logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Iranul nu dorește războiul, dar este pe deplin pregătit pentru război, afirmă ministrul de externe

Image

Iranul este pe deplin pregătit pentru război, dar și pentru negocieri, a declarat luni ministrul iranian de externe Abbas Araghchi, după amenințările lui Donald Trump că va interveni militar pentru a-i proteja pe manifestanți, relatează AFP.

''Republica islamică Iran nu dorește războiul, dar este pe deplin pregătită pentru război'', a declarat șeful diplomației în cadrul unei conferințe a ambasadorilor străini de la Teheran difuzată la televiziunea de stat.

''Suntem de asemenea pregătiți pentru negocieri, dar aceste negocieri trebuie să fie echitabile, cu drepturi egale și bazate pe respect reciproc'', a adăugat el.

Tot luni, purtătorul de cuvânt al MAE iranian, Esmaeil Baghaei, a declarat că ''liniile de comunicare'' între Teheran și Washington sunt deschise, precum prin trimisul special al SUA sau intermediari tradiționali ca Elveția, potrivit Reuters.

Trump a declarat, duminică, că Iranul a cerut să negocieze în privința programului său nuclear. Baghaei a mai spus că au fost trimise ''mesaje contradictorii'' care au provocat ambiguitate, dar că Iranul rămâne angajat față de diplomație.

Între timp, tăierea accesului la internet impusă de autorități în Iran pe 8 ianuarie durează deja de trei zile și jumătate, a precizat luni ONG-ul Netblocks care monitorizează securitatea cibernetică, citat de AFP.

''În timp ce Iranul se trezește pentru a începe o nouă zi, pana națională de internet a depășit 84 de ore'', a informat ONG-ul, precizând totuși că măsura poate fi ocolită utilizând un radio cu unde scurte, o conexiune la o rețea celulară din apropiere de frontierele țării sau la rețeaua de sateliți Starlink și telefoane prin satelit. AGERPRES/(AS - redactor: Florin Ștefan, editor online: Gabriela Badea) 

Afisari: 519

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 24-07-2026 14:28

Armata israeliană afirmă că se pregătește să lanseze o ''operațiune majoră'' în Cisiordania

Armata israeliană a anunțat vineri că se pregătește să lanseze o ''operațiune majoră de combatere a terorismului'' în Cisiordania ocupată, în urma unor violențe soldate cu moartea unui israelian și a patru palestinieni, informează AFP. ''În urma atacului terorist comis astăzi în zona Tal, soldați

Politic Ex 24-07-2026 14:21

Înaltul comisar al ONU pentru drepturile omului cere evacuarea celor 6.000 de marinari blocați în Ormuz

Șeful Înaltului Comisariat al ONU pentru drepturile omului, Volker Turk, a solicitat vineri protecția și evacuarea în condiții de siguranță a celor 6.000 de marinari care sunt încă blocați în Strâmtoarea Ormuz la bordul unor nave care nu pot părăsi Golful Persic, relatează AFP. ''Înaltul comisar face

Politic Ex 24-07-2026 13:58

Uniunea Europeană acuză TikTok că nu protejează în mod corespunzător minorii

Bruxellesul a acuzat vineri rețeaua de socializare TikTok că nu și-a îndeplinit obligațiile privind protecția minorilor, creând riscuri de hărțuire cibernetică și expunere la eventuali prădători, ceea ce ar putea duce la o amendă potențial usturătoare, relatează AFP. Comisia critică aplicația, populară în rândul tinerilor pentru videocl

Politic Ex 24-07-2026 13:57

Lavrov admite eșecul propunerilor discutate de Trump și Putin în Alaska, dând vina pe SUA

Ministrul de externe rus, Serghei Lavrov, a recunoscut vineri eșecul propunerilor discutate la summitul între președintele SUA, Donald Trump, și omologul sau rus, Vladimir Putin din august 2025 în Alaska, pentru instaurarea păcii în Ucraina, relatează EFE. 'Referitor la eșecul propunerilor de la Anchorage, probabil că trebuie să înț

Politic Ex 24-07-2026 13:55

Gardienii Revoluției iranieni îndeamnă populația civilă din Orientul Mijlociu să stea la distanță de militarii americani

Corpul Gardienilor Revoluției Islamice din Iran i-ai îndemnat vineri pe civilii din Orientul Mijlociu să stea la o distanță de 500 de metri de orice loc care adăpostește forțe americane, în plină escaladare militară cu Washingtonul, transmite AFP. 'Îndemnăm populația țărilor unde sunt staționați soldați americani să se țină imediat la 500

Politic Ex 24-07-2026 12:53

SUA/Anchetă împotriva unui agent Secret Service însărcinat cu securitatea lui JD Vance pentru scurgere de informații

