Șefii serviciilor europene de informații, sceptici că SUA vor obține un acord de pace privind #Ucraina în acest an
Șefii serviciilor de informații europene sunt pesimiști în ceea ce privește șansele de a se ajunge la o înțelegere în acest an pentru a pune capăt războiului dus de Rusia în Ucraina, în ciuda afirmațiilor președintelui american Donald Trump conform cărora discuțiile mediate de SUA au adus perspectiva unui acord 'rezonabil de aproape'.
Șefii a cinci agenții de spionaj europene, care au vorbit cu Reuters în ultimele zile sub condiția anonimatului, au declarat că Rusia nu dorește să pună capăt rapid războiului. Patru dintre ei au spus că Moscova folosește discuțiile cu SUA pentru a promova ridicarea sancțiunilor și încheierea de acorduri comerciale.
Discuțiile - a căror ultimă rundă a avut loc la Geneva săptămâna aceasta - sunt 'teatru de negocieri', a declarat un șef de serviciu european de informații.
Remarcile indică o prăpastie izbitoare în gândire între capitalele europene și Casa Albă, despre care Ucraina susține că dorește să încheie un acord de pace până în iunie, înainte de alegerile de la mijloc de mandat pentru Congresul american din noiembrie. Trump spune că el crede că președintele rus Vladimir Putin vrea să încheie un acord.
'Rusia nu urmărește un acord de pace. Își urmărește obiectivele strategice, iar acestea nu s-au schimbat', a declarat unul dintre șefii de servicii de informații europene. Acestea includ înlăturarea liderului ucrainean Volodimir Zelenski și transformarea Ucrainei într-un tampon 'neutru' față de Occident.
Principala problemă, a spus un al doilea șef de serviciu de informații, este că Rusia nici nu dorește, nici nu are nevoie de o pace rapidă, iar economia sa 'nu este în pragul colapsului'.
Deși șefii serviciilor secrete nu au precizat cum au obținut informațiile, agențiile lor folosesc surse umane, comunicații interceptate și diverse alte mijloace. Toți consideră Rusia o țintă prioritară pentru colectarea de informații.
Ministerul de Externe al Rusiei nu a răspuns imediat la o solicitare scrisă de comentarii, precizează Reuters.
Putin spune că este pregătit pentru pace, dar în termenii săi. Oficialii ruși afirmă că guvernele europene au greșit în mod repetat în evaluările lor despre Rusia.
Negociatorii ucraineni și ruși s-au întâlnit săptămâna aceasta pentru a treia lor întrevedere din 2026, mediată de SUA, fără niciun progres în ceea ce privește punctele cheie de conflict, inclusiv teritoriul.
Moscova dorește ca Kievul să își retragă forțele din restul de 20% din regiunea estică Donețk pe care Rusia nu o controlează, lucru pe care Ucraina refuză să îl facă.
Al doilea șef de serviciu de informații a declarat că Rusia ar putea fi mulțumită din punct de vedere teritorial dacă ar obține restul Donețkului, dar acest lucru nu i-ar îndeplini obiectivul de a răsturna guvernul pro-occidental al lui Zelenski.
Un al treilea șef de serviciu de informații a declarat că există o convingere eronată că cedarea Donețkului de către Ucraina ar duce rapid la un acord de pace.
'În cazul în care rușii obțin aceste concesii, cred că acesta poate fi începutul unor negocieri propriu-zise', a spus oficialul, anticipând că Rusia va face apoi cereri suplimentare.
Fără a furniza dovezi, acest șef de serviciu de informații și-a exprimat, de asemenea, îngrijorarea cu privire la nivelul 'foarte limitat' de abilitate în negocierea cu Rusia în Occident, inclusiv în tabăra europeană, despre care Zelenski spune că ar trebui să aibă un rol activ în discuții.
Partea americană este condusă de Steve Witkoff, dezvoltator imobiliar și prieten de lungă durată al lui Trump, și de Jared Kushner, ginerele președintelui american.
Cei doi au fost implicați și în negocierile privind alte conflicte în numele lui Trump, dar niciunul nu este diplomat calificat și nici nu are expertiză specifică în legătură cu Rusia sau Ucraina.
