Polonia: Parlamentul a aprobat participarea la programul UE de împrumuturi pentru înarmare SAFE, dar președintele Nawrocki ar putea să îl respingă
Parlamentul polonez a aprobat vineri un vast program de cheltuieli militare de aproape 44 de miliarde de euro prin noul instrument comunitar SAFE (Security Action for Europe), destinat finanțării prin împrumuturi a unor achiziții și investiții militare ale statelor UE, program criticat sever de opoziția conservatoare și de președintele Karol Nawrocki, care consideră că de acest program beneficiază în special companiile din Germania și Franța și că el oferă Bruxelles-ului noi pârghii de decizii și control în detrimentul suveranității naționale, relatează agențiile AFP și EFE.
Instrumentul SAFE este prevăzut cu o finanțare totală de 150 de miliarde de euro, din care statele UE doritoare, dar și state terțe eligibile, vor contracta împrumuturi cu dobânzi avantajoase pentru proiecte militare. Cea mai mare sumă împrumutată din acest total, respectiv 43,7 miliarde de euro, va reveni Poloniei, urmată de România, care va contracta împrumuturi de 16,7 miliarde de euro.
Pentru ca un proiect să poată beneficia de împrumuturile SAFE, 65% din valoarea sa trebuie contractată cu companii din statele UE, din Spațiul Economic European sau Ucraina. Totuși, companii din țări care au semnat un parteneriat de securitate și apărare cu UE pot fi eligibile pentru proiectele finanțate prin mecanismul SAFE dacă îndeplinesc o altă serie de condiții.
După invazia rusă asupra Ucrainei, Polonia s-a lansat într-un program costisitor de înarmare, pentru care și-a sporit bugetul apărării până la 4,48% din PIB anul trecut și l-a planificat chiar la 4,8% din PIB în 2026, în timp ce îndeamnă celelalte state membre ale UE să-i urmeze exemplul la acest capitol, deși multe dintre aceste țări nu-i împărtășesc abordarea, cu excepția țărilor baltice foste republici sovietice care mențin relații tensionate cu Rusia.
Textul votat vineri de parlamentul de la Varșovia stabilește termenii participării Varșoviei la programul SAFE. Premierul liberal pro-european polonez Donald Tusk a prezentat cu această ocazie cele 139 de programe care vor fi finanțate prin împrumuturile SAFE.
În acest program artileria se află în capul listei 'listei de cumpărături' a Poloniei, cu 28% din fondurile alocate, aproximativ 11,27 miliarde de euro, după cum a explicat Tusk.
Urmează, cu 26%, circa 10 miliarde de euro, modernizarea apărării antiaeriene, a sistemelor antirachetă și antidrone, cu o preferință pentru sistemul SAN polonez, din care 18 unități vor fi achiziționate pentru apărarea frontierei de est.
Sistemele de arme pentru infanterie și transportoarele blindate vor primi 19% din fonduri, în timp ce pentru producția de obuze de calibrul 155 mm și pentru cea de rachete se vor aloca 14% din aceste împrumuturi.
Celelalte fonduri din program vor fi alocate transporturilor strategice, resurselor spațiale (sateliți cu dublă întrebuințare) și noilor tehnologii, cum ar fi Inteligența Artificială, dezvoltării de sisteme de apărare împotriva atacurilor cibernetice, altor infrastructuri, precum și poliției și trupelor de grăniceri.
'Comisia Europeană a respectat propunerile noastre până la ultima virgulă', a susținut premierul Donald Tusk, 'Noi am fost cei care i-am spus Bruxelles-ului cum ar trebui să fie acest proiect', a insistat el, replicând astfel criticilor opoziției conservatoare, conform căreia de fondurile SAFE vor beneficia cu precădere companiile franceze și germane din industria apărării.
Un procent de '89% din banii care vin în Polonia vor fi investiți direct în companii poloneze', de aceste fonduri SAFE vor beneficia 'aproximativ 12.000 de furnizori locali, în timp ce industria germană va primi doar 0,37% din total', a mai susținut Tusk, fără a preciza dacă se referă la companiile exclusiv poloneze sau de asemenea la cele cu acționariat străin.
Deși modernizarea armatei poloneze s-a bucurat până acum de un larg consens politic în Polonia, programul SAFE este aspru criticat de opoziția naționalistă. Contrar declarațiilor coaliției de guvernământ pro-europene, partidul conservator Lege și Justiție (PiS) și președintele susținut de acest partid, Karol Nawrocki, consideră că SAFE poate deveni un nou instrument de presiune exercitat de Bruxelles asupra Varșoviei, în virtutea mecanismului de control al alocării fondurilor.
Opoziția conservatoare se teme de asemenea că preferința europeană declarată a programului ar putea dăuna relațiilor Poloniei cu SUA și ar pune în pericol achizițiile de echipamente militare americane sau sud-coreene.
