele Unite și Republica Islamică, not
Liechtenstein: Parlamentul susține o inițiativă care legalizează avortul
Parlamentul din Liechtenstein a votat miercuri, cu cea mai strânsă majoritate posibilă, în favoarea unei inițiative cetățenești care vizează legalizarea avortului în acest mic principat din Munții Alpi, notează AFP. Totuși, regentul țării, prințul moștenitor Alois, care dispune de drept de veto, și-a exprimat clar opoziț
VIDEO Trump este 'fericit' că prințul Harry și soția sa Meghan au părăsit Statele Unite
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că este 'fericit' că prințul Harry și soția sa Meghan au părăsit Statele Unite pentru Regatul Unit, afirmând că el 'nu i-ar fi primit înapoi' dacă ar fi fost membru al familiei regale, notează AFP. Trump a acuzat-o în special pe Meghan că a fost 'foart
ICAO lansează un apel membrilor săi să 'protejeze' avioanele civile după avertismentele Kievului
Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) le-a cerut miercuri tuturor membrilor săi să se angajeze să 'protejeze avioanele civile' de 'riscurile' provenite din 'zonele de conflict', după remarcile Kievului privind periculozitatea spațiul aerian rusesc, notează AFP. Agenția ONU, cu sediul la Montreal, a indicat
Serbia: Mișcarea studențească denunță spionarea telefoanelor
Mișcarea studențească de contestare din Serbia a afirmat miercuri că telefoanele membrilor săi au fost piratate la începutul anului prin intermediul unor programe spion și a avertizat împotriva unor astfel de practici în vederea alegerilor legislative anticipate programate pentru sfârșitul lunii octombrie, relatează AFP.
VIDEO Israelul pregătit să răspundă 'cu forță' oricărui atac iranian
Israelul s-a declarat pregătit miercuri să riposteze 'cu forță' unui eventual atac iranian, în plină reluare a ostilităților între Teheran și Washington, relatează AFP. Israelul a declanșat războiul în Orientul Mijlociu alături de Statele Unite la sfârșitul lunii februarie, dar a rămas în retragere pe plan
Norvegia sechestrează o navă rusească la cererea Ucrainei
Autoritățile norvegiene au sechestrat nava rusă de croazieră 'Professor Molchanov' în Arhipelagul Svalbard, în Arctica, la cererea grupului energetic public ucrainean Naftogaz, a anunțat miercuri acesta din urmă, notează AFP. Această măsură vizează punerea în aplicare a unei decizii de arbitraj care obligă Rusia să pl
Regele Charles, regina Camilla și cuplul prezidențial francez au vizitat expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux de la British Museum
Emmanuel și Brigitte Macron au sosit miercuri la British Museum alături de regele Charles al III-lea și de regina Camilla pentru a vizita expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux, de asemenea o oportunitate pentru președintele francez de a-l întâlni pentru prima dată cu noul prim-ministru britanic Andy Burnham, transmite AFP. &Ic
Malta: Magnatul Yorgen Fenech, achitat în procesul privind uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia
Un tribunal maltez l-a achitat miercuri pe magnatul Yorgen Fenech, acuzat de orchestrarea asasinării jurnalistei de investigație Daphne Caruana Galizia în 2017, a anunțat cotidianul Times of Malta pe website-ul său, transmit AFP și Reuters. Omul de afaceri fusese acuzat că a comandat atentatul soldat cu moartea jurnalistei malteze, o tra
SUA negociază cu #Ucraina cu privire la o licență pentru sistemele de rachete Patriot
SUA negociază cu Ucraina emiterea unei licențe în vederea producerii de rachete interceptoare Patriot, de care Kievul are nevoie urgentă pentru a face față atacurilor ruse, dar aceasta nu este ''o soluție imediată'', a declarat secretarul de stat american Marco Rubio într-un interviu difuzat miercuri, transmite Reuters.
#Ucraina: Belgia își reafirmă opoziția față de utilizarea activelor ruse înghețate în UE
Belgia și-a reafirmat miercuri opoziția față de utilizarea activelor ruse înghețate în Uniunea Europeană pentru a finanța ajutorul european acordat Ucrainei, dând asigurări că această idee relansată de unele țări membre nu suscită entuziasm în rândul Celor 27, informează AFP. Această inițiativă, relansată la final
Marco Rubio cere comunității internaționale să înceteze schimburile comerciale cu Nicaragua
Șeful diplomației americane Marco Rubio a îndemnat miercuri partenerii internaționali ai SUA 'să înceteze imediat' schimburile comerciale cu Nicaragua, după ce Parlamentul acestei țări a votat excluderea partidelor din alegeri, relatează AFP. 'Dictatorii care batjocoresc drepturile cetățenilor lor nu ar trebui să benefi













