Legislative în Japonia: Șefa ultraconservatoare a guvernului, pe cale să întărească poziția partidului său
Japonezii au început să voteze duminică în alegerile legislative anticipate, ce ar urma să întărească poziția Partidului Liberal-Democrat al șefei guvernului Sanae Takaichi, ultraconservatoare și susținătoare a unei linii dure privind imigrația, informează agențiile internaționale de presă.
Secțiile de votare ar urma să se închidă la ora 20:00 (11:00 GMT), primele estimări fiind așteptate imediat după.
Cu un început de mandat care a plasat-o în poziție de favorită, această lideră naționalistă, prima femeie care conduce Japonia, a promis sâmbătă, în timpul unui miting electoral la Tokyo, în fața a mii de susținători, că va face țara sa 'mai prosperă și mai sigură'. Această mare admiratoare a lui Margaret Tharcher s-a angajat să 'apese pe butonul creșterii' în arhipelagul nipon.
În ceea ce privește imigrația, criteriile 'au devenit deja mai stricte, pentru ca teroriștii, dar și spionii industriali, să nu poate intra ușor', a declarat ea.
Pe 19 ianuarie, șefa guvernului nipon a anunțat dizolvarea camerei inferioare a Parlamentului și a declanșat ulterior o campanie-fulger istorică de 16 zile.
Profitând de rata sa de popularitate foarte ridicată, ea a făcut din aceste alegeri chiar o chestiune personală, lansând către alegători: 'Oare Takaichi este aptă să fie prim-ministru? Am vrut să las poporul suveran să decidă'.
Pentru scrutin, această femeie de 64 de ani mizează pe sloganuri care îi sunt favorabile pentru a alimenta rezultatele PLD (dreapta naționalistă), pe care îl conduce din toamnă.
Chiar dacă a înregistrat un ușor declin în ultimele săptămâni, guvernul său beneficiază de cote de popularitate de circa 70%, mult mai mari decât ale guvernelor precedente.
Ajunsă la putere în octombrie, Sanae Takaichi ea este pe cale să câștige pariul și să redea PLD-ului o majoritate parlamentară. În orice caz, aceasta prevăd observatorii.
În rândul japonezilor, în special al celor tineri, Takaichi are o imagine foarte pozitivă, devenind chiar un fenomen pe rețelele sociale.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Letonia: Andris Kulbergs, desemnat prim-ministru de președintele țării după victoria partidului său în alegeri
Președintele leton Edgars Rinkevics l-a însărcinat pe premierul în exercițiu Andris Kulnergs cu formarea unui nou guvern la mai puțin de o lună de la alegerile parlamentare ale țării, relatează dpa. Rinkevics l-a desemnat oficial miercuri pe politicianul de 47 de ani drept prim-ministru al țării membre NATO și UE.
Israel: Unul din liderii opoziției spune că Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide americane
Unul din liderii opoziției israeliene, Yair Golan, a declarat miercuri că prim-ministrul Benjamin Netanyahu a devenit 'toxic' pentru ambele partide politice americane majore, avertizând că rămânerea acestuia la putere ar putea duce la izolare internațională și o confruntare cu Washingtonul, transmite dpa. Liderul Democrațil
Iranul sărbătorește 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane cu amenințări și ironii la adresa lui Trump
Iranul a sărbătorit miercuri 47 de ani de la ocuparea ambasadei americane de la Teheran, cu numeroase marșuri în toată țara și cu un personaj căruia i-au acordat toată atenția, președintele american Donald Trump, pe fondul temerilor că acesta ar putea relua atacurile aeriene împotriva Iranului, chiar dacă republicanii săi au pierdut alegerile intermediare
Ucraina trebuie să accelereze reformele pentru a-și atinge obiectivul de aderare la UE, afirmă Bruxellesul
Ucraina ar trebui să accelereze reformele dacă dorește să își atingă propriul obiectiv privind negocierile de aderare la Uniunea Europeană, a transmis miercuri Comisia Europeană într-un raport, care evidențiază și progresele înregistrate de Kiev, conform Reuters și dpa. Guvernul ucrainean și-a exprimat intenția de a înc
Muntenegru ar putea semna tratatul de aderare la UE în iunie 2027, afirmă Comisia Europeană într-un raport
Uniunea Europeană ar putea încheia negocierile de aderare cu Muntenegru până la finalul acestui an și semna tratatul cu această țară în iunie 2027, a indicat miercuri Comisia Europeană, transmite Reuters. Pentru prima oară după 2011, când UE a închis negocierile de aderare cu Croația, UE se află în situația