Președintele Nawrocki are acum la dispoziție 21 de zile pentru a promulga textul sau pentru a-l respinge. Un eventual veto al său nu ar bloca accesul Poloniei la fondurile SAFE, însă ar necesita o revizuire a modalităților de finanțare și mai ales căutarea unor surse alternative de finanțare pentru proiecte care nu sunt direct legate de apărare, precum investițiile rutiere și feroviare, care sunt esențiale pentru mobilitatea militară.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern
Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i
Merz afirmă că Rusia nu pare dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu #Ucraina
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Moscova nu pare încă dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina, înaintea unei noi runde de discuții între Rusia, Ucraina și Statele Unite care va avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, relatează AFP și Reuters. 'Este important ca Rusia
Alegeri în SUA: Trump își apără bilanțul în ziua scrutinului
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP. El a făcut apel la alegători în timpul unei convorbiri telefonice să 'păstreze măre
OpenAI angajează un fost secretar american al armatei terestre
OpenAI l-a angajat pe fostul secretar american al armatei terestre, Dan Driscoll, într-un post nou consacrat utilizării inteligenței artificiale (IA) în domeniul securității naționale, a anunțat compania într-un comunicat, transmite marți AFP. Driscoll a demisionat la sfârșitul lui august, după luni de tensiuni cu șeful Pentagonului, Pe
CE monitorizează decretul italian privind limitarea procentului de elevi străini într-o clasă (vicepreședinta Roxana Mînzatu)
Comisia Europeană a declarat marți că monitorizează decretul prin care guvernul italian a stabilit o limită de 30% a procentului de elevi de origine străină cu dificultăți serioase de învățare a limbii italiene în sălile de clasă, transmite marți ANSA. 'Tratatele UE interzic orice formă de discriminare bazată pe naționalitate, fie ea sau indire
Ungaria va dezvălui numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției politice comuniste
Guvernul ungar condus de premierul Peter Magyar va publica miercuri numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai serviciilor secrete asociate poliției politice din timpul dictaturii comuniste (1945-1989) și a avertizat că mulți cetățeni își vor regăsi pe această listă rude sau colegi de serviciu, relatează marți agențiile EFE și Reuters.
Suedia: Parlamentul a respins candidatura șefei Partidului de Centru la funcția de prim-ministru
Parlamentarii suedezi au respins în mod covârșitor candidatura liderei Partidului de Centru pentru a forma un guvern, marți, la mai bine de o lună și jumătate de la alegerile din septembrie, câștigate la limită de stânga, relatează AFP. 'Pe 3 noiembrie, propunerea președintelui Parlamentului pentru un nou prim-ministru a fost examin
BTA/Primele vehicule blindate de luptă Stryker asamblate pentru Forțele Terestre Bulgare, prezentate la uzina militară TEREM
Primele vehicule blindate de luptă Stryker destinate Forțelor Terestre Bulgare au fost prezentate marți, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina militară TEREM din Veliko Târnovo. Până în prezent au fost asamblate opt vehicule, dintre care cinci au fost deja predate Brigăzii 1 Mecanizate a Forțelor Terestre, cu sediul la Karlovo. L
Regatul Unit riscă să se confrunte cu o 'creștere fără precedent' a incidentelor cibernetice (oficial)
Regatul Unit riscă să se confrunte o 'creștere fără precedent a incidentelor cibernetice' în lunile următoare, inclusiv atacuri cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) asupra infrastructurii critice, sponsorizate de state, în special din partea Chinei, a avertizat marți directorul Centrului Național de Securitate Cibernetică (NCSC) din Regatul
Trump spune că SUA vor înceta finanțarea de 4 miliarde de dolari pentru Israel la sfârșitul anului
Președintele american Donald Trump a declarat marți că a încheiat o înțelegere cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conform căreia Statele Unite vor înceta, după finalul acestui an, finanțarea de 4 miliarde de dolari acordată Israelului, transmite Reuters. Vorbind la emisiunea 'Fox and Friends' a canalului Fox News, Trump a
Comisia Europeană, Europol și statele UE analizează atacurile cibernetice asupra frigiderelor supermarketurilor
Comisia Europeană a convocat pentru marți două reuniuni, cu Europol și cu statele membre ale UE, pentru a analiza atacurile cibernetice care au afectat sistemele de refrigerare ale magazinelor alimentare î
Guvernul spaniol va lucra 'neobosit' pentru a 'recâștiga încrederea', după accidentele feroviare din acest an
Guvernul spaniol s-a angajat marți să lucreze neobosit pentru a recâștiga încrederea publicului după ce două accidente de tren mortale în mai puțin de un an au reaprins îngrijorările cu privire la siguranța celei de-a doua rețele feroviare de mare viteză din lume, relatează AFP. 'Ne angajăm să lucrăm neobosit pentru a obține și a re
Polonia a lansat o operațiune specială la granița cu Kaliningrad; Tusk afirmă că a fost dejucată o posibilă provocare
Poliția, grănicerii și forțele armate din Polonia au lansat o operațiune de amploare la granița cu exclava rusă Kaliningrad, relatează marți dpa. Operațiunea a fost lansată după ce au fost primite informații că în zilele următoare ar putea avea loc acte de sabotaj la granița cu Kaliningrad, a declarat marți șeful poliției poloneze, Marek Boron, pentru po
Rusia nu crede că Statele Unite vor ataca nuclear Iranul
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat marți că nu există motive pentru a putea vorbi despre un posibil atac nuclear american împotriva Iranului, așa cum a susținut jurnalistul conservator american Tucker Carlson, relatează agenția EFE. 'Nu văd motive reale pentru a trage astfel de concluzii', a spus Lavrov în d
Alegeri SUA/ Musk doboară un nou record, cu aproape 500 de milioane de dolari ca principal donator de campanie
Magnatul tehnologiei Elon Musk a doborât un nou record, devenind cel mai mare donator electoral unic care a contribuit cu 474 de milioane de dolari la Partidul Republican înainte de alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA din 3 noiembrie, relatează EFE. Niciodată până acum un donator care nu candidează nu a mai contribu








