Premierul italian Giorgia Meloni și vicepreședintele american JD Vance salută 'valorile comune' ale civilizației occidentale
Șefa guvernului italian Giorgia Meloni și vicepreședintele american JD Vance au salutat vineri 'valorile comune' ale civilizației occidentale, în ziua deschiderii Jocurilor Olimpice de iarnă Milano Cortina, în timp ce sute de persoane au manifestat la Milano contra SUA, informează AFP.
'Ultima dată când ne-am întâlnit la Roma a fost cu ocazia noului Papă, iar astăzi ne întâlnim cu ocazia Jocurilor Olimpice. Acestea sunt două evenimente ce reflectă valorile care unesc Italia și SUA, Europa și SUA, civilizația occidentală', i s-a adresat invitatului său în capitala lombardă Giorgia Meloni, considerată ideologic apropiată de președintele american Donald Trump.
În timpul întrevederii sale cu Meloni, vicepreședintele american a salutat la rândul său 'spiritul Jocurilor Olimpice, al prieteniei, competiției, o competiție bazată pe reguli și unirea în jurul unor valori comune'.
Prezența unor agenți ai agenției americane ICE pentru imigrație în cadrul securității delegației americane a suscitat furie în Italia înainte de ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, prevăzută să aibă loc vineri seara.
Operațiunile ICE din mai multe orașe americane au declanșat manifestații de mare amploare, iar recenta ucidere a doi manifestanți a suscitat indignare.
Sute de studenți din licee și universități din Milano s-au adunat în fața instituției universitare 'Politecnico' din Milano pentru a protesta contra ICE.
'Toate acestea sunt inacceptabile pentru noi', a declarat Leonardo Schiavi, un manifestant, cu referire la vizita lui Vance și la prezența de agenți ai ICE.
Un alt manifestant, Giacomo Calvi, a declarat că el protestează contra 'poliției anti-imigrație americană care comite tot felul de acte de violență în SUA'.
Guvernul italian a precizat că agenții ICE nu vor avea niciun rol operațional pe teritoriul Italiei.
Agenții sosiți în Italia ar face parte din unitatea de anchetă asupra securității interne a ICE, care este o divizie diferită decât cea acuzată de violențe în SUA.AGERPRES/(AS - redactor: Adriana Matcovschi, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul afirmă că nu are discuții planificate cu Statele Unite
Agenția de știri de stat iraniană IRNA a relatat luni că nu sunt planificate noi discuții între Iran și Statele Unite, în ciuda sugestiei președintelui american Donald Trump că acestea ar putea fi reluate în curând, conform AFP. 'Delegația iraniană prezentă la New York (pentru Adunarea Generală a ONU - n.r.) nu intenționează
Franța: Francois Hollande afirmă că ar putea candida în 2027 dacă victoria pare realizabilă (presă)
Fostul președinte socialist francez Francois Hollande ar putea decide să candideze la președinție în 2027, dar numai dacă va vedea o șansă reală de victorie, conform unui interviu pe care l-a acordat pentru cotidianul italian La Repubblica și apărut luni, relatează Reuters. 'A candida la președinție nu este o decizie care să fie luată cu ușurință, cu
#Ucraina a lansat un atac masiv asupra depozitelor de combustibil în sudul Rusiei
Ucraina a lansat luni dimineață un atac masiv cu drone asupra depozitelor de combustibil în regiunea Krasnodar, situată în sudul Rusiei, potrivit autorităților locale și presei independente ruse și ucrainene, relatează agenția EFE. 'Mai multe localități din regiunea Krasnodar au suferit un atac masiv cu drone. Ca urmare a căderii restur
Armata SUA s-a retras complet din Irak, potrivit Bagdadului; miercuri va fi marcată 'Ziua independenței'
Armata americană și-a încheiat complet retragerea din Irak, a declarat duminică un oficial guvernamental irakian pentru dpa. Toate forțele combatante și trupele de sprijin logistic ale Statelor Unite au părăsit Irakul, potrivit oficialului menționat. Deocamdată nu există o confirmare oficială din partea Statelor Unite, menționează dpa.
