Trump pune sub semnul întrebării capacitatea fiului fostului șah de a aduna suficient sprijin în Iran
Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că fiul fostului șah Reza Pahlavi, o figură de prim-plan a opoziției iraniene, 'pare foarte simpatic', dar nu a părut să fie convins că Pahlavi poate aduna suficient sprijin pentru a prelua în cele din urmă puterea în Iran, relatează Reuters.
Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Reuters în Biroul Oval, Trump a declarat că există o șansă ca regimul religios să se prăbușească, l-a acuzat pe președintele Ucrainei Volodimir Zelenski pentru impasul în negocierile cu Rusia pentru încheierea războiului din Ucraina și a respins criticile republicanilor privind ancheta Departamentului pentru Justiție asupra șefului Rezervei Federale Jerome Powell.
Trump a amenințat în mod repetat că va interveni pentru a-i susține pe protestatarii din Iran, unde există informații că mii de persoane au fost ucise în reprimarea revoltei împotriva regimului. Dar el a fost ezitant miercuri să-și exprime sprijinul deplin pentru Pahlavi, fiul fostului șah din Iran, care a fost înlăturat de la putere în 1979.
'Pare foarte simpatic, dar nu știu ce rol ar putea juca în propria sa țară. Și nu am ajuns încă în acel punct', a spus Trump.
'Nu știu dacă țara lui îi va accepta sau nu conducerea, dar cu siguranță dacă ar face-o, ar fi bine din punctul meu de vedere', a adăugat liderul de la Casa Albă.
Trump a mers mai departe în a pune sub semnul întrebării capacitatea lui Pahlavi de a conduce Iranul, după ce săptămâna trecută a spus că nu intenționează să se întâlnească cu el.
Reza Pahlavi, în vârstă de 65 de ani, stabilit în SUA, a trăit în afara Iranului înainte ca tatăl său să fie înlăturat de la putere în urma revoluției islamice din 1979 și a devenit o voce de prim-plan în timpul protestelor. Opoziția din Iran este fragmentată între grupuri rivale și facțiuni ideologice - inclusiv monarhiștii care îl susțin pe Pahlavi - și pare să aibă o prezență puțin organizată în interiorul Republicii Islamice.
Trump a mai spus că este posibil ca guvernul din Teheran să cadă din cauza protestelor, dar că la drept vorbind 'orice regim poate eșua'.
'Indiferent dacă pică sau nu, va fi o perioadă interesantă de timp', a apreciat el.
Trump, care își încheie primul an din cel de al doilea mandat la Casa Albă, a sorbit dintr-o cola dietetică în timpul interviului de 30 de minute pentru Reuters și, la un moment dat, a ridicat un dosar gros de hârtii despre care a spus că sunt realizările lui după ce a depus jurământul pentru al doilea mandat, la 20 ianuarie 2025.
În același timp, el a încercat să diminueze așteptările republicanilor pentru alegerile din Congres din noiembrie de la jumătatea mandatului, afirmând că frecvent partidul de la putere pierde mandate la doi ani după alegerile prezidențiale.
'Când câștigi președinția, nu câștigi alegerile parțiale. Dar vom face mari eforturi pentru a câștiga alegerile parțiale', a dat el asigurări.
Zelenski, principalul obstacol în calea unui acord de pace, crede Trump
Trump, care a făcut eforturi în timpul președinției sale pentru a pune capăt războiului declanșat de Rusia în Ucraina, a spus că Zelenski este principalul impediment pentru încheierea războiului de patru ani. Trump i-a criticat frecvent atât pe președintele rus Vladimir Putin, cât și pe Volodimir Zelenski, dar acum din nou a părut mai critic față de liderul ucrainean.
Trump a spus că Putin 'este gata să ajungă la un acord'. Întrebat de ce se prelungesc negocierile, Trump a răspuns simplu: 'Zelenski'.
'Trebuie să-l facem pe președintele Zelenski să fie de acord cu el', a spus el.
Donald Trump a respins criticile republicanilor care au afirmat că vor bloca nominalizările lui Trump la Rezerva Federală, din cauza preocupărilor că Departamentul Justiției afectează independența băncii centrale prin ancheta sa asupra președintelui Fed, Jerome Powell.
