Regatul Unit: Partidul Verzilor a câștigat un scrutin pentru un loc de deputat într-o circumscripție dominată în trecut de laburiști
Partidul Verzilor a câștigat un nou mandat în Camera Comunelor după ce a învins în premieră în istoria sa în alegerile din Gorton și Denton, dându-i o lovitură prim-ministrului britanic Keir Starmer, relatează vineri dpa.
Înfrângerea laburiștilor, care au ieșit pe locul al treilea după Verzi și formațiunea Reform UK într-o circumscripție din regiunea Greater Manchester pe care anterior o dominau, va crea o presiune suplimentară asupra șefului guvernului.
Hannah Spencer, care a fost până acum consilier local, a câștigat alegerile cu 14.980 de voturi și o majoritate de 4.402 voturi.
Candidatul Reform UK Matt Goodwin a obținut 10.578 de voturi, în timp ce laburista Angeliki Stogia a ieșit pe locul al treilea cu 9.364 de voturi, în scădere de la 18.555 în alegerile generale din 2024, când prezența la vot a fost la fel de ridicată.
Candidata conservatorilor Charlotte Cadden a primit doar 706 voturi, iar cel al Liberal-Democraților 653.
Victoria Verzilor va submina pretenția Laburiștilor că sunt singura opțiune pentru votanții anti-Reform UK la alegerile locale din mai, ceea ce face să crească provocarea electorală pentru partidul de la guvernare.
Lidera adjunctă a Laburiștilor, Lucy Powell, a recunoscut că Verzii au câștigat 'disputa că sunt cel mai bine plasați' pentru a nu lăsa Reform UK să pătrundă în Gordon și Denton.
Decizia lui Starmer de a bloca candidatura potențialului rival la conducerea partidului Andy Burnham, primarul orașului Manchester, va reintra din nou în atenție, comentează dpa.
Scrutinul a fost declanșat de retragerea fostului deputat laburist Andrew Gwynne din motive de sănătate. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA250/ Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore
Președintele american Donald Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore, sculptura colosală care poartă chipurile a patru foști președinți, discurs ce se înscrie în seria evenimentelor de aniversare a 250 de ani de la independența SUA, a anunțat joi Casa Albă, relatează agenția EFE. Discursul lui Trump de pe Muntele Rushmore v
Rețelele infracționale sunt 'tot mai digitale', avertizează comisarul european pentru afaceri interne
Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, a atras atenția joi că rețelele infracționale 'devin tot mai digitale', în timp ce forțele de ordine europene 'nu au evoluat în același ritm', motiv pentru care a evidențiat noul mandat al agenției de cooperare polițienească Europol, relatează agenția EFE.
Tajani i-a spus omologului iranian că Italia nu a autorizat niciodată folosirea bazelor pentru operațiuni de luptă
Vicepremierul și ministru de externe al Italiei, Antonio Tajani, a declarat joi că i-a spus omologului său iranian Abbas Araghchi că Italia nu a permis ca bazele sale să fie utilizate de forțele americane pentru operațiuni de luptă în timpul războiului cu Iranul, transmite ANSA. Precizarea vine după ce secretarul general al NATO, Mark Ru
Washingtonul nu poate media dacă susține Kievul în război, semnalează Kremlinul
Kremlinul a afirmat joi că apreciază eforturile președintelui american Donald Trump de a media în războiul din Ucraina, dar în același timp presupune că Statele Unite înțeleg că nu pot juca un astfel de rol de mediator în timp ce susțin una dintre taberele în conflict, relatează Reuters. Publicația ucraineană Kiev
Rubio avertizează în legătură cu un 'haos total' dacă se introduc taxe pentru traversarea Strâmtorii Ormuz
Secretarul de stat american Marco Rubio, aflat într-un turneu în Golf, a avertizat joi în legătură cu 'haosul total' pe care l-ar putea provoca introducerea de către Iran a unor taxe pe care navele ar trebui sa le achite pentru traversarea Strâmtorii Ormuz, relatează AFP. Teheranul amenințase anterior cu 'mă
Franța sechestrează un al cincilea petrolier din 'flota din umbră' a Rusiei
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat joi că Marina militară franceză a interceptat marți un petrolier în largul coastelor insulei italiene Sicilia, într-o nouă operațiune împotriva așa-numitei 'flote din umbră' (sau 'flotă fantomă') folosită de Rusia pentru exporturile sale de petrol pe care UE și SUA încearcă să le &
Miniștrii apărării ai Grupului de la Visegrad au convenit întărirea cooperării militare
Statele membre ale Grupului de la Visegrad (V4) - Cehia, Polonia, Slovacia și Ungaria - consideră necesară întărirea cooperării lor în materie de logistică militară și industrie de apărare, au declarat cei patru miniștri ai apărării într-o conferință de presă comună la Budapesta, la finalul reuniunii lor de joi, transmite MTI.
