logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Discursul despre Starea Uniunii: Trump prevestește o 'epocă de aur', dar alegătorii sunt nemulțumiți de economie (sinteză)

Image

Președintele american Donald Trump s-a lăudat în discursul său despre Starea Uniunii, susținut marți seară în Congresul SUA începând cu ora locală 21:00 (miercuri dimineață, 4:00, ora României), că a inaugurat 'epoca de aur a Americii', încercând să proiecteze o aură de succes în ciuda scăderii ratelor sale de aprobare în sondajele de opinie și a frustrării tot mai mari a votanților înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, scrie Reuters.

Ascultând apelurile parlamentarilor republicani, îngrijorați că ar putea pierde majoritatea în Congres la sfârșitul acestui an, Trump și-a petrecut prima oră a discursului său televizat concentrându-se pe economie, spunând că a încetinit inflația, a dus piața bursieră la niveluri record, a semnat reduceri drastice de impozite și a redus prețurile medicamentelor.

Dar nu era clar dacă evaluarea sa optimistă va potoli furia americanilor cu privire la costul vieții. Trump a încercat să-l învinovățească pe predecesorul său democrat, Joe Biden, pentru prețurile ridicate, dar sondajele de opinie arată că alegătorii îl consideră pe Trump responsabil pentru că nu a făcut mai mult pentru a atenua criza.

'Națiunea noastră a revenit - mai mare, mai bună, mai bogată și mai puternică decât oricând'

'Națiunea noastră a revenit - mai mare, mai bună, mai bogată și mai puternică decât oricând', a declarat Trump după ce a urcat pe scenă în uralele colegilor republicani din Congres, în timp ce zeci de locuri goale unde trebuiau să se afle democrații le-au amintit celor prezenți că mulți parlamentari au refuzat să ia parte la discurs și au preferat să participe la mitingurile anti-Trump din exteriorul sediului legislativului american.

Discursul anual adresat Congresului a venit într-un moment tensionat pentru președinția lui Trump, sondajele arătând că majoritatea americanilor sunt nemulțumiți de performanța sa, îngrijorările crescând cu privire la Iran și politica sa tarifară caracteristică eșuând după ce Curtea Supremă a SUA a anulat majoritatea taxelor sale de import.

În cea mai mare parte a discursului, Trump a fost neobișnuit de disciplinat, părând în mare parte să se țină de remarcile pregătite și evitând divagațiile sale caracteristice. Dar și-a etalat latura combativă în timp ce discuta despre măsurile pe care le-a luat pentru combaterea imigrației, lansându-se într-un schimb de replici cu mai mulți parlamentari democrați.

Trump, fostă vedetă de reality show, a adus mult spectacol evenimentului. La un moment dat, s-a lăudat cu toate 'victoriile' pe care SUA le-a avut în timpul mandatului său, înainte de a prezenta alți câștigători: membri ai echipei masculine de hochei pe gheață a SUA, care au intrat în sală purtând medaliile de aur pe care le-au câștigat duminică la Jocurile Olimpice de iarnă.

El a declarat că portarul echipei, Connor Hellebuyck, va primi Medalia Prezidențială a Libertății, una dintre cele șase medalii înmânate diverșilor invitați cu fanfară tipic trumpistă.

It's the economy, stupid

Deși Trump a declarat că 'inflația este în scădere drastică', prețurile la alimente, locuințe, asigurări și utilități rămân semnificativ mai mari decât erau acum câțiva ani. Noi date publicate vinerea trecută au arătat că economia a încetinit mai mult decât era de așteptat în ultimul trimestru, în timp ce inflația s-a accelerat.

Un sondaj Reuters/Ipsos a constatat că doar 36% dintre americani aprobă modul în care Trump gestionează economia. Democrații speră să preia controlul ambelor camere ale Congresului de la republicani în noiembrie, când toate cele 435 de locuri pentru Camera Reprezentanților și aproximativ o treime din cele 100 de locuri din Senat vor fi în dispută.

