logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Comisia Europeană a lansat o nouă procedură oficială de investigare împotriva platformei X

Imagine din galeria Agerpres

Comisia Europeană a lansat o nouă procedură oficială de investigare împotriva platformei X în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale (DSA). În paralel, executivul UE și-a extins investigația în curs, lansată în decembrie 2023, cu privire la respectarea de către X a obligațiilor sale de gestionare a riscurilor aferente sistemelor de recomandare, indică un comunicat al executivului comunitar, difuzat luni pe website-ul instituției.

Noua investigație va evalua dacă societatea a evaluat și a atenuat în mod corespunzător riscurile asociate cu implementarea funcționalităților Grok în X în UE. Printre acestea se numără riscurile legate de diseminarea de conținut ilegal în UE, cum ar fi imaginile sexuale explicite manipulate, inclusiv conținutul care poate constitui materiale care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor.

Aceste riscuri par să se fi materializat, expunând cetățenii din UE la vătămări grave. În acest context, Comisia va investiga în continuare dacă X își respectă obligațiile care îi revin în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale.

O primă obligație constă în evaluarea și atenuarea riscurilor sistemice, inclusiv a celor legate de diseminarea conținutului ilegal, efectele negative în ceea ce privește violența bazată pe gen și consecințele negative grave asupra bunăstării fizice și mentale care decurg din implementarea funcționalităților Grok pe platforma sa.

De asemenea, o altă obligație este reprezentată de efectuarea și transmiterea către Comisie a unui raport ad-hoc de evaluare a riscurilor pentru funcționalitățile Grok în serviciul X cu un impact critic asupra profilului de risc al X înainte de implementarea acestora.

Separat, Comisia Europeană și-a extins procedurile oficiale în curs deschise împotriva lui X în decembrie 2023 pentru a stabili dacă X a evaluat și a atenuat în mod corespunzător toate riscurile sistemice, astfel cum sunt definite în Regulamentul privind serviciile digitale, asociate sistemelor sale de recomandare, inclusiv impactul trecerii sale anunțate recent la un sistem de recomandare bazat pe Grok.

Dacă se adeveresc, aceste deficiențe ar constitui încălcări ale articolului 34 alineatele (1) și (2), ale articolului 35 alineatul (1) și ale articolului 42 alineatul (2) din Regulamentul privind serviciile digitale. Comisia va efectua acum cu prioritate o investigație aprofundată. Deschiderea procedurii oficiale nu aduce atingere rezultatului acesteia.

Executivul UE va continua să colecteze dovezi, de exemplu prin trimiterea de cereri suplimentare de informații, prin desfășurarea de interviuri sau inspecții, și poate impune măsuri provizorii în absența unor ajustări semnificative ale serviciului X.

Inițierea procedurilor oficiale împuternicește Comisia Europeană să ia măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislației, cum ar fi adoptarea unei decizii de neconformitate. De asemenea, Comisia este împuternicită să accepte orice angajament asumat de X de a remedia aspectele care fac obiectul procedurii.

Deschiderea procedurilor oficiale scutește coordonatorii serviciilor digitale sau orice altă autoritate competentă a statelor membre ale UE de competențele lor de a supraveghea și de a asigura respectarea Regulamentului privind serviciile digitale în ceea ce privește încălcările suspectate.

Grok este un instrument de inteligență artificială ('IA') dezvoltat de furnizorul X. Începând din 2024, X a implementat Grok pe platforma sa în diferite moduri. Aceste implementări, de exemplu, permit utilizatorilor să genereze text și imagini și să furnizeze informații contextuale postărilor utilizatorilor.

În calitate de platformă online foarte mare desemnată în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, X are obligația de a evalua și de a atenua orice riscuri sistemice potențiale legate de serviciile sale în UE. Printre aceste riscuri se numără răspândirea conținutului ilegal și potențialele amenințări la adresa drepturilor fundamentale, inclusiv ale minorilor, reprezentate de platforma și caracteristicile sale.

Prezenta investigație completează și extinde investigația lansată la 18 decembrie 2023, care se axează pe funcționarea mecanismului de notificare și de acțiune al X, pe măsurile sale de atenuare a conținutului ilegal, cum ar fi materialele teroriste, în UE și pe riscurile asociate sistemelor sale de recomandare.

