Venezuela: Cel puțin 444 de deținuți politici au fost eliberați, potrivit ONG-ului Foro Penal
Organizația neguvernamentală Foro Penal, care conduce apărarea juridică a deținuților politici din Venezuela, a informat duminică că a verificat 444 de eliberări din închisoare în puțin mai mult de o lună, de când guvernul interimar de la Caracas a anunțat că va face o serie de eliberări, informează luni EFE.
Pe contul său de X, președintele ONG-ului, Alfredo Romero, a precizat că este vorba de eliberări care au fost făcute în perioada 8 ianuarie - 15 februarie, ora locală 21:30 (1:00 GMT, 16 februarie).
Foro Penal nu consideră eliberare de deținuți cazurile în care, după părăsirea unui centru de detenție, persoana rămâne reținută în continuare în arest la domiciliu.
În urmă cu o săptămână, liderul Juan Pablo Guanipa, fost deputat apropiat de laureata Premiului Nobel pentru Pace Maria Corina Machado, și consilierul juridic al celei mai mari coaliții de opoziție, Perkins Rocha, au ieșit din închisoare împreună cu un alt grup de activiști politici.
Cu toate acestea, Rocha se află în arest la domiciliu, la fel ca și Guanipa, care a fost încarcerat din nou în aceeași zi în care a ieșit din închisoare, fiind acuzat de Parchet că nu a respectat măsurile preventive impuse. Marți, familia a anunțat că opozantul se afla deja sub arest la domiciliu în reședința sa din Maracaibo, în capitala statului Zulia din nord-vestul Venezuelei.
Pe de altă parte, începând cu sâmbătă, ora locală 6:00 (10:00 GMT), un număr de zece femei, rude ale unor deținuți politici, se află în greva foamei în fața unui comandament de poliție din Caracas, unde au fost eliberate 17 persoane, printre care lideri sindicali și doi tineri cu tulburări din spectrul autist.
Mai multe dintre aceste femei s-au confruntat deja probleme de sănătate, una leșinând de câteva ori, în timp ce o alta a primit o injecție intravenoasă.
Pe 6 februarie, președintele Parlamentului, chavistul Jorge Rodriguez, a promis eliberarea 'tuturor' odată ce va fi adoptată legea privind amnistia, aflată încă în discuție, despre care estima că se va întâmpla 'cel târziu' pe 13 februarie.
Însă joi, legislativul, controlat de chaviști, a amânat pentru săptămâna viitoare a doua și ultima dezbatere necesară pentru aprobarea legii din cauza unor diferențe legate de un articol care obligă persoanele urmărite și condamnate să se prezinte în fața justiției.
Procesul de eliberări condiționate și discuția privind realizarea unei amnistii au loc într-un 'nou moment politic', anunțat de președinta interimară Delcy Rodriguez, care a preluat funcția după ce SUA l-au capturat pe președintele Nicolas Maduro într-o operațiune militară la Caracas în luna ianuarie. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat teste de arme cu ocazia marcării a 76 de ani de la începerea războiului coreean
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a supravegheat testarea unor noi sisteme de artilerie și rachete destinate să întărească capacitatea de atac la granița de sud a țării, a relatat vineri agenția de stat KCNA, în cadrul unor exerciții desfășurate cu ocazia marcării a 76 de ani de la începerea războiului coreean (1950-1953), informează EFE. Kim
SUA250/ Ce roluri au jucat Franța, Spania și Marea Britanie în independența SUA
Franța și Spania, ale căror contribuții au pus bazele politice, culturale și economice ale Statelor Unite, au avut un rol esențial în obținerea independenței națiunii nord-americane, cu aproape 250 de ani în urmă. Acest proces s-a desfășurat în contextul Revoluției Americane, care a inclus Războiul de Independență al Statelor Unite (1775-1783). Declanșat pr
Noua Zeelandă avertizează cu privire la incursiuni militare chineze 'persistente' în Pacific
Testele de rachete balistice și incursiunile Marinei chineze vor deveni o caracteristică 'persistentă' în Pacific pe măsură ce Beijingul își consolidează prezența militară, au avertizat oficiali neozeelandezi într-un document intern obținut de AFP. 'Ne așteptăm ca acțiunile chineze, cum ar fi tranzitul grupului operațional al Mari
Discuțiile dintre Liban și Israel de la Washington vor continua vineri
Cea de-a cincea sesiune de negocieri dintre Israel și Liban mediată de SUA și programată inițial să se încheie joi va continua în cele din urmă vineri la Washington, a anunțat Departamentul de Stat american, transmite AFP. 'Discuțiile dintre Israel și Liban sunt încă în desfășurare, în timp ce noi continuăm să
Rusia afirmă că a doborât 28 de drone care zburau spre Moscova