Guvernatoarea Virginiei, Abigail Spanberger, o democrată a cărei victorie decisivă de anul trecut a fost un semnal de avertizare timpuriu la mijlocul mandatului pentru republicani, a prezentat răspunsul oficial al partidului său, criticându-l pe Trump pentru că a abandonat americanii aflați în dificultate.

'Lucrează oare președintele pentru a face viața mai ușoară pentru dumneavoastră și familia dumneavoastră?', a spus ea. 'Știm cu toții că răspunsul este nu', a adăugat Spanberger.

Trump, care a atacat Curtea Supremă în termeni personali după decizia tarifară de vineri, a fost mai reținut în atitudine, dând mâna cu cei patru judecători prezenți la intrarea în sală. El a numit decizia 'revoltătoare', dar a susținut că, în cele din urmă, aceasta va avea un impact redus asupra politicii sale comerciale.

'În urmă cu doar patru zile, o decizie regretabilă a fost pronunțată de Curtea Supremă a Statelor Unite (...) O decizie foarte regretabilă', a declarat președintele american în timpul 'discursului său privind Starea Uniunii' în fața Congresului, la care asistau patru magistrați ai Curții, dintre care trei au considerat că nu are puterea de a introduce aceste taxe vamale.

Trump nu a discutat despre inteligența artificială, într-un moment în care această tehnologie alimentează atât piața bursieră, cât și îngrijorările crescânde ale lucrătorilor cu privire la amenințarea pe care o reprezintă la adresa siguranței locurilor de muncă.

Nimic clar în privința Iranului, Ucraina - abia menționată

De asemenea, republicanul a dedicat puțin timp politicii externe, chiar dacă și-a concentrat o mare parte din energiile acestui mandat pe probleme externe.

Trump a pretins din nou că a 'pus capăt' la opt războaie, o exagerare - remarcă Reuters, și abia dacă a menționat Ucraina, în ciuda faptului că marți s-au împlinit patru ani de la declanșarea invaziei ruse.

Președintele american nu a discutat nici despre China, principalul rival economic al Americii, sau despre Groenlanda, teritoriul autonom din cadrul Regatului Danemarcei pe care a amenințat că îl va prelua.

Trump nu a oferit clarificări nici cu privire la planurile sale pentru Iran, pe fondul semnelor că se apropie de un conflict militar cu Teheranul.

'Preferința mea este să rezolv această problemă prin diplomație. Dar un lucru este sigur: nu voi permite niciodată principalului sponsor mondial al terorismului, ceea ce chiar este, de departe, să dețină arma nucleară'.

Cât despre Ucraina, Trump a menționat această țară în trei rânduri. Prima dată, când a vorbit despre Irina Zaruțka, o tânără refugiată din Ucraina, în prezența mamei acesteia, Ania Zarușka. Irina fugise din țara sa din cauza invaziei rusești și a fost înjunghiată mortal într-un tren de un bărbat de culoare care mai fusese arestat de mai multe ori și condamnat pentru jaf armat, jaf prin efracție, furt, precum și acuzat de agresiune și apelare abuzivă a sistemului de urgență.

A doua oară, Trump a reiterat că a încercat din greu să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, 'unde 25.000 de soldați mor lună de lună'. Iar a treia oară, republicanul a menționat Ucraina atunci când a afirmat că datorită lui NATO și-a crescut cheltuielile pentru apărare la 5% din PIB . 'Tot ce trimitem în Ucraina este trimis prin NATO și ne plătesc integral. Ne plătesc integral', a insistat el.

Trump își asumă meritul pentru creșterea cu 5% a cheltuielilor de apărare ale NATO

Trump și-a asumat totodată meritul pentru că a insistat asupra unor obiective mai mari de cheltuieli pentru apărare și a susținut că țările din NATO, 'prietenii și aliații noștri', au convenit să cheltuiască 5% din produsul intern brut (PIB) pentru apărare militară, în urma 'cererii ferme' venite din partea sa.