Aceste proceduri au vizat, de asemenea, utilizarea unui design înșelător, lipsa transparenței publicității și accesul insuficient la date pentru cercetători, pentru care Comisia a adoptat o decizie de neconformitate la 5 decembrie 2025, amendând X cu 120 de milioane euro. La 19 septembrie, Comisia i-a trimis lui X o cerere de informații referitoare la Grok, inclusiv întrebări legate de conținutul antisemit generat de @grok la jumătatea anului 2025.

Ajutorul și sprijinul sunt disponibile la nivel național pentru persoanele care au fost afectate negativ de imaginile generate de IA, inclusiv de materialele care conțin abuzuri sexuale asupra copiilor sau de imaginile intime neconsensuale. În temeiul Regulamentului privind serviciile digitale, cetățenii au dreptul de a depune o plângere cu privire la o încălcare a Regulamentului privind serviciile digitale la coordonatorul serviciilor digitale din statul lor membru. AGERPRES/(AS - redactor: Tudor Martalogu, editor online: Adrian Dădârlat)

Afisari: 504

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 04-09-2026 22:08

SUA: Un judecător a pronunțat anularea procesului contra lui Lindsay Clancy pentru infanticid

Judecătorul american William Sullivan a pronunțat vineri anularea procesului intentat contra lui Lindsay Clancy, o mamă acuzată pentru moartea celor trei copii ai săi, jurații neajungând la un consens asupra verdictului, transmit AFP și Reuters. În procesele penale din SUA este necesară unanimitatea juraților pentru a se ajunge la

Politic Ex 04-09-2026 21:23

Kosovo: 35 de foști polițiști sârbi, inculpați pentru un presupus masacru comis în 1998

Procurorii din Kosovo au dat în judecată vineri 35 de foști polițiști sârbi pentru un presupus masacru împotriva a zeci de rude ale unui lider al gherilelor albaneze în 1998, în timpul războiului din fosta provincie sârbă care și-a declarat unilateral independența zece ani mai târziu, transmite AFP. &I

Politic Ex 04-09-2026 20:59

Mexic: Autoritățile au capturat aproximativ 17 tone de metamfetamină

Mexicul a anunțat vineri capturarea a 16,8 tone de metamfetamină în laboratoare clandestine descoperite în bastionul cartelului Sinaloa, unul din cele mai puternice din țară, transmite AFP. Ministrul sănătății mexican, Omar Garcia Harfuch, a salutat ''una dintre loviturile cele mai importante aduse producției de droguri de

Politic Ex 04-09-2026 20:13

Zelenski îi propune Rusiei o suspendare a loviturilor aeriene în timpul vizitelor emisarilor americani la Kiev și Moscova

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunțat vineri că nu vor exista lovituri aeriene contra Rusiei în timpul vizitei emisarilor președintelui Donald Trump la Moscova și i-a cerut Rusiei reciprocitate în timpul deplasării celor două oficialități americane la Kiev duminică, transmit AFP și Reuters. ''Nu vor exista lov

Politic Ex 04-09-2026 19:58

Norvegia se angajează să-i ajute pe rușii izolați în Arhipelagul Svalbard după sechestrarea unei nave rusești

Norvegia va furniza asistența necesară rușilor din insulele arctice Svalbard după arestarea unei nave care transporta pasageri și provizii în arhipelag, a anunțat vineri Ministerul de Externe de la Oslo, relatează Reuters. Un tribunal norvegian a dispus în această săptămână sechestrarea în zona Svalbard a navei de croazieră 'Profess

Politic Ex 04-09-2026 19:55

HarperCollins va publica ediția indiană a memoriilor Soniei Gandhi după ce negocierile cu Penguin Random House au eșuat

HarperCollins India a anunțat vineri că va publica ediția locală a volumului de memorii scris de politiciana Sonia Gandhi, la doar câteva zile după ce negocierile purtate de echipa acesteia cu o altă editură, Penguin Random House India, au eșuat, informează Reuters. Născută în Italia, Sonia Gandhi, în vârstă de 79 de ani, este figura ce

Politic Ex 04-09-2026 19:45

Yemen: Peste 120 de morți în ofensiva rebelilor Houthi către o strâmtoare cheie la Marea Roșie