Ca răspuns la o solicitare de comentarii, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Anna Kelly, a declarat că criticile anonime nu ajută eforturile SUA de a rezolva războiul. 'Președintele Trump și echipa sa au făcut mai mult decât oricine altcineva pentru a reuni ambele părți cu scopul de a opri masacrele și a ajunge la un acord de pace', a afirmat ea.
Doi dintre oficiali au declarat că Moscova încearcă să separe discuțiile în două direcții diferite - una axată pe război și o a doua axată pe acorduri bilaterale cu SUA, care ar include ridicarea sancțiunilor pentru Rusia.
Zelenski a declarat că serviciile sale de informații i-au spus că negociatorii americani și ruși au discutat despre acorduri de cooperare bilaterală în valoare de până la 12.000 de miliarde de dolari, propuse de trimisul rus Kirill Dmitriev.
Oficialii europeni nu au furnizat detalii despre aceste discuții.
Cel de-al doilea șef de spionaj a declarat că oferta a fost concepută pentru a atrage atât pe Trump, cât și pe oligarhii ruși care nu au profitat de război din cauza sancțiunilor, dar a căror loialitate Putin trebuie să o păstreze, deoarece economia Rusiei se confruntă cu dificultăți tot mai mari.
Oficialul a declarat că, în cele din urmă, Rusia este o 'societate rezistentă', care poate îndura greutăți.
Cu toate acestea, al treilea oficial a spus că Rusia se va confrunta cu riscuri financiare 'foarte mari' în a doua jumătate a anului 2026, invocând, printre alți factori, accesul limitat al Moscovei la piețele de capital din cauza sancțiunilor și a costurilor ridicate de împrumut.
Unii analiști spun că economia Rusiei se află undeva între stagnare și recesiune, după ce a crescut cu doar 1% anul trecut.
Rata dobânzii cheie a băncii centrale, care influențează costurile de împrumut, este de 15,5%. Partea lichidă a fondului 'pentru zile negre' al Rusiei, pe care guvernul îl folosește pentru a-și acoperi deficitul bugetar, s-a redus cu peste jumătate de la invazia din 2022.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Alegeri SUA: S-au închis primele birouri de vot
Primele birouri de vot s-au închis marți în SUA la finalul unui scrutin la jumătatea mandatului decisiv pentru cel de al doilea mandat al lui Donald Trump, care ar putea pierde majoritatea în Congres în beneficiul democraților, relatează AFP și Reuters. Bătălia pentru Senat este în desfășurare în aproape zec
VIDEO Alegeri SUA: În Alaska, senatorul republican în cursă denunță o 'înșelătorie electorală' a democraților
Cu câteva ore înainte de închiderea urnelor în alegerile americane de la jumătatea mandatului, senatorul american de Alaska Dan Sullivan i-a acuzat marți pe democrați că trișează electoral, după ce au convins să intre în cursă un candidat care poartă chiar numele său, relatează AFP. 'Suntem martorii celui mai
Coreea de Nord promite să riposteze mai puternic la ostilitatea SUA (presa oficială)
Coreea de Nord a avertizat SUA că va riposta mai ferm la ceea ce sora influentă a liderului Kim Jong Un a calificat drept 'politica ostilă invariabilă' a Washingtonului față de Phenian, a relatat miercuri agenția de presă oficială KCNA. 'În realitatea actuală, unde sunt stabilite noi recorduri în aplicarea politicii ost
Alegeri SUA: Vedetele s-au implicat în susținerea candidaților, ori au îndemnat la vot
Vedetele americane au fost prezente în peisajul electoral din SUA cu prilejul alegerilor de la jumătatea mandatului, fie îndemnând explicit la susținerea unui candidat, fie promovând pur și simplu prezența vot, relatează marți dpa. Legenda rock Bruce Springsteen l-a susținut pe candidatul democrat la Senat din Michigan
SUA: Un bărbat din Oklahoma City, inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare înainte de alegeri
Un bărbat din Oklahoma City a fost inculpat pentru trimiterea a sute de scrisori de amenințare care conțineau o pudră albă unor oficiali electorali locali, aleși locali, institute de sondare a opiniei publice și organizații media înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, relatează Reuters. Robin Martin a fost pus sub acuzare de tr
