Războiul din Orientul Mijlociu ''nu are nicio legătură cu NATO'', îi răspunde Berlinul lui Trump
Războiul lansat de Israel și Statele Unite împotriva Iranului ''nu are nicio legătură cu NATO'', a declarat luni purtătorul de cuvânt al guvernului german, ca răspuns la apelul președintelui american Donald Trump către aliați de a ajuta la deblocarea Strâmtorii Ormuz, relatează AFP.
''NATO este o alianță pentru apărarea teritoriului'' membrilor săi și ''îi lipsește mandatul de a interveni'' în afara granițelor sale, a declarat purtătorul de cuvânt Stefan Kornelius într-o conferință de presă obișnuită.
''Acest război nu are nicio legătură cu NATO. Nu este războiul NATO'', a insistat purtătorul de cuvânt al cancelarului Friedrich Merz.
Vineri, Merz ceruse încetarea războiului din Orientul Mijlociu, subliniind că acesta ''nu este în beneficiul nimănui și afectează economic multă lume''.
Dar, duminică, Donald Trump a făcut presiuni asupra Chinei și NATO pentru a ajuta la deblocarea Strâmtorii Ormuz, prin care trece o cincime din producția mondială de țiței și gaze.
El a prezis ''consecințe foarte grave pentru viitorul NATO'' dacă cererea ar fi refuzată.
Germania ''a luat act'' de acest apel, a răspuns Kornelius.
Berlinul vrea să afle ''de la Israel și Statele Unite'', aliații săi istorici, ''când vor fi atinse obiectivele militare din Iran'', a subliniat luni un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe german.
''Putem apoi începe discuțiile care vizează o soluție diplomatică'', a adăugat el.
Opunându-se oricărei ''escaladări militare suplimentare'' în regiune, Germania nu va oferi ''nicio participare militară'', dar este pregătită ''să garanteze, pe canale diplomatice, securitatea trecerii prin Strâmtoarea Ormuz'', a declarat în același timp ministrul apărării german, Boris Pistorius.
''Ne confruntăm cu o situație pe care nu am creat-o. (...) Acest război a început fără nicio consultare prealabilă'', a adăugat el, subliniind că prioritatea militară a Berlinului era ''responsabilitatea sa foarte importantă'' în fața amenințării rusești pe ''flancul estic'' al NATO și ''Nordul Îndepărtat''.
''Ce așteaptă Donald Trump de la, să zicem, o mână sau chiar două fregate europene acolo, în Strâmtoarea Ormuz? Ca ele să realizeze ceea ce puternica Marină a SUA, de una singură, nu poate realiza?'', s-a întrebat el public. AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Putin dorește ca Ruta Maritimă a Nordului, o alternativă la Canalul Suez, să fie navigabilă pe tot parcursul anului
Rusia își propune să facă Ruta Maritimă a Nordului - o alternativă la Canalul Suez - navigabilă pe tot parcursul anului, a declarat joi președintele rus Vladimir Putin într-un discurs la Forumul Economic Estic de la Vladivostok, pe care l-a dedicat în întregime dezvoltării Extremului Orient rus și a Arcticii, informează EFE. 'Scopul
Rusia consideră că politica ușilor deschise a Bruxelles-ului a provocat criza migrației din UE
Politica 'porților larg deschise' a Uniunii Europene a provocat actuala criză a migrației, a declarat joi ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, în urma declarațiilor de la Madrid privind presupusa implicare a Rusiei într-o campanie de dezinformare care ar fi declanșat criza de la Ceuta, informează EFE. 'Uitați-vă la criza migrației
Magyar și Costa au discutat la Budapesta despre viitorul buget european, frontierele externe și extinderea UE
Guvernul ungar va accepta cadrul financiar multianual pentru 2028-2034 al Uniunii Europene doar dacă el servește interesele cetățenilor ungari și ale companiilor din țară, a declarat prim-ministrul Peter Magyar la întrevederea avută cu președintele Consiliului European, Antonio Costa, miercuri seară la Budapesta, transmite MTI. Magyar a mai spus că Ungar
Regele Charles citează din Shakespeare după vizitarea expoziției dedicate Tapiseriei de la Bayeux, alături de Macron și Burnham
Regele Charles al III-lea al Marii Britanii a citat din Shakespeare, spunând 'trecutul e-un prolog', după ce a vizitat, miercuri seară, expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux, împreună cu președintele francez Emmanuel Macron și prim-ministrul britanic Andy Burnham, relatează joi DPA/PA Media. Într-o demonstrație publică a relațiil
Statutul partidului comunist nord-coreean nu mai prevede reunificarea Coreei