Cel puțin 28 de drone care se îndreptau spre Moscova au fost doborâte în decurs de aproximativ o oră în noaptea de joi spre vineri, a anunțat primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, citat de AFP. 'Specialiștii serviciilor de urgență intervin în locurile în care au căzut resturile', a scris Sobiani
#Ucraina: Explozii auzite la Kiev în timpul unei alerte aeriene (AFP)
Mai multe explozii au fost auzite joi seara la Kiev, au relatat jurnaliști ai AFP, la câteva minute după ce forțele aeriene și autoritățile municipale au avertizat că rachete rusești se îndreaptă spre capitala Ucrainei. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a indicat pe contul său de Telegram că apărările antiaeriene sunt în fun
Secretarul general Rutte: NATO va anunța la summitul din Turcia contracte de apărare de miliarde de dolari
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi la Consiliul Atlantic că la summitul din 7-8 iulie de la Ankara alianța va anunța noi contracte pentru apărare, în valoare de miliarde de dolari, informează Reuters. În remarcile de la grupul de reflecție american, el a mai spus că la reuniunea la vârf, unde va fi pr
IMO suspendă evacuarea a mii de marinari din zona Golfului după incidentul din Strâmtoarea Ormuz
Organizația Maritimă Internațională (IMO), agenție a ONU pentru securitatea pe mare, a suspendat joi, după numai două zile de la lansare, operațiunea de evacuare a mii de marinari blocați în zona Golfului Persic din cauza închiderii Strâmtorii Ormuz de la începutul războiului dintre Statele Unite și Iran, transmite Reuters.
Summit Macron-Meloni: Franța și Italia vor o coaliție post-UNIFIL în Liban
Președintele francez Emmanuel Macron și premierul Italiei, Giorgia Meloni, au declarat după ce s-au întâlnit joi la Antibes că doresc să lanseze o coaliție pentru întărirea suveranității Libanului după încheierea misiunii ONU în această țară, UNIFIL, transmite AFP. Dispozitivul ar urma să fie realizat 'evident
Un proiectil de origine necunoscută a lovit un cargou în Strâmtoarea Ormuz
Un cargou a fost lovit joi de un proiectil de origine necunoscută în timp ce naviga în partea de sud a Strâmtorii Ormuz, în largul coastei Omanului, conform datelor de monitorizare ale agenției britanice pentru securitate maritimă UKMTO, relatează agenția de presă EFE. Potrivit UKMTO, căpitanul cargoului a semnalat că n
'Nu vrem război', afirmă Lukașenko, după ce s-a întâlnit cu reprezentanți ai lui Zelenski
Președintele belarus Aleksandr Lukașenko a dezvăluit joi că s-a întâlnit recent la Minsk cu reprezentanți ai omologului său ucrainean Volodimir Zelenski, o întâlnire desfășurată pe fondul escaladării tensiunilor dintre țările lor în urma amenințărilor lui Zelenski cu acțiuni de neutralizare a releelor de pe teritoriul Belarusului folosit
SUA250/ Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore
Președintele american Donald Trump va susține un discurs pe Muntele Rushmore, sculptura colosală care poartă chipurile a patru foști președinți, discurs ce se înscrie în seria evenimentelor de aniversare a 250 de ani de la independența SUA, a anunțat joi Casa Albă, relatează agenția EFE. Discursul lui Trump de pe Muntele Rushmore v
Rețelele infracționale sunt 'tot mai digitale', avertizează comisarul european pentru afaceri interne
Comisarul european pentru afaceri interne și migrație, Magnus Brunner, a atras atenția joi că rețelele infracționale 'devin tot mai digitale', în timp ce forțele de ordine europene 'nu au evoluat în același ritm', motiv pentru care a evidențiat noul mandat al agenției de cooperare polițienească Europol, relatează agenția EFE.
Tajani i-a spus omologului iranian că Italia nu a autorizat niciodată folosirea bazelor pentru operațiuni de luptă
Vicepremierul și ministru de externe al Italiei, Antonio Tajani, a declarat joi că i-a spus omologului său iranian Abbas Araghchi că Italia nu a permis ca bazele sale să fie utilizate de forțele americane pentru operațiuni de luptă în timpul războiului cu Iranul, transmite ANSA. Precizarea vine după ce secretarul general al NATO, Mark Ru
Washingtonul nu poate media dacă susține Kievul în război, semnalează Kremlinul
Kremlinul a afirmat joi că apreciază eforturile președintelui american Donald Trump de a media în războiul din Ucraina, dar în același timp presupune că Statele Unite înțeleg că nu pot juca un astfel de rol de mediator în timp ce susțin una dintre taberele în conflict, relatează Reuters. Publicația ucraineană Kiev












