Țările din 'Consiliul pentru Pace' vor aloca 5 miliarde de dolari Fâșiei Gaza, anunță Trump
Președintele american Donald Trump a anunțat că țările membre ale așa-numitului 'Consiliu pentru Pace' creat de el care se vor reuni săptămâna viitoare la Washington vor aloca peste 5 miliarde de dolari 'inițiativelor umanitare și de reconstrucție' din Fâșia Gaza, relatează duminică agenția EFE.
Potrivit lui Trump, anunțul oficial privind această contribuție va fi făcut în timpul primei reuniuni a acestei organizații, înființată și prezidează de el, reuniune ce va avea loc la Institutul pentru Pace din Washington, institut redenumit recent pentru a include și numele președintelui republican.
'Pe 19 februarie 2026, mă voi întâlni din nou cu membrii Consiliului pentru Pace la Institutul pentru Pace Donald J. Trump din Washington D.C., unde vom anunța că statele membre au promis peste 5 miliarde de dolari pentru inițiative umanitare și de reconstrucție în Fâșia Gaza', a scris duminică liderul de la Casa Albă pe platforma de socializare Truth Social.
El a mai menționat că participanții la inițiativa sa de asemenea 'au promis mii de membri pentru Forța Internațională de Stabilizare și Poliție Locală pentru a menține securitatea și pacea locuitorilor din Fâșia Gaza'.
'Este foarte important ca Hamas să își îndeplinească angajamentul față de demilitarizarea totală și imediată. Consiliul pentru Pace se va dovedi a fi organismul internațional cel mai important din istorie și este o onoare pentru mine să-i fiu președintele', a continuat Trump.
El a mai scris în mesajul său despre 'potențialul nelimitat' al Consiliului pentru Pace, pe care l-a creat inițial pentru a monitoriza planul de pace din Fâșia Gaza după încheierea războiului dintre Israel și Hamas, dar al cărui rol l-a extins ulterior pentru a include promovarea soluționării și a altor conflicte internaționale.
Această entitate și-a ținut reuniunea fondatoare în ianuarie în Elveția la Forumul de la Davos. Cel puțin 35 de șefi de stat și de guvern, printre care cei ai Israelului, Argentinei, Arabiei Saudite și Egiptului, au acceptat să facă parte din această inițiativă, în care țările care doresc să devină membre permanente, adică să fie membre mai mult de trei ani, ar trebui să plătească din primul an o cotizație de un miliard de dolari.
Majoritatea membrilor fondatori sunt aliați ai lui Trump, în timp ce marile puteri și aproape toate țările europene au manifestat rezerve față de Consiliul de Pace al lui Trump, considerând că acesta slăbește ONU.
Comisia Europeană va participa în calitate de observator la reuniunea găzduită de Trump pe 19 februarie, urmând să fie reprezentată acolo de comisara europeană pentru Mediterana, Dubravka Suica.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
UPDATE Zelenski anunță plecarea comandantului șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat marți demiterea comandantului-șef al armatei, generalul Oleksandr Sîrski, pe care l-a înlocuit cu popularul comandant al forțelor interarme, generalul Mihailo Drapatîi, pe fondul nemulțumirilor apărute după plecarea ministrului apărării, notează AFP. Oleksandr Sîrski,
VIDEO Președintele libanez a insistat pe lângă Trump pentru 'retragerea totală a Israelului' din Liban
Președintele libanez, Joseph Aoun, a insistat asupra necesității 'retragerii totale a Israelului' din țara sa, în cursul întrevederii avute marți cu omologul său american, Donald Trump, la Washington, a raportat biroul său, citat de AFP.
Franța interzice rețelele de socializare pentru minorii sub 15 ani, o premieră în Europa
Parlamentul francez a adoptat marți definitiv un proiect de lege care interzice utilizarea rețelelor de socializare de către minorii cu vârste sub 15 ani, o premieră în Europa, măsură care urmează să intre în vigoare în septembrie pentru a proteja sănătatea copiilor și adolescenților, transmite AFP. După votul anterior
Republica Moldova: Guvernul condus de Vasile Tofan a primit votul de încredere al parlamentului
Guvernul condus de Vasile Tofan a primit marţi seară votul de încredere al parlamentului de la Chişinău, cu ajutorul voturilor unei majorităţi de 53 de deputaţi din formaţiunea prezidenţială Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS), în timp ce opoziţia în ansamblu s-a abţinut de la vot, relatează presa de peste Prut.
