Franța/Le Pen: Avocații Parlamentului European denunță 'încrederea trădată' de partidul RN
Avocații Parlamentului European au denunțat marți ''încrederea trădată'' de partidul de extremă dreapta RN (Rassemblement National), a cărui lideră Marine Le Pen a compărut la Palatul de Justiție din Paris în procesul în apel împotriva condamnării sale în dosarul angajării fictive de asistenți parlamentari din fondurile legislativului UE, transmit agențiile France Presse, Reuters și EFE.
În procesul de la Palatul de Justiție din Paris, alături de Marine Le Pen, mai sunt judecați alți zece inculpați. Pentru politiciana extremistă franceză decizia instanței de apel este decisivă întrucât i-ar putea bloca o eventuală candidatură la alegerile prezidențiale franceze din 2027.
Procurorii susțin că Marine Le Pen și partidul Frontul Național (vechiul nume al RN) au folosit bani de la Parlamentul European, între 2004 și 2016, pentru a remunera în realitate personal ce lucra pentru partid și nu asistenți parlamentari. Frontul Național traversa atunci o perioadă marcată de dificultăți financiare din cauza rezultatelor electorale slabe.
În decizia de la finalul lui martie anul trecut, judecătorii de la Tribunalul corecțional din Paris au condamnat-o pe Le Pen la o perioadă de ineligibilitate de cinci ani cu executare imediată, la patru ani de detenție, dintre care doi cu executare fiind monitorizată cu ajutorul unei brățări electronice, și la plata unei amenzi de 100.000 de euro.
''Încrederea (Parlamentului European în deputați) a fost trădată timp de mai mulți ani, pentru câteva milioane de euro. De asemenea, a fost trădată încrederea cetățenilor și a contribuabililor Uniunii Europene'', a afirmat avocatul Patrick Maisonneuve în fața judecătorilor.
''Acest proces este cumva teoria dulceții: 'Am băgat mâna în dulceață, dar nimeni nu mi-a spus că aceea este dulceață''', a adăugat el.
O altă avocată a PE, Berenice de Warren, a indicat că ''nu există o zonă gri, există o zonă interzisă'' referitoare la regulile Parlamentului European privind angajarea asistenților parlamentari.
După prezentarea rechizitoriului, procurorii francezi le-au cerut judecătorilor să mențină decizia Tribunalului corecțional.
Procurorul Thierry Ramonatxo a declarat că acuzarea dorește ca judecătorii să decidă de această dată o interdicție pentru Marine Le Pen de a deține funcții publice.
''Asistenții parlamentari au lucrat pentru partid, dar au fost plătiți de Europa. Aceasta este cruda realitate'', a spus Ramonatxo în fața judecătorilor.
Procurorii urmează să menționeze pedeapsa solicitată pentru fiecare dintre cei 11 inculpați, inclusiv Le Pen.
Începând cu 12 februarie vor avea loc pledoariile avocaților apărării, iar decizia Curții de Apel este așteptată ''în vară'', data exactă urmând să fie anunțată săptămâna viitoare. Decizia Curții de Apel mai poate fi contestată la cea mai înaltă instanță judiciară din Franța, Curtea de Casație.
Doar o pedeapsă cu ineligibilitate de cel mult doi ani i-ar permite Marinei Le Pen să se prezinte la primul tur al alegerilor prezidențiale, prevăzut pentru aprilie 2027. Politiciana de extremă dreapta a candidat până acum de trei ori la alegerile prezidențiale.
Dacă nu va putea candida la alegerile de anul viitor, atunci președintele RN, Jordan Bardella, pare decis să devină candidatul la prezidențiale.
În vârstă de 30 de ani, Bardella a contribuit la promovarea mesajelor RN în rândul electoratului tânăr. Unii analiști politici pun se întreabă chiar dacă experiența sa este suficientă pentru a câștiga scrutinul de anul viitor.
Marine Le Pen fusese declarată vinovată pentru deturnare de fonduri publice. Tribunalul corecțional din Paris a stabilit prejudiciul la 3,2 milioane de euro, după deducerea a 1,1 milioane de euro deja rambursați de o parte a celor 25 de inculpați inițial. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Iranul afirmă că nu are discuții planificate cu Statele Unite
Agenția de știri de stat iraniană IRNA a relatat luni că nu sunt planificate noi discuții între Iran și Statele Unite, în ciuda sugestiei președintelui american Donald Trump că acestea ar putea fi reluate în curând, conform AFP. 'Delegația iraniană prezentă la New York (pentru Adunarea Generală a ONU - n.r.) nu intenționează
Franța: Francois Hollande afirmă că ar putea candida în 2027 dacă victoria pare realizabilă (presă)
Fostul președinte socialist francez Francois Hollande ar putea decide să candideze la președinție în 2027, dar numai dacă va vedea o șansă reală de victorie, conform unui interviu pe care l-a acordat pentru cotidianul italian La Repubblica și apărut luni, relatează Reuters. 'A candida la președinție nu este o decizie care să fie luată cu ușurință, cu
#Ucraina a lansat un atac masiv asupra depozitelor de combustibil în sudul Rusiei
Ucraina a lansat luni dimineață un atac masiv cu drone asupra depozitelor de combustibil în regiunea Krasnodar, situată în sudul Rusiei, potrivit autorităților locale și presei independente ruse și ucrainene, relatează agenția EFE. 'Mai multe localități din regiunea Krasnodar au suferit un atac masiv cu drone. Ca urmare a căderii restur
Armata SUA s-a retras complet din Irak, potrivit Bagdadului; miercuri va fi marcată 'Ziua independenței'
Armata americană și-a încheiat complet retragerea din Irak, a declarat duminică un oficial guvernamental irakian pentru dpa. Toate forțele combatante și trupele de sprijin logistic ale Statelor Unite au părăsit Irakul, potrivit oficialului menționat. Deocamdată nu există o confirmare oficială din partea Statelor Unite, menționează dpa.
