SUA: Șefa Departamentului Securității Interne anunță dotarea polițiștilor din Minneapolis cu camere audio-video portabile
Toți agenții federali din cadrul Departamentului pentru Securitate Internă (DHS) vor fi echipați cu camere audio-video portabile la Minneapolis și apoi în restul Statelor Unite, a anunțat luni secretara DHS, Kristi Noem, ca răspuns la una din revendicările democraților pentru a pune capăt paraliziei bugetare, transmite AFP.
După moartea alt manifestant împotriva arestărilor în masă a imigranților la Minneapolis, ucis de polițiști federali, Statele Unite au intrat săptămâna trecută în paralizie bugetară, democrații cerând reforme importante ale modului în care acționează agenții federali pentru a vota bugetul departamentului.
Ei solicită, în special, utilizarea sistematică a camerelor audio-video portabile, interzicerea purtării cagulelor și un mandat judiciar înainte de orice arestare a imigranților.
'Tocmai am vorbit cu Tom Homan și cu directorii Departamentului de Imigrare și Control Vamal (ICE) și Protecție a Frontierelor', a scris Kristi Noem pe contul său de X, referindu-se la oficialul responsabil cu politica de deportare a imigranților trimis de Donald Trump la Minneapolis pentru a încerca să restabilească calmul.
'Începând de acum, distribuim camere audio-video portabile tuturor agenților aflați pe teren la Minneapolis. Pe măsură ce fondurile devin disponibile, programul camerelor audio-video portabile va fi extins la nivel național', a declarat secretara DHS, asigurând că această măsură va fi aplicată 'rapid' în restul țării.
Orașul Minneapolis este sub tensiune de la moartea lui Alex Pretti pe 24 ianuarie, care a urmat decesului unei alte manifestante, Renee Good, ucisă pe 7 ianuarie la volanul mașinii sale de către un agent ICE. AGERPRES/(AS - redactor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Kallas salută decizia Israelului de a prelungi până în 2027 mandatul misiunii de asistență a UE la Rafah
Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a salutat joi decizia Israelului de a prelungi până la sfârșitul lunii iunie 2027 mandatului misiunii de asistență a Uniunii Europene la punctul de trecere a frontierei Rafah, dintre Fâșia Gaza și Egipt, relatează AFP. Înființată în 2005 pentru a ajuta la supravegherea acestui punct de trece
Explozie puternică la o fabrică de muniție din Italia
O explozie puternică s-a produs la o fabrică de muniție situată în apropierea orașului Colleferro, la sud-est de Roma, joi, au relatat media locale, deflagrația fiind auzită la o distanță de câțiva kilometri, potrivit Reuters. Pompierii și poliția se aflau deja la fața locului, intervenind pentru a stinge incendiul izbucnit la această facilitate &i
Comisarul ONU pentru drepturile omului, îngrijorat de riscul condamnării minorilor din Turcia la închisoare pe viață
Înaltul comisar ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, și-a exprimat joi îngrijorarea cu privire la recentele modificări legislative din Turcia care ar permite condamnarea minorilor la închisoare pe viață, informează EFE. 'Este esențial ca această lege să fie modificată astfel încât toate prevederile sale să fie pe deplin
Iranul cere despăgubiri după o deversare de petrol în Strâmtoarea Ormuz
Iranul a avertizat joi împotriva degradării mediului în Strâmtoarea Ormuz după ce o pată de petrol a ajuns pe insula Qeshm din sudul țării și a cerut despăgubiri pentru pagubele provocate, relatează AFP. 'Primele elemente indică faptul că o navă cargo străină s-ar afla la originea' poluării, a declarat pe X purtătorul de cuvânt
Ucraina atacă obiective în regiunea rusă Bașchiria, la 1.200 de kilometri est de Moscova
Drone ucrainene au lovit joi ținte într-un centru industrial din regiunea rusă Bașchiria, la 1.200 de kilometri est de Moscova, provocând rănirea a cel puțin două persoane, transmite EFE. 'Fragmentele uneia dintre drone au căzut pe poligonul industrial din Salavat. S-a declarat un incendiu', a recunoscut pe rețelele de socializare Radi Jabi
Berlinul denunță o idealizare în creștere a RDG în estul Germaniei
