Un episcop polonez este judecat pentru denunțarea tardivă a abuzurilor sexuale ale unor preoți pedofili
Episcopul catolic Andrzej Jez din dioceza Tarnow din sudul Poloniei a compărut miercuri într-o instanță din localitate într-un proces în care este acuzat că a denunțat cu întârziere abuzurile sexuale ale unor preoți asupra unor copii, transmite Reuters.
Jez este cel mai înalt prelat catolic din Polonia acuzat de astfel de infracțiuni și ar putea fi condamnat la maximum de trei ani de închisoare.
El nu și-a recunoscut vinovăția și a declarat curții: ''Regret și îmi cer iertare de la toți cei cărora li s-a făcut rău și altora care au suferit din această cauză. Pedofilia în general și în biserică în special este condamnabilă și trebuie combătută cu toată hotărârea''.
Doi preoți din subordinea episcopului au agresat sexual de victime cu vârste mai mici de 15 ani, conform agenției de presă de stat poloneze PAP, preluată de Reuters.
Lilianna Kupaj, care susține că a fost agresată sexual de un alt preot, când avea doar opt ani, le-a declarat printre lacrimi jurnaliștilor veniți la tribunal că este ''primul act de justiție de care am avut parte''.
Polonezii, catolici în marea majoritate, au tot mai puțină încredere în Biserica Catolică după ce s-a aflat despre abuzurile sexuale ale unor preoți; astfel de cazuri au dus în 2024 la demisia unui episcop și a unui arhiepiscop acuzați de neglijență în modul în care au tratat abuzurile.
Un sondaj IBRiS arăta în 2025 că doar 35% din polonezi mai declară că au încredere în Biserica lor, față de 58% în 2016. AGERPRES/(AS - redactor: Marius Hosu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
SUA: Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, părăsește acest post la sfârșitul lui august
Secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, își va părăsi funcția la sfârșitul lunii, a anunțat miercuri președintele american Donald Trump - care rămâne astfel fără unul dintre cei mai fideli consilieri ai săi înaintea alegerilor de la jumătatea mandatului din noiembrie, au consemnat AFP și Reuters. Leavitt va f
Zelenski: #Ucraina are nevoie în acest an de cel puțin 5% din rachetele Patriot deținute de Washington
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski le-a cerut Statelor Unite să vândă Ucrainei cel puțin 5% din rachetele interceptoare Patriot pe care le dețin, pentru a putea astfel contracara atacurile în creștere cu rachete balistice ruse, relatează joi AFP. În ultimele săptămâni, Rusia a lovit capitala ucraineană Kiev cu ra
Președintele Putin face prima vizită în Insulele Kurile ocupate de Uniunea Sovietică în 1945, Japonia protestează
Președintele rus Vladimir Putin a făcut prima vizită în Insulele Kurile ocupate de Uniunea Sovietică în 1945, considerate de Japonia 'teritoriile din nord', informează joi presa rusă preluată de Reuters și AFP. Ministrul japonez de externe Toshimitsu Motegi a protestat față de eveniment. După cel de-al doilea
Germania marchează 65 de ani de la construirea Zidului Berlinului
Germania marchează joi 65 de ani de la construirea Zidului Berlinului printr-o serie de evenimente comemorative, expoziții și o instalație artistică la Poarta Brandenburg, în memoria victimelor și pentru a evoca divizarea orașului, relatează dpa. Politicieni și alte persoane publice, inclusiv Julia Klockner, președinta Bundestagului, sun
Iranul dă asigurări că strâmtoarea Ormuz rămâne blocată
Iranul a respins miercuri declarația președintelui american Donald Trump conform căreia Statele Unite dețin controlul total asupra strâmtorii Ormuz, Teheranul insistând că această cale maritimă esențială pentru comerțul internațional rămâne blocată în prezent, transmite dpa. Declarațiile repetate și postările oficialită
#Ucraina restricționează informațiile despre loviturile rusești cu rachete