Confruntările din Yemen între forțele pro-guvernamentale și rebelii Houthi susținuți de Iran au provocat peste 120 de morți în două zile, cele mai sângeroase din ultimii ani, în urma unei ofensive lansate de rebeli în direcția strâmtorii strategice Bab el-Mandeb la Marea Roșie, relatează vineri AFP. Numărul victimelor î

Politic Ex 04-09-2026 19:36

Turcia: Comediantul Deniz Goktaș riscă nouă ani de închisoare pentru 'insulte' aduse lui Erdogan

Un tribunal din Istanbul a acceptat darea în judecată a comediantului Deniz Goktaș pentru ''insulte'' aduse președintelui Recep Tayyip Erdogan, Goktaș riscând o pedeapsă de nouă ani și opt luni de închisoare, a anunțat vineri agenția Anadolu, citată de dpa. Biroul procurorului public din Istanbul l-a acuzat pe Goktaș că î

Politic Ex 04-09-2026 19:17

Serbia: Ratko Mladic va fi înhumat luni la Belgrad, anunță fiul său

Fostul șef militar al sârbilor bosniaci, Ratko Mladic, va fi înhumat luni la Belgrad, a anunțat fiul său, după ce un comisar european și-a anulat vizita în Serbia din cauza 'glorificării' criminalului de război al cărui trup neînsuflețit a fost primit cu onoruri militare în capitala sârbă, relatează AFP. 'Funeral

Politic Ex 04-09-2026 18:53

SUA: Trump își exprimă susținerea pentru o vedetă de la Fox News concediată misterios

Donald Trump și-a exprimat vineri susținerea față de o jurnalistă vedetă a Fox News, Maria Bartiromo, aliată devotată a președintelui american, concediată brusc cu o zi în urmă de angajatorul său, relatează AFP. Potrivit media americane, ea a fost concediată pentru că a transmis Casei Albe comunicări interne ale canalului, legate de afirmații mincinoase

Politic Ex 04-09-2026 18:39

SUA: Armata a doborât cu sisteme laser 11 drone ale cartelurilor mexicane

Armata americană a doborât 11 drone ale cartelurilor mexicane, folosind sisteme laser, începând de săptămâna trecută, când această tehnologie a fost desfășurată la frontiera dintre SUA și Mexic, au anunțat vineri autoritățile americane, potrivit Reuters. Comandamentul de nord al forțelor americane (USNORTHCOM) a declarat, în

Politic Ex 04-09-2026 18:38

Von der Leyen vizitează Groenlanda pentru a 'aprofunda asocierea' cu UE

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va vizita Groenlanda pe 6 și 7 septembrie pentru a 'aprofunda asocierea' dintre UE și insula arctică pe care președintele american Donald Trump și-a exprimat de mai multe ori intenția să o anexeze, relatează vineri agenția EFE. Obiectivul lui Von der Leyen este de a 'avansa relațiile dintre Groenl

Politic Ex 04-09-2026 17:59

Criza din Ceuta: Presa marocană denunță un raport 'neglijent' al poliției spaniole

Presa marocană a criticat dur vineri raportul poliției spaniole care a relatat despre 'permisivitatea' forțelor marocane în timpul afluxului brusc de zeci de mii de migranți în exclava Ceuta de la sfârșitul lui iulie, relatează AFP. Acest text, care a fost scurs în presă, pune în încurcătură guvernul spaniol, care a

Politic Ex 04-09-2026 17:56

BTA: Iliana Iotova îl numește pe directorul general al BTA, Kiril Valchev, drept partener de cursă la alegerile prezidențiale

Președinta Iliana Iotova l-a desemnat pe directorul general al agenției bulgare de știri, Kiril Valchev, drept candidatul ei la funcția de vicepreședinte, vorbind joi cu jurnaliștii la Filarmonica din Sofia, transmite BTA. Iotova și-a anunțat partenerul de cursă pentru viitoarele alegeri prezidențiale din octombrie în timp ce participa la deschiderea sez

Politic Ex 04-09-2026 17:44

#Ucraina afirmă că atacul rus asupra sediului SBU înseamnă o respingere a diplomației

Kievul a calificat drept o ''escaladare gravă'' atacul rus cu dronă asupra sediului principal al Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), estimând că această lovitură a avut intenți