Trump promite un atac asupra complexului nuclear subteran iranian din ''Muntele Târnăcopului''
După a zecea noapte la rând de noi bombardamente asupra infrastructurilor iraniene, președintele american Donald Trump a declarat marți că Statele Unite încă ''nu au terminat deloc'' cu Iranul și a promis că una dintre următoarele ținte de bombardat va fi un complex nuclear fortificat în subteran, despre care este cunoscut public doa
India: 44 de pirați somalezi, condamnați la închisoare pe viață
Justiția din India a condamnat la închisoare pe viață 44 de cetățeni somalezi pentru implicarea lor în deturnarea a două nave comerciale în largul coastelor Somaliei și sechestrarea echipajelor acestora, relatează marți AFP. Prima deturnare a vizat un cargou sub pavilion maltez, MV Ruen, în decembrie 2023, iar a doua un
Ungaria: Premierul Peter Magyar îl provoacă pe predecesorul său, Viktor Orban, la o dezbatere
Premierul ungar Peter Magyar l-a provocat marți pe predecesorul său, Viktor Orban, la o dezbatere, în timpul unei intervenții în parlamentul de la Budapesta, relatează MTI. Într-o referire la tabăra de vară de la Băile Tușnad, din Transilvania, România - cunoscută și sub numele de Tusvanyos -, Magyar a notat că este firesc să se
Insulele Solomon, aliate cu Beijingul, vor încheia un acord cu Garda de coastă americană
Insulele Solomon vor semna un acord care le va permite gărzilor de coastă americane să patruleze în apele lor cu agenți ai poliției locale la bord, a declarat luni prim-ministrul Matthew Wale cu prilejul unei vizite la Washington, relatează AFP. De asemenea, el a profitat de deplasare pentru a se întâlni cu secretarul de stat
Marco Rubio se va întâlni miercuri cu omologul său chinez Wang Yi, pe marginea reuniunii ASEAN
Secretarul de stat american Marco Rubio se va întâlni cu omologul său chinez Wang Yi miercuri, pe marginea reuniunii ASEAN (Asociația Țărilor din Asia de Sud-Est) de la Manila, a declarat un responsabil al Departamentului de Stat citat de AFP. Această întâlnire are loc pe fondul condamnărilor americane ale acțiunilor Ch
Iranul avertizează Bulgaria să nu sprijine operațiunile militare ale SUA
Teheranul a avertizat marți Bulgaria să nu permită Statelor Unite folosirea teritoriului său pentru operațiuni militare împotriva Iranului, transmite Reuters. Conform presei locale, purtătorul de cuvânt al ministerului iranian de externe, Esmail Baghaei, a afirmat că orice activitate care facilitează atacurile americane împot
Oficiali ruși apropiați Kremlinului și foști politicieni germani s-au întâlnit în Azerbaidjan
Președintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a confirmat marți că a avut loc la Baku o întâlnire între foști politicieni germani și oficiali ruși apropiați Kremlinului, o întâlnire despre care au relatat anterior mai multe mass-media internaționale, dar față de care cancelarul german Friedrich Merz s-a delimitat și a susținut inclusiv că n
Washingtonul denunță ''natura autoritară'' a președintelui nicaraguan Daniel Ortega, după ce acesta a respins organizarea de alegeri
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a denunțat marți ''adevărata natură autoritară'' a președintelui nicaraguan Daniel Ortega, după ce acesta a respins, duminică, organizarea de alegeri, relatează AFP. Fost luptător de gherilă marxist și lider al unei revoluții împotriva unui autocrat susținut de SUA, Daniel Ortega -
Ozgur Ozel fondează un nou partid după ce a pierdut conducerea principalei formațiuni din opoziția turcă
Politicianul turc Ozgur Ozel, îndepărtat de justiție de la conducerea CHP, a anunțat marți că va fonda un nou partid, transmite AFP. ''Astăzi iau cuvântul cu altă stare de spirit, cu tristețea unui adio. Suntem la o cotitură istorică. Odată îndeplinite formalitățile necesare, noul partid pe care îl vom crea va d
BTA/ Prezența avioanelor-cisternă americane la baza Bezmer nu ar transforma Bulgaria în participantă la acțiuni militare în Iran, spune președinta Iotova
Prezența a până la opt aeronave americane de realimentare în zbor KC-135 la Baza Aeriană Bezmer nu ar transforma Bulgaria într-o parte implicată în acțiunile militare din Iran, a declarat marți președinta Iliana Iotova. Ea a comentat propunerea Consiliului de miniștri de a solicita aprobarea parlamentului pentru desfășurarea temporară în
Casa Albă, nemulțumită de noul ministru de externe britanic Ed Miliband (The Telegraph)
Administrația președintelui american Donald Trump este nemulțumită de numirea lui Ed Miliband ca ministru de externe în guvernul noului premier laburist britanic Andy Burnham, potrivit unor surse de la Casa Albă citate de ziarul britanic The Telegraph, preluat marți de agenția EFE. Conform acestor surse,













