logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Trump susține că NATO s-ar putea să nu intervină în sprijinul SUA în cazul unei agresiuni

Image

Președintele american Donald Trump și-a exprimat miercuri îndoiala că NATO ar sări în sprijinul SUA în eventualitatea unei agresiuni militare împotriva țării sale, într-un mesaj plin de critici la adresa Alianței Nord-Atlantice pe care l-a postat pe rețeaua sa de socializare Truth Social și care vine după protestele unor aliați europeni față de intenția sa reafirmată de a anexa Groenlanda, consemnează AFP.

'Noi vom fi mereu acolo pentru NATO, chiar dacă ei nu vor fi acolo pentru noi', a susținut președintele Trump, care revendică deschis Groenlanda, un teritoriu autonom al Danemarcei, țară membră a NATO. Șefa guvernului danez, Mette Frederiksen, a avertizat anterior că o invazie americană în Groenlanda va însemna sfârșitul NATO.



Trump mai susține în același mesaj că cheltuielile militare ale multor membri ai NATO au fost insuficiente până când el a reușit să le impună creșterea acestora, o idee pe care o repetă neîncetat.

'Statele Unite plăteau prostește pentru ei! Dar eu, cu tot respectul, i-am făcut să meargă până la 5% din PIB (pentru bugetele apărării) și EI PLÃTESC, imediat', scrie liderul de la Casa Albă, adăugând totuși că statele NATO sunt 'toate prietenele' lui.

În urma presiunilor sale, statele europene membre ale NATO, cu excepția Spaniei, au acceptat la ultimul summit al Alianței să-și crească eșalonat cheltuielile de apărare pentru a atinge procentul de 5% din PIB până în anul 2035, defalcat în 3,5% din PIB strict pentru apărare, plus alocarea a încă 1,5% din PIB pentru investiții în sectoare conexe, precum infrastructura, apărarea cibernetică, etc.

După ce a pretins că el 'singur' a oprit opt războaie, fără a preciza care ar fi acestea, Trump a ținut să exprime și o frustrare personală în mesajul său postat miercuri, aceea că nu a primit anul trecut Premiul Nobel pentru Pace. 'Amintiți-vă că eu singur AM OPRIT 8 RĂZBOAIE, iar Norvegia, un membru al NATO, a decis în mod prostesc să nu-mi dea Premiul Nobel pentru Pace', menționează el.

'Singura țară pe care China și Rusia o respectă sunt Statele Unite reconstruite de DJT', a concluzionat Donald Trump, folosind inițialele sale.AGERPRES/(AS - redactor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)

Afisari: 1221

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Politic Ex 29-09-2026 03:24

Explozii puternice la Kiev în timpul unei alerte de rachete

Jurnaliști ai AFP au auzit mai multe explozii puternice la Kiev și au văzut apărarea antiaeriană activată în timpul unei alerte aeriene, marți dimineață devreme. 'Noi rachete balistice se îndreaptă spre Kiev', a avertizat armata aerului din Ucraina pe Telegram. Jurnaliștii din Kiev au raportat un atac combina

Politic Ex 29-09-2026 01:48

Trump spune că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici deblocarea de fonduri

Președintele american Donald Trump, răspunzând la informațiile publicate de media Axios, a afirmat luni că nu a propus Iranului nici ridicarea sancțiunilor, nici dezghețarea fondurilor, relatează AFP. 'Axios tocmai a publicat un articol în care se spune că +Trump+ a oferit ridicări de sancțiuni și dezghețări de fonduri Iranului

Politic Ex 29-09-2026 00:54

Președintele Emiratelor Arabe Unite s-a întâlnit cu Netanyahu duminică

Președintele Emiratelor Arabe Unite, Mohamed bin Zayed Al-Nahyan, l-a primit duminică pe premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au confirmat luni cele două țări, notează AFP. Această deplasare, care fusese anunțată duminică de media israeliene, a avut loc după apariția la începutul lunii septembrie a unor informații de presă care relat

Politic Ex 28-09-2026 23:54

Arabia Saudită: Prima invitație a unui oficial din EAU de la apariția tensiunilor dintre cele două țări

Ministrul saudit al apărării, Khaled bin Salman, l-a invitat pe vicepreședintele Emiratelor Arabe Unite, Mansour bin Zayed Al Nahyan, să se întâlnească marți, prima invitație publică la o discuție privată de la apariția divergențelor dintre cei doi aliați pe tema Yemenului, notează AFP. 'Alteța sa regală prințul Khaled bin Salm

