Văduva ultimului șah al Iranului îndeamnă forțele de securitate să se alăture manifestanților
Fosta împărăteasă a Iranului, Farah Pahlavi, văduva ultimului șah iranian răsturnat de la putere de Revoluția Islamică în 1979, a făcut apel marți la forțele de securitate să se alăture mișcării de contestare a regimului ayatollahilor, acțiunile de stradă continuând de peste două săptămâni, relatează AFP.
Apelul făcut de Farah Pahlavi (în vârstă de 87 de ani) vine după cel al fiului său, fostul prinț moștenitor Reza Pahlavi, care s-a exprimat în acest sens în ultimele zile, susținându-i ferm pe manifestanți din SUA, numele său fiind cu regularitate scandat la manifestațiile din Iran.
'Nu uitați că supraviețuirea niciunui guvern, menținerea niciunui avantaj nu justifică vărsarea de sânge a concetățenilor voștri', a transmis ea, adresându-se forțelor de securitate ale regimului de la Teheran și cerându-le să audă 'strigătele de mânie și furie' ale protestatarilor și 'să li se alăture înainte de a fi prea târziu'.
'Știu că spiritele întunecate v-au tăiat mijloacele de comunicare cu lumea de teamă că vocile voastre ar putea fi auzite, dar să știți că mesajul vostru este prea puternic pentru a fi redus la tăcere', a afirmat fosta împărăteasă în comunicatul său.
Adresându-se iranienilor, pe care îi numește 'copiii mei', ea îi încurajează: 'Fiți puternici și credeți că în curând veți sărbători împreună libertatea în Iran și că lumina va triumfa asupra întunericului!'
Farah Pahlavi, a treia soție a șahului, a părăsit Iranul pe 16 ianuarie 1979 împreună cu soțul ei, Mohammad Reza Pahlavi, cu două săptămâni înainte de întoarcerea în țară a liderului revoluției islamice, ayatollahul Ruhollah Khomeini.
La Geneva, unde se află o bună parte a instituțiilor ONU, Înaltul Comisar al Națiunilor Unite pentru drepturile omului, Volker Turk, s-a declarat 'oripilat' marți de 'represiunea' declanșată împotriva manifestațiilor din Iran, care a făcut deja peste 600 de morți de la începutul acțiunilor de contestare, potrivit bilanțului prezentat de o organizație neguvernamentală.
'Trebuie ca uciderea manifestanților pașnici să înceteze, este inacceptabil ca protestatarii să fie calificați drept 'teroriști' pentru a justifica violența declanșată împotriva lor', subliniază Volker într-un comunicat.
'Iranienii au dreptul la manifestații pașnice. Nemulțumirile lor trebuie ascultate și luate în considerare și nu trebuie să fie instrumentalizate de nimeni', a adăugat Înaltul comisar.
Turk le-a cerut autorităților iraniene 'să pună capăt imediat tuturor formelor de violență și represiune împotriva manifestanților pașnici și să restabilească accesul deplin la internet și la serviciile de telecomunicații'.
Responsabilul ONU a cerut de asemenea ca cei vinovați de aceste grave încălcări să fie trași la răspundere.
Potrivit ONG-ului Iran Human Rights (IHR), represiunea împotriva mișcării de protest care a început la 28 decembrie pe fondul crizei economice, dar care acum sfidează regimul se intensifică. Organizația declară că are confirmarea morții a 648 de protestatari și a aproximativ 10.000 de arestări.
Dar realitatea ar putea fi mult mai sumbră, se teme ONG-ul citat, menționând rapoarte neconfirmate până în prezent care evocă până la 6.000 de morți. Autoritățile de la Teheran au tăiat total comunicațiile prin internet începând cu 8 ianuarie, complicând colectarea de informații.
'Așa cum am văzut în 2022, o mare parte a populației iraniene a ieșit în stradă pentru a cere schimbări fundamentale în guvernarea țării lor', dar 'încă o dată, reacția autorităților constă în recurgerea la forță brutală pentru a reprima revendicările legitime de schimbare', a declarat Turk marți.