Coreea de Nord a eliminat din statutul partidului comunist referirile la 'unificarea pașnică' cu Coreea de Sud, confirmă Yonhap joi, după consultarea documentului integral. Noua versiune oficială pentru Partidul Muncitorilor din Coreea este în concordanță cu redefinirea de către regimul de la Phenian a legăturilor intercoreene ca relații în
Rusia va închide toate filialele Institutului Goethe, ca reacție la închiderea Casei Ruse de la Berlin (Lavrov)
Guvernul rus va închide toate filialele Institutului Goethe de pe teritoriul țării, a declarat joi ministrul de externe Serghei Lavrov, transmite dpa. Măsura va fi luată ca răspuns la decizia anunțată de Germania de a închide Casa Rusă de la Berlin, a spus Lavrov, potrivit agenției Interfax. Guvernul german a anunțat decizia respecti
Kuweitul afirmă că este ținta unui atac iranian cu rachete și drone
Armata Kuweitului a indicat joi dimineață că se confruntă cu un atac condus de Iran cu ajutorul rachetelor și al dronelor, după mai multe schimburi de lovituri în ultimele zile între Statele Unite și Republica Islamică, not
Liechtenstein: Parlamentul susține o inițiativă care legalizează avortul
Parlamentul din Liechtenstein a votat miercuri, cu cea mai strânsă majoritate posibilă, în favoarea unei inițiative cetățenești care vizează legalizarea avortului în acest mic principat din Munții Alpi, notează AFP. Totuși, regentul țării, prințul moștenitor Alois, care dispune de drept de veto, și-a exprimat clar opoziț
VIDEO Trump este 'fericit' că prințul Harry și soția sa Meghan au părăsit Statele Unite
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că este 'fericit' că prințul Harry și soția sa Meghan au părăsit Statele Unite pentru Regatul Unit, afirmând că el 'nu i-ar fi primit înapoi' dacă ar fi fost membru al familiei regale, notează AFP. Trump a acuzat-o în special pe Meghan că a fost 'foart
ICAO lansează un apel membrilor săi să 'protejeze' avioanele civile după avertismentele Kievului
Organizația Internațională a Aviației Civile (ICAO) le-a cerut miercuri tuturor membrilor săi să se angajeze să 'protejeze avioanele civile' de 'riscurile' provenite din 'zonele de conflict', după remarcile Kievului privind periculozitatea spațiul aerian rusesc, notează AFP. Agenția ONU, cu sediul la Montreal, a indicat
Serbia: Mișcarea studențească denunță spionarea telefoanelor
Mișcarea studențească de contestare din Serbia a afirmat miercuri că telefoanele membrilor săi au fost piratate la începutul anului prin intermediul unor programe spion și a avertizat împotriva unor astfel de practici în vederea alegerilor legislative anticipate programate pentru sfârșitul lunii octombrie, relatează AFP.
VIDEO Israelul pregătit să răspundă 'cu forță' oricărui atac iranian
Israelul s-a declarat pregătit miercuri să riposteze 'cu forță' unui eventual atac iranian, în plină reluare a ostilităților între Teheran și Washington, relatează AFP. Israelul a declanșat războiul în Orientul Mijlociu alături de Statele Unite la sfârșitul lunii februarie, dar a rămas în retragere pe plan
Norvegia sechestrează o navă rusească la cererea Ucrainei
Autoritățile norvegiene au sechestrat nava rusă de croazieră 'Professor Molchanov' în Arhipelagul Svalbard, în Arctica, la cererea grupului energetic public ucrainean Naftogaz, a anunțat miercuri acesta din urmă, notează AFP. Această măsură vizează punerea în aplicare a unei decizii de arbitraj care obligă Rusia să pl
Regele Charles, regina Camilla și cuplul prezidențial francez au vizitat expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux de la British Museum
Emmanuel și Brigitte Macron au sosit miercuri la British Museum alături de regele Charles al III-lea și de regina Camilla pentru a vizita expoziția dedicată Tapiseriei de la Bayeux, de asemenea o oportunitate pentru președintele francez de a-l întâlni pentru prima dată cu noul prim-ministru britanic Andy Burnham, transmite AFP. &Ic
Malta: Magnatul Yorgen Fenech, achitat în procesul privind uciderea jurnalistei Daphne Caruana Galizia
Un tribunal maltez l-a achitat miercuri pe magnatul Yorgen Fenech, acuzat de orchestrarea asasinării jurnalistei de investigație Daphne Caruana Galizia în 2017, a anunțat cotidianul Times of Malta pe website-ul său, transmit AFP și Reuters. Omul de afaceri fusese acuzat că a comandat atentatul soldat cu moartea jurnalistei malteze, o tra