Trump i-a propus președintelui Jinping ca SUA să vândă arme Chinei (ambasadorul american la Beijing)
Președintele american Donald Trump a propus Chinei vânzări de arme americane, ca răspuns față de îngrijorările Beijingului cu privire la livrările de arme către Taiwan, a afirmat duminică într-un interviu ambasadorul american în China, David Perdue, relatează AFP. 'Președintele Trump spune în continuare: 'Ei bine, noi vind
Israelul anunță că l-a ucis pe răpitorul unui cuplu luat ostatic pe 7 octombrie
Armata israeliană și Shin Bet, serviciul de securitate internă, au anunțat că au ucis în Fâșia Gaza un bărbat care fusese filmat în timp ce răpea pe motocicletă un cuplu de ostatici pe 7 octombrie 2023, notează AFP. Sâmbătă, 'armata israeliană și serviciul de securitate internă (...) au desfășurat o operațiune în zona Nuseirat
Seulul așteaptă scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind prizonierii de război nord-coreeni
Președinția sud-coreeană a pretins duminică seară scuze din partea Kievului pentru că a încălcat secretul privind transferul către Seul a doi prizonieri de război nord-coreeni capturați de Ucraina în timpul conflictului său împotriva Rusiei, notează AFP. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a dezvăluit această informație joi, în fa
Venezuela: Manifestații pentru revenirea liderei opoziției, Maria Corina Machado
Susținători ai laureatei Premiului Nobel pentru Pace și lideră a opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, au circulat duminică în convoaie prin țară pentru a cere revenirea ei, după tentativele sale eșuate de a se întoarce în țara natală, transmite AFP. Deși autoritățile americane neagă acest lucru, mulți observatori consideră că
VIDEO Franța: Număr record de aleși pentru extrema-dreaptă în Senat, cu șapte luni înainte de prezidențiale
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP. Adunarea Națională (RN), partidul lui Marine Le Pen
Presa israeliană informează că Netanyahu s-a deplasat în Emiratele Arabe Unite
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, s-a deplasat duminică în Emiratele Arabe Unite (EAU) pentru a discuta cu liderul acestei țări în cursul unei vizite care nu a fost anunțată de niciuna dintre cele două țări, au raportat mai multe instituții de presă israeliene, citate de AFP. Potrivit posturilor de televiziune 12 și KAN, pre
Israelul va revoca acreditarea diplomaților olandezi la post în Cisiordania
Ministrul israelian de externe, Gideon Saar, a anunțat revocarea în termen de șapte zile a acreditării diplomaților olandezi la post în Cisiordania ocupată, ca reacție la interdicția impusă de Haga importurilor de produse provenite din coloniile israeliene, relatează AFP. 'În urma intrării în vigoare, săptămân
VIDEO Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, demisionează, deschizând calea alegerilor anticipate
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP. 'Aceasta este ultima mea seară în această clădire', s-a adresat el simpatizanților săi ad
Volodimir Zelenski anunță rezultate importante pe frontul de la Liman
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a comunicat duminică 'rezultate importante' pe frontul de la Liman, în regiunea Donețk (est), după ce a fost informat de către comandantul-șef al armatei ucrainene, Mihailo Drapatîi, informează EFE. 'Trupele noastre au obținut rezultate importante pe frontul de la Liman, î
Donald Trump se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul săptămâna viitoare
Președintele american Donald Trump a declarat duminică că se așteaptă la o reluare a discuțiilor cu Iranul în cursul săptămânii următoare, după ce anterior respinsese propunerea de armistițiu formulată de Teheran, relatează AFP. 'Ei vor să încheie un acord, dar nu este acordul pe care vreau eu să-l închei', a de
Liderul kurd din Irak critică retragerea forțelor americane
Prim-ministrul regiunii Kurdistan din Irak a calificat retragerea iminentă a forțelor americane din țară drept 'rușinoasă', relatează duminică dpa. 'Amenințarea este reală - suntem vulnerabili, suntem atacați', a declarat Masrour Barzani pentru Financial Times. 'Acum, să fii lăsat pe cont propriu fără niciun, să zicem, sist