La un summit NATO din iunie anul trecut, aliații au convenit să investească cel puțin 3,5% din PIB în cheltuieli de bază pentru apărare, cu încă 1,5% alocat pentru domenii legate de apărare, cum ar fi infrastructura, sub presiunea războiului purtat de Rusia în Ucraina și a apelurilor de la Washington. Ținta combinată de 5% trebuie atinsă până în 2035. Criteriul anterior fusese de 2% din PIB, amintește dpa.

Trump a îndemnat de mult timp membrii alianței să majoreze bugetele militare și a avertizat că ar putea reduce sprijinul SUA dacă aliații nu reușesc să cheltuiască 5% din PIB pentru apărare.

Venezuela este 'noua noastră prietenă și parteneră'

La aproape două luni de la capturarea liderului autoritar venezuelean Nicolas Maduro, președintele american Donald Trump a descris țara sud-americană drept un aliat și i-a promis un 'nou început strălucitor'.

'Aceasta a fost o victorie absolut colosală pentru securitatea Statelor Unite și deschide, de asemenea, un nou început strălucitor pentru poporul Venezuelei', a declarat Trump în fața Congresului SUA.

Trump a declarat că lucrează îndeaproape cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, pentru a obține beneficii economice pentru ambele țări.

'Tocmai am primit de la noua noastră prietenă și parteneră Venezuela, peste 80 de milioane de barili de petrol', a spus Trump.

Contre între Trump și democrați

Când Trump a abordat subiectul său preferat, imigrația, a repetat aceeași retorică care i-a animat campania din 2024, susținând că migranții fără acte au fost responsabili pentru un val de infracțiuni violente, în ciuda studiilor care arată că nu este cazul.

'Ar trebui să vă fie rușine', le-a spus el democraților, criticându-i pentru că refuză să finanțeze Departamentul de Securitate Internă dacă nu se iau măsuri pentru a limita tacticile agresive ale agenților de imigrare sub administrația Trump.

Sondajele de opinie arată că majoritatea americanilor cred că represiunea împotriva imigrației așa cum a fost ea gestionată de către Trump a mers prea departe, după ce doi cetățeni americani au fost împușcați mortal de agenți federali mascați în Minneapolis.

În timp ce Trump i-a lăudat pe cei care aplică legile privind imigrația, democrata Ilhan Omar, care reprezintă un district al Camerei Reprezentanților din Minneapolis, a strigat în direcția sa: 'Ați ucis americani!'

Trump, care a susținut în mod fals ani de zile că frauda electorală din SUA este larg răspândită, i-a mai atacat pe democrați și pentru că nu susțin o cerință de identificare a alegătorilor.

'Vor să trișeze', a spus el. Democrații susțin că legislația susținută de republicani ar impune obligații inutile alegătorilor și ar reduce prezența la vot.

Reprezentantul democrat american Al Green a fost dat afară din Congres pentru al doilea an consecutiv după ce i-a fluturat lui Trump un semn pe care scria: 'Negrii nu sunt maimuțe'. Mesajul făcea referire la un videoclip postat de Trump pe rețelele de socializare, care conținea un clip care îi înfățișa pe fostul președinte Barack Obama și pe fosta primă doamnă Michelle Obama drept maimuțe.

Casa Albă a retras în cele din urmă videoclipul, despre care Trump a spus că a fost postat de un membru al personalului. Green, care este de culoare, a fost dat afară și în timpul discursului de anul trecut, după ce a țipat la Trump.

Alți democrați au transmis mesaje de protest mai discrete. Reprezentanta americană Jill Tokuda, o democrată din Hawaii, a purtat o jachetă albă inscripționată cu cuvinte precum 'accesibilitate' și 'sistemul de sănătate'.