O anchetă a fost deschisă împotriva unui agent al Secret Service însărcinat cu securitatea vicepreședintelui american JD Vance, acuzat de scurgere de informații care au dus la dezvăluiri conform cărora vicepreședintele a vrut să folosească un elicopter militar pentru a-și duce fiul la golf, a anunțat joi un purtător de cuvânt al Secret Service, Anthony Gugl

Politic Ex 24-07-2026 12:20

Polonia se oferă să participe în comun cu #Ucraina și SUA la fabricarea de rachete pentru sistemele Patriot

Polonia s-a oferit să producă împreună cu SUA și Ucraina rachete pentru sistemul de apărare antiaeriană Patriot, a declarat un adjunct al ministrului polonez al apărării joi seara în timpul unei vizite la Washington, adăugând că aceasta ar putea ajuta la rezolvarea problemelor legate de securitatea producției, relatează Reuters. Președintele

Politic Ex 24-07-2026 12:20

SUA: Trump revine la gala de presă la trei luni după haosul din aprilie

Președintele american Donald Trump se va întoarce vineri seară la gala de presă de la Washington, reorganizată sub măsuri sporite de securitate la trei luni după o presupusă tentativă de asasinat care a dus la evacuarea sa haotică, relatează AFP. Președintele SUA urmează să țină discursul pe care nu a putut să-l aibă pe 25 aprilie, când a izbucnit

Politic Ex 24-07-2026 12:06

Turcia: Liderul opoziției, Ozgur Ozel, fondează o nouă mișcare împreună cu zeci de deputați ai CHP

Liderul opoziției turce, Ozgur Ozel, a anunțat vineri că părăsește Partidul Republican al Poporului (CHP), de la conducerea căruia fusese îndepărtat, pentru a fonda o nouă mișcare, transmite AFP. 'Fie (ca acest demers) să fie benefic pentru țara noastră, pentru națiunea noastră, pentru partidul nostru și pentru noi toți', a declarat Ozel în

Politic Ex 24-07-2026 11:39

#Ucraina atacă cu o racheta de croazieră Flamingo o uzină militară rusă la peste 800 de kilometri de Moscova

O rachetă de croazieră ucraineană de tip 'Flamingo' a lovit vineri dimineața uzina Avitek, care produce rachete antiaeriene, precum și alte componente pentru industria militară rusă, în regiunea Kirov, la peste 800 kilometri nord-est de Moscova, relatează EFE. 'În această dimineață, o rachetă a atacat o întreprindere din Kirov'

Politic Ex 24-07-2026 11:32

Coreea de Sud/Curtea Supremă își amână verdictul în procesul fostei Prime Doamne Kim Keon Hee

Curtea Supremă din Coreea de Sud a renunțat vineri să se pronunțe cu privire la pedeapsa de patru ani de închisoare la care a fost condamnată în aprilie fosta Primă Doamnă Kim Keon Hee pentru acuzații de corupție și manipulare a pieței bursiere, relatează AFP. Curtea Supremă a anunțat că își amână verdictul în acest proces, pe car

Politic Ex 24-07-2026 11:22

Patru palestinieni și un israelian, uciși într-un atac armat în Cisiordania

Patru palestinieni și un israelian au fost uciși vineri într-un incident armat în Cisiordania ocupată, potrivit unor oficiali israelieni și palestinieni din domeniul sănătății, relatează Reuters și AFP. Armata israeliană a declarat că a fost trimisă în zonă, la sud-vest de orașul palestinian Nablus, după ce a fost raportat un atac asupra unor

Politic Ex 24-07-2026 11:01

Iranul amenință cu represalii orice țară care 'participă, cooperează sau ajută' SUA în atacurile lor

Șeful diplomației iraniene, Abbas Araghchi, a declarat vineri, după o nouă noapte de bombardamente americane, că orice țară care 'participă, cooperează sau ajută' SUA se face răspunzătoare de participare la acțiunile americane, din perspectiva Teheranului, relatează France Presse. 'Orice participare, cooperare sau asistență în comiterea unui

Politic Ex 24-07-2026 10:42

#Ucraina: Zeci de răniți într-un atac rusesc cu bombe în orașul Zaporojie

Un atac cu bombe rusesc a rănit cel puțin 25 de persoane în orașul Zaporojie din sudul Ucrainei, între care șase minori și un bebeluș de 3 luni, au anunțat joi autoritățile, relatează vineri dpa. Ivan Fedorov, guvernatorul militar ucrainean al regiunii Zaporojie, a scris pe Telegram că armata rusă a lansat cinci bombe asupra orașului, avariind clăd

Politic Ex 24-07-2026 10:10

Volodimir Zelenski convine cu Raytheon ca #Ucraina să coproducă rachete pentru sistemele Patriot

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a convenit joi cu compania americană de armament Raytheon ca Ucraina să coproducă rachete de interceptare pentru sistemele antiaeriene Patriot la două săptămâni după ce președintele Donald Trump îi oferise permisiunea necesară din partea Washingtonului pentru fabricarea acestei tehnologii strategice de care Ucraina are ne