Berlinul a denunțat joi tentativele 'extremiștilor' de a minimaliza fărădelegile comise în RDG (Republica Democrată Germană) pe fondul unei nostalgii crescânde față de fostul regim comunist din estul țării, înaintea unor importante scrutinuri regionale, relatează AFP. 'Extremiștii de stânga ca și cei de dreapta încearc
Iulie, luna cu cel mai ridicat bilanț al morților și răniților în Ucraina din martie 2022 (ONU)
Forțele ruse au ucis sau rănit în luna iulie în Ucraina 3.047 de civili, cel mai ridicat bilanț din martie 2022, imediat după începutul invaziei, potrivit raportului Misiunii de Observare a Drepturilor Omului a ONU în Ucraina (HRMMU), dat publicității joi, transmite EFE. În luna iulie, cel puțin 437 de civili au murit pe teritoriu
Libanul nu a fost de acord cu o listă restrânsă de țări care ar putea verifica dezarmarea Hezbollah (oficial)
Un oficial libanez a negat joi o informație publicată de Reuters conform căreia Beirutul ar fi convenit cu Israelul asupra unei liste restrânse de țări care ar putea trimite trupe în Liban pentru a verifica dezarmarea grupării șiite Hezbollah. Această listă restrânsă a rezultat în urma discuțiilor mediate de SUA, care s-au desfășurat la
Finlanda acordă Ucrainei 28,5 milioane de euro pentru construirea de centrale electrice
Guvernul finlandez a anunțat joi că va oferi Ucrainei un ajutor în valoare de 28,5 milioane de euro pentru a contribui la reconstruirea sectorului energetic al țării, foarte slăbit de atacurile rusești asupra infrastructurilor electrice, informează EFE. Executivul finlandez a precizat într-un comunicat că acest ajutor, care provine din fondurile de
Japonia l-a convocat pe ambasadorul Rusiei în semn de protest față de vizita lui Putin în insulele disputate
Japonia l-a convocat joi pe ambasadorul Rusiei la Tokyo, Nikolai Nozdriev, pentru a protesta față de prima vizită a președintelui rus Vladimir Putin în Insulele Kurile, administrate de Moscova și revendicate de Tokyo, ceea ce a redeschis o rană istorică, relatează EFE. Ministrul japonez de externe Toshimitsu Motegi a prezentat un 'protest energic'
Colonia Ganim din Cisiordania, desființată în urmă cu peste 20 de ani, a fost redeschisă de Israel
La mai bine de 20 de ani de la retragerea sa din colonia Ganim, în Cisiordania ocupată, Israelul a redeschis-o oficial joi, potrivit jurnaliștilor AFP la fața locului, o nouă ilustrare a politicii guvernului premierului Benjamin Netanyahu de intensificare a activității de colonizare. 'Ne-am întors la Ganim și ne-am întors pentru a răm&aci
Germania/Un obiect suspect 'non-exploziv', găsit într-o gară, perturbă traficul feroviar în Bavaria
Un obiect suspect 'non-exploziv', descoperit joi într-o gară din orașul Treuchtlingen (în sudul Germaniei), a condus la întreruperea traficului feroviar în regiune, a declarat poliția din Franconia Mijlocie (landul Bavaria), relatează AFP. Poliția estimează că 'obiectul a fost plasat deliberat pentru a perturba traficul'
Ofițer rus, ucis într-un presupus asasinat în Crimeea; ar fi vorba de ex-comandantul unui submarin ucrainean, potrivit media
Un ofițer rus a fost ucis joi în ceea ce autoritățile au descris ca un asasinat comis la Sevastopol, cel mai mare oraș din Crimeea și bază a Flotei Rusiei din Marea Neagră, relatează Reuters, citându-l pe guvernatorul regional, Mihail Razvojaev. Unele media de la Kiev relatează că în atentat a fost ucis fostul comandant al unui submarin ucrainean, care trec
Columbia a autorizat operațiuni antidrog comune cu Statele Unite, anunță Pentagonul
Columbia a fost de acord să desfășoare operațiuni militare comune cu Statele Unite pentru combaterea traficului de droguri, a anunțat miercuri secretarul american al apărării, Pete Hegseth, permițând Washingtonului să facă un nou pas în lupta sa antidrog în America Latină, relatează joi AFP și dpa. Bogota 'a cerut Pentagonului să se alătu
Un afacerist italian a mărturisit că a aranjat un atac împotriva unui jurnalist pentru a-l lansa în politică
Un om de afaceri italian, Valter Lavitola, fost director al ziarului L'Avanti și condamnat în trecut pentru mai multe delicte, a mărturisit că a fost instigatorul unui atac cu bombă asupra casei cunoscutului jurnalist de investigații și prieten al său Sigfrido Ranucci, urmărind astfel să-i crească acestuia popularitatea și să-l lanseze în politică, relatează