Ungaria: Grupuri pentru drepturile omului critică proiectul de amendament constituțional pentru înlăturarea președintelui
Două grupuri pentru apărarea drepturilor omului din Ungaria au criticat proiectul de amendament constituțional al guvernului premierului Peter Magyar, care propune înlăturarea președintelui Tamas Sulyok și introducerea unei durate maxime a mandatului pentru parlamentari, relatează joi Reuters. Partidul de centru-dreapta Tisza, care a obținut o victorie z
Rubio, în turneu în Orientul Mijlociu, afirmă că un acord cu Iranul va garanta securitatea aliaților SUA din Golf
Secretarul de stat american Marco Rubio le-a declarat joi aliaților arabi din Golf că orice acord cu Iranul va lua în considerare interesele acestora, la încheierea unui turneu în Orientul Mijlociu a șefului diplomației americane menit să convingă partenerii regionali sceptici în legătură cu acordul preliminar încheiat între administrația
Conferința donatorilor de la Gdansk: O primă tranșă dintr-un împrumut de 90 miliarde de euro, deblocată pentru #Ucraina
O primă tranșă de 3,2 miliarde de euro în cadrul împrumutului european de 90 miliarde de euro pentru Ucraina a fost deblocată joi, a anunțat președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, citată de AFP și DPA. Această primă plată, destinată să ajute guvernul ucrainean să-și echilibreze bugetul, va fi urmată, 'în zilele următo
Acordul comercial între UE și SUA poate intra în vigoare
Cele 27 de țări membre ale Uniunii Europene au dat joi undă verde oficială acordului comercial negociat anul trecut cu SUA, care poate astfel să intre în vigoare înainte de expirarea ultimatumului stabilit pentru 4 iulie de către președintele american Donald Trump, relatează AFP. Parlamentul European, a cărui aprobare era, de asemenea, necesară, a
Chișinăul a propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1' (vicepremier)
Autoritățile de la Chișinău au propus Tiraspolului organizarea unei reuniuni în formatul '1+1', la sfârșitul lunii iulie, în cadrul căreia să se discute despre Fondul de convergență, a anunțat joi vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, după o ședință a guvernului, relatează Moldpres și Radio Chișinău. Formatul de discuții
Ofițer FSB, reținut pe aeroportul din Chișinău: Kremlinul caută informații actualizate despre situația din Transnistria (experți)
Reținerea unui cetățean rus, identificat de autoritățile moldovene drept ofițer al Serviciului Federal de Securitate (FSB) din Rusia, la începutul săptămânii, la intrarea în Republica Moldova și plasat în arest preventiv pentru 30 de zile, sub suspiciunea de a fi încercat să colecteze informații despre Transnistria și zona de securitate dintre c
China cere consolidarea încetării focului între Iran și SUA și deschiderea rapidă a Strâmtorii Ormuz
Ministrul de externe chinez Wang Yi a avut miercuri seara o convorbire telefonică cu omologul său pakistanez, Ishaq Dar, în cadrul căreia a pledat pentru consolidarea 'încetării totale a focului' între Iran și Statele Unite și 'restabilirea cât mai curând posibil' a navigației normale prin Strâmtoarea Ormuz, transmite joi E
Donald Tusk promite că va continua să sprijine #Ucraina
Premierul polonez Donald Tusk a promis să continue să sprijine Ucraina, în pofida unei dispute care persistă între cele două țări, relatează joi dpa. În pofida emoțiilor implicate, Polonia este alături de Ucraina în confruntarea sa cu Rusia, a afirmat Tusk în cadrul unei întâlniri între liderii Germaniei, Franței











