China se oferă ca 'ancoră de stabilitate' într-un context de fragmentare la nivel global și tensiuni geopolitice în creștere
China s-a oferit vineri să fie o 'ancoră de stabilitate' într-un context internațional marcat de o fragmentare tot mai mare și de tensiuni geopolitice, după o săptămână dominată de dezbateri despre securitate, comerț și guvernanță globală la Forumul Economic Mondial de la Davos, transmite vineri EFE.
Acest mesaj a fost transmis de purtătorul de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Guo Jiakun, la conferința de presă de vineri, în evaluarea reuniunii anuale la vârf desfășurate săptămâna aceasta în localitatea elvețiană.
Guo a făcut referire la intervenția de la Davos a viceprim-ministrului și principalului negociator comercial chinez, He Lifeng, care a pledat pentru respectul reciproc bazat pe 'consultare pe picior de egalitate'.
'Lumea se confruntă din ce în ce mai mult cu factori de incertitudine și destabilizare', a afirmat purtătorul de cuvânt chinez, care a susținut că, 'cu cât este mai complex mediul internațional, cu atât este mai mare necesitatea de a consolida cooperarea prin dialog'.
Guo a adăugat că, 'indiferent de modul în care evoluează situația internațională', China 'va acționa ca o ancora stabilizatoare' și a spus că Beijingul este dispus să 'lucreze cu toate părțile pentru a reduce diferendele prin dialog, a consolida încrederea reciprocă prin cooperare și a respecta angajamentele prin acțiuni concrete'.
Declarațiile vin după o săptămână marcată de prezența președintelui american Donald Trump la Forumul Economic Mondial de la Davos și de reluarea dezbaterii despre securitatea europeană, războiul din Ucraina, situația din Fâșia Gaza și rolul NATO în Arctica.
În acest context, președintele chinez, Xi Jinping, și omologul său brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, au avut vineri o convorbire telefonică în care au îndemnat la 'a se situa de partea corectă a istoriei' și au subliniat rolul Chinei și al Braziliei ca 'forțe constructive' pentru a păstra pacea și a promova reforma guvernanței globale.
În timpul acestei conversații, Xi a respins acuzațiile externe la adresa Beijingului și a susținut că presupusa 'amenințare chineză' este 'total nefondată', criticând totodată 'acuzațiile fără temei' și practica 'fabricării de pretexte' pentru 'a urmări beneficii egoiste', într-o referire indirectă la recentele declarații occidentale despre Arctic și Groenlanda. AGERPRES/(AS - redactor: Raluca-Elena Anghel, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)
Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie
Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război
Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos
Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co
Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij
Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE
Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe
Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China
Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d
Iran: Justiția ordonă combaterea ''anomaliilor sociale'' ca reacție la creșterea numărului femeilor care nu poartă văl
Puterea judecătorească iraniană a ordonat luni procurorului general să urmărească ''cu fermitate anomaliile sociale'', referindu-se la femeile care nu poartă vălul islamic sau nu își acoperă corpul, într-un moment de relaxare tot mai vizibilă a aplicării acestor reguli în Iran, informează EFE. ''Î
UE sancționează încă 17 entități și zece indivizi implicați în deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, la Bruxelles, măsuri restrictive împotriva a încă 17 entități și zece indivizi implicați în acțiuni de subminare sau amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat postat pe
Beijingul refuză să comenteze presupusa ofertă de a vinde arme Chinei adresată de Donald Trump lui Xi Jinping
Beijingul a refuzat să comenteze luni după ce ambasadorul SUA în China a sugerat că președintele american Donald Trump l-ar fi întrebat pe președintele chinez Xi Jinping dacă ar dori să cumpere arme americane, informează dpa. China își consolidează capacitățile de apărare în funcție de nevoile sale, a spus purtătorul de
Coordonarea securității sociale: Consiliul UE dă undă verde finală normelor actualizate
Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni un regulament care revizuiește normele privind coordonarea sistemelor naționale de securitate socială la nivelul UE, indică un comunicat difuzat pe website
SACEUR: Obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară
Comandantul suprem al forțelor aliate în Europa (SACEUR), Alexus Grynkewich, le-a transmis luni eurodeputaților că obiectivul Moscovei este de a înfrânge dorința aliaților Ucrainei de a continua să sprijine această țară în războiul său de apărare contra Rusiei, transmite Reuters. ''Dacă există un atac hibrid asu
#Ucraina: Premierul sugerează persoanelor cele mai vulnerabile să părăsească Kievul înainte de venirea iernii
Premierul ucrainean Serghii Korețki a invitat duminică persoanele vulnerabile să se mute în afara marilor orașe înainte de sosirea iernii pentru a evita supraîncărcarea serviciilor de urgență în caz de atacuri rusești, relatează AFP. Iarna trecută, bombardamentele sistematice rusești împotriva infrastructurilor en
Franța: Procurorii cer patru ani de închisoare contra fostei ministre Rachida Dati, judecată pentru corupție
Parchetul național financiar (PNF) din Franța a cerut luni contra fostei ministre și eurodeputate Rachida Dati, judecată pentru corupție, patru ani de închisoare, dintre care doi sub brățară electronică, precum și cinci ani de ineligibilitate și interdicție de a ocupa o funcție publică, cu executare provizorie pentru aceste pedepse complementare, transmite AFP.
Japonia: Guvernul japonez a reunit în premieră un grup de experți în contraspionaj
Guvernul japonez a reunit luni, pentru prima dată, un grup de experți în informații sensibile și contraspionaj cu scopul de a consolida capacitățile de apărare ale țării, care este calificată de unele publicații internaționale drept un ''cuib de spioni'', informează EFE. ''Astăzi va avea loc prima reuniune a grupu
Dezinformare rusă: Explozie de reportaje false în presa europeană (raport)
A înșela cititorii prin reportaje false care imită stilul presei tradiționale: această formă de dezinformare a explodat de la începutul anului și înainte de alegerile din Franța, potrivit organizației NewsGuard, care atribuie aceste operațiuni Rusiei, relatează luni AFP. Doar în Franța, 85 de reportaje false legate de a