Politic Ex 28-09-2026 22:50

VIDEO Trump dă asigurări că nu i-a propus arme americane lui Xi

Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a dat asigurări luni că nu i-a propus arme americane omologului său chinez, Xi Jinping, aflat săptămâna trecută într-o vizită oficială la Washington, spre deosebire de ceea ce a raportat ambasadorul SUA la Beijing, David Perdue, notează AFP. 'Nu am auzit niciodată de așa ceva', a s

Politic Ex 28-09-2026 22:18

Rusia: Putin semnează un decret de majorare a efectivelor armatei

Președintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care mărește cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forțelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP. Ordinul lui Putin vine în contextul în care atât Moscova, cât și Kievul suferă pierderi tot mai mari în războiu

Politic Ex 28-09-2026 21:07

SUA: Trump, acuzat de propagandă ilegală după difuzarea unui reclame finanțată cu bani publici

Președintele Donald Trump a fost acuzat luni de opoziție că face propagandă ilegală după difuzarea duminică a unei reclame de televiziune în care apare liderul republican, plătită de guvern, la câteva săptămâni de alegerile cruciale de la jumătatea mandatului din Statele Unite, transmite AFP. Președintele american apare &icir

Politic Ex 28-09-2026 19:58

Republica Moldova este pregătită să avanseze la următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE (premier)

Republica Moldova este pregătită pentru următoarea etapă a negocierilor de aderare la UE, a declarat premierul moldovean Vasile Tofan în cadrul unei discuții telefonice purtate luni cu cancelarul federal al Austriei, Christian Stocker, informează Deschide.md. Cu această ocazie, premierul moldovean a apreciat sprijinul constant al Austrie

Politic Ex 28-09-2026 19:54

Parlamentul din Kosovo respinge condamnarea fostului președinte Hashim Thaci pentru crime de război

Parlamentul din Kosovo a respins luni condamnarea la 25 de ani de închisoare pentru crime de război a fostului președinte Hashim Thaci și a apărat fosta gherilă a Armatei de Eliberare din Kosovo (UCK) împotriva a ceea ce consideră o distorsionare a luptei sale împotriva reprimării sârbe, informează EFE. Declarația a fos

Politic Ex 28-09-2026 19:52

Maia Sandu condamnă bombardamentele rusești asupra orașelor ucrainene

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat, luni, atacurile aeriene rusești care au vizat, în noaptea de duminică spre luni și în cursul dimineții mai multe orașe din Ucraina, unde s-au înregistrat morți și răniți printre civili. ''Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineață, orașe și co

Politic Ex 28-09-2026 19:43

Secretarul general al ONU face apel la Israel să înceteze ''anexarea progresivă'' a Cisiordaniei

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt ''anexării progresive'' a Cisiordaniei, calificând drept ''profund alarmant'' nivelul violenței în regiune, relatează France Presse. Citat de Ramiz Alakbarov, reprezentant adjunct al ONU pentru Orientul Mij

Politic Ex 28-09-2026 19:05

Țările baltice adoptă sancțiuni împotriva celor doi oligarhi ruși eliminați de pe lista de sancțiuni a UE

Lituania a anunțat luni că s-a alăturat Letoniei și Estoniei pentru a impune sancțiuni naționale oligarhilor ruși Alișer Usmanov și Mihail Fridman, eliminați săptămâna trecută de pe lista de persoane sancționate de UE, transmite AFP. Această inițiativă a celor trei state baltice vine ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a-i scoate pe

Politic Ex 28-09-2026 18:24

Washingtonul neagă orice plan de vânzări de arme către China

Casa Albă a asigurat luni că SUA nu au în vedere să vândă arme Chinei rivale, după ce președintele american Donald Trump ar fi menționat o astfel de ipoteză în discuțiile cu omologul său chinez Xi Jinping, potrivit ambasadorului american la Beijing, David Perdue, relatează AFP. ''Guvernul american nu are niciun plan d

Politic Ex 28-09-2026 18:14

Iran: Justiția ordonă combaterea ''anomaliilor sociale'' ca reacție la creșterea numărului femeilor care nu poartă văl

Puterea judecătorească iraniană a ordonat luni procurorului general să urmărească ''cu fermitate anomaliile sociale'', referindu-se la femeile care nu poartă vălul islamic sau nu își acoperă corpul, într-un moment de relaxare tot mai vizibilă a aplicării acestor reguli în Iran, informează EFE. ''Î

Politic Ex 28-09-2026 18:10

UE sancționează încă 17 entități și zece indivizi implicați în deportarea ilegală a copiilor ucraineni în Rusia

Consiliul Uniunii Europene a adoptat luni, la Bruxelles, măsuri restrictive împotriva a încă 17 entități și zece indivizi implicați în acțiuni de subminare sau amenințare a integrității teritoriale, a suveranității și a independenței Ucrainei, potrivit unui comunicat postat pe