Alegeri SUA: Astronauții americani au votat în spațiu
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa. 'Da, poți să votezi și în spațiu! Toți cei trei membri de echipaj americani au avut privilegiul de a vota pe stația spațială', a postat pe platforma X
VIDEO Accident feroviar în Spania: Ministrul Transporturilor și-a anunțat demisia
Ministrul spaniol al Transporturilor Oscar Puente și-a anunțat marți demisia, la aproape o săptămână după catastrofa feroviară soldată cu moartea a cel puțin 69 de persoane, al doilea accident grav din rețeaua de căi ferate spaniolă din acest an, relatează AFP și Reuters. 'Voiam să vă anunț că renunț nu numai funcția de ministru al T
Alegeri în SUA: Vremea nefavorabilă complică procesul de votare în mai multe state
Furtunile și ploaia au dus la condiții dificile de votare în alegerile americane de la jumătatea mandatului, cel puțin în unele state americane, relatează marți dpa. În Florida, 23 de birouri de vot au fost mutate într-un interval scurt de timp din cauza riscului de inundații. 'Pentru siguranța și sec
SUA: Construcția arcului de triumf al lui Donald Trump nu se va încheia până la finalul mandatului său
Departamentul Justiției (DoJ) din SUA a anunțat marți că arcul de triumf de 250 de picioare înălțime (76 metri) dorit de președintele Donald Trump la Washington nu va fi finalizat până la sfârșitul celui de al doilea mandat al său, relatează Reuters. Proiectul arcului de triumf, care urmează a fi aprobat joi, se confruntă cu
Alegeri în SUA: Ce spun alegătorii americani despre mizele scrutinului
De la New York în Georgia și din Texas până în Florida, alegătorii americani participă marți la un scrutin de la jumătatea mandatului crucial, în care democrații ar putea învinge în fața republicanilor președintelui Donald Trump, relatează AFP. Un val albastru? Este 'evide
#Ucraina: Fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Zelenski, Iulia Mendel, acuzată oficial de trădare
Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) și Parchetul ucrainean au anunțat marți că fosta purtătoare de cuvânt a președintelui Volodimir Zelenski, Iulia Mendel, care trăiește în prezent în străinătate și l-a acuzat pe șeful statului de corupție și de lipsa voinței de a încheia războiul cu Rusia, este acum oficial suspectă de infracțiunea de t
Alegeri în SUA: Rezultatele vor fi mai bune decât se anticipează pentru republicani, afirmă Trump
Președintele american Donald Trump și-a reiterat din nou, într-un interviu pentru Fox News, încrederea într-o victorie a republicanilor în alegerile de marți de la jumătatea mandatului, relatează dpa. 'Cred că rezultatele vor fi mai bune decât credeți', a spus Trump în interviul pentru Fox News.
Trump confirmă că SUA au lansat noi atacuri asupra Iranului
Președintele american Donald Trump a confirmat că armata SUA a lansat noi atacuri asupra Iranului marți dimineață, iar ținta a fost un sistem de apărare antiaeriană construit recent, relatează dpa și AFP. 'Au construit (iranienii) o infrastructură antiaeriană. Le-a luat cam două luni. Am urmărit cum a fost construită. Imediat ce a fost terminată, am lovit-
Alegeri în SUA: Problemă cu mașinile de vot într-un comitat disputat din apropiere de New York
Mașinile de vot nu au putut scana buletinele, marți, într-un comitat din apropierea orașului New York, unde este disputat un mandat din Congresul SUA, au anunțat autoritățile locale, dând asigurări că voturile vor fi numărate în continuare, relatează AFP. 'Colegiul Electoral al comitatului Westchester a fost informat de o problemă cu bule
Suedia: Prim-ministrul conservator în exercițiu, Ulf Kristersson, va încerca să formeze un nou guvern
Prim-ministrul conservator în exercițiu al Suediei, Ulf Kristersson, a acceptat marți să încerce să formeze un nou guvern, sperând să depășească impasul actual, la mai mult de șapte săptămâni de la alegerile parlamentare, relatează AFP. Președintele Parlamentului, Andreas Norlen, i-a acordat lui Ulf Kristersson, care conduce un guvern i