'Nu-mi pasă. Nu e nimic de spus. Ar trebui să fie loiali', a declarat el despre congresmenii partidului.
Trump a respins și criticile din partea CEO-ului JPMorgan, Jamie Dimon, potrivit căruia amestecul lui în activitatea Rezervei Federale ar putea alimenta inflația. 'Nu-mi pasă ce spune', a afirmat el.
Trump urmează să se întâlnească joi cu lidera opoziției venezuelene Maria Corina Machado la Casa Albă, prima lor întâlnire față în față după ce Trump a dispus arestarea președintelui venezuelean Nicolas Maduro și a preluat controlul țării mai devreme în cursul acestei luni.
'Este o femeie foarte simpatică', a spus Trump despre Machado. 'Am văzut-o la televizor. Cred că vom discuta lucrurile de bază', a adăugat el.
Machado a câștigat premiul Nobel pentru Pace anul trecut și i l-a dedicat lui Donald Trump. Ea s-a oferit să-i cedeze lui premiul, dar Comitetul Nobel a spus că premiul pentru pace nu poate fi transferat.
Trump i-a adus un elogiu președintei interimare a Venezuelei, Delcy Rodriguez, care era vicepreședinta lui Nicolas Maduro când acesta a fost capturat. Trump a spus că a avut o 'discuție fascinantă' cu Rodriguez mai devreme miercuri și a putut să trateze foarte bine cu ea.
De asemenea, Trump a ridicat frecvent în slăvi puterea economiei americane în timpul interviului, în pofida îngrijorărilor persistente în rândul americanilor privind prețurile. El a spus că va transmite acest mesaj săptămâna viitoare la Forumul Economic Mondial de la Davos, din Elveția, unde va sublinia 'cât de măreață este economia noastră, cât de mari sunt cifrele privind joburile disponibile, cât de bine o ducem'.
Purtătoarea sa de cuvânt Karoline Leavitt a declarat pentru Reuters că Trump va avea întâlniri cu liderii din Elveția, Polonia și Egipt în timpul evenimentului de la Davos. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl
Erdogan va merge în vizită în Azerbaidjan pe 8 noiembrie, pe fondul disputei privind purtarea vălului islamic în școli
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat joi că intenționează să meargă duminică în vizită în Azerbaidjan, în momentul în care o dispută privind noile reguli ce restricționează purtarea vălului islamic în școli tensionează relațiile dintre cele două țări vecine și aliate, relatează AFP. '8 noiembrie este Ziua Victoriei
Suedia reintroduce controale la frontierele interne, invocând situația de securitate
Suedia va reintroduce de joia viitoare, 12 noiembrie, controale la frontiere pentru o perioadă de șase luni pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne, a anunțat joi guvernul suedez într-un comunicat, transmite Reuters. 'Evaluarea se bazează, în principal, pe situația seri
Grecia: Tinerii și cadrele didactice, din nou în stradă pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație
Mii de elevi de liceu, studenți și profesori au coborât joi, din nou, în stradă în Grecia pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație, în contextul mobilizării tinerilor în Europa, relatează AFP. Sub un banner pe care scria 'Din Grecia în Franța, ne batem pentru o educație publică și gratuită', în jur de
Franța: Ciocniri între forțele de ordine și protestatari în orașul Lyon; manifestațiile continuă în toată țara
Forțele de ordine franceze au folosit joi gaze lacrimogene și au intervenit în forță împotriva unui grup de protestatari în orașul Lyon, în timp ce în întreaga țară au loc manifestații, o nouă provocare la adresa președintelui Emmanuel Macron după săptămâni de tulburări, relatează Reuters. Unii protestatari au scandat
UPDATE/Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat zeci de zboruri și aeroporturi europene (sinteză)
Un nou val de amenințări false cu bombă a afectat joi cel puțin 12 zboruri și aeroporturi europene din Austria, Belgia, Bulgaria, Cehia, Danemarca, Franța, Italia, Polonia și România, după ce marți mai multe alerte au dus la activarea unor dispozitive de securitate extinse, informează EFE. Un avion care efectua ruta dintre Dublin și Roma a fost deviat de