Trump i-a propus președintelui Jinping ca SUA să vândă arme Chinei (ambasadorul american la Beijing)
Președintele american Donald Trump a propus Chinei vânzări de arme americane, ca răspuns față de îngrijorările Beijingului cu privire la livrările de arme către Taiwan, a afirmat duminică într-un interviu ambasadorul american în China, David Perdue, relatează AFP. 'Președintele Trump spune în continuare: 'Ei bine, noi vind
Israelul anunță că l-a ucis pe răpitorul unui cuplu luat ostatic pe 7 octombrie
Armata israeliană și Shin Bet, serviciul de securitate internă, au anunțat că au ucis în Fâșia Gaza un bărbat care fusese filmat în timp ce răpea pe motocicletă un cuplu de ostatici pe 7 octombrie 2023, notează AFP. Sâmbătă, 'armata israeliană și serviciul de securitate internă (...) au desfășurat o operațiune în zona Nuseirat
Seulul așteaptă scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind prizonierii de război nord-coreeni
Președinția sud-coreeană a pretins duminică seară scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind transferul către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de Ucraina în timpul conflictului său împotriva Rusiei, notează AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit această informație joi, în fa
Venezuela: Manifestații pentru revenirea liderei opoziției, Maria Corina Machado
Susținători ai laureatei Premiului Nobel pentru Pace și lideră a opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, au circulat duminică în convoaie prin țară pentru a cere revenirea ei, după tentativele sale eșuate de a se întoarce în țara natală, transmite AFP. Deși autoritățile americane neagă acest lucru, mulți observatori consideră că
VIDEO Franța: Număr record de aleși pentru extrema-dreaptă în Senat, cu șapte luni înainte de prezidențiale
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP. Adunarea Națională (RN), partidul lui Marine Le Pen
Presa israeliană informează că Netanyahu s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a deplasat duminică în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a discuta cu liderul acestei țări în cursul unei vizite care nu a fost anunțată de niciuna dintre cele două țări, au raportat mai multe instituții de presă israeliene, citate de AFP. Potrivit posturilor de televiziune 12 și KAN, pre
Israelul va revoca acreditarea diplomaților olandezi la post în Cisiordania
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a anunțat revocarea în termen de șapte zile a acreditării diplomaților olandezi la post în Cisiordania ocupată, ca reacție la interdicția impusă de Haga importurilor de produse provenite din coloniile israeliene, relatează AFP. 'În urma intrării în vigoare, săptămân
VIDEO Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, demisionează, deschizând calea alegerilor anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP. 'Aceasta este ultima mea seară în această clădire', s-a adresat el simpatizanților săi ad
Volodimir Zelenski anunță rezultate importante pe frontul de la Liman
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat duminică 'rezultate importante' pe frontul de la Liman, în regiunea Donețk (est), după ce a fost informat de către comandantul-șef al armatei ucrainene, Mihailo Drapatîi, informează EFE. 'Trupele noastre au obținut rezultate importante pe frontul de la Liman, î
Donald Trump se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul săptămâna viitoare
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul în cursul săptămânii următoare, după ce anterior respinsese propunerea de armistițiu formulată de Teheran, relatează AFP. 'Ei vor să încheie un acord, dar nu este acordul pe care vreau eu să-l închei', a de
Liderul kurd din Irak critică retragerea forțelor americane
Prim-ministrul regiunii Kurdistan din Irak a calificat retragerea iminentă a forțelor americane din țară drept 'rușinoasă', relatează duminică dpa. 'Amenințarea este reală - suntem vulnerabili, suntem atacați', a declarat Masrour Barzani pentru Financial Times. 'Acum, să fii lăsat pe cont propriu fără niciun, să zicem, sist