Mai multe femei democrate au purtat etichete pe care scria 'face publice dosarele', aluzie la scandalul referitor la infractorul sexual condamnat Jeffrey Epstein. Peste 10 acuzatori ai lui Epstein au participat la discursul lui Trump ca invitați ai democraților.

Cel mai lung discurs din istorie

Cu o durată de 1 oră și 47 de minute, președintele american Donald Trump, în vârstă de 79 de ani, a ținut marți cel mai lung discurs despre Starea Uniunii în fața Congresului SUA, informează miercuri EFE și AFP.

Trump însuși avertizase cu o zi înainte că va susține un discurs foarte lung în fața Congresului.

Astfel, Trump a depășit ca durată discursul de 1 oră și 20 de minute susținut de democratul Bill Clinton în 2000.

Totodată, președintele republican și-a doborât și propriul record de anul trecut pentru un discurs prezidențial în fața Congresului, pe care l-a ținut la câteva săptămâni după învestire și care, tehnic vorbind, nu a fost un discurs despre Starea Națiunii. Discursul de anul trecut a durat 99 de minute.

Discursul din Congres are loc într-un an deosebit de semnificativ pentru Statele Unite, care la 4 iulie sărbătoresc 250 de ani de la Declarația de Independență. AGERPRES/(AS - redactor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

Afisari: 653

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 03-11-2026 18:53

Trump confirmă că SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului

Președintele american Donald Trump a confirmat că armata SUA a lansat noi atacuri asupra Iranului marți dimineață, iar ținta a fost un sistem de apărare antiaeriană construit recent, relatează dpa și AFP. 'Au construit (iranienii) o infrastructură antiaeriană. Le-a luat cam două luni. Am urmărit cum a fost construită. Imediat ce a fost terminată, am lovit-

Politic Ex 03-11-2026 18:50

Alegeri în SUA: Problemă cu mașinile de vot într-un comitat disputat din apropiere de New York

Mașinile de vot nu au putut scana buletinele, marți, într-un comitat din apropierea orașului New York, unde este disputat un mandat din Congresul SUA, au anunțat autoritățile locale, dând asigurări că voturile vor fi numărate în continuare, relatează AFP. 'Colegiul Electoral al comitatului Westchester a fost informat de o problemă cu bule

Politic Ex 03-11-2026 18:37

Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern

Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i

Politic Ex 03-11-2026 18:13

Merz afirmă că Rusia nu pare dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu #Ucraina

Cancelarul german Friedrich Merz a declarat marți că Moscova nu pare încă dispusă să se angajeze în negocieri de pace serioase cu Ucraina, înaintea unei noi runde de discuții între Rusia, Ucraina și Statele Unite care va avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, relatează AFP și Reuters. 'Este important ca Rusia

Politic Ex 03-11-2026 18:03

Alegeri în SUA: Trump își apără bilanțul în ziua scrutinului

Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP. El a făcut apel la alegători în timpul unei convorbiri telefonice să 'păstreze măre

Politic Ex 03-11-2026 17:59

OpenAI angajează un fost secretar american al armatei terestre

OpenAI l-a angajat pe fostul secretar american al armatei terestre, Dan Driscoll, într-un post nou consacrat utilizării inteligenței artificiale (IA) în domeniul securității naționale, a anunțat compania într-un comunicat, transmite marți AFP. Driscoll a demisionat la sfârșitul lui august, după luni de tensiuni cu șeful Pentagonului, Pe

Politic Ex 03-11-2026 17:17

CE monitorizează decretul italian privind limitarea procentului de elevi străini într-o clasă (vicepreședinta Roxana Mînzatu)

Comisia Europeană a declarat marți că monitorizează decretul prin care guvernul italian a stabilit o limită de 30% a procentului de elevi de origine străină cu dificultăți serioase de învățare a limbii italiene în sălile de clasă, transmite marți ANSA. 'Tratatele UE interzic orice formă de discriminare bazată pe naționalitate, fie ea sau indire

Politic Ex 03-11-2026 17:10

Ungaria va dezvălui numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai poliției politice comuniste

Guvernul ungar condus de premierul Peter Magyar va publica miercuri numele a peste 50.000 de agenți, colaboratori și informatori ai serviciilor secrete asociate poliției politice din timpul dictaturii comuniste (1945-1989) și a avertizat că mulți cetățeni își vor regăsi pe această listă rude sau colegi de serviciu, relatează marți agențiile EFE și Reuters.