'Acest ciclu de violență terifiantă nu poate continua. Poporul iranian și revendicările sale în materie de echitate, egalitate și justiție trebuie să fie ascultate', a insistat el. AGERPRES/(AS-redactor: Lilia Traci, editor: Ionuț Mareș, editor online: Adrian Dădârlat)
Sursa foto: farahpahlavi.org
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Zelenski cere ajutorul Spaniei și țărilor din America Latină pentru 'reconstrucția sistemului energetic' al Ucrainei
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut marți, la Madrid, ajutorul Spaniei și al țărilor din America Latină pentru a 'reconstrui și repara sistemul energetic' al țării sale, grav afectat de atacurile rusești, relatează AFP. 'Avem nevoie de cât mai multă cooperare internațională pentru a continua reconstrucția și repararea sistemului
NATO a lansat o platformă de tip 'e-commerce' pentru achiziția de capacități antidronă dee către statele membre
NATO a anunțat joi lansarea unei platforme comune destinate să le permită cele 32 de state membre să se doteze mai rapid și mai eficient cu capacități antidrone, în urma creșterii numărului de incidente cu drone în Europa, transmite AFP. 'Ideea este de a propune un fel de experiență de tip 'e-commerce' pentru achiziționarea, printr-un s
#Ucraina: Italia anunță că va trimite Kievului un nou pachet de ajutor militar, primul din acest an
Italia finalizează un nou pachet de ajutor militar pentru Ucraina, primul din acest an, a declarat ministrul apărării Guido Crosetto, care a pledat pentru continuarea sprijinului acordat Kievului, în pofida tensiunilor tot mai mari din coaliția de guvernare cu privire la prelungirea livrărilor de armament, relatează Reuters. Pachetul, cea de-a 13-a tranș
SUA: Melania Trump face apel la un armistițiu durabil în #Ucraina
Prima doamnă a SUA Melania Trump a lansat joi un apel la un armistițiu 'durabil' în Ucraina, cu prilejul unei conferințe susținute la Casa Albă în prezența unor reprezentanți ruși și ucraineni, relatează AFP și Reuters. 'Trebuie acum să folosim curajul pe care l-am arătat la Oleșki pentru a găsi un teren de înțelegere printr-o pre
Israel: Eisenkot, susținut de partidele arabe, bine plasat pentru a primi formarea noului guvern
Principala listă arabă a anunțat joi că îl susține pe politicianul de centru Gadi Eisenkot pentru a încerca să formeze un nou guvern în Israel, plasându-l în poziție de forță față de premierul Benjamin Neyanyahu, privat de un aliat ultraortodox cheie, transmite AFP. În urma alegerilor legislative de la 27 octombrie din care
Cinci petroliere au luat foc în Strâmtoarea Ormuz, potrivit Iranului
Forțele armate iraniene au afirmat au anunțat joi că cinci petroliere și un remorcher au luat foc în regiunea strategică a Strâmtorii Ormuz, aflată în centrul conflictului dintre Teheran și Washington, relatează AFP. Iranul revendică controlul asupra acestei căi maritime, pe unde tranzita o cincime din hidrocarburile mondiale înainte de
Franța nu intenționează să recunoască autoritățile talibane, deși a reluat dialogul pentru expulzarea afganilor
Franța nu are 'nicio intenție' de a recunoaște autoritățile talibane, deși a reluat dialogul tehnic în vederea expulzării afganilor aflați în situație ilegală în țară și care sunt considerați o amenințare la adresa securității naționale, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Ministerului francez de Externe, Pascal Confavreux, relatează AFP.
Armenia își va depune candidatura la aderarea la UE până în 2028, anunță premierul Pașinian
Premierul armean Nikol Pașinian a anunțat joi că țara sa își va prezenta candidatura la aderarea la Uniunea Europeană până în 2028, o dorință care a provocat fricțiuni între această țară din Caucaz și Rusia, relatează AFP. Relațiile dintre Moscova și Erevan s-au deteriorat puternic după înfrângerea militară a Armeniei î
Premierul britanic afirmă că Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor
Premierul britanic Andy Burnham a declarat că președintele rus Vladimir Putin nu va participa la summitul G20 din Regatul Unit din cauza sancțiunilor împotriva sa impuse de Londra, a relatat joi ziarul The Economist, informează Reuters. Întrebat dacă Putin va fi invitat, Burnham a răspuns: 'Nu'. Burnham, citat de The Economis
Amenințări cu bombă asupra zborurilor: Anchetă în Franța după ce un pilot a refuzat inițial să aterizeze la o bază militară
Justiția franceză a anunțat deschiderea unei anchete în cazul pilotului unui avion Aer Lingus reorientat spre Franța după o alertă cu bombă pentru că acesta ar fi refuzat să aterizeze la baza militară de la Evreux, afirmând că 'preferă un aeroport civil', ceea ce a determinat armata franceză să mobilizeze două avioane de vânătoare pentru a-l escorta
Rusia ar fi simulat un atac asupra unui satelit, ceea ce semnalează o nouă abordare (expert)
Un satelit militar rusesc, care s-a apropiat luna trecută de un satelit comercial occidental, ar fi putut simula un atac, a declarat un specialist în probleme spațiale militare, în prezent alte două vehicule spațiale rusești, corelate cu primul, îndreptându-se spre un alt satelit occidental, informează Reuters. Thomas DiNanno, subsecret
Meloni avertizează că UE riscă irelevența în negocierile de pace cu privire la Ucraina, cerând stabilirea unui negociator cu mandat
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a afirmat, într-o scrisoare trimisă joi președintelui Consiliului Uniunii Europene, Antonio Costa, că UE riscă să devină irelevantă în orice negocieri de pace cu privire la Ucraina dacă nu pune capăt inițiativelor diplomatice concurente și nu cade de acord asupra unui unic reprezentant mandatat să vorbească în numele bl
Erdogan va merge în vizită în Azerbaidjan pe 8 noiembrie, pe fondul disputei privind purtarea vălului islamic în școli
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunțat joi că intenționează să meargă duminică în vizită în Azerbaidjan, în momentul în care o dispută privind noile reguli ce restricționează purtarea vălului islamic în școli tensionează relațiile dintre cele două țări vecine și aliate, relatează AFP. '8 noiembrie este Ziua Victoriei
Suedia reintroduce controale la frontierele interne, invocând situația de securitate
Suedia va reintroduce de joia viitoare, 12 noiembrie, controale la frontiere pentru o perioadă de șase luni pe baza unei evaluări privind existența unei amenințări serioase la adresa ordinii publice și a securității interne, a anunțat joi guvernul suedez într-un comunicat, transmite Reuters. 'Evaluarea se bazează, în principal, pe situația seri
Grecia: Tinerii și cadrele didactice, din nou în stradă pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație
Mii de elevi de liceu, studenți și profesori au coborât joi, din nou, în stradă în Grecia pentru a cere fonduri suplimentare pentru educație, în contextul mobilizării tinerilor în Europa, relatează AFP. Sub un banner pe care scria 'Din Grecia în Franța, ne batem pentru o educație publică și gratuită', în jur de