Ungaria: Detalii despre zeci de mii de informatori din perioada comunistă au devenit disponibile online
Numele și detaliile a zeci de mii de informatori din epoca comunistă au fost făcute publice în Ungaria, în baza unei legi în acest sens adoptate în septembrie, documentele fiind acum disponibile pe site-ul nyitottaktak.hu, relatează MTI. Premierul ungar Peter Magyar a făcut apel ca aceste informații să fie tratate cu 'demnitate și umanitat
Ministrul apărării Pistorius reafirmă angajamentul Germaniei față de Lituania
Germania este hotărâtă să continue desfășurarea celei de-a 45-a Brigăzi blindate în Lituania pentru a consolida apărarea aliatului său din NATO împotriva unui eventual atac rusesc, a declarat miercuri ministrul german al apărării, Boris Pistorius, citat de dpa. 'Un atac asupra Lituaniei ar fi un atac asupra noastră a tutu
Alegeri SUA/Premierul spaniol Sanchez consideră înfrângerea republicanilor americani un semnal împotriva extremei drepte
Premierul Spaniei, socialistul Pedro Sanchez, a apreciat miercuri că înfrângerea suferită de republicanii american la alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial din SUA reprezintă un semnal împotriva extremei drepte, transmite AFP. 'Ieri, societatea americană a votat împotriva politicilor care doar sărăcesc.
#Ucraina: Oficialități de rang înalt din serviciile de informații și poliție, vizate de o anchetă anticorupție
Anchetatorii anticorupție ucraineni au anunțat miercuri că oficialități din domeniul aplicării legii au fost implicate într-o schemă importantă de fraudă, așa cum arată noile probe în cadrul investigației, transmite Reuters. Membri ai conducerii serviciului de securitate SBU, angajați ai poliției și ai Parchetului au primit mită pe
#Ucraina: Bilanțul victimelor atacului rusesc asupra unei școli din Zaporojie a crescut la 37 de morți
Cel puțin 37 de persoane au fost ucise în atacul rusesc de luni, cu aproximativ zece bombe ghidate asupra unei școli subterane din regiunea Zaporojie (sud), unde civili ucraineni primeau ajutor umanitar, potrivit noului bilanț al victimelor prezentat de poliția ucraineană, citat de EFE. Până în prezent au fost identificate 12
Beijingul avertizează Londra în legătură cu orice fel de 'denigrare', după un raport asupra amenințărilor cibernetice prin IA
China a avertizat Regatul Unit miercuri cu privire la orice tentativă de 'denigrare' la adresa sa, la o zi după publicarea unui raport care menționa posibile atacuri cibernetice lansate de unele state, în special China, împotriva infrastructurilor critice britanice, relatează AFP. 'China își exprimă profunda &icir
Alegeri SUA/Trump dezminte speculațiile despre noi atacuri împotriva Iranului
Președintele american Donald Trump a dezmințit speculațiile privind planificarea unor noi atacuri împotriva Iranului, consemnează miercuri dpa. Într-un interviu telefonic pentru ziarul britanic Financial Times, cu câteva ore înainte de închiderea urnelor pentru alegerile de la jumătatea mandatului prezidențial, el
Zelenski a decorat-o pe Melania Trump pentru rolul său în armistițiul umanitar de la Oleșki
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru rolul său de mediator în acordul de încetare a focului cu caracter umanitar, pe o perioadă de șase zile, convenit de Moscova și Kiev pe frontul din regiunea Herson săptămâna trecută în vederea evacuării civililor din localitatea Oleșki
Alegeri SUA/ Obama salută victoria democraților, considerând-o un 'mesaj clar' adresat lui Trump
Fostul președinte american Barack Obama a salutat victoria decisivă a democraților în alegerile de la jumătatea mandatului, calificând-o drept un 'mesaj clar' din partea alegătorilor, relatează dpa. Democrații au preluat controlul atât asupra Camerei Reprezentanților, cât și a Senatului de la republicanii președ
Alegeri SUA/Liderul minorității democrate din Cameră declară că SUA au votat împotriva 'extremismului și corupției'
Liderul minorității democrate din Camera Reprezentanților, Hakeem Jeffries, a afirmat marți că americanii au votat împotriva 'extremismului și corupției', în urma rezultatelor de la alegerile de la jumătatea mandatului, din 3 noiembrie, care au oferit Partidului Democrat controlul asupra ambelor camere ale Congresului SUA, informează miercuri EFE.