Politic Ex 03-11-2026 17:05

Suedia: Parlamentul a respins candidatura șefei Partidului de Centru la funcția de prim-ministru

Parlamentarii suedezi au respins în mod covârșitor candidatura liderei Partidului de Centru pentru a forma un guvern, marți, la mai bine de o lună și jumătate de la alegerile din septembrie, câștigate la limită de stânga, relatează AFP. 'Pe 3 noiembrie, propunerea președintelui Parlamentului pentru un nou prim-ministru a fost examin

Politic Ex 03-11-2026 16:43

BTA/Primele vehicule blindate de luptă Stryker asamblate pentru Forțele Terestre Bulgare, prezentate la uzina militară TEREM

Primele vehicule blindate de luptă Stryker destinate Forțelor Terestre Bulgare au fost prezentate marți, în cadrul unei ceremonii organizate la uzina militară TEREM din Veliko Târnovo. Până în prezent au fost asamblate opt vehicule, dintre care cinci au fost deja predate Brigăzii 1 Mecanizate a Forțelor Terestre, cu sediul la Karlovo. L

Politic Ex 03-11-2026 16:35

Regatul Unit riscă să se confrunte cu o 'creștere fără precedent' a incidentelor cibernetice (oficial)

Regatul Unit riscă să se confrunte o 'creștere fără precedent a incidentelor cibernetice' în lunile următoare, inclusiv atacuri cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) asupra infrastructurii critice, sponsorizate de state, în special din partea Chinei, a avertizat marți directorul Centrului Național de Securitate Cibernetică (NCSC) din Regatul

Politic Ex 03-11-2026 16:29

Trump spune că SUA vor înceta finanțarea de 4 miliarde de dolari pentru Israel la sfârșitul anului

Președintele american Donald Trump a declarat marți că a încheiat o înțelegere cu prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu conform căreia Statele Unite vor înceta, după finalul acestui an, finanțarea de 4 miliarde de dolari acordată Israelului, transmite Reuters. Vorbind la emisiunea 'Fox and Friends' a canalului Fox News, Trump a

Politic Ex 03-11-2026 15:59

Comisia Europeană, Europol și statele UE analizează atacurile cibernetice asupra frigiderelor supermarketurilor

Comisia Europeană a convocat pentru marți două reuniuni, cu Europol și cu statele membre ale UE, pentru a analiza atacurile cibernetice care au afectat sistemele de refrigerare ale magazinelor alimentare î

Politic Ex 03-11-2026 15:54

Guvernul spaniol va lucra 'neobosit' pentru a 'recâștiga încrederea', după accidentele feroviare din acest an

Guvernul spaniol s-a angajat marți să lucreze neobosit pentru a recâștiga încrederea publicului după ce două accidente de tren mortale în mai puțin de un an au reaprins îngrijorările cu privire la siguranța celei de-a doua rețele feroviare de mare viteză din lume, relatează AFP. 'Ne angajăm să lucrăm neobosit pentru a obține și a re

Politic Ex 03-11-2026 15:46

Polonia a lansat o operațiune specială la granița cu Kaliningrad; Tusk afirmă că a fost dejucată o posibilă provocare

Poliția, grănicerii și forțele armate din Polonia au lansat o operațiune de amploare la granița cu exclava rusă Kaliningrad, relatează marți dpa. Operațiunea a fost lansată după ce au fost primite informații că în zilele următoare ar putea avea loc acte de sabotaj la granița cu Kaliningrad, a declarat marți șeful poliției poloneze, Marek Boron, pentru po