VIDEO UPDATE O nouă reuniune Ucraina-SUA-Rusia duminica viitoare; rușii și ucrainenii, 'aproape prieteni' în primele discuții, susține un oficial american
O nouă rundă de discuții ruso-ucrainene mediate de SUA va avea loc duminica viitoare tot la Abu Dhabi, a declarat sâmbătă un oficial american, care a vorbit despre progrese înregistrate în discuțiile desfășurate în acest format vineri și sâmbătă în capitala Emiratelor Arabe Unite (EAU), chiar dacă nu au condus la vreo înțelegere care să apropie Rusia și Ucraina de încheierea războiului, relatează agențiile Reuters și EFE.
'Am văzut o adevărată disponibilitate din partea fiecărui membru al fiecărei delegații față de omologii săi. A fost un moment în care toți păreau aproape prieteni și, într-un fel, acești oameni se cunosc. Au fost multe masacre, mulți morți, dar am văzut mult respect în încăpere între părți, întrucât acestea căutau cu adevărat să găsească soluții', a declarat presei respectivul oficial american, ce a vorbit cu condiția anonimatului.
Acesta a mai susținut că a avut 'senzația' la aceste discuții că Rusia și Ucraina erau așezate 'de aceeași parte a mesei', încercând să înțeleagă problemele celeilalte părți pentru a găsi o 'soluție de compromis care să permită fiecăreia să câștige mult mai mult decât cedează'.
În acest timp, Statele Unite, care au acționat ca mediator în aceste două zile de negocieri la Abu Dhabi, aproape că nu s-au văzut deloc nevoite să 'exercite presiuni' asupra reprezentanților Ucrainei și Rusiei pentru a aborda principalele probleme de pe masa discuțiilor, remarcă sursa citată.
'Ucrainenii au ridicat puncte care sunt importante pentru ei. Rușii au ridicat puncte care sunt importante pentru ei. Și am abordat toate chestiunile. Nu cred că am omis vreo temă din aceste discuții', spune în continuare oficialul american, conform căruia 'au existat și discuții paralele extinse'.
'Am ajuns la detalii foarte amănunțite și duminica viitoare va fi, cu voia lui Dumnezeu, o altă întâlnire la care vom împinge acest acord către finalizare', a indicat acesta.
'În opinia noastră, astfel de reuniuni ar trebui să se desfășoare înaintea unei întâlniri bilaterale între Putin și Zelenski sau a unei întâlniri trilaterale cu Putin, Zelenski și președintele Trump, dar nu cred că suntem atât de departe de asta', consideră acest optimist responsabil american din delegația de mediatori condusă de emisarul lui Trump, Steve Witkoff, și Jared Kushner, ginerele președintelui american.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a subliniat sâmbătă caracterul constructiv al negocierilor trilaterale care s-au desfășurat în ultimele două zile în Emiratele Arabe Unite (EAU) între Ucraina, Rusia și SUA, negocieri despre care a afirmat că s-au concentrat pe 'posibilele criterii pentru încheierea războiului' și a avansat posibilitatea unor noi astfel de întâlniri chiar săptămâna viitoare.
Potrivit lui Zelenski, reprezentanții militari participanți la discuțiile de la Abu Dhabi au identificat o listă de teme pentru o posibilă nouă întâlnire și a semnalat că partea americană a ridicat problema unor posibile formate pentru stabilirea parametrilor încheierii războiului, precum și a condițiilor de securitate necesare.
Această primă rundă de discuții trilaterale Ucraina-SUA-Rusia s-a axat pe controlul asupra teritoriului regiunii ucrainene Donbas și pe măsurile de securitate post-conflict în cazul unui acord de pace, au relatat agențiile ruse TASS și Ria Novosti. Potrivit unor surse ale agenției TASS, au fost examinate documente privind 'teritoriul, garanțiile (de securitate) și alte aspecte' ale unei soluționări negociate a conflictului.
Ambele părți, rusă și ucraineană, și mediatorii americani recunosc că cererea Rusiei de retragere a trupelor ucrainene din întregul Donbas, regiunea ucraineană formată din provinciile Donețk și Lugansk, este principalul obstacol în calea unui acord de pace. Armata rusă controlează în prezent circa 80% din Donețk și aproape complet regiunea Lugansk.
'Această chestiune continuă să fie cea mai complexă. Pentru Rusia este importantă retragerea armatei ucrainene din Donbas. Pentru aceasta se examinează diferiți parametri de securitate', a declarat sâmbătă o sursă oficială pentru TASS.
Cât despre garanțiile de securitate cerute de Kiev susținătorilor săi occidentali, președintele rus Vladimir Putin se opune categoric desfășurării unor trupe occidentale pe teritoriul Ucrainei, în timp ce aceasta din urmă cere garanții care ar obliga SUA și aliații săi europeni să intervină militar în cazul unei noi agresiuni ruse, Kievul cerând așadar garanții similare cu cele de care beneficiază statele NATO.
Delegația ucraineană de negociere trimisă la Abu Dhabi a fost condusă de șeful Consiliului Național de Securitate și Apărare al Ucrainei, Rustem Umerov, iar cea rusă a fost condusă de amiralul Igor Kostiukov, șeful serviciului rus de informații militare GRU.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Alexandru Cojocaru)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO Zelenski afirmă că #Ucraina recuperează teritoriu în estul țării
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică faptul că trupele terestre ale Ucrainei au respins forțele ruse în estul țării, relatează dpa. 'Vedem rezultate pe front', a spus el în mesajul său video de seară. 'Tendința din acest an continuă: de la începutul toamnei, luptătorii noștr
VIDEO Violențe în Franța: 'Simțim cu toții furie și rușine', spune Macron
'Simțim cu toții furie și rușine în această seară', a declarat președintele francez Emmanuel Macron duminică seara cu privire la violențele care au avut loc în contextul protestelor din 17 octombrie, cerând oamenilor să nu-i 'confunde' pe manifestanții cu 'cereri legitime' cu 'cei care au distrus, au spart și au jefuit
Ucraina prezintă scuze după prăbușirea unei drone în nordul Lituaniei
Ucraina a prezentat scuze după ce o dronă a zburat în spațiul aerian al Lituaniei și s-a prăbușit, relatează dpa. 'Regretăm incidentul care a avut loc în această dimineață în spațiul aerian lituanian', a scris purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Heorhii Tîhîi,
VIDEO Washingtonul consideră 'iresponsabile' acuzațiile Ucrainei privind limitarea traficului Starlink
Secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, a deplâns duminică remarcile 'iresponsabile' făcute de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, care a acuzat Washingtonul că se află în spatele restricțiilor din Ucraina impuse versiunii militare a rețelei de sateliți Starlink, relatează AFP. 'Este iresponsabil din partea pr
Zelenski spune că a vorbit cu emisarii americani Kushner și Witkoff
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că, duminică, a avut o convorbire cu emisarii americani Steve Witkoff și Jared Kushner, pe fondul unei noi crize între liderul de la Kiev și omologul său american Donald Trump, care a exceptat Rusia de la noi sancțiuni, relatează AFP. 'Echipele noastre comunică în permanență,
Trump îi oferă 'sprijinul deplin' lui Netanyahu înaintea alegerilor din Israel; premierul israelian îi mulțumește
Președintele american Donald Trump i-a oferit duminică 'sprijinul deplin și total' premierului israelian Benjamin Netanyahu înaintea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 27 octombrie în Israel, relatează AFP. 'Această scrisoare să fie o dovadă a sprijinului meu deplin și total pentru Bibi Netanyahu în cand
VIDEO Într-un interviu pentru NBC, Zelenski se declară 'recunoscător' că Washingtonul a deblocat schimbul de informații
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat duminică, într-un interviu acordat postului american de televiziune NBC, că este 'recunoscător' că schimbul de informații a fost deblocat de Washington după 'trei zile' fără acesta, ceea ce a slăbit Ucraina în fața atacurilor rusești, relatează AFP și Reuters. Sch
Trump susține că 'Franța arde', o țară 'distrusă' de imigrație
Președintele american Donald Trump a dat vina pe imigrație pentru revoltele care au zguduit Franța sâmbătă, îndemnând Parisul să își înăsprească politica de imigrație, relatează AFP.
Franța/proteste: Emmanuel Macron se va adresa națiunii duminică seara
Președintele francez Emmanuel Macron se va adresa țării duminică, la ora 20:00, ora locală (18:00 GMT), a anunțat biroul său, informează Reuters. Discursul vine în urma amplelor proteste legate de prețurile ridicate și situația serviciilor publice, soldate cu rănirea a sute de polițiști și arestarea a aproape 1.800 de persoane, sâmbătă.
Iranul are un nou ministru al apărării
Iranul are de duminică un nou ministru al apărării, pe Mehrdad Akhlaqi Kebatchi, la opt luni de la moartea predecesorului său, ucis la sfârșitul lunii februarie, în prima zi a războiului din Orientul Mijlociu, informează AFP și Reuters. Mehrdad Akhlaqi a primit duminică votul de încredere al Parlamentului; conform sistemului iranian, legislat
Rusia: Cel puțin un mort și instalații petroliere incendiate în urma unui atac 'masiv' cu drone
Un atac 'masiv' care a avut loc în cursul nopții, implicând zeci de drone ucrainene, s-a soldat cu cel puțin un mort și a provocat incendii la două instalații petroliere din Sankt Petersburg, au raportat duminică autoritățile locale și una dintre companiile afectate, au consemnat AFP, Reuters și Xinhua. 'În urma unui atac masiv ef
Vance dă vina pe imigrație pentru violențele din Franța
Vicepreședintele american JD Vance a susținut sâmbătă că imigrația este responsabilă pentru violențele care au izbucnit în cursul protestelor din Franța și a acuzat opoziția democrată că dorește același 'v
Washingtonul relativizează exceptarea de la sancțiuni a Moscovei
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, a minimalizat sâmbătă seară decizia lui Donald Trump de a excepta Rusia de la noi sancțiuni, explicând că este vorba despre o pauză de 60 de zile menită să 'analizeze' re
Canada: Morți și răniți în urma unui 'incident' la o bază militară (guvern)
Un 'incident' care a declanșat un incendiu la o bază militară din vestul Canadei a provocat mai mulți morți și răniți, a anunțat guvernul canadian sâmbătă seara, transmit AFP, dpa și Reuters. 'Au existat atât decese, cât și persoane rănite în urma unui incident la baza' din Wainwright, situată în provincia Alberta,
Congresmeni republicani critică suspendarea noilor sancțiuni împotriva Rusiei de către Trump
Personalități republicane, și nu doar democrate, au criticat sâmbătă decizia lui Donald Trump de a scuti Rusia de noile sancțiuni adoptate de Congres în septembrie pentru a susține Ucraina, relatează AFP. 'Este complet iresponsabil', a denunțat pe X senatorul republican Thom Tillis, critic frecvent al președintelui american