Aviația militară ucraineană a anunțat miercuri că nu va mai face publice bilanțurile detaliate ale loviturilor rusești cu rachete, transmite AFP. Șeful comunicațiilor aviației militare, Iurii Ignat, a anunțat pe Facebook că pe viitor rapoartele de dimineață ale comandamentului vor fi modificate, inclusiv prin restricționarea informațiilor desp
SUA: Președintele Trump a semnat un memorandum privind utilizarea instrumentelor cibernetice împotriva organizațiilor infracționale transnaționale
Președintele SUA, Donald Trump, a semnat miercuri un memorandum menit să le permită agențiilor federale de aplicare a legii să folosească instrumente cibernetice împotriva organizațiilor infracționale transnaționale ce acționează în jurisdicții străine pentru a ataca cetățeni americani, transmite Reuters. Potrivit memorandumului pr
#Ucraina: SBU anunță că trei nave de război au fost lovite în atacul asupra portului rusesc Novorossiisk
Serviciul de securitate SBU al Ucrainei a anunțat miercuri că forțele Kievului au atacat trei nave de război și alte instalații într-un atac cu drone și rachete asupra bazei navale rusești de la Novor
Fostul ambasador german la Tel Aviv, Steffen Seibert, lansează critici virulente la adresa Israelului
Fostul ambasador al Germaniei la Tel Aviv, Steffen Seibert, a lansat un atac neobișnuit de dur la adresa guvernului israelian, condamnând politica sa de colonizare în Cisiordania ocupată, într-un interviu publicat miercuri, relatează AFP. Politica de colonizare este 'o expulzare care folosește violența psihologică și fizică',
Ajutorul militar acordat Ucrainei crește în iunie, dar va încetini pe termen lung (estimări)
Datorită unui nou împrumut al Uniunii Europene, ajutorul militar acordat Ucrainei a atins în iunie cel mai înalt nivel de la încetarea finanțării americane, însă - potrivit Institutului german de cercetare Kiel - pe termen lung se va menține o tendință de stagnare, informează miercuri AFP. Ajutorul militar alocat Kievului a atins
Trump, dat în judecată pentru vânzarea accesului prioritar la postările sale de pe Truth Social
Două grupuri media americane au deschis miercuri un proces prin care contestă vânzarea accesului prioritar la postările președintelui Donald Trump de pe rețeaua sa de socializare Truth Social, în condițiile în care acest acces preferențial poate genera mișcări pe piețele financiare, relatează AFP. În plângerea depusă la New York d
Comisia Europeană a trimis o echipă la Ceuta pentru a evalua situația migranților la fața locului
Comisia Europeană (CE) a trimis în orașul autonom spaniol Ceuta din nordul Africii o echipă a Direcției Generale pentru Migrație și Afaceri Interne pentru a analiza situația migrației direct la fața locului și pentru a realiza o evaluare 'la prima mână', a anunțat miercuri comisarul în domeniu, austriacul Magnus Brunner, transmite EFE.
Ministrul israelian al apărării reafirmă că trupele țării sale vor rămâne în Liban, Siria și Gaza
Ministrul israelian al apărării Israel Katz, care s-a deplasat miercuri în sudul Libanului, și-a reafirmat hotărârea de a menține trupele israeliene într-o zonă pe care o ocupă în această regiune, precum și în Siria și Fâșia Gaza, relatează France Presse. 'Așa cum premierul și cu mine am afirmat clar, nu ne retragem din
ONU face apel la Rusia să permită singurului partid anti-război să participe la alegerile parlamentare
Înaltul Comisariat al ONU pentru drepturile omului a făcut miercuri apel la Rusia să ridice interdicția impusă singurului partid anti-război, Iabloko, de a participa la alegerile parlamentare din septembrie, relatează AFP. Curtea Supremă a Rusiei a interzis luni partidului Iabloko să concureze la acest scrutin, privând alegătorii care se opun confl
Trump dă asigurări că Statele Unite 'vor menține' controlul total asupra Strâmtorii Ormuz
Președintele american Donald Trump a reiterat miercuri, pe rețeaua sa Truth Social, că Statele Unite dețin 'controlul total' asupra Strâmtorii Ormuz și îl 'vor menține', relatează AFP și Reuters. 'Statele Unite au controlul total asupra Strâmtorii Ormuz. Cred că îl vom menține! Toată lumea numește blocada noastră